Tag: stanga

  • Austeritatea europeană, făcută cu oameni de stânga

    Dijsselbloem a contracarat astfel, la reuniunea Eurogroup, elanul preşedinţiei italiene a UE, reprezentată de premierul Matteo Renzi, de a obţine o relaxare a regulilor de austeritate fiscală în următoarele luni. “Italia a avut o creştere a productivităţii aproape de zero timp de ani în şir şi trebuie ca asta să se îmbunătăţească mai întâi”, a spus Dijsselbloem, în replică la propunerea lui Renzi ca din calculul deficitului bugetar să fie exceptate investiţiile publice în reţele de internet de mare viteză.

    Presa anglo-saxonă a scris că Dijsselbloem ar putea fi desemnat noul comisar european pentru economie şi afaceri monetare, în locul lui Olli Rehn, luând în calcul declaraţia noului şef al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că viitorul comisar va fi un socialist, iar Dijsselbloem ar putea fi cel ales, ca membru al partidului laburiştilor olandezi, deşi în mandatul de şef al Eurogroup nu s-a remarcat prin nimic care să fi amintit de vreo orientare de stânga – dimpotrivă, de câte ori a avut ocazia a criticat ţări ca Grecia sau Cipru pentru că nu se mişcă suficient de repede cu tăierea cheltuielilor bugetare şi cu toate celelalte măsuri cerute de creditorii externi.

    Alte surse de la Bruxelles au strecurat însă în presă că şanse mai mari ar avea Pierre Moscovici, fostul ministru de finanţe francez, cu care Juncker are o relaţie mai bună, însă care nu este pe placul Germaniei, din cauza poziţiei sale apropiate de cea a lui Renzi în materie de disciplină fiscală.

  • Drumul către Strasbourg, via Bucureşti

    Aşa se explică totala concentrare a campaniei electorale pe chestiuni de politică internă şi atacuri la persoană vizându-i pe potenţialii candidaţi la preşedinţie şi tot aşa se explică şi caracterul extrem de ieftin al promovării electorale, mizând ba pe asmuţirea alegătorilor contra partidului de guvernământ, ba pe lozinci neutre, fără mesaj şi nediferenţiate după vreo ideologie politică, deşi principiul de funcţionare al PE este tocmai diferenţierea familiilor de partide după criteriul ideologic.

    O privire de ansamblu peste sondajele de opinie indica drept câştigătoare USD, cu circa 40% din voturi, urmată de PNL (cu mai puţin de 20% de voturi însă), apoi de PDL, de PMP (sub pragul de 10% însă) şi de UDMR, în timp ce restul partidelor nu ar trece pragul electoral. Prezenţa la vot era estimată undeva între cea de la alegerile din 2009 (când a fost de 27,67%) şi cea din 2007 (când prezenţa a fost de 29,46%), raportat la o participare medie la vot în UE aşteptată la 38%, faţă de 43% la scrutinul din 2009, cu toate că miza alegerilor a crescut faţă de 2009: acum grupurile politice au câte un candidat pentru preşedinţia Comisiei Europene, iar PE va vota nu numai preşedintele, ci şi comisarii propuşi de fiecare ţară.

    Ultimele sondaje europene arată că popularii (PPE) ar obţine 217 locuri în PE din totalul de 751, socialiştii şi democraţii (S&D) ar obţine 201 mandate şi liberalii (ALDE) 59. Partidele eurosceptice şi populiste (de dreapta şi de stânga) erau estimate să obţină împreună aproape 35% din voturi, faţă de 25% în 2009, ceea ce va polariza PE, cel mai probabil prin formarea unei coaliţii între populari şi socialişti spre a contracara presiunea extremiştilor.

  • Stânga şi populiştii se întorc la putere în Cehia

    CSSD a obţinut 20,45% din voturi, ANO a obţinut 18,65%, iar comuniştii (KSCM) 14,91%. Ultimele sondaje preelectorale prefigurau o alianţă de stânga între CSSD şi comunişti, care pentru prima dată după 1989 ar fi ajuns astfel să influenţeze direct conducerea ţării. Rezultatele peste aşteptări ale ANO arată însă că social-democraţii vor fi obligaţi ca, indiferent cum ar forma guvernul, să depindă de sprijinul ANO pentru a păstra puterea, ceea ce va duce inevitabil la o instabilitate a guvernării.

    ANO a fost înfiinţată în 2011 de Andrej Babis (foto), proprietarul grupului agroalimentar Agrofert, a patra mare companie din Cehia, şi al trustului de media MAFRA, unul dintre cele mai puternice maşini de influenţat opinia publică din ţară. Averea lui este estimată de Forbes la 2 mld. dolari. Înainte de a cumpăra MAFRA, Babis a anunţat că vrea “să lupte contra corupţiei şi a relelor din sistemul politic”, ducând o politică de convingere a cetăţenilor că toate partidele clasice sunt corupte şi trebuie combătute.

    Criza instituţională din Cehia a izbucnit în vară prin demisia guvernului de centru-dreapta condus de Petr Necas, afectat de un scandal extins de corupţie în care a fost implicată amanta sa, dar şi mai mulţi politicieni şi membri ai serviciilor militare de informaţii.

    Economia cehă ar putea creşte la anul pentru prima dată din 2011 încoace, apreciază analiştii Erste, care anticipează o creştere a PIB de 1,5% în 2014, ca efect al relansării economice a zonei euro. În schimb, şomajul ar urma să se majoreze de la 7,6% în prezent la 7,9%, ca moştenire a perioadei de austeritate fiscală şi de consum scăzut care a caracterizat ultimii ani.

     

  • A apărut un nou partid de dreapta

    Deşi, în continuare, premierul Victor Ponta dă semnale (voluntare sau nu) că nu susţine personal proiectul Roşia Montană, ci vrea doar o îngropare onorabilă a acestuia în Parlament, o seamă de gânditori ai partidului s-au arătat chiar mai fermi decât Traian Băsescu în favoarea exploatării resurselor minerale ca pârghie de bază a creşterii economice. La gazele de şist există contestaţii, la cărbune sunt contestaţii, aur, argint, cupru. Eu nu aş vrea să îmi văd copiii într-o ţară care devine grădină botanică”, a rostit, memorabil, vicepremierul Liviu Dragnea; ex-premierul Adrian Năstase a lăsat să se înţeleagă că frânarea proiectului de la Roşia Montană convine unei Ungarii poftitoare la Transilvania, iar europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu a spus că protestele de stradă contra proiectului minier sunt doar o repetiţie pentru “adevărata miză”, adică o opoziţie orchestrată de Moscova contra exploatării gazelor de şist. La acestea se adaugă vasta listă de promisiuni către FMI proaspăt asumate de guvernul Ponta prin noul acord, în frunte cu vânzarea “majorităţii portofoliului” de companii din subordinea Ministerului Economiei.

    Prin urmare, ideile de stânga, de salvare a solului şi a subsolului ţării de la exploatarea prădalnică a resurselor, s-au refugiat ca prin farmec în ograda partidelor care îşi asumă într-un fel sau altul opoziţia, de la PNL la Noua Republică şi de la PDL la UDMR, toate împinse de o irepresibilă motivaţie electorală să se armonizeze în discurs atât între ele, cât şi cu protestele de stradă, cu atât mai mult cu cât acestea din urmă se îndreaptă încet, dar sigur spre o mişcare similară celei din iarna anului trecut, de această dată însă menită să dea jos guvernul Ponta.

    Atracţia unanimă a partidelor faţă de protestele de stradă are, desigur, o limită – cea de la care unii manifestanţi încep să propună, exact ca indignaţii Spaniei campaţi în pieţe în 2011, eliminarea partidelor şi eventual a oricărei forme de guvernare, poate cu excepţia uneia tehnocratice. Iar dincolo de respectiva limită, unitatea dreapta-stânga, PSD-opoziţie se reface, previzibil, în numele unei singure idei – aceea că ele nu au nicio răspundere pentru un astfel de deznodământ al protestelor.

  • Jos cu austeritatea! Şi ce punem în loc?

    Geologul atenian Nikos Palyvos, în vârstă de 38 de ani, şomer din 2009 încoace, s-a sinucis la 23 aprilie. Cu două zile înainte, îşi luase viaţa Savvas Metoikidis, 44 de ani, învăţător din Xanthi, iar cu câteva săptămâni în urmă, pensionarul Dimitris Christoulas, de 77 de ani, se împuşcase în cap sub un copac din Piaţa Syntagma, vizavi de clădirea parlamentului elen. Discuţie pe Facebook: cum se face că în ultimii doi ani s-au sinucis 1.700 de greci? Unde e tăria de caracter din timpul războiului, când oamenii nu se mai sinucideau, ci luptau şi rezistau? Sunt ţări unde se trăieşte de 100 de ori mai rău decât în Grecia şi acolo nu mai e epidemie de sinucideri! Şi cineva răspunde aşa: “Probabil pentru că pe timpul războiului oamenii ştiau cine e inamicul, aveau o şansă să lupte şi să spere că duşmanul va fi învins, pe când azi, inamicul e altceva, sunt doar nişte entităţi vagi, fără chip şi fără nume, undeva departe, care le distrug viaţa fără ca ei să se poată opune”.

    Cine sunt entităţile fără chip şi cum se poate lupta cu ele? Grecia sărăcită şi adusă la disperare de criza datoriilor nu e un caz izolat, ci doar un caz extrem al acestui fenomen ciudat care bântuie de trei ani Europa. Până acum, în UE s-au conturat două răspunsuri opuse. Dacă entităţile sunt identificate drept oamenii înşişi, vinovaţi că au consumat prea mult pe datorie şi au fost prea răsfăţaţi de statul bunăstării şi de politicienii lui, atunci trebuie luptat cu oamenii înşişi: trebuie tăiate cheltuielile publice, micşorate salariile, restrânse drepturile la pensie şi la asigurări sociale, trebuie muncă mai multă ca să poată fi plătite datoriile şi eventual şi un guvern tehnocrat, fără teamă că pierde alegerile dacă îşi supără electoratul. Dacă entităţile sunt băncile şi pieţele financiare, care aduc statele la sapă de lemn cu dobânzile şi speculaţiile lor, atunci războiul înseamnă reglementarea pieţelor şi renunţarea la politica austerităţii până la infinit, impusă de ele, în favoarea vechii reţete a relansării economice bazate pe stimulente şi investiţii cu bani publici.

    Prima soluţie a fost aplicată de Germania, alături de Marea Britanie, est-europeni, Franţa, Spania, Portugalia, Italia şi de toate ţările care au acceptat să semneze mai întâi Pactul de competitivitate Euro Plus, de anul trecut, mai apoi pactul fiscal de anul acesta, care urmează să fie ratificat de parlamentele naţionale sau supus unui referendum naţional, aşa cum se va întâmpla în Irlanda la 31 mai. A doua soluţie, cerută insistent în stradă de manifestaţiile “indignaţilor” europeni, a început să capete oficial glas prin prezidenţiabilul francez Francois Hollande. El a cerut nu numai renegocierea tratatului fiscal european pentru a-l face mai puţin constrângător, ci şi schimbarea statutului Băncii Centrale Europene, astfel încât BCE să poată aloca bani direct Mecanismului European pentru Stabilitate (fondul de rezervă al zonei euro, în valoare de 500 mld. euro), iar acesta să-i dea statelor pentru investiţii. Scopul ar fi ocolirea băncilor comerciale, care în decembrie şi februarie au luat bani cu dobândă de 1% de la BCE şi apoi i-au împrumutat scump statelor.

    Socialistul Hollande vorbea despre politici de stimulare a creşterii aproape concomitent cu preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, care a declarat săptămâna trecută că în afară de pactul fiscal, Europa are nevoie şi de un “pact pentru creştere”, spre a evita recăderea continentului într-o recesiune generală, pe care politicile prociclice de austeritate tind s-o facă inevitabilă. Până şi tehnocratul Mario Monti, premierul Italiei, a spus că disciplina bugetară e necesară, dar trebuie însoţită de politici de creştere economică, pentru că altfel criza se va adânci. “Reformele structurale şi măsurile de consolidare fiscală adoptate de noi duc doar la deflaţie, nu creează creştere. Investiţiile publice nu sunt neapărat mai rele pentru economia europeană decât consumul privat, deşi cadrul politicilor de acum le tratează astfel”, a afirmat Monti.

    La sfârşitul lui martie, 11 ţări europene – între care şi Marea Britanie, campionul austerităţii – erau deja oficial în recesiune, şomajul a atins maximul ultimilor 15 ani (10,9% în zona euro, ceea ce înseamnă aproape 25 de milioane de oameni fără slujbă, cu 8,5 milioane mai mult decât la începutul lui 2008), iar toţi indicatorii relevanţi pentru activitatea din industrie au scăzut în zona euro, în unele ţări pentru a opta sau a 11-a lună consecutiv şi, ceea ce e mai important, nu numai în ţările cu probleme, ci în Germania şi Franţa. Şomajul în rândul tinerilor sub 25 de ani continuă să crească, iar în Spania a ajuns la 51%, în condiţiile în care zeci de mii de spanioli au plecat să-şi caute de muncă în Marea Britanie, Elveţia, Germania, Argentina sau Chile, iar guvernul Rajoy, chiar dacă a admis că nu poate reduce deficitul bugetar atât de repede pe cât îi cere Bruxellesul, taie cheltuieli în continuare, de frica agenţiilor de rating şi de teama să nu ajungă la mâna FMI.

    În doar câteva săptămâni, cearta pe austeritate a doborât guvernul din Olanda, era cât pe ce să-l doboare pe cel din Cehia, după manifestaţii masive de protest şi a adus la putere stânga în Slovacia, cu un program de reducere a deficitului nu prin tăieri de cheltuieli sociale, ci prin suprataxarea bogaţilor şi eliminarea cotei unice. “A pune mereu reducerea datoriei înaintea creşterii economice îi aduce pe oameni la disperare”, spunea Francois Hollande. Şi încă nu avuseseră loc alegerile din Grecia din 6 mai, care au urcat cota extremiştilor de dreapta şi de stânga în dauna partidelor adepte ale austerităţii. Zilele trecute, Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European, a cedat şi a anunţat că ia în considerare o reuniune a liderilor UE, la sfârşitul lunii mai, ca să discute nişte iniţiative de creştere economică. Soluţia nu e însă nicidecum aşa de evidentă precum pare din discursul triumfător al lui Hollande.

  • CARICATURA ZILEI

    Iliescu menţionează că o “figură de stil” folosită de Vasile Dâncu este aceea a tablourilor care să fie date jos de pe pereţi. “Deci, pentru Dâncu, reformarea PSD înseamnă ‘afară cu Iliescu’”, spune Iliescu. El menţionează însă că “nereformatul” Iliescu, în fruntea partidului pe care l-a fondat la începutul anului 1990, a câştigat toate confruntările electorale, cu o singură excepţie – cele din 1996.

    Caricatură de Dan Dumitrescu “Uxi” ©

  • Adrian Năstase: Ideile stângii sunt cele care vor scoate lumea din criză

    “Faptul că Germania şi Franţa se gândesc la ideea de a introduce impozite speciale pentru speculaţiile bancare, faptul că dreapta britanică lansează planuri pentru crearea de locuri de muncă legitimează mesajul stângii europene, care susţine un stat mai activ, mai implicat, mai responsabil”, argumentează Năstase, în discursul pregătit pentru Consiliul Naţional al PSD.

    Europenii “au început să sesizeze inconsistenţa politicilor neoconservatoare”, precum şi ineficienţa măsurilor de austeritate, iar reacţia lor a început să se vadă, continuă Năstase, exemplificând cu rezultatul alegerilor dintr-o serie de state: “Stânga a obţinut, pentru prima dată în istorie, majoritatea absolută în Senatul francez, după ce s-au câştigat alegerile locale, social-democraţii danezi au câştigat alegerile şi au dat premierul, în Germania social-democraţii câştigă land după land, iar în alegerile locale din Italia, stânga a spulberat dreapta lui Berlusconi”.

    În acest context, el a criticat faptul că “Guvernul condus de la Cotroceni” continuă “politica falimentară a austerităţii, deşi chiar marile guverne din UE, conduse de neoconservatori, au început să accepte mesajul stângii”. În opinia lui Năstase, preşedintele Traian Băsescu “se găseşte acolo unde s-a aflat permanent de-a lungul carierei sale politice: împotriva curentului. A fost socialist când credea că poziţionarea la stânga va da bine, a trecut la dreapta când criza era pe punctul de a începe şi acum continuă să insiste pe aceleaşi idei demonstrate politic drept falimentare”.