Tag: Ştefan Radu

  • Doi soţi au început o afacere cu două cabine foto, construite chiar de ei. Ce venituri poate genera o astfel de afacere

    „Am început căutările şi mi-am dat seama că bariera de intrare în business nu e foarte mare – 5.000 de euro. Am decis că este oportun să demarez procedurile pentru acest nou business. Iniţial am vrut să cumpăr din străinătate o cabină gata făcută, apoi m-am gândit că o putem face noi. Prima cabină pe care am dezvoltat-o a fost din aluminiu, îmi plăcea să spun că este un iPhone al cabinelor foto”, povesteşte Ştefan Radu.

    Mama lui, inginer proiectant de meserie, a fost cea care a făcut proiectul cabinei şi, ajutată de tatăl lui – tot inginer –, a realizat-o printr-o firmă din Buzău, oraşul natal al lui Ştefan. Primei cabine – din aluminiu – i s-a adăugat o a doua, de această dată din lemn, mai uşor de montat, creată tot de mama lui Ştefan Radu şi executată de un meşteşugar local. Benzile magnetice, foliile magnetice, plicurile, hârtia şi rola pentru print, props-urile din lemn (pe care sunt scrise diverse mesaje) şi fundalul printat sunt materiile prime care însoţesc cabinele foto şi sunt achiziţionate din România.
    Businessul le-a adus anul trecut o cifră de afaceri de 51.700 de lei (11.200 euro) şi un profit de 13.500 de lei (2.900 euro), iar pentru anul 2019 cei doi antreprenori speră la dublarea afacerilor.
    „Primul eveniment la care am mers cu cabina a fost în aprilie 2015, în preajma Paştelui. Am avut ceva probleme tehnice. E greu să faci un produs de la zero, asta am învăţat”, spune Denisa Radu.
    Pentru trei ore de făcut poze la minut în cadrul unui eveniment preţul este de
    215 euro, pentru cinci ore – 315 euro, iar pentru opt ore costul ajunge la 415 euro. Cabinele sPrint Box au ajuns atât în Capitală, cât şi la evenimente din afara Bucureştiului, în oraşe ca Bacău, Buzău, Braşov sau Craiova.

  • Ştefan Radu Oprea, ministrul mediului de afaceri: Am îmbunătăţit oferta pentru Volkswagen şi suntem din nou în contact cu conducerea concernului german. Dacă vin în România, pot respecta calendarul producţiei

    Proximitatea faţă de pieţele vest-europene şi infrastructura deja existentă în vestul ţării reprezintă elemente care pot permite celor de la Volkswagen să decidă ca viitoarea uzină pentru modelele VW Passat şi Skoda Superb să fie construită în România, este de părere Ştefan Radu Oprea, ministrul pentru mediul de afaceri.

    „De astăzi suntem din nou în contact cu Volkswagen, efectuăm acum un nou program de continuare a prezentării oportunităţilor. Oferta poate fi întotdeauna îmbunătăţită ca urmare a dialogului. Acum, în această fază, din ce vedem în media, investiţia din Turcia a fost oprită. Noi venim acum cu oferta că VW îşi poate respecta termenele stabilite, dacă vin în România şi atunci de la oprire la luarea deciziei de a veni aici, poate fi un drum scurt. La un moment dat este o competiţie în care nu poţi fi egal, ţinând cont de rigorile impuse oricărui stat membru UE. Noi ne-am făcut treaba din primul moment”, a declarat ministrul.

    El a subliniat că şi în condiţiile în care guvernul a fost demis, activitatea Invest Romania nu este afectată, însă negocierile pot fi influenţate deoarece discuţiile sunt purtate cu miniştri dintr-un cabinet demis.

    „Activitatea la Invest Romania continuă în prezent şi nu este afectată de demiterea guvernului. Guvernul are responsabilitatea de a continua activitatea până când următorul guvern este instalat. Noi reprezentăm în continuare România şi putem atrage o nouă investiţie. Avem nevoie de o nouă uzină auto pentru economia locală. Mai suntem în discuţii şi cu alte potenţiale investiţii mari cu caresuntem în prezentare de ţară, dar aceste procese durează deoarece aleg între mai multe ţări şi între mai multe locaţii dintr-o ţară”, a subliniat Ştefan Radu Oprea.

    Pentru a-i atrage pe cei de la Volkswagen, Turcia le-a promis un ajutor de stat cu 40% mai mare decât poate oferi o ţară membră a Uniunii Europene şi promisiunea fermă că toate maşinile guvernamentale vor fi achiziţionate de la Grupul Volkswagen, în condiţiile în care parcul numără peste 170.000 de maşini, potrivit datelor din industria auto. O ţară membră UE nu poate cumpăra direct de la un singur furnizor, ci trebuie să organizeze o licitaţie. Spre exemplu în România, Volkswagen nu Dacia a câştigat licitaţia pentru maşinile de poliţie.

    Odată cu anunţul celor de la Volkswagen de a pune pe hold investiţia din Turcia, atât România cât şi Bulgaria şi Serbia au revenit în cursă. Spre exemplu, Bulgaria le-a pus pe masă celor de la VW un ajutor de stat de 260 mil. euro, în creştere de la 135 mil. euro.

    Grupul Volkswagen a amânat anunţul cu privire la decizia finală de a construi o uzină auto în Turcia, potrivit unui purtător e cuvânt al companiei, citat de Automotive News Europe, în contextul operaţiunilor militare conduse de Turcia.

    În Turcia VW ar fi ales oraşul Manisa, la 40 km nord de Izmir, iar producţia ar fi trebuit să demareze în 2022. Uzina ar crea circa 5.000 de noi locuri de muncă, atât direct, cât şi în cadrul furnizorilor de componente. Pe listă România era alături de Turcia, Serbia, Bulgaria şi Africa de Nord. Serbia a fost printre primele ţări eliminate din calcule.

    Potrivit datelor din piaţa imobiliară, Volkswagen a luat în calcul zona Aradului din România. La Arad există atât infrastructură rutieră, cât şi feroviară, un constructor auto având posibilitatea de a exporta rapid automobilele produse.

    În viitoarea uzină, Volkswagen va produce următoarea generaţie a lui VW Passat şi viitoarea Skoda Superb, în volume anuale de circa 300.000 de unităţi. Ambele maşini au preţuri cuprinse între 20.000 şi 50.000 de euro, astfel încât businessul VW ar fi avut şanse să fie chiar dublu faţă de cel al Dacia. Mai mult, cei de la Dacia oferă în România salarii similare cu cele din Cehia, im­punând local salarii peste media naţională.

    În lipsa unui al treilea constructor, producţia din România nu va trece de 700.000 de unităţi şi economia locală va depinde numai de Dacia şi Ford în ceea ce priveşte industria producătoare de maşini. Pe de altă parte, Ford a lansat în producţie la Craiova SUV-ul Puma alături de EcoSport, ce va duce producţia la peste 250.000 de unităţi anul viitor, potrivit estimărilor din piaţă.

    Printre motivele care ar fi stat la baza deciziei VW a fost şi cel al pieţei locale, Turcia având o medie de 150 de maşini la mia de locuitori, deci un potenţial mare de creştere, iar Passat este în prezent în topul vânzărilor pe piaţa turcă, piaţă care preferă sedanurile.

    Turcia reprezintă un adevărat hub pentru industria auto, având uzine ale Fiat, Ford, Renault, Toyota, Hyundai, Honda alături de alte uzine pentru camioane şi autocare.

  • Ministrul pentru Mediul de Afaceri: investiţiile străine au crescut cu 17,4% în primele cinci luni

    „Invest România este instrumentul prin care noi suntem alături de potenţialii investitori, de oriunde din lume, astfel încât să le furnizăm toate informaţiile, funcţionăm ca punct unic de contact, aceşt investitori, dorind să-şi fundamenteze decizia, iar noi spunem că singura decizie înţeleaptă este aceea de a investi în România”, a declarat Ştefan Radu Oprea.

    „O foarte mare parte din fondurile care astăzi au intrat ca investiţii străine directe în România, sunt reprezentate de către dezvoltările afacerilor deja existente. Şi atunci, Invest România este alături de investitori pe tot parcursul acestui proces. 17,4% reprezintă creşterea investiţiilor străine pe primele cinci luni ale anului. Cred că efortul pe care îl depunem în Minister în Invest România este simplu de cuantificat”, a declarat Ştefan Radu Oprea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Anchetă DNA după dezvăluirile ProSport. “Dosarul Dinamo – Lazio”, deschis oficial de procurori. Turcu, despre bani negri: “La transferul lui Ştefan Radu, mi s-au oferit bani şi aşa, şi aşa”

     Într-o perioadă în care procurorii DNA sunt implicaţi într-o cursă de anduranţă, soldată cu zeci de reţineri şi arestări spectaculoase din mediul politic şi de afaceri, un articol despre acuzele de blat şi despre culisele financiare ale unui meci de fotbal disputat acum mai bine de 7 ani a generat o reacţie rapidă. Între publicarea materialului în ProSport şi deschiderea unui dosar penal au trecut doar două săptămâni.

    Pe 13 ianuarie 2015, ProSport deschidea Dosarul Dinamo – Lazio, legat de partida decisivă pentru calificarea în grupele Champions League din sezonul 2007-2008. În tur, scorul fusese 1-1. La Bucureşti, după ce a condus la pauză cu 1-0, echipa română a încasat trei goluri stupide. Vladimir Cohn, acţionar la Dinamo în seara în care a avut loc meciul de pe fostul stadion Naţional, a dezvăluit pentru ProSport: “Blaturile să făceau la Bucureşti, la hotelul unde stăteau oaspeţii. Cu puţină tocmeală, ieşea un preţ bun. La meciul cu Lazio, aranjamentul a fost făcut înainte de meci. La pauză, li s-a spus jucătorilor: <Băieţi, daţi-vă la o parte!> E posibil să fi fost şi o treabă la pariuri, să conducă Dinamo la pauză şi să câştige Lazio. Dinu şi Borcea au tratat cu Lotito de la Lazio. Preţul a fost vânzarea lui Radu Ştefan care nu valora niciodată 4,5 milioane de euro. L-au luat ca pe o murătură, l-au antrenat apoi bine şi a ieşit din el un jucător bun”.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP – Ştefan Radu, ING Bank România

    Acum are o echipă cu peste 120 de oameni, preponderent feminină – “o echipă tânără şi dinamică, cu foarte multe iniţiative şi realizări”, dar adaugă că şi oamenii mai în vârstă decât el “s-au format în spiritul ING şi, prin urmare, nu există diferenţe majore sau percepţii extrem de diferite”. A absolvit Facultatea de Calculatoare din Bucureşti, precum şi programe de training de specialitate şi în management la ING Bank, ASA Londra, Cisco, MCE Bruxelles, ba chiar şi un program TMI de inteligenţă emoţională. A lucrat ca programator în anii ’90, din 2000 ca administrator de reţea la ING Barings, după care din 2001 a devenit coordonator al echipei de suport tehnic la ING Bank, urcând apoi în ierarhie până la funcţia actuală.

    Pentru Ştefan Radu, relaţia cu clientul este cheie pentru viitorul băncilor şi ea va avea loc în mare parte online: “Banca va fi disponibilă pentru client oricând şi oriunde pe mobil. Important aici este să transformăm serviciile bancare reci şi rigide, atât fizice, cât şi online în servicii orientate către client”. Cel mai memorabil moment din carieră a fost lansarea serviciilor de retail banking în 2004 – “un proiect foarte interesant, în care am construit o bancă de retail de la zero”. În aceeaşi perioadă, în plan personal a avut o mare bucurie: s-a născut fetiţa lui, Ştefania. Consideră că “pasiunea pentru ceea ce faci este diferenţa dintre un manager bun şi unul excelent” şi se declară încrezător în şansele tinerilor manageri de a-şi construi cariera în ţară. “Aici în România avem mai multe oportunităţi pe măsură ce creşte ţara şi cresc organizaţiile din care facem parte. Sigur că pe de altă parte sunt şi nemulţumit de ritmul schimbării ţării, ar trebui să ardem mai repede unele etape.”


    100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

    BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.