Pe langa retelele de magazine existente deja in Romania, in AFI
Palace Cotroceni Mega Fun au venit si branduri noi, dar si
retaileri care au intrat pe piata initial in franciza si care acum
s-au hotarat sa deschida direct magazine. Este vorba de LC Waikiki,
care are in Cotroceni in sistem propriu doua magazine (unul pentru
LC Waikiki si inca unul pentru un alt brand al lor, X-side, pe care
s-au hotarat sa il promoveze si sub forma unui magazin
monobrand).
“Firma noastra lua in calcul intrarea in mod direct pe piata de
ceva timp. Vrem sa procedam la fel si in alte tari. In Romania
gasisem spatiu pentru magazine, iar cum banii pentru aceasta
investitie existau, practic toate lucrurile erau pregatite”, dupa
cum explica un oficial al LC Waikiki. Retailerul a investit
aproximativ 1 milion de dolari in magazinele de aici si spun ca la
anul vor sa se extinda, vizand si orase din provincie.
Brandurile noi venite in Cotroceni sunt Minerva, Tatum sau
Broksfields. Minerva este un brand de lenjerie grecesc si care
produce in sistem lohn o parte din produsele din Romania la o
fabrica din Rosiorii de Vede. Unul dintre motivele pentru care au
intrat acum pe piata este faptul ca au gasit o locatie care sa fie
conforma cu cerintele lor, ei fiind prezenti in special in
mall-uri, in strainatate. Anterior, au tatonat terenul si pentru
Unirea Shopping Center, dar au preferat sa semneze pentru locatia
actuala din Cotroceni. Brandul pare sa fie unul stabil, caci la
fabrica de productie pe care o au in Romania nu s-au simtit socuri
ale crizei, dupa cum sustine Gabriela Peica, economist al Minco
Romania SRL: “Productia a ramas la acelasi nivel de anul trecut, nu
s-au inregistrat scaderi, iar la noi nu s-au facut restructurari de
personal”.
Retailerii deja prezenti pe piata au folosit mall-ul din
Cotroceni pentru a bifa o cat mai mare parte a planului de
extindere pe care il aveau pentru acest an.

Ramona Stanciulescu s-a decis sa inceapa optimist toamna lui
2009, desi excel-urile cu datele despre vanzari vorbeau doar despre
scaderi. Vanzarile din magazinele detinute de grupul RTC, prin
divizia Rafar, condusa de Ramona Stanciulescu, au scazut in 2009 de
la 10 pana la 30%, in functie de momentul deschiderii magazinelor,
dar si de brandurile vandute. A inchis un magazin (Bally), a retras
de pe piata brandul Toi&Moi, dar a pregatit o noutate pentru
mall-ul din Cotroceni. Un magazin multibrand, Rafar Brands, va fi
in Cotroceni umbrela sub care se vor strange cele mai profitabile
linii de vestimentatie din portofoliul Rafar. Adica Olsen, Kipling,
Mandarina Duck, Fratelli Rossetti sau Bruno Magli. Venirea toamnei,
dar si deschiderea de saptamana trecuta a AFI Palace Cotroceni Mega
Fun, au fost ca o sita pentru retailerii de fashion prezenti in
Romania; s-a vazut astfel destul de clar cine isi mai permite sa se
dezvolte (Zara, C&A, Newyorker, Takko, Rafar), cine nu merge
prea bine si asteapta sa vada ce se mai intampla si cine s-a retras
de tot de pe piata – branduri precum Castro, Oasis (Solmar Group)
sau Toi& Moi (Rafar).
Investitia de 500.000 de euro coordonata de Ramona Stanciulescu
a presupus deschiderea unui singur magazin in locul a trei, cum era
planificat initial. Tot trei magazine a planificat pentru noul mall
si retailerul polonez LPP, care a investit 1,5 milioane de euro
pentru deschiderea Reserved, Cropp Town si House, cel din urma
fiind un brand nou de imbracaminte pentru tineri, pe care il
lanseaza acum pe piata.
Planurile retailerilor dornici de a-si continua extinderea s-au
legat de lansarea Afi Palace Cotroceni Mega Fun, care se arata
increzatori ca locatia lor va atrage foarte multi clienti, dar
asteapta sa vada ce vor indica si vanzarile. “Este cea mai mare
atractie a Bucurestiului la acest moment, e clar. E pariul anului
2009. Vom vedea insa cum evolueaza lucrurile”, spune Ioana Stan,
director de marketing al Otter Distribution.