Tag: stelisti

  • Un cartier din Bucureşti, “răsturnat” de o confruntare violentă cum România a văzut rar

    O adevărată bătălie a avut loc duminică seară, pe străzile din cartierul Berceni, în jurul stadionul „Progresul Spartac“, unde circa 25 de ultraşi stelişti de la Peluza Sud, înarmaţi cu lanţuri şi bâte, au atacat un grup de aproximativ 50 de fani rapidişti de la T2 prezenţi la meciul VK Soccer – Rapid Frumoşii Nebuni, din Liga 5. În încăierarea generală, cel puţin un suporter stelist s-a ales cu răni serioase şi cu capul spart.
     
    Sursele ProSport spun că atacatorii au încercat să-i prindă în ambuscadă pe rapidiştii care îşi încurajau echipa. În sprijinul steliştilor au venit, afirmă aceleaşi surse, şi vreo 6 ultraşi olandezi ai echipei NEC Nijmegen, cu care este înfrăţită Peluza Sud.

    Numai că, atunci când au dat buzna în stadionul „Spartac“, steliştii au descoperit că rapidiştii erau de două ori mai numeroşi. Surprinşi iniţial, cei atacaţi s-au regrupat şi au trecut la contraatac. A ieşit o bătălie crâncenă, steliştii au fugit pe străzile din jur, unde hăituiala a durat în paralel cu evitarea forţelor de ordine, care au ajuns în număr impresionant la arenă, dar după ce bătăuşii părăsiseră deja incinta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • După o ‘secetă’ de trei ani, Steaua anunţă o schimbare majoră. Vor avea un nou sponsor principal

    Steaua a încheiat colaborarea cu cei de la Sportingbet în 2010, iar de atunci echipa din Ghencea nu a mai avut niciun sponsor oficial. Dolce Sport anunţă că roş-albaştrii vor renunţa la perioada de secetă din acest punct de vedere şi vor avea tricouri cu un nou sponsor.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • El va fi noul preşedinte executiv al Stelei! Are 28 de ani, predă la ASE şi a scris o carte despre criză

    S-a încercat o rezolvare cât mai rapidă a problemelor financiare, mai ales că vestiarul “fierbe”, jucătorii plecând în vacanţă fără a primi banii de mai bine de trei luni. Conducerea a început să caute un investitor care să ajute de urgenţă cu o sumă considerabilă, mai ales că banii primiţi de la UEFA, din market pool s-au diminuat extrem de mult. Din 4,5 milioane de euro, Steaua nu a mai primit decât 500.000 de euro. Familia Hrebenciuc pare că pune umărul destul de serios pentru ca trupa lui Reghecampf să pătrundă în grupele celei mai importante competiţii din lume şi va susţine financiar campania de transferuri.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Cum face Steaua bani din culorile ros-albastre. Se vand berea, cola si sampania?

    Un suporter pasionat are toate sansele sa-si usureze zdravan
    cardul sau portofelul daca intra intr-un magazin de prezentare al
    echipei de fotbal preferate. Slabiciune care se vede cu ochiul
    liber in bugetele cluburilor. Cele cinci echipe din UEFA care au
    inregistrat anul trecut cele mai mari incasari – Real Madrid, FC
    Barcelona, Manchester United, Bayern München si Arsenal –
    realizeaza cam jumatate din cifrele de afaceri din contracte de
    publicitate, sponsorizari si valorificarea imaginii comerciale a
    cluburilor. Altfel spus, sute de milioane de euro sunt cheltuiti in
    fiecare an pe tot felul de produse branduite in culorile echipelor
    de fotbal – de la tricouri, calendare, suveniruri si pana la
    magneti de frigider. Practica nu este straina nici cluburilor
    romanesti de fotbal, dar Steaua este prima echipa care a scos pe
    piata si bunuri de larg consum.


    Unul din principalele avantaje ale berii, vinului si ciocolatei
    Steaua – fata de celelalte produse vandute sub aceeasi umbrela –
    este ca si-au gasit loc in hipermarketuri si supermarketuri. In
    total, “vizam 12.500 de puncte de vanzare din toata tara”, spune
    directorul de marketing al clubului Steaua, Bobby Durbac, care
    precizeaza ca doreste ca produsele sa se gaseasca deopotriva in
    comertul modern, cat si in cel traditional. Berea si vinul Steaua
    se vand deja in Cora, Gmarket si Auchan (fiind in curs de listare
    si in alte retele) si in 4.000 de magazine traditionale. Cati
    clienti si-ar putea gasi aceste produse? Numarul stelistilor
    ajunge, conform estimarilor lui Durbac, la 3,5-4 milioane, in
    conditiile in care 44% din totalul suporterilor din Romania sunt
    fani ai echipei din Ghencea, conform unui sondaj realizat de
    Institutul National de Statistica. Cum berea si vinul Steaua,
    ciocolata si vinul spumant cu acelasi nume au iesit pe rafturi doar
    de cateva luni si nici nu au fost acoperite inca toate punctele de
    vanzare, nu sunt disponibile cifre graitoare referitoare la
    vanzari. In decembrie s-au vandut peste 100.000 de doze de bere
    Steaua si 214 sticle de vin spumant din cele 300 in editie
    limitata.

    “Cu siguranta vor urma si alte astfel de produse anul acesta”,
    spune Durbac, fara a oferi detalii suplimentare. De curand, clubul
    a anuntat lansarea, in luna aprilie, in parteneriat cu Raiffeisen
    Bank, a unui card de debit pentru suporteri. 0,5% din tranzactiile
    la comercianti cu acest tip de card vor fi donate de banca catre
    Centrul de Copii si Juniori din cadrul clubului sportiv
    Steaua.Valorificarea imaginii clubului a capatat o importanta tot
    mai mare in strategia Stelei, dovada si ca in urma cu trei ani
    clubul avea un singur magazin de prezentare la stadion si unul
    online. De la inceputul anului trecut a mai fost deschis un spatiu
    in magazinul Unirea din Capitala, in urma unei investitii de 80.000
    de euro, “care pana la finalul anului s-a si amortizat”, precizeaza
    Durbac. In plus, suporterii pot comanda acum produsele si
    telefonic, iar clubul are si o retea de 20 de magazine
    partenere.

    Tricourile, fularele si canile sunt cele mai cautate de
    suporteri, vanzarile din sezonul 2009-2010 fiind cu 22% mai mari
    decat in cel anterior. In 2008-2009 vanzarile de produse branduite
    ale clubului au fost in crestere cu 54%, insa Durbac precizeaza ca
    evolutia acestor cifre se leaga strans de “conditiile
    macroeconomice si, in egala masura, de performantele clubului”.
    Astfel incat, desi miza pentru acest an este mentinerea nivelului
    de vanzari la un nivel similar cu cel de anul trecut, insa cifrele
    ar putea fi mai mari, “in cazul in care echipa castiga un trofeu”,
    spune reprezentantul clubului.