Tag: startup

  • Cine sunt fraţii din spatele celui mai valoros start-up din tehnologie din America, care a ajuns recent la o evaluare de 95 de miliarde de dolari

    Serviciul de plăţi online Stripe a anunţat că a încheiat o rundă de finanţări în valoare de 600 de milioane de dolari, sumă ce evaluează compania la 95 de miliarde de dolari, de aproape trei ori mai mult decât nivelul înregistrat în aprilie 2020 – 36 miliarde de dolari, conform CNBC.

    Stripe intenţionează să investească noul capital în operaţiunile pe care le deţine în Europa, urmând să îşi concentreze atenţia asupra pieţei irlandeze, unde a luat naştere firma, potrivit cofondatorului John Collison.

    Creat în 2010 de către fraţii Patrick şi John Collison, Stripe este în prezent cel mai valoros fintech din Statele Unite, aplicaţia de tranzacţionare Robinhood înregistrând un nivel de „doar” 11,7 miliarde de dolari.

    Platforma a crescut puternic de-a lungul pandemiei de coronavirus, în contextul în care o bună parte din veniturile firmei sunt influenţate de cumpărăturile online. Acum, Stripe plănuieşte să creeze cel puţin 1.000 de locuri de muncă în următorii cinci ani.

    Printre clienţii serviciului se găsesc nume precum Amazon, Google, Facebook, Deliveroo, Salesforce şi Shopify. Deşi nu publică datele privind veniturile, Stripe spune că procesează anual tranzacţii de sute de miliarde de dolari pentru câteva milioane de companii. Mai mult, Mark Carney – fost guvernator al Băncii Angliei – s-a alăturat recent boardului Stripe.

    Patrick şi John Collison s-au născut în 1988 şi, respectiv, 1990 în Dromineer, un sat de aproximativ 100 de locuitori din Irlanda şi deţin în prezent o avere netă de peste 22 de miliarde de dolari.

    În 2007, cei doi au fondat compania de software-uri Shuppa, grup ce avea să fuzioneze cu firma Auctomatic, creată de doi absolvenţi ai Universităţii Oxford.

    Un an mai târziu, startup-ul a fost cumpărat de un grup canadian de media, iar fraţii Collison au devenit milionari peste noapte.

    După înfiinţarea platformei Stripe, susţinută de la început de Elon Musk şi fondul de investiţii Sequoia Capital, cei doi au devenit cei mai tineri miliardari self-made din lume.

     

  • Sergiu Biriş: Achiziţia LiveRail de către Facebook arată că şi românii pot construi startup-uri de nivel mondial

    “Achiziţia LiveRail de către Facebook este o reuşită remarcabilă, care arată încă o dată că la capitolul inovaţie şi determinare, şi românii pot construi startup-uri de nivel mondial”, a spus Sergiu Biriş. “Sunt onorat să fac parte din echipa care a fondat LiveRail. Felicitările mele, ca ale tuturor,  merg către colegii mei Andrei Dunca şi Mark Trefgarne. Ei s-au ocupat de tot ce înseamnă operaţionalul din spatele LiveRail, au făcut tot posibilul să crească un start-up pornit din pasiune într-o tehnologie de top”, a adăugat el.

    Citiţi mai multe pe zf.ro

  • Cum să faci colectă de bani pe internet

    Unul dintre cele mai mari succese înregistrate prin intermediul acestui site este proiectul TikTok, care permite purtarea unui iPod Nano de ultimă generaţie ca un ceas de mână şi care a reuşit să adune aproape un milion de dolari de la susţinători.

    Încurajaţi de reuşita proiectului, alţi designeri au apelat şi ei la Kickstarter, atraşi şi de faptul că după obţinerea finanţării nu trebuie să cedeze controlul asupra produsului. Studio Neat, creator al unui condei pentru iPad numit Cosmonaut, a obţinut şi el finanţare de aproape 150.000 de dolari. Un deţinător al unei firme de consultanţă în design, Dario Antonioni, a propus spre finanţare publicului o bancă de lemn proiectată de el şi a reuşit să adune banii necesari comandării un lot de bănci unui fabricant asiatic.

    Nu toţi designerii care doresc să obţină bani prin crowdfunding ajung să propună însă proiectele prin Kickstarter.com; angajaţii site-ului le trec în revistă şi le acceptă doar pe acelea pentru care există deja un prototip funcţional.