BusinessMagazin

Tag: stiinte

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Elisabeta Moraru, country business development manager { Google România}

    •   Elisabeta Moraru s-a alăturat echipei Google în aprilie 2012, iar în octombrie 2016 a preluat funcţia de country business development manager.
    •   A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti în 2003, apoi şi-a aprofundat studiile cu un master în ştiinţele comunicării şi în politică şi management electoral, iar în 2010 a obţinut doctoratul în sociologie.
    •   Înainte de a se alătura companiei Google, a făcut parte din echipea de management de la Xerox şi Microsoft.

    Cifră de afaceri (2017): 18,8 mil. lei
    Profit (2017): 0,99 mil. lei

  • Un cercetător pe nume Dan Diojdescu

    „Prima oară am plecat din România cu scopuri nonturistice în 1989”, îşi aminteşte el. A mers în Franţa, unde a urmat un master în managementul iniţiativelor culturale. După absolvire s-a mutat la Paris, unde a lucrat în marketing – „în ceea ce acolo se cheamă industriile creative” – respectiv modă, design, disitribuţie muzică, filme, cărţi.

    În Olanda a ajuns pentru că a urmat un (alt) program de master, în business management (MBA) la Erasmus University, Rotterdam, pe care l-a absolvit în 2009. „Cariera mea e ca un şuvoi de apă – curge adaptându-se terenului. Uneori se mai izbeşte de obstacole, semn că trebuie luată altă direcţie sau abordare.” Uneori are debit mai mare – semn de vremuri bune şi coloboratori isteţi. Alteori „bălteşte şi asta e semn sigur de schimbare, explică Dan Diojdescu.

    Când vine vorba de cariera sa, spune că nu are un job, ci mai multe; şi asta de ani de zile. Astfel, pe lângă supervizarea proiectelor de diplomă în Haga şi cercetarea proprie, este, alături de fratele său, Dragoş Diojdescu, partener al frimei Jupiter Artis. Din datele de la Registrul Comerţului, compania are afaceri de 240.000 de lei, doi salariaţi, iar ca domeniu de activitate figurează în sectorul publicităţii.

    Antreprenorul spune însă că firma are peste 100 de colaboratori din domenii diferite. „Nu am oameni în subordine – sunt ordonaţi ei oricum! Glumesc.” În mediul antreprenorial de azi conceptul de subordonat este înlocuit cu cel de colaborator sau partener, adaugă el.

    Cum arată o zi obişnuită din viaţa lui  Dan Diojdescu?

    „Trebuie să mă obişnuiesc cu ideea asta! Nu cred că mai am conceptul acesta industrial de zi obişnuită – trezit, cafea, job, cină, TV etc. L-am avut şi a evoluat în zile cu atacuri de panică, zile în care alergam să recuperez timpul pierdut şi alergarea asta nu mă făcea decât să pierd timpul – cam ca Iepurele Alb din Alice în Ţara Minunilor.”

    Sunt zile în care la 4.00 dimineaţa e deja la aeroport să prindă zborul de 6.00; în alte zile se vede cu prietenii, înoată, merge la un muzee sau expoziţii şi poate doar seara deschide calculatorul să finalizeze un concept sau un contract.

    Vine des şi în România, o dată la câteva luni, cel mai frecvent pentru businessul pe care îl are cu fratele său.

    „La momentul acesta, când vin în România din motive profesionale vin ca antreprenor, ca partener al Jupiter Artis, pentru întâlniri cu clienţii dar şi pentru documentare, pentru a lua pulsul pieţei. Faptul că locuiesc în mai multe ţări îmi dă un avantaj foarte mare, mă ajută să fiu mult mai obiectiv, strategic şi focusat.”

    Mai e România acasă?

    După anii de peregrinări, pentru Dan Diojdescu acasă rezonează cu mai multe locuri. Când se întoarce în Europa are sentimentul că e acasă, indiferent care e primul aeroport pe care aterizează.

    „Acasă, Bucureşti? Vin destul de des, la fiecare câteva luni. Am observat o îmbunătăţire a aspectului multor cartiere; în mod evident s-au făcut multe eforturi de reabilitare a spaţiului public şi creare de noi spaţii publice – unele cu mai mult succes decât altele.” De asemenea, a observat o dorinţă a oamenilor de informare asupra noilor trenduri – în special în domeniul IT, telecomunicaţii/internet, online marketing –, dar şi dorinţa de a fi parte a acestor schimbări.

    Mai mult, mare parte a studenţilor săi bulgari sau din ţările baltice îşi doresc să îşi construiască cariere în vestul Europei; pe când studenţii români vor să se întoarcă în România. „Văd asta ca un vot de încredere pentru prezentul şi viitorul ţării.”

    Lui însuşi, cel mai dor îi e de locurile din copilărie; mai ales că şi-a petrecut vacanţele la poalele munţilor, în natură, într-o lume unde oamenii se vizitau fără să aibă vreun motiv anume şi conexiunea cu mediul se făcea natural, fără exerciţii de meditaţie, traininguri sau clase de yoga. „Şi acolo lucrurile s-au schimbat, dar ceva din magia autenticităţii a rămas.” La polul opus, cel mai puţin dor îi e de ambuteiajul de pe DN1 într-o duminică seara, când lumea se întoarce de la munte.

    Următoarea vizită în România?

    De Paşte sau chiar mai curând. „Am crezut că mi se întâmplă doar mie, dar vorbind cu prieteni din alte ţări am văzut că şi ei au întâlnit aceeaşi reacţie. Pentru cei din ţară, de multe ori, lumea se împarte în cei «rămaşi» şi cei «plecaţi».”

    Pentru cei plecaţi, lumea se împarte între «cei de aici» şi «cei de acolo», iar cei de acolo sunt cei din ţară, dar şi prieteni, rude, colegi din alte ţări.

    „Probabil că asta vine din faptul că e mai uşor de călătorit de la Amsterdam la Brăila decât de la Oradea la Bucureşti, şi ca timp, şi ca preţ, dar şi pentru că inerţie.” La circa 30 de ani de când a plecat pentru prima dată din ţară în scop nonturistic – timp în care a călătorit în toată lumea şi a studiat în Italia, la Torino, în mai multe oraşe din Olanda, dar şi în Belgia – ce ar schimba Dan Diojdescu la România?

    „Primul lucru care îmi vine în minte este imaginea că în România «orice este posibil» cu conotaţie negativă. România, ca orice altă ţară, are problemele ei, mai mari decât unele ţări, mai mici decât altele.” De asemenea, are şi o mulţime de aspecte pozitive, spune el. Executivul crede că o atitudine constructivă de genul «Avem şi din cele bune, şi din cele mai puţin bune, dar lucrurile merg spre bine» poate crea o viziune colectivă care să permită valorizarea aspectelor pozitive şi o soluţionare a celor negative. „Un alt aspect care mă face să cred că poate îmbunătăţi situaţia din România este o informare obiectivă, echilibrată, la un nivel social cât mai profund, descentralizat – local şi regional. Am observant că rareori discuţiile sunt purtate la nivelul individual, comunitar sau local.”

    Acesul la informaţie diversă, relevantă şi exactă poate facilita această schimbare care porneşte de la nivel individual şi, în timp, produce o schimbare autentică şi de durată la nivel local, regional şi naţional. 

    Al treilea aspect, care de altfel este legat de celelalte două, este crearea unei atitudini nediscriminatorii, de cooperare. Polarizarea socială este o componentă prezentă în orice societate – fie că este pe motive etnice, religioase, economice, fie de altă natură.

    „Filip II al Macedoniei spunea: «Dezbină şi stăpâneşte» (divide et impera); românii au găsit o expresie şi mai plastică a acestei situaţii: «Unde doi se ceartă al treilea câştigă». Există oare posibilitatea în care toţi trei câştigă?” În Olanda, spune el, există o atitudine nonconflictuală, de cooperare, de găsire a unei soluţii. Această mentalitate se pare că este unul din factorii esenţiali care fac o ţară ca Olanda, cu infinit mai puţine resurse materiale şi imateriale decât România, să devină o putere economică mondială.

    Antreprenorul face şi alte comparaţii între România şi alte ţări şi spune că traficul din Bucureşti este „infernal şi mai stresant” decât cel din Amsterdam, dar relaxant faţă de cel din Paris. „Nu ştiu dacă asta este din cauza caracterului latin mai coleric sau din cauza unei strategii urbanistice mai coerente (în cazul Amsterdamului – n.red.), dar aş paria pe cea din urmă.

  • Elisabeta Moraru – country business development manager / Google România: “Dacă cineva îşi face treaba bine, acest lucru se reflectă şi asupra felului în care este perceput”

    Carte de vizită
    ¶ Elisabeta Moraru s-a alăturat echipei Google în aprilie 2012, iar în octombrie 2016 a preluat funcţia de country business development manager
    ¶ A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti în 2003, apoi şi-a aprofundat studiile cu un master în ştiinţele comunicării şi în politică şi management electoral, iar în 2010 a obţinut doctoratul în sociologie
    ¶ A studiat în România, Spania, Scoţia şi Polonia, iar mai apoi a lucrat pentru Microsoft şi Xerox 

  • Grigore Horoi, preşedinte / Agricola

    Carte de vizită

    A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi este economist şi doctorand în ştiinţe economice

    Şi-a început cariera în cadrul grupului de firme Agricola în urmă cu peste două decenii şi jumătate, preluând frâiele conducerii întregului grup în 2009

    Este căsătorit şi are doi copii, iar dacă ar fi să aleagă altă profesie, i-ar plăcea să fie antrenor

    Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de peste 683 de milioane de lei

    CITESTE POVESTEA LUI GRIGORE HOROI

  • Muzee călătoare

    Uneori însă, ele pornesc la drum, aşa cum este cazul unora cu temă alimentară care „umblă” din loc în loc prin Statele Unite ale Americii ori prin lume. Pe lângă caracterul lor temporar şi itinerant, toate aceste muzee sunt gândite să arate bine în fotografii, vizitatorii fiind încurajaţi să-şi facă selfie-uri sau poze şi să le încarce pe Instagram sau alte reţele de socializare. Un exemplu de astfel de instituţie, scrie The New York Times, este Hall of Breakfast, aflat pe moment la Salt Lake City şi dedicat, aşa cum îl arată şi numele, micului dejun. Intrarea se face printr-un frigider uriaş, după care se pot explora 10 încăperi în care află un tobogan în formă de felie de bacon, o cameră cu cereale din confetti ori leagăne în formă de gogoşi.
    The Egg House se plimbă şi el prin diverse oraşe, de la New York la Shanghai, vizitatorii fiind aşteptaţi cu o bucătărie plină de ouă de plastic şi dotată cu trambulină în formă de tigaie, o grădină cu leagăne în formă de vinete („eggplant”) şi un magazin de suveniruri tematice, de la bijuterii la genţi. În domeniul deserturilor se remarcă Candytopia, prezent la New York şi San Francisco, ale cărui atracţii sunt lucrări de artă în mărime naturală care par confecţionate din bomboane, printre care şi un sfinx, şi copii realizate din jeleuri ale unor tablouri celebre. Există şi un muzeu al îngheţatei, denumit chiar aşa, Museum of Ice Cream, care, după ce s-a plimbat prin diverse oraşe, s-a hotărât să se stabilească la San Francisco. Printre atracţiile sale se numără grădina cu ursuleţi din jeleu, piscina cu bombonele multicolore pentru decorat deserturi ori un restaurant în stilul anilor ’50 unde se servesc câteva tipuri de îngheţată.

  • Angajatul crizei

    Cele mai multe dintre dimineţile toamnei acelui an mi le petreceam răsfoind ziarele – şi erau multe la vremea aceea – pentru unul dintre seminariile de la facultatea de jurnalism, numit Presa şi actualitatea sau, pe scurt, PACT. Nu pot să spun că mi-a atras în vreun fel atenţia falimentul Lehman Brothers, despre care Ziarul Financiar scria după 15 septembrie şi pe care Business MAGAZIN îl anticipa încă din vara anului 2008.
    Nu am primit nicio întrebare referitoare la faliment la testele săptămânale ale acelui seminar şi nu pot spune că îngrijorarea se observa în rândul vreunuia dintre colegii mei de la Facultatea de Jurnalism şi nici măcar în rândul profesorilor.
    Neavând un salariu, un credit sau vreun alt reper relevant pentru prăpastia în care se adâncea economia, nu pot să zic că am perceput criza în vreun fel în anul în care s-a întâmplat. Ştirea despre falimentul Lehman Brothers, peste care m-am oprit vreo trei minute, avea însă să „bântuie”  toţi anii care au urmat  cred că nu greşesc dacă spun că acest lucru este valabil pentru generaţia celor „de 30 şi un pic” (nu le-aş spune Millennials, cred că pentru generaţiile care ne-au urmat lucrurile stau uşor diferit), care şi-au construit cariera în criză.
    Mare parte din ziarele pe care le ţineam în braţe pentru PACT în drum spre facultate nu mai existau câţiva ani mai târziu, în momentul în care m-am angajat.
    Prieteni din generaţia mea care se înscriseseră la Academia de Studii Economice ca să devină bancheri, ca urmare a mirajului creat de cea mai bănoasă meserie în anii de boom, se confruntau cu lupta de a-şi găsi un job oriunde, fiindcă băncile treceau prin restructurări masive.
    Alţii visau la comisioane uriaşe din vânzări sau să îşi construiască cariere internaţionale în farma. Auzisem cu toţii de la cunoştinţe despre bonusuri uriaşe, despre avansări rapide în funcţii. Alţi membri ai generaţiei noastre visau la afaceri crescute peste noapte: generaţia noastră de antreprenori nu a avut însă şansa (sau neşansa?) unui El Dorado al afacerilor, ca în anii ‘90. A mai dat România vreun miliardar după anii ‘90? Care sunt şansele să mai dea vreunul? (Exceptând domeniul IT, care domină toate clasamentele, naţionale şi internaţionale, ale celor mai bogaţi tineri de în jur de 30 de ani.) Un posibil răspuns l-am găsit răsfoind ediţiile mai vechi ale Business MAGAZIN: „Posibilitatea ca un tânăr antreprenor român să dezvolte o afacere şi să aibă succes se îngustează pe zi ce trece şi tinde către zero”, spunea Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, în 2009.
    Ne-am petrecut „anii de boom” la cămin sau împărţind chiria visând la astfel de realizări.
    Încă de la primul job, s-au năruit toate aceste vise: angajatorii erau preocupaţi doar de reducerile de costuri – iar noi, derutaţi de refuzuri, de pesimism şi de frustrările generaţiilor anterioare de angajaţi. „Înainte de criză, aveam (şi aici începe o enumerare fără sfârşit)…”, spun şi acum unii dintre ei.
    Poate de aici şi nepotrivirea care încă mai există între cerinţele angajatorilor şi aşteptările noastre. Aşteptările noastre au fost alimentate de legendele anilor de boom, ani în care, în timp ce studiam în cadrul unor discipline diverse, generaţiile anterioare primeau bonusuri uriaşe, avansări rapide în funcţie etc. Cu toate acestea, mulţi dintre membrii generaţiei noastre acceptau să lucreze în Capitala anului 2009-2010 pe un salariu net de 1.000 – 1.500 de lei, nu prea ieşeam în oraş pentru că ne împărţeam timpul între job şi facultate şi încasam lovituri din două direcţii: de la şefi, pentru că «nu înţelegeam nimic», şi de la profesori, pentru că «nu veneam la ore».
    Acceptam orice ni se servea, spre deosebire de mulţi dintre cei mai tineri decât noi, cărora li se reproşează că inventează motive ca să nu vină la serviciu – în situaţia fericită în care anunţă acest lucru.
    Într-o piaţă a muncii caracterizată de precauţia angajatorilor, plină de nostalgii, de frustrări, de mituri răsturnate, am crescut treptat, apreciind fiecare pas făcut.
    Pe piaţa locală a muncii există în prezent în jur de 150.000 de angajaţi din generaţia „celor de 30 şi un pic”, în contextul în care numărul total al celor născuţi în jurul anilor ’90 este de 350.000. Restul au ales să caute „legendele” din anii de boom peste hotare, iar puţini au joburi de birou, cei mai mulţi dintre ei lucrând în cafenele sau restaurante, fabrici sau ca şoferi. Cei care am rămas –– ne-am asumat să creştem „realist” în continuare.

  • De ce vor unii să iasă din tipare?

    „Mă decolorez de patru ori pe an, mă vopsesc o dată sau de două ori pe an cu vopsea permanentă şi de până la zece ori cu vopsea semipermanentă iarna. În anotimpul rece este nevoie de dublă decolorare ca să pot obţine păr alb sau argintiu, îmi place cum se asortează cu zăpada şi cerul înnorat”, spune Carol Turculeţ, absolvent al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

    El povesteşte că s-a vopsit pentru prima dată înainte de a participa la prima ediţie a evenimentului East European Comic Con, când avea
    15 ani.

    „Prima dată m-am vopsit înainte să particip la prima ediţie a evenimentul East European Comic Con, în primăvara lui 2013, când aveam 15 ani. Personajul în care voiam să mă costumez avea părul portocaliu, dar eu nu obişnuiam să mă decolorez pe atunci şi m-am făcut vişiniu. Ulterior nu m-am mai vopsit până la începutul primului an de facultate, când m-am făcut brunet şi de atunci alternez culorile constant”, spune Carol Turculeţ.

    Specialiştii spun că unul dintre motivele pentru care bărbaţii se vopsesc este pentru a se conforma la un anumit grup, spre exemplu cel al hipsterilor.

    „Motivul psihologic pentru care bărbaţii se vopsesc este nevoia de noutate şi dinamism, de poziţie şi atitudine freestyle. De asemenea, poate fi şi nevoia de apartenenţă la un anumit stil, precum cel renumit al hipsterilor”, spune Alin Sebastian Godeanu, psiholog clinician specialist şi lector la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Bucureşti.

    Carol Turculeţ spune că nu s-a vopsit niciodată la salon, el apelează la serviciile unui hairstylist doar pentru a se tunde şi se vopseşte acasă sau la prieteni, iar „în momentul vopsirii, oriunde aş fi, am grijă să am la mine strictul necesar: oxidant, vopsea, elastice şi clame mici deoarece am părul scurt, mănuşi şi pensule, dar şi suplimente precum balsam, mască de păr sau un borcan de ulei esenţial, în cazul în care simt părul uscat după vopsire”.

    El recurge la vopsitul permanent şi la decolorat de aproximativ şase ori pe an şi foloseşte vopseaua semi-permanentă de cel puţin zece ori pe an, mai des în sezonul rece. „Nu costă mult nici vopsirea propriu-zisă şi nici decolorantul. Înainte devenea costisitor când, fără experienţă fiind, îmi ardeam părul şi trebuia să achiziţionez măşti de păr, care costau 20 de lei pe doză şi era nevoie de trei doze pe săptămână, sau uleiul esenţial, pe care îl aplicam zilnic, şi nici acela nu era ieftin.”

    Ulterior a învăţat să se vopsească/decoloreze singur şi, astfel, pudra decolorantă şi oxidantul ajung să îl coste între 10 şi 20 de lei, „iar cea mai scumpă vopsea pe care am achiziţionat-o este cea ametist, pe care o am acum în păr, care a costat 25 de lei tubul. Nu consider că, în prezent, este un obicei costisitor”.

    Cristi Pascu, unul dintre cei mai apreciaţi hairstylişti din România, priveşte la polul opus şi spune că mulţi bărbaţi se vopsesc pentru a acoperi firele albe de păr; pentru asta plătesc 200 – 250 de lei, iar vopsirea se repetă o dată la trei săptămâni.

    „Bărbaţii îşi doresc şi ei să arate mai bine. Unul dintre motivele pentru care se vopsesc este să-şi acopere părul alb, ceea ce este valabil mai ales în cazul celor care îşi câştigă existenţa prin imagine, precum cântăreţi, oameni de televiziune, oameni de presă sau cei care intră în contact cu publicul”, spune Cristi Pascu.

    El adaugă că vârsta este relativă, deoarece la bărbaţi părul alb începe să apară încă de la vârsta de 18 ani. „Am văzut băieţi care la 20 de ani aveau părul grizonat. Asta poate fi cool la început, dar la un moment dat te vopseşti, pentru că nu vrei ca la 30 de ani să arăţi de 50.”
    În acelaşi timp, Sebastian Godeanu spune că băieţii încep să se vopsească încă de la vârsta de 16 – 17 ani.

    Avantajul pe care îl aduce schimbarea culorii de păr la bărbaţi este cel legat de sentimentul de bunăstare, de aceea mulţi recurg la schimbarea culorii de păr pentru a fi în acord cu propria personalitate, adaugă Sebastian Godeanu, făcând referire la cei care abordează culorile vii, câteodată combinate.

    Dar cum cultura noastră nu se apropie atât de mult de cea asiatică, unde cei mai mulţi bărbaţi sunt vopsiţi în culori stridente, majoritatea bărbaţilor din România se vopsesc pentru a acoperi firele albe şi astfel nu există o culoare care să fie la modă sau care să fie preferată de bărbaţi, spune Cristi Pascu. „Nu există o culoare căutată de bărbaţi, pentru că ei îşi vopsesc părul din necesitate şi încearcă să aibă o culoare cât mai apropiată de culoarea lor naturală. E bine că în prezent vopselele sunt destul de avansate din punct de vedere tehnologic şi astfel poţi obţine un aspect perfect natural.”

    Stilistul adaugă că pentru bărbaţi moda este relativă, deoarece „suntem mai conservatori” şi atunci moda poate fi o tendinţă care ţine de statutul social şi de vârstă. „Poate fi ceva la modă pentru cei care sunt la nivel de business şi poate fi altceva la modă pentru cei care ies cu skateboardul în parc.”

    Însă, deşi bărbaţii care se vopsesc nu sunt prea bine văzuţi în România şi această schimbare este asociată cu imaturitatea, psihologul Sebastian Godeanu spune că femeile sunt atrase de bărbaţii care îndrăznesc să îşi asume aceste schimbări, mai ales într-o lume tradiţionalistă.

    „Am observat că femeile sunt atrase de bărbaţii vopsiţi, pentru că îndrăznesc să-şi asume personalitatea într-o lume tradiţionalistă, cum este a noastră. Chiar dacă multe femei asociază vopsitul părului cu imaturitatea, este apreciată iniţiativa”, adaugă Sebastian Godeanu.

  • FELICITĂRI! Un elev din Constanţa, medaliat cu aur la una dintre cele mai dificile competiţii de fizică din lume

    Răzvan Ursu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, a făcut parte din lotul României care a participat, între 5 şi 13 mai, la cea de-a 18-a Olimpiadă Asiatică de Fizică, ce s-a desfăşurat la Universitatea de Ştiinţe din Hanoi, în Vietnam, sub deviza ”Path to Glory”.

    „A fost greu pentru că au fost concurenţi redutabili. Subiectele au fost grele. Nu de puţine ori se spune că subiectele de la olimpiada de fizică a ţărilor asiatice sunt mai grele decât cele de la internaţională. Dar acest lucru ne-a motivat şi pe mine şi pe colegii mei să dăm tot ce am avut mai bun”, a declarat Răzvan Ursu, elevul de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, din Constanţa, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

    În viitor, Răzvan spune că îşi propune să studieze în Germania, iar apoi să se îndrepte „spre zona de aerospaţială”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FELICITĂRI! Un elev din Constanţa, medaliat cu aur la una dintre cele mai dificile competiţii de fizică din lume

    Răzvan Ursu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, a făcut parte din lotul României care a participat, între 5 şi 13 mai, la cea de-a 18-a Olimpiadă Asiatică de Fizică, ce s-a desfăşurat la Universitatea de Ştiinţe din Hanoi, în Vietnam, sub deviza ”Path to Glory”.

    „A fost greu pentru că au fost concurenţi redutabili. Subiectele au fost grele. Nu de puţine ori se spune că subiectele de la olimpiada de fizică a ţărilor asiatice sunt mai grele decât cele de la internaţională. Dar acest lucru ne-a motivat şi pe mine şi pe colegii mei să dăm tot ce am avut mai bun”, a declarat Răzvan Ursu, elevul de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, din Constanţa, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

    În viitor, Răzvan spune că îşi propune să studieze în Germania, iar apoi să se îndrepte „spre zona de aerospaţială”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premieră medicală în România. Prima intervenţie chirurgicală de înlocuire a unui os necrozat al mâinii cu o proteză din pyrocarbon

    Tânărul a fost diagnosticat cu această afecţiune în urmă cu aproximativ un an şi jumătate, dar s-a prezentat la clinică recent, când necroza se afla deja intr-un stadiu destul de avansat. Anterior, pacientul a fost la mai multe clinici din Anglia, unde i s-a propus varianta unui implant de silicon – un produs de o calitate mai slabă comparativ cu proteza de ultimă generaţie din pyrocarbon, produsă in SUA. 

    Din cauza unei conformaţii anatomice anormale a oaselor antebraţului tânărului, osul semilunar a fost în timp supus unei presiuni suplimentare, ceea ce a determinat schimbarea formei, pierderea vascularizaţiei şi necrozarea. Pacientul a început să prezinte dureri mari zilnice, împreună cu limitarea funcţiei mâinii dominante. Dacă ar fi amânat operaţia, acesta risca să dezvolte artroză şi ar fi necesitat o intervenţie chirurgicala mult mai invazivă, care implica excizia atât a osului semilunar, cât şi a oaselor învecinate şi scurtarea mâinii sau blocarea totală a articulaţiei.

    Operaţia a constat în excizia osului necrozat de la nivelul încheieturii pumnului, pregătirea oaselor învecinate pentru proteză, recoltarea unei grefe de tendon şi fixarea protezei în poziţie anatomică cu ajutorul grefei de tendon şi al unor dispozitive din titan şi gore-tex. Conform reprezentanţilor companiei Enlife Solutions, distribuitorul protezelor din pyrocarbon marca Integra, aceasta este prima comandă de astfel de implant în România.

    Echipa multidisciplinară ortoplastică a fost alcatuită din Dr. Dragos Zamfirescu – doctor in ştiinţe medicale, medic primar chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, Dr. Iulian-Daniel Vîlcioiu – medic specialist ortopedie şi traumatologie, doctor in ştiinţe medicale şi Dr. Irina Luca – medic anestezist.