L-am numit pe Stéphane Courtois, autorul cartii pe care v-o
prezentam, dar si al mult mai celebrei “Carti negre a comunismului”
(un volum din care s-au vandut, in intreaga lume, mai mult de un
milion de exemplare). Desi sistemul comunist s-a dovedit neviabil,
in Vest isi mai afla aparatori temeinici printre intelectuali.
Pentru a grabi dezintoxicarea lor, Stéphane Courtois isi continua
demonstratia inceputa in “Cartea neagra…” si ofera o analiza
sagace si percutanta a fenomenului comunist si bolsevic, avand la
indemana datele oferite de arhivele moscovite, admirabil pastrate
si clasificate.
Concluzia este ca, inainte de orice, acesta a fost un totalitarism
criminal, mult mai eficient decat nazismul caruia i-a slujit drept
model, atat prin durata (in versiunea lui sovietica – 74 de ani),
cat si prin numar de victime. Unul dintre principalele mituri pe
care Courtois se straduieste sa le distruga este cel al unui Lenin
bun versus un Stalin rau (basm inventat, in scopuri de
autoamnistie, de faimosul Raport secret al lui Hrusciov, din 1956),
citand scrierile si actele emise de Vladimir Ilici si demonstrand
ca totalitarismul a intrat in scena inca din 1917, prin mijloacele
terorii in masa, prin masacre intentionate si prin “monopolul total
al partidului unic asupra gandirii, a mijloacelor de productie si
de distributie”.
Totodata, Courtois stabileste termenii in care s-a exercitat
“genocidul de clasa”, specific comunismului si cel rasial, aplicat
de Hitler: amandoua desemneaza grupuri-tinta, le stigmatizeaza, le
produce segregarea simbolica si pe cea efectiva – privare de
locuinta, de loc de munca, excluderea sociala, spolierea,
expulzarea, intemnitarea. Amandoua viseaza sa implineasca aceeasi
utopie: pe de-o parte societatea fara clase, de cealalta – rasa
pura.
Un memento cutremurator, articulat de un dezamagit care isi ascunde
perfect sentimentele.
Stéphane Courtois, “Comunism si totalitarism”, Editura Polirom,
Iasi, 2011