Tag: sterilizare

  • Program de sterilizare în masă: O ţară îşi cere iertare pentru că a sterilizat cu forţa persoane, pentru a preveni „naşterea descendenţilor de slabă calitate”

    În temeiul unei legi care a fost votată în parlament miercuri, victimele sterilizării în masă vor primi fiecare câte 22.000 de lire sterline fiecare drept compensaţie pentru suferinţa cauzată, precum şi o scrisoare prin care guvernul îşi cere iertare pentru „suferinţa mentală şi fizică creată de programul de sterilizare”.

    Premierul Shinzo Abe şi-a exprimat „regretul sincer” şi spune că guvernul „şi-a cerut scuze din toată inimă” pentru politicile terifiante, în vederea cărora chiar şi persoane în vârstă de 9 ani au fost sterilizate împotriva voinţei lor.

    „În perioada în care legea era în vigoare, numeroase persoane au fost supuse unor intervenţii chirurghicale pentru a nu mai putea procrea, aceste decizii find bazate pe faptul că persoanele sufereau de diferite dizabilităţi sau alte boli cronice”, afirmă premierul într-un comunicat.

    „Aş vrea să cer iertare din tot sufletul în numele guvernului”, continuă comunicatul. „Vom face tot posibilul pentru a crea o societate care nu discriminează pe nimeni şi respectă personalităţile şi individualitatea fiecăruia”, adaugă premierul.

    În jur de 16.500 de persoane, majoritatea femei cu dizabilităţi, au fost vizate între anii 1948 şi 1996, în temeiul legii care dorea să „prevină naşterea descendenţilor de slabă calitate”. În jur de 8.000 de persoane şi-au dat acordul, cel mai probabil din cauza presiunilor, în timp ce aproape 60.000 de femei au fost supuse intervenţiilor pentru avort, din cauza bolilor ereditare, potrivit presei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Stericycle România investeşte 1 milion euro în cel mai mare echipament de sterilizare de deşeuri medicale periculoase din ţară

    Noua instalaţie de tratare termică prin aer cald, marca Challenger, are cea mai mare capacitate de procesare din România la ora actuală (2 tone/oră). Acest avantaj va permite eficientizarea activităţii companiei şi asigurarea unui răspuns mai prompt la nevoile sistemului de sănătate din Bucureşti şi zonele limitrofe.

    Stericycle este prezentă în principalele regiuni ale ţării şi dispune de ambele tehnologii de procesare agreate la nivel european pentru neutralizarea şi eliminarea în siguranţă a deşeurilor periculoase: incinerarea ecologică şi sterilizarea.

    ”La punctul de lucru din Jilava există deja o linie HDU (Heat Disinfection Unit), folosind tehnologia ecologică  de sterilizare cu aer cald de origine britanică, utilizată cu succes de peste 20 ani în Statele Unite ale Americii, Anglia şi Irlanda, preluată în majoritatea ţărilor U.E. şi apreciată de organizaţiile mondiale pentru protecţia mediului înconjurător ca fiind una dintre cele mai ecologice soluţii existente pe piaţă. Noul echipament Challenger duce mai departe avantajele acestei tehnologii, prezentând o serie de avantaje faţă de echipamentul deja existent, cum ar fi: un tocător ultraperformant (poate toca inclusiv instrumente medicale metalice), încărcare şi descărcare continue şi automatizare completă”, a explicat Cosmin Mănăilă, Director Reglementări Stericycle România.

     

    Investiţii totale 2017

    Valoarea totală a investiţiilor planificate de Stericycle România pentru anul 2017 se va ridica la  1,5 milioane euro, destinaţia celorlalte investiţii fiind: măsuri de protecţie a mediului (menţinerea echipamentelor de procesare şi monitorizare la un nivel care să asigure un impact minim asupra mediului şi plantarea de copaci pe perimetrul punctului de lucru de la Chiajna), înnoirea parcului auto şi infrastructură.

     

    Rezultate de business

    Stericycle România a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 10,4 milioane euro şi un profit operaţional de 733.000 euro. În primele 6 luni din anul 2017, compania a atins un nivel al cifrei de afaceri de 5,5 milioane euro, profitul operaţional fiind de 489.000 euro.

    „După o perioadă în care ne-am concentrat pe asigurarea serviciilor de gestionare integrată a deşeurilor periculoase la nivel naţional, Stericycle România intră într-o nouă etapă de dezvoltare ce vizează în primul rând eficientizarea proceselor operaţionale şi abordarea unor noi fluxuri de deşeuri periculoase. Vom continua să investim în echipamente, tehnologie modernă şi în specializarea şi dezvoltarea celor peste 200 de angajaţi. Ne propunem de asemenea să ne extindem gama de servicii, în special în zona de deşeuri industriale şi veterinare, care prezintă potenţial real în contextul creşterii celor două sectoare ale economiei”, a declarat Mihai Matei, Director General Stericycle România.

    Stericycle România a procesat anul trecut o cantitate totală de 10.700 tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase. Compania asigură servicii de gestionare a deşeurilor periculoase şi consultanţă pentru peste 10.000 de clienţi la nivel naţional, printre care: companii din industria chimică şi petrochimică, lanţuri de supermarketuri, restaurante, farmacii şi distribuitori farma, laboratoare de analize, spitale şi cabinete medicale, producători de medicamente şi echipamente medicale etc.

    Un serviciu foarte apreciat de clienţi este consultanţa legislativă asigurată de reprezentanţii companiei, astfel încât activitatea acestora să fie în deplină conformitate cu prevederile legale în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor periculoase.

    „Vom continua să consolidăm componenta educaţională şi de consiliere a clienţilor noştri prin dezvoltarea unui pachet mai amplu de instruiri adresat în principal cadrelor medicale responsabile cu gestionarea deşeurilor medicale”, a punctat Mihai Matei.

     

  • Oraşul din România în care nu ai voie să ai mai mult de două pisici

    Regulamentul privind deţinerea şi creşterea animalelor de companie şi de fermă în municipiul Buzău prevede sancţiuni aspre pentru posesorii de patrupede care nu îşi sterilizează animalele de companie. 

    Potrivit regulamentului, “deţinătorul câinelui din municipiul Buzău are obligaţia să facă dovada sterilizării animalului (în faţa autorităţilor competente: Poliţia Locală, Poliţia Română, Direcţia Sanitar Veterinară) prin carnetul de sănătate al câinelui, semnat şi parafat de către medicul veterinar care a efectuat sterilizarea”.

    Tot în document se precizează că creşterea şi întreţinerea câinilor în apartamente situate în blocuri de locuinţe sau în clădiri cu mai multe apartamente din municipiul Buzău este condiţionată de obţinerea acordului scris a majorităţii proprietarilor (50%+1) care domiciliaza în respectiva scară sau clădire, semnat şi ştampilat de Presedintele asociaţiei de proprietari.

    În cazul în care nu există constituită o asociaţie de proprietari, detinătorul de câine este condiţionat de obţinerea acordului scris a majoritaţii proprietarilor (50% +1) care domiciliaza în respectiva scară sau clădire, scrie racnetulmunteniei.ro

  • Ţara unde femeile nu mai vor să facă copii. „A avea un copil acum, înseamnă să-l condamni la suferinţă”

    „A avea un copil acum, înseamnă să-l condamni la suferinţă”, declară Milagros Martinez, una dintre femeile programate pentru sterilizare la un centru de sănătate din apropiere Caracas.  În Venezuela, medicii şi lucrătorii din domeniul sănătăţii raportează un număr tot mai mare de cereri de sterilizare, în contextul în care problemele economice ale ţării se agravează pe zi ce trece.

    Lipsa de alimente din Venezuela, inflaţia şi sărăcia din sectorul medical au devenit o sursă de nelinişte pentru un număr tot mai mare de femei care optează fără tragere de inimă pentru sterilizări, decât să se confrunte cu greutăţile sarcinii şi a creşterii copiilor. Contraceptivele tradiţionale, cum ar fi prezervativele sau pilulele contraceptive au dispărut, practic, de pe rafturile magazinelor, împingând un număr mare de femei spre o intervenţie chirurgicală în acest sens.

    Milagros Martinez, o tânără în vârstă de 28 de ani, s-a hotărât asupra operaţiei după ce a avut un al doilea copil neplanificat deoarece nu a găsit pe piaţă pilule anticoncepţionale. Hrana este greu de găsit, tânăra fiind nevoită să stea la coadă la supermarket încă de la miezul nopţii pentru a cumpăra alimente. Uneori, este nevoită să-şi aducă şi copilul cu ea, care a fost ars de soare în timpul aşteptării de ore întregi. „Sunt puţin speriată de sterilizare – spune ea -dar prefer asta decât să am mai mulţi copii”, la fel ca zeci de alte femei care au luat autobuzul de ora 4:00 AM pentru a participa la „ziua de sterilizare”.

    Înainte, pentru a fi sterilizată o femeie trebuia să aibă minimum patru copii şi venituri mici. Acum, sunt numeroase femei cu câte unul, doi copii care doresc asta. De asemenea, lucrătorii din domeniul sănătăţiii din state precum Falcón, Táchira şi Mérida evidenţiază faptul că cererile pentru sterilizare au crescut foarte mult în ultimele luni. Trendul evidenţiază faptul că recesiunea brutală a acestei ţări bogate în petrol forţează oamenii să facă alegeri dificile. Femeile însărcinate sunt afectate în mod deosebit, ele luptându-se pentru a găsi hrană şi suplimente adecvate, dau naştere în spitale aglomerate şi cu lipsă de echipamente şi trebuie să petreacă apoi ore întregi la cozi pentru a cumpăra scutece, alimente sau medicamente pentru bebeluşi, care sunt foarte limitate.

    Atunci când femeile par nesigure, medicii le încurajează să se orienteze către contraceptive, cum ar fi dispozitivele intrauterine, care sunt mai disponibile decât pilulele anticoncepţionale sau prezervative. În cazul în care se găsesc, farmaciile vând un pachet cu trei prezervative pentru aproximativ 600 de bolivari, echivalentul a 60 de cenţi în SUA, dar o cheltuială mare pentru cei care câştigă salariul minim de 33.000 de bolivari pe lună. Iar pe piaţa neagră, aceleaşi prezervative se pot găsi cu 2.000 de bolivari. Elita celor din Venezuela îşi permit aceste lucrui, dar clasa de mijloc şi săracii se împiedică de preţurile mari.

    „Nu am găsit în farmacii pilule contraceptive, nici injecţii, nimic. Pe piaţa neagră este foarte scump, iar acum nici măcar acolo nu mai găseşti astfel de lucruri”, spune Yecsenis Ginez, în vârstă de 31 de ani, care are un fiu şi a decis să se supună intervenţiei chirurgicale. Cu toate acestea, unele femei trebuie să aştepte chiar şi luni de zile pentru a fi sterilizate, deoarece există locuri limitate sau unele centre duc lipsă de echipamente sau specialişti pentru proceduri.

    În timp ce aşteptau să fie chemate în sala de operaţie, femeile îşi amintesc melancolice deperioada de booming din Venezuela. „Înainte, când rămâneai gravidă, toată lumea era fericită”, spune mama a doi copii, Yessy Ascanio, în vârstă de 38 de ani. „Acum, când o femeie rămâne însărcinată toată lumea o mustră. Mă întristează asta când mă gândesc la femeile tinere”. Iar în timp ce unele dintre colegele sale de aşteptare se uită speriate la cele care erau scoase din sala de operaţie, Ascanio le sfătuieşte: „Dacă vă sperie, amintiţi-vă de cozile pentru produsele alimentare”.

  • Trei antreprenori români au investit 300.000 de euro într-o clinică stomatologică

    Trei antreprenori români au deschis Dental Medical, o clinică stomatologică utilată cu echipamente de ultimă generaţie, în urma unei investiţii care a depăşit 300.000 de euro.

    Ei au implementat în planul de funcţionare al clinicii un concept nou în România, stomatologia interdisciplinară, în care medicii de top ai Dental Medical, implicaţi în tratamentul general al pacienţilor, evaluează în echipă şi decid, de comun acord, toate intervenţiile ulterioare.

    Cei trei specialişti, Răzvan Daraban, antreprenor şi doctor în ştiinţe economice cu experienţă vastă în coordonarea proiectelor medicale, Virgil Pop, inginer-antreprenor cu 10 ani de experienţă în managementul clinicilor stomatologice, şi Anca Temelcea, doctor în ştiinţe medicale şi lector la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, au creat pentru această clinică strategii de reducere a timpilor alocaţi tratamentelor, precum şi a perioadei de aşteptare pentru fiecare client, la sub cinci minute.

    “Noi ne diferenţiem de un cabinet obişnuit prin faptul că oferim servicii stomatologice integrate. Avem un centru de radiologie în care am investit 70.000 de euro pentru ca pacienţii să nu fie nevoiţi să facă drumuri în plus. Pacientul este preluat de către unul din cei doi medici coordonatori care stabileşte, de principiu, planul de tratament. În toate etapele terapiilor stomatologice, medicii implicaţi în tratamentul general al unui pacient discută şi decid asupra evouţiei ulterioare. Timpul pe care pacientul îl va petrece în cabinetul nostru stomatologic se reduce la jumătate”, explică Virgil Pop.

    „Cabinetele sunt gândite să respecte un regim strict aseptic. Din camera de sterilizare se intră direct în fiecare cabinet, fără să se treacă prin zonele de aşteptare, aspect ignorat de majoritatea celorlaltor clinici şi cabinete. Avem propriul aparat de sterilizare a instrumentelor, pentru a avea garanţia că procesul de dezinfectare respectă cele mai stricte norme”,  spune şi Răzvan Daraban.

  • Alternativa la eutanasiere: cetăţenii pot adopta la distanţă un număr nelimitat de câini din adăposturi

    Documentul reglementează inclusiv procedura adopţiei la distanţă, definind-o ca procedura prin care persoanele fizice sau juridice îşi asumă responsibilitatea întreţinerii câinilor fără stăpân în adăposturile publice şi private pe cheltuiala proprie. Începand cu a 8-a zi de staţionare a câinilor fără stăpân în adăpostul public, aceştia pot fi adoptaţi la distanţă de către persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate.

    Câinii adoptaţi la distanţă trebuie identificaţi, înregistraţi în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân, deparazitaţi, vaccinaţi, sterilizaţi şi relocaţi în alte cuşti special destinate.

    Numărul câinilor adoptaţi la distanţă de o persoană nu este limitat.

    Persoanele care adoptă la distanţă câini fără stăpân suportă toate cheltuielile necesare pentru menţinerea câinilor în adăpost. Cheltuielile de întreţinere în adăposturile publice a câinilor fără stăpân adoptaţi la distanţă sunt stabilite prin hotărâre a consiliului local, respectiv prin hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligaţia să utilizeze donaţiile efectuate de persoanele care adoptă la distanţă numai pentru întreţinerea câinilor adoptaţi prin această procedură.

    Adopţia la distanţă poate fi încetată de serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân dacă adoptatorul nu respectă timp de două săptămâni consecutiv obligaţiile asumate prin declaraţia de adopţie la distanţă.

    Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligaţia să dea curs cererilor de adopţie la distanţă în limita capacităţii de adăpostire fără a perturba acţiunile de gestionare a populaţiei de câini fără stăpân.

    Pe perioada staţionării în adăposturile publice, câinii fără stăpân adoptaţi la distanţă pot fi preluaţi oricând de către adoptatori sau pot fi adoptaţi în condiţiile art. 23, cu acordul adoptatorului la distanţă.

    Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân pot prelungi cazarea peste perioada de 14 zile lucrătoare, pentru câinii care nu au fost revendicaţi, adoptaţi direct sau adoptaţi la distanţă, dacă există spaţii suficiente de cazare şi resurse financiare pentru întreţinerea lor.

    Este interzisă eutanasierea câinilor fara stăpân care nu suferă de boli incurabile sau care nu sunt grav răniţi, înainte de expirarea termenului de 14 zile lucrătoare de la cazarea câinelui în adăpost.

    Normele care vor reglementa identificarea şi înregistrarea câinilor sunt în curs de elaborare şi au fost postate pe site-ul instituţiei. În elaborarea proiectului acestor norme, specialiştii ANSVSA au luat în considerare recomandările Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE) privind controlul populaţiei canine.

    Proiectul de act normativ poate fi consultat integral aici.
     

  • Ce vrea sa faca primaria din New York cu pisicile fara stapan

    Acordul, care va sta la baza legislatiei ce va fi adoptata in
    toamna de consiliul municipal, este vazut drept un mod de a reduce
    populatia de pisici fara stapan din oras si de a creste sansele ca
    felinele aflate in adaposturile municipalitatii sa fie adoptate,
    scris The New York Times.

    Reducerile de bugete din ultimii ani au redus posibilitatile
    municipalitatii de a prinde si gazdui pisicile vagabonde, iar
    organizatiile de voluntari au preluat tot mai multe animale – caini
    si pisici – care inainte cadeau in sarcina adaposturilor publice.
    Din iunie 2010 si pana in mai 2011, totusi, nu mai putin de 21.086
    de pisici au fost preluate de adaposturile municipale de animale,
    conform Departamentului Sanatatii si al Igienei Mintale. Pisicile
    au reprezentat 59% din toate animalele preluate de adaposturi si
    doua treimi dintre cele eutanasiate din motive de boala.

    Oficialii din New York spera sa rezolve problema pisicilor
    vagabonde prin strategia de prindere, sterilizare, marcare si
    eliberare inapoi in mediul urban, care ar urma sa reduca numarul
    animalelor ce raman multa vreme in adaposturi pentru ca nu sunt
    adoptate de nimeni.

    Strategia, cunoscuta sub initialele TNR (trapping, neutering and
    releasing), este combatuta de unii activisti pentru drepturile
    animalelor, care considera ca ar fi mai bine ca animalele sa fie
    eutanasiate si nu abandonate inapoi in mediul lor dupa ce au fost
    sterilizate. “Ar trebui sa-i spunem de fapt TNA (trap, neuter and
    abandon)”, a declarat Ingrid Newkirk, presedinta fundatiei
    Cetatenii pentru un Tratament Etic al Animalelor.

    Bugetul alocat adaposturilor municipale ar urma sa creasca pana in
    2014 cu 77%, la peste 12 milioane de dolari, si va fi destinat
    imbunatatirii conditiilor in cele trei sedii existente. Daca nu ar
    fi existat noul acord, municipalitatea ar fi trebuit sa
    construiasca adaposturi in Queens si Bronx, singurele cartiere unde
    pana acum nu a functionat niciun adapost pentru animale fara
    stapan.

    Acordul a fost semnat si de primarul Michael Bloomberg, care a
    aprobat deja din ianuarie cresterea cheltuielilor de personal, in
    virtutea faptului ca bugetul alocat de municipalitate a fost
    suplimentat cu un milion de dolari in anul fiscal curent.