Tag: Stiglitz

  • Cum au ajuns ţările cu mari bogăţii naturale mai sărace decât statele care le cumpără resursele

    Paradoxul se explică prin lipsa, deliberată în unele cazuri, a unei strategii de creştere sustenabilă care nu permite guvernelor să investească veniturile din exploatarea materiilor prime în mijloace de dezvoltare economică mai durabilă, cum ar fi educaţia sau transportul. Astfel, pe măsură ce-şi epuizează resursele, statele devin mai sărace.

    Deşi ţări precum Nigeria, Liberia, Venezuela şi chiar Rusia sunt bogate în resurse, o mare parte din populaţia acestora trăieşte sub pragul sărăciei, nu are acces la apă curentă şi canalizare, la electricitate, spitale, şcoli sau transport adecvat. Paradoxul are şi un nume, „blestemul bogăţiei în resurse naturale“, iar ingredientele acestuia sunt bine cunoscute. Ţările bogate în resurse tind să aibă monede puternice, ceea ce face alte exporturi necompetitive, explică Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, într-un articol publicat în august anul trecut în Project Syndicate sub titlul de „Bogate în resurse, sărace în bani“.

    Apoi, deoarece exploatarea resurselor de obicei nu asigură multe locuri de muncă, şomajul creşte. De asemenea, din cauza preţurilor volatile ale resurselor, creşterea economică este instabilă. Volatilitatea este exacerbată adesea de băncile internaţionale, care se grăbesc să intre şi să investească atunci când preţurile sunt mari şi se retrag fără să ezite în perioadele dificile, totul în concordanţă cu principiul că bancherii îi împrumută doar pe cei care nu au nevoie de banii lor.

    Mai mult pe www.zf.ro.

  • Joseph Stiglitz: Deprecierea euro, cel mai bun lucru care i se putea intampla Europei

    Intr-un interviu pentru Le Monde, Stiglitz spera ca viabilitatea
    monedei euro nu va fi afectata de actuala criza, intrucat membrii
    zonei euro au posibilitatea de a evita aceasta, insa admite ca s-ar
    putea ajunge la incapacitate de plata din partea unui stat sau a
    mai multora, in conditiile in care constrangerile impuse de
    Bruxelles si de FMI tarilor cu probleme ar deveni
    insuportabile.

    “Somajul in randul tinerilor din Grecia se apropie de 30%, iar
    in Spania depaseste 44%. Imaginati-va tulburarile sociale la care
    s-ar ajunge daca s-ar ajunge la 50% sau 60%”, comenteaza Stiglitz,
    cu concluzia ca este posibil ca Grecia, Spania sau Portugalia sa
    doreasca la un moment dat sa iasa din zona euro si sa revina la
    monedele nationale, asa cum a procedat Argentina dupa criza din
    2001, cand a renuntat la cursul fix de schimb legat de dolar si a
    revenit la peso. “Pe atunci se credea ca Argentina nu va rupe
    legatura cu dolarul, ca vor fi costuri prea importante. Au faut-o
    totusi, au devalorizat, si a urmat haosul, asa cum era previzibil.
    Dar in cele din urma ei au avut de castigat: economia Argentinei
    creste cu 8,5% pe an.”

    Din acest punct de vedere, Stiglitz crede ca masurile de
    austeritate fiscala impuse de Bruxelles si de FMI, care nu fac
    decat sa adanceasca somajul si recesiunea, “indreapta spre
    dezastru” Uniunea Europeana, pentru ca tarile membre, lipsite de
    politica monetara proprie, respectiv de posibilitatea de a folosi
    cursul de schimb si dobanzile in folosul economiilor lor, nu au
    nici suportul unei politici comune de solidaritate, care sa le
    ajute sa se adapteze la conjunctura actuala si sa le asigure
    posibilitati de crestere si de aparare fata de miscarea
    pietelor.

    “Bruxellesul n-a facut prea multe pentru reglementarea pietelor
    financiare, considerand ca ele sunt atotputernice”, spune
    economistul. In Germania, care mult timp a rezistat presiunilor
    Frantei de a ajuta Grecia, “multi se bazeaza in totalitate pe
    piete, iar in logica lor, tarile care au probleme sunt singurele
    responsabile si deci trebuie sa fie lasate de izbeliste”. Or,
    sustine Stiglitz, fundamentele arata ca situatia nu e de fapt asa
    de grava: deficitul structural al Greciei este de mai putin de 4%
    din PIB – “desigur, guvernul precedent, ajutat de Goldman Sachs,
    are partea lui de raspundere, insa criza mondiala a provocat ceea
    ce i se intampla acum Greciei” – iar Spania a avut chiar excedent
    bugetar inainte de criza, deci nu poate fi acuzata de indisciplina
    fiscala. In cazul Spaniei, insesi conditiile de dobanda oferite de
    moneda euro au facilitat bula activelor imobiliare, chiar daca si
    guvernul de la Madrid are raspunderea lui pentru ca n-a luat masuri
    de stopare a acesteia.

    Joseph Stiglitz sustine ca UE, in schimb, ar trebui sa dea
    dovada de empatie si de coeziune. “Ar putea, de pilda, sa creeze un
    fond de solidaritate pentru stabilitate, asa cum a facut in cazul
    tarilor nou-intrate in Uniune, fond care sa fie alimentat in
    vremuri de bunastare economica si sa serveasca la sustinerea
    tarilor membre atunci cand apar probleme.” Exemplul lui e cel al
    SUA, unde “atunci cand un stat e in dificultate, toate celelalte se
    considera vizate – cu totii suntem in aceeasi barca”. Inainte de
    toate, conchide economistul, “lipsa de solidaritate e ceea ce
    ameninta viabilitatea proiectului european”.

  • Stiglitz: Europa se va indrepta spre un dezastru daca insista pe masurile de austeritate

    “Azi, Europa vrea un plan coordonat de austeritate. Daca va
    continua pe acest drum, se indreapta spre dezastru. Stim, dupa
    Marea Depresiune din anii ’30, ca asa ceva nu trebuie facut. Europa
    are nevoie de solidaritate, de empatie, si nu de austeritate, care
    duce la cresterea somajului si la accentuarea depresiunii. In SUA,
    cand unul dintre state este in dificultate, toate celelalte se simt
    implicate. Suntem cu totii in aceeasi barca. Viabilitatea
    proiectului european este amenintat, mai intai de toate, de lipsa
    de solidaritate”, a afirmat Stiglitz pentru publicatia Le
    Monde.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Stiglitz: SUA ar trebui sa se pregateasca pentru un al doilea program de stimulare economica

    “Probabilitatea incetinirii este foarte, foarte mare si, de
    asemenea, este un risc semnificativ ca evolutia economiei sa intre
    pe teritoriu negativ.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Stiglitz: Pietele dau dovada de o “exuberanta irationala” in privinta revenirii economiei

    Exista inca multe riscuri in fata si ne vom lovi de multe
    piedici”, a spus acesta in cadrul unui interviu, la Bloomberg
    Television, considerand ca evolutia pietei imobiliare si
    incapacitatea consumatorilor de a-si achita datoriile sunt cauzate
    in principal de somaj.

    Cititi mai multe despre ce spune Stiglitz pe www.zf.ro