Tag: Ştefan Prigoreanu

  • Dezastrul de pe şantierul autostrăzii A7 în Vrancea. Nu se ştie cine este vinovat, constructorul sau deţinătorul conductei de gaz, însă despăgubirile care vor fi solicitate se vor ridica şi la milioane de euro. Au cele două firme poliţele de asigurări necesare să acopere aceste despăgubiri?

    Ştefan Prigoreanu, CEO Millenium Broker: Nu putem trage o concluzie deocamdată, va fi o investigaţie. Trebuia să aibă o asigurare de răspundere civilă generală faţă de terţi şi accidente de muncă ale angajaţilor  Legea nu obligă contractarea unor astfel de asigurări. Legislaţia română încă o dată nu este corectă pentru că nu impune existenţa unor asigurări în situaţii de mare risc.

    În cazul exploziei de pe autostrada A7 din zona Vrancea, constructorul, respectiv firma de construcţii a omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, ar avea contractate asigurări pentru utilaje şi maşini, dar în acelaşi timp, nu este clar dacă există o poliţă de răspundere civilă faţă de terţi, ceea ce ridică din nou întrebări privind legislaţia din România care nu prevede nimic care să oblige companiile să încheie o poliţă de răspundere civilă faţă de terţi pentru a se proteja în cazul unui dezastru, dar şi să asigure o protecţie pentru persoane terţe care pot ajunge să sufere indirect, mai ales când sumele care vor trebui despăgubite ar putea ajunge la milioane de euro.

    Tragedia de pe autostrada A7 din zona Vrancea s-a petrecut miercuri noaptea, moment în care mai mulţi muncitori ai firmei de construcţii deţinute de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu lucrau pentru a înainta cât mai mult cu lucrările autostrăzii. Un muncitor care opera un excavator şi decoperta o anumită zonă de pe şantier a rupt o coloană de gaz, ceea ce a dus la o explozie în zona respectivă care s-a văzut de la circa 30 km, soldată cu 4 morţi şi 5 răniţi, care ulterior au fost duşi la spital. Deşi momentan nu se ştie încă cine este vinovat, constructorul pentru că nu a respectat avizul de construcţie sau Transgaz pentru că nu a furnizat informaţiile corecte, lipsa unei poliţe de asigurare civilă generală faţă de terţi pentru cine este găsit vinovat ar putea însemna despăgubiri de milioane de euro din buzunarul propriu.

    Cazul exploziei de la Crevedia de acum două luni, în care compania care deţinea staţia de GPL care a explodat nu avea niciun fel de acoperire pentru pagubele produse, a stârnit mai multe semne de întrebare privind lipsa unei legislaţii specifice care să impună cel puţin o poliţă de răspundere civilă faţă de terţi pentru a atenua pagubele în cazuri de mare risc, iar acum aceeaşi problemă apare din nou în mintea tuturor, chiar dacă constructorul are anumite poliţe de asigurare, discutabil însă rămâne nivelul de acoperire.

    „În situaţia aceasta este un complex mare de asigurări, asigurarea utilajelor, maşinilor care erau acolo, asigurarea persoanelor. În cazul asigurării de răspundere civilă depinde de cine este găsit vinovat. Au şi poliţe de accidente de persoane, dar încă se fac verificări. Probabil că sunt destul de acoperiţi. Deobicei în zona de construcţii cam toţi îşi fac asigurări sau ar trebui să îşi facă. Cel mai probabil familiile muncitorilor vor fi despăgubiţi, dar depinde de structura poliţei“, au explicat surse din piaţă pentru ZF.

    În acelaşi timp, Ştefan Prigoreanu, CEO al Millenium Broker, a explicat pentru ZF că momentan nu se poate trage o concluzie înaintea investigaţiei, dar compania care efectua lucrările trebuia să aibă o asigurare de răspundere civilă generală faţă de terţi şi de accidente de muncă ale angajaţilor.

    “Nu putem trage o concluzie deocamdată, va fi o investigaţie. Trebuia să aibă o asigurare de răspundere civilă generală faţă de terţi şi accidente de muncă ale angajaţilor. Legea nu obligă contractarea unor astfel de asigurări. Legislaţia română încă o dată nu este corectă pentru că nu impune existenţa unor asigurări în situaţii de mare risc”, a explicat CEO-ul companiei de brokeraj în asigurări.

    El a mai detaliat faptul că atunci când se începe o construcţie, compania trebuie să îşi asigure avizele necesare şi din partea administratorilor de reţele de apă, gaze, canalizare sau cabluri electrice.

    “În autorizaţia de construcţie trebuie foarte clar delimitate traseele acestor reţele de gaz, apă, curent. Trebuie să ştii clar când te apuci de o construcţie dacă ai în zonă sau nu reţele. Ele trebuie protejae, ocolite şi orice intervenţie trebuie să se facă cu o echipă specializată. Este puţin probabil ca la o lucrare de autostradă să nu fi existat acele avize. S-ar putea să fi existat şi să fi fost eronate. Dacă a fost eroare umană compania trebuia să aibă asigurarea de construcţie/montaj care acoperă şi răspunderea constructorului pe care nu o fac majoritatea decât dacă le-o cere beneficiarul sau un finanţator”, a mai spus Ştefan Prigoreanu.

    În cazul de la Crevedia din urmă cu două luni, trei cisterne ale firmei Flagas deţinute de Ionuţ Doldurea, fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, au explodat. Compania nu avea o asigurare de răspundere civilă faţă de terţi, iar această situaţia a scos la lumină gaura din legislaţia românească care nu obligă deţinerea unei poliţe de asigurare civilă faţă de terţi în cazuri de mare risc.

  • Ironia în cazul Crevedia: un şofer este obligat să aibă RCA cu o limită de despăgubire de 6 mil. euro ca să iasă pe drumurile publice, dar o benzinărie sau staţie GPL nu este obligată să aibă niciun fel de asigurare de răspundere civilă

    Benzinăriile şi staţiile GPL nu au niciun fel de obligaţie de avea o asigurare pentru ca­zuri precum cel care a avut loc la Crevedia, dar pentru o maşină, indiferent de vechime, se impune obligativitatea de a avea o poliţă RCA cu o limită de despăgubire de 6 mil. euro.

    Ştefan Prigoreanu, CEO al Millenium Broker: Noi, specialiştii din industria de asigurări, am aşteptat cu toţii ca după fenomenul Colectiv să apară obligativitatea pentru asigurările de răspundere civilă la toţi agenţii economici care lucrează cu public, ca de exemplu benzinării, săli de teatru, de film, săli de evenimente, malluri l Răzvan Mitu, CEO al Forte Gaz: Avem asigurare de incendiu şi alte calamităţi pentru a putea fi noi despăgubiţi în cazul unui incident şi avem şi o asigurare de răspundere civilă faţă de terţi, dar niciuna din acestea nu este obligatorie.

    Benzinăriile şi staţiile GPL nu au niciun fel de obligaţie de avea o asigurare pentru ca­zuri precum cel care a avut loc la Crevedia, dar pentru o maşină, indiferent de vechime, se impune obligativitatea de a avea o poliţă RCA cu o limită de despăgubire de 6 mil. euro.

    În cazul Crevedia au explodat trei cis­ter­ne ale firmei Flagas deţinute de Ionuţ Dol­du­rea, fiul primarului din Caracal, Ion Dol­du­rea, nu se ştie dacă compania are o asi­gurare de răspundere civilă, ce se întâmplă într-o situaţie de genul acesta, când o firmă îşi desfăşoară activitatea şi produce daune sau dacă are vreo asigurare pe celelalte staţii pe care le deţine şi se pot folosi în acest caz.

    Pe lângă problema deţinerii unei asi­gurări şi a faptului că legea nu prevede obli­gativitatea unei asigurări de răspun­dere civilă staţiilor de benzină sau GPL, ce se întâmplă cu locuinţele afectate de un asemenea eveniment. Nu ar trebui ca pe o anumită rază, de exemplu de 100 de metri în jurul staţiilor GPL, firmele care deţin staţiile să aibă o asigurare de răspundere civilă sau să se asigure că proprietarii lo­cuinţelor din jur au o asigurare de locuinţă în cazul unui asemenea eveniment? Din perspectiva daunelor produse locuinţelor poliţele PAD, care acoperă doar trei riscuri, respectiv inundaţii, alunecări de teren şi cutremur, nu ar fi putut fi activate. Pe de altă parte, asigurările facultative de locuinţă, care nu pot fi făcute fără o poliţă obligatorie şi care vin în completarea PAD cu acoperirea de riscuri suplimentare, au posibilitatea de a asigura, pe lângă o valoare cât mai apropiată de cea reală a imobilului, şi bunurile din locuinţă. Din păcate, în România doar 20% din totalul de peste 9,6 milioane de locuinţe sunt asigurate cu o poliţă obligatorie PAD şi sub 20% din acestea au o poliţă facultativă.

    Ştefan Prigoreanu, CEO al Millenium Broker, a explicat pentru ZF că legea ro­mâ­nească nu impune niciun fel de asi­gurare de răspundere civilă pentru situaţii de genul acesta. „Din păcate legea româ­nească nu impune niciun fel de asigurare de răspundere civilă. Noi, specialiştii din industria de asigurări, am aşteptat cu toţii ca după fenomenul Colectiv să apară obli­gativitatea pentru asigurările de răspun­dere civilă la toţi agenţii economici care lu­crează cu public, ca de exemplu benzinării, săli de teatru, de film, săli de evenimente, malluri. Problema este că la asigurările acestea de răspundere civilă faţă de terţi este foarte greu să pui persoana în situaţia dinaintea producerii evenimentului asigu­rat cum este la Casco sau RCA“, a explicat Ştefan Prigoreanu.

    „În schimb, poate să ajute omul să treacă mai uşor din punct de vedere financiar peste nenorocire. Unii oameni pot să stea în spital, alţii nu mai pot să muncească o perioadă. În mod normal ar trebui să existe obligativitatea unei astfel de poliţe“, a completat acesta.

    El a mai adăugat că pe lângă problema privind lipsa obligativităţii unor astfel de comercianţi de a avea o asigurare de răspundere civilă, există şi problema limitei asigurate.

    Dacă vrei să te protejezi ca şi societate poţi face o asigurare de răspundere civilă şi poţi include orice risc produs unui terţ. Este foarte simplu, dar trebuie să fie şi limite de bun simţ. Dacă limita este de 10.000 lei de exemplu, nu foloseşte la nimic la un eveniment precum cel de la Crevedia.

    „Un aspect este să se înţeleagă că se poate produce un risc şi ca şi companie există o vulnerabilitate. Trebuie să existe o componentă de responsabilitate socială prin care să se înţeleagă că o astfel de asigurare nu este pentru companie, ci pentru alte persoane şi trebuie să fie la o valoare corect estimată. Un RCA acoperă până la 6 mil. euro vătămări corporale. O benzinărie nu ar trebui să aibă măcar atât?“, a mai adăugat Ştefan Prigoreanu.

    În acelaşi timp, Răzvan Mitu, CEO al Forte Gaz a spus pentru ZF că deşi legea nu prevede obligativitatea unei asigurări de orice fel pentru staţiile de benzinărie sau GPL, în cazul Forte Gaz, având în vedere că multe dintre staţii sunt construite împreună cu banca a fost necesară o poliţă de asigurare de răspundere civilă, atât pentru societate astfel încât să fie despăgubită în cazul unui eveniment, dar şi faţă de terţi.

    „Din păcate nu există o asigurare specifică activităţii noastre. Noi pentru staţii, pentru că multe dintre ele sunt construite împreună cu banca, avem asigurare de incendiu şi alte calamităţi pentru a putea fi noi despăgubiţi în cazul unui incident şi avem şi o asigurare de răspundere civilă faţă de terţi, dar nici una din acestea nu este obligatorie. Este o asigurare tip pe care o primim de fiecare dată când construim o staţie, dar nu constituie obligativitate, doar în cazul în care construim cu banca“, a explicat Răzvan Mitu.

    El a mai adăugat că dacă se produce un asemenea eveniment ar trebui să fie acordate despăgubiri din partea vinovatului, în speţă societatea.

    „Noi am mai avut o speţă în care o maşină a intrat într-o pompă şi nu a fost vina noastră. Atunci în baza RCA-ului pe care îl avea conducătorul auto ne-a despăgubit cu privire la echipamentul din staţie“, a mai spus CEO-ul Forte Gaz.

    Răzvan Mitu, CEO al Forte Gaz: Noi am mai avut o speţă în care o maşină a intrat într-o pompă şi nu a fost vina noastră.