Astori a murit în urma unui stop cardiac provocat cel mai probabil de bradiaritmie, o afecţiune ce presupune un puls anormal de scăzut, cu o frecvenţă de sub 60 de bătăi ale inimii pe minut. Sursa amintită notează că pulsul fotbalistului a scăzut, apoi inima acestuia a încetat să mai bată.
Autopsia a fost efectuată de către directorul centrului de patologie vasculară al Universităţii din Padova, Gaetano Thiene, şi de către profesorul de medicină legală din cadrul Universităţii din Udine, Carlo Moreschi.
Procuratura a semnat un ordin de eliberare a trupului neînsufleţit al fotbalistului. Miercuri, acesta va fi depus la centrul tehnic federal Coverciano, înmormântarea urmând să aibă loc joi.