Tag: Stem Sure

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP – Bogdan Ivănescu, Stem Sure

    La începutul anilor 2000 Ivănescu, pe-atunci student, a început să lucreze pentru GlaxoSmithKline în cadrul diviziei de vaccinuri a companiei. Se mândreşte că a făcut o achiziţie centralizată de peste un milion de euro şi a fost promovat ca manager regional pentru sudul Moldovei şi Dobrogea. După cinci ani de farma a simţit nevoia unei schimbări: “Partea frumoasă e că eşti supus unui proces de educare de neegalat, dar partea negativă e cea legată de munca birocratică foarte mare, iar relaţiile interumane nu sunt atât de libere, cum lumea este result-driven”. A ales deci domeniul financiar-bancar, unde a făcut parte din boardul International Management Services, companie care dezvolta carduri şi tichete de masă. Un an mai târziu a revenit în servicii medicale, angajându-se la Saint Lukas Hospital, în prezent unul dintre liderii furnizorilor de servicii medicale de lux din România.

    Aşa a venit şi ideea recoltării de celule stem. Era 2006 când Ivănescu a început să întrebe în stânga şi în dreapta şi “uite aşa am făcut prima recoltare de celule stem publică din România”. Trei ani mai târziu s-a gândit să aducă în România o bancă de celule stem care să ofere serviciile pe care nu le ofereau alte companii la acea vreme – “Am făcut un turneu european în care am vizitat cele mai mari bănci din Europa şi m-am oprit în Danemarca”. Stem Sure este astăzi unul dintre liderii industriei de profil şi, după cum spune medicul, una dintre puţinele companii profitabile.

    În afară de funcţia de preşedinte al Stem Sure, Ivănescu, pasionat de schi, scuba-diving şi echitaţie, mai este şi membru al Danish-Romanian Business Association, consiliindu-l pe Michael Sternberg, ambasador al Danemarcei în România, şi fiind unul dintre cei cinci membri ai boardului pentru România şi Republica Moldova. Din 2012 este şi preşedinte şi membru fondator al Asociaţiei Române a Băncilor Acreditate de Celule Stem.


    100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

    BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.

  • Strategii in recoltarea de celule stem – testul de compatibilitate genetica devine gratuit

    Human Leucocyte Testing (testarea tiparului leucocitar uman) este necesară în cazul unui transplant pentru unul dintre membrii familiei, altul decât copilul însuşi. Testarea HLA este cea mai importantă metodă prin care se află compatibilitatea genetică cu celulele stem a copilului. Costul unei testări HLA complete poate ajunge până la 1.500 de euro. Dacă un parinte sau un frate este depistat cu leucemie, el trebuie să ştie dacă este compatibil cu proba de sânge placentar stocată şi, prin urmare, dacă o poate folosi.

    Testarea şi identificarea compatibilităţii profilului genetic al părintelui/fratelui cu proba de celule stem, stocată în cadrul băncii daneze a Stem Sure, scade în mod considerabil riscul apariţiei GVHD (graft versus host disease) “boala de reject a grefei versus gazdă”, cunoscută popular ca reacţia de respingere a transplantului, ce poate duce de la complicaţii majore până la decesul persoanei care a primit transplantul, aceasta argumentând încă o dată importanţa testării.

  • Stem Sure raporteaza o cifra de afaceri de peste un milion de euro in 2010

    “Ca majoritatea oamenilor, daca as fi intrebat ce pretuiesc mai
    mult in viata as raspunde sanatatea si familia. Si desi suntem inca
    in zorii tehnologiei celulelor stem, pot spune ca stocarea acestora
    aduce beneficii amandurora – sanatatii si familiei”, a declarat dr.
    Bogdan Ivanescu, presedintele Stem Sure Solutions.

    Stem Sure a depasit in 2010 cifra de afaceri de un milion de
    euro si isi propune cresterea acestei cifre cu 50% pentru anul 2011
    tintind astfel o valoare a business-ului de 1,5 milioane euro.
    Potrivit oficialilor, Stem Sure este compania care ofera clientilor
    sai rezultatul procesarii probei de sange placentar in termen mediu
    de 36 de ore de la recoltare.

    Partenerul Stem Sure este StemCare, banca de celule stem din
    Scandinavia. Activitatea StemCare se desfasoara in Danemarca. In
    componenta StemCare A/S se regasesc StemCare DK A/S in calitate de
    afiliat comercial, Stem Sure Solutions SRL Romania in calitate de
    afiliat comercial si BioBank Denmark ca banca de stocare a
    celulelor stem.