Tag: stabilizare

  • Veşti proaste pentru economiile globale: Creşterea economică a Chinei este la cel mai slab nivel din ultimii 27 de ani

    Creşterea economică din China a încetinit la cel mai slab nivel din 1992 până în prezent – de când a început statistica trimestrială pe PIB – pe fondul tensiunilor comerciale cu SUA, în timp ce anumiţi indicatori arată că urmează o stabilizare economică, potrivit Bloomberg.

    PIB-ul a crescut cu 6,2% în al doilea trimestru din acest an, sub creşterea de 6,4% înregistrată în primul trimestru.

    În luna iunie, producţia şi vânzările din retail au depăşit estimările, în timp ce nivelul investiţiilor din prima jumătate a anului arată că stimulii guvernului chinez vor da roade spre finalul anului.

    Încetinirea demonstrează impactul şi presiunea conflictului comercial asupra economiei. Deşii SUA şi China au reluat negocierile, nu există nicio certitudine cu privire la data în care vor ajunge la un acord, şi dacă nu va fi prea târziu pentru a produce pagube economice majore.

    „Continuăm să vedem o încetinire a creşterii economice în al doilea trimestru, dar se conturează o stabilizare. Banca centrală trebuie să adopte o poziţie mai proactivă”, notează Wang Tao, economist şef al UBS pentru China.

    Exporturile nete au contribuit la 20,7% din creşterea producţiei în primul trimestru, în scădere cu 22,8% faţă de primul trimestru.

  • Opinie Mihai Bandraburu, Centrul tău de consultanţă: Primul pas spre stabilizarea personalului: orientarea pe funcţie

    70% din noii angajaţi îşi părăsesc jobul pe termen scurt şi mediu din cauza slabei adaptări la locul de muncă. Unele statistici vorbesc chiar de un nivel mai înalt: 80% dintre noii angajaţi. Adaptarea la locul de muncă se realizează fie accidental – omul reuşeşte să se integreze singur în noul mediu profesional, fie organizat – atunci când compania / instituţia dezvoltă programe structurate de aclimatizare şi integrare a noilor angajaţi. Acest proces este numit „orientare pe funcţie“ (job orientation).

    O vorbă populară românească spune că „este bine să fii orientat în viaţă!“. Deşi nu se referă la acelaşi lucru, din punct de vedere organizaţional este bine să fii „orientat“, adică să fi parcurs un astfel de program de adaptare şi integrare organizat de firmă. Programele de orientare pe funcţie sunt personalizate pe specificul poziţiei din companie, se derulează pe o perioadă de cel puţin o lună de zile, înglobează discuţia despre sarcinile din fişa de post şi abordează global întreaga structură organizatorică a companiei în care a intrat noul angajat. Acestea mai sunt denumite, în termeni organizaţionali, şi programe de inducţie.

    Din păcate, în unele companii româneşti programele de orientare pe funcţie lipsesc. Situaţii în care angajatul nou venit este trimis la treabă fără ca nimeni să-i prezinte compania, structura interioară a firmei, colegii, birourile, facilităţile efective ale clădirii sau ce are de făcut, sunt larg răspândite. Mai există şi varianta în care şeful îi dă sarcină unui angajat să ocupe de noul venit, „să-i mai zică câte ceva“.

    Ce face angajatul în această situaţie?! Fie învaţă şi se adaptează foarte repede, fie se descurajează şi pleacă. Sau înţelege parţial şi greşit tot ce are de făcut, iar mai târziu, patronul descoperă cu stupoare că angajatul a făcut exact invers faţă de ce trebuia să facă, sau că nu a avut nicio reacţie.
    Un program de orientare pe funcţie trebuie să dureze minimum o lună; ideal însă, ar trebui să se deruleze pe toată perioada de probă.

    În România, perioada de probă durează trei luni, dar în vest perioada de probă ajunge şi la şase luni. Cred că abia după şase luni de probă, după ce angajatul a trecut prin tot felul de situaţii, poţi vedea dacă mergi mai departe cu el, sau poate el înţelege că nu i se potriveşte noul job şi pleacă, scutindu-vă de alte neplăceri pe viitor. Codul muncii nu obligă angajatorii să realizeze aceste tipuri de programe, însă beneficiile lor depăşesc cu mult efortul de a le construi.

    Un program de orientare pe funcţie conţine elemente precum: informaţii despre istoricul, viziunea şi misiunea companiei; structura organizatorică şi ierarhică a companiei; standardele şi cerinţele de calitate cerute de firmă; proceduri de lucru; prezentarea noului angajat tuturor colegilor; cunoaşterea departamentelor şi a funcţiilor fiecărui departament – tururi de familiarizare; explicarea cerinţelor legate de fişa postului; informaţii despre cum se face evaluarea performanţei; prezentarea normelor de grup, introducere în cultura organizaţională; limitele de competenţă; norme de securitate a muncii şi PSI; familiarizarea cu documente / politici / regulamente interne. Programul este complex şi trebuie construit în mod minuţios: pe zile, ore, sarcini, responsabili, rezultate măsurabile.

    La derularea programului de orientare pe funcţie îşi aduc aportul toate structurile companiei care, fiecare în dreptul ei, informează şi pregătesc noul coleg. Responsabilă de întreaga derulare a programului este o singură persoană de obicei este un angajat cu experienţă, cu abilităţi de formare profesională. Acesta devine mentorul noului venit şi este principala călăuză a acestuia pe toată perioada de orientare pe funcţie.

    Un program de orientare de orientare pe funcţie se finalizează întotdeauna cu o evaluare a modului în care s-a derulat acest program, prilej cu care se verifică dacă angajatul are întrebări, neclarităţi privitor la etapele pe care le parcurs. Dacă evaluarea este pozitivă şi nu mai sunt chestiuni de completat sau clarificat, programul de orientare pe funcţie se consideră a fi încheiat.

    Existenţa unui program de orientare pe funcţie reduce la minimum riscurile ca un angajat să plece de la locul de muncă abia ocupat sau să facă greşeli din slaba cunoaştere a regulilor şi normelor companiei. Mai mult, un angajat care se simte bine primit în companie este un angajat care va performa.
     
  • Zona luxului în imobiliare revine în căutările clienţilor

    Întotdeauna nordul unei zone este cel bogat, emisfera nordică în comparaţie cu emisfera sudică, ţările nordice din Europa în raport cu ţările din zona noastră,  nordul Italiei vs. sudul ţării, nordul Timişoarei sau al Bucureştiului“, descrie Emanuel Poştoacă, general manager la Nordis Premium Properties, geografia împărţirii lumii. Această perspectivă l-a făcut să se orienteze, încă din perioada în care lucra ca angajat al unei agenţii imobiliare, pe nişa locuinţelor premium din nordul Capitalei, la începutul anilor 2000.

    Pe atunci, nordul Bucureştiului, aşa cum îl ştim astăzi, nu exista, iar în zone precum Herăstrău – Şoseaua Nordului existau doar case din chirpici şi pepiniere. Mizând pe interesul faţă de nord, Poştoacă a ales să se axeze pe nişa imobiliară formată din această zonă şi în momentul în care a înveput să îşi dezvolte propria afacere în imobiliare, în 2008.

    Grupul de firme imobiliare Nordis, care reuneşte firmele Nordis, de intermediere imobiliară, Nordis – Administrare, de administrare de imobile, şi Nordis Investments, de investiţii si dezvoltare imobiliară, a supravieţuit astfel crizei şi a evoluat astfel de la unul la 20 de angajaţi şi la o cifră de afaceri de 320.000 de euro. Compania a ajuns în prezent la peste 2.500 de proprietăţi premium, din zone precum Piaţa Victoriei şi până în Iancu Nicolae: Kiseleff, Aviatorilor, Primăverii, Herăstrău – Şoseaua Nordului, Băneasa şi Pipera, în portofoliul de imobile pentru vânzare, închiriere sau în administrare.

    Pariul lui Poştoacă este unul norocos mai ales în contextul de piaţă actual, în care ponderea proiectelor mass market în totalul proiectelor rezidenţiale demarate a înregistrat anul trecut o scădere, de la 70% până la 51,52%, în favoarea segmentelor mediu şi premium de pe piaţa imobiliară, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker Affiliates of Romania. Aceeaşi sursă observă că aproximativ 3.200 de locuinţe vor fi finalizate în acest an în zona de nord a Bucureştiului, iar dacă cea mai mare pondere a acestor locuinţe, 66%, adică aproximativ 2200 de unităţi, este reprezentată de locuinţe destinate clasei medii, amplasate în zone precum Aviaţiei şi Băneasa, aproximativ 25%, adica peste 700 de unităţi, sunt locuinţe premium şi de lux, amplasate în Dorobanţi, Herăstrău sau Barbu Văcărescu.

    Totul dintr-un total de peste 6.000 de unităţi aflate în construcţie în zonele menţionate. Segmentul locuinţelor premium înregistrează de asemenea o creştere semnificativă a dezvoltării, peste 1.000 de locuinţe urmând a fi predate în acest an, cea mai mare parte a acestora, aproximativ 750 de unităţi, în zonele ultracentrale, Dorobanţi şi Floreasca – Barbu Văcărescu, potrivit lui Alexandru Pricop, managing partner în cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania.

    „Zona de nord a Bucureştiului este foarte ofertantă din punct de vedere al dezvoltării rezidenţiale, ţinând cont de suprafeţele mari de teren disponibile în zone precum Barbu Văcărescu, Expoziţiei, Băneasa sau Siseşti iar investitorii îşi îndreaptă tot mai mult atenţia şi spre sectorul rezidenţial după ce cel al spaţiilor de birouri şi comerciale a ţinut capul de afiş în ultimii ani“, observă Pricop.  Dacă în 2007, anul de maxim în imobiliare, Emanuel Poştoacă spune că avea atât de mulţi clienţi care făceau o achiziţie, încât nu avea timp să programeze întâlniri cu toţi, lucrurile sunt astăzi mai degrabă stabile. „Dacă astăzi merg cu 10 clienţi diferiţi la o proprietate şi facem o tranzacţie,  atunci aveam patru clienţi diferiţi şi făceam o tranzacţie, la preţuri mult mai mari decât cele de acum.“

    Potrivit directorului general al Nordis, clienţii de atunci de pe acest segment sunt aceiaşi cu cei de acum: antreprenori, profesii liberale de succes, avocaţi cunoscuţi, medici, notari, diverse persoane care au vândut ceva şi dispun de o anumită sumă de bani, persoane cu funcţii de conducere în companii mari, CEO sau CFO, şi nu middle management. 90% dintre clienţii pentru aceste zone nu recurg la un credit bancar, astfel că preţurile nu au scăzut foarte mult comparativ cu alte zone din Bucureşti, iar cazurile executărilor făcute de bănci sunt izolate. Totodată, 90% dintre cei care achiziţionează o locuinţă în aceste zone sunt români, iar chiriaşii, în procent de 90%, expaţi.

    „Cetăţenii străini nu concep să plătească 500.000 de euro pentru un apartament. Clienţii români preferă să îşi cumpere casa, cetăţenii străini vin aici datorită jobului, în general pe perioade de 2-4 ani, iar în pachetul lor salarial intră şi chiria unui apartament.“ Majoritatea clienţilor români au această dorinţă, de a simţi că au realizat ceva, prin faptul că sunt proprietarul unui apartament în zona aceasta. „Cultura noastră ne insuflă că «trebuie» să avem casa noastră – drept pentru care noi, românii, vom dori să fim proprietari şi peste cinci, şi peste 15 ani, mentalităţile nu se schimbă uşor. Flexibilitatea locurilor de muncă este mai mare decât în urmă cu 20 de ani, dar o astfel de investiţie este bună oricând.

  • Înjumătăţirea preţurilor trezeşte pofta de cumpărat case. Proiectele rezidenţiale au din nou clienţi

    EXISTĂ O NIŞĂ DE CLIENŢI CARE CAUTĂ LOCUINŢE CONSTRUITE LA UN STANDARD DE CALITATE RIDICAT ŞI SUNT DISPUŞI SĂ PLĂTEASCĂ UN PREŢ MAI MARE DECÂT DACĂ AR FI CUMPĂRAT ÎNTR-UN COMPLEX CONSTRUIT ÎN ULTIMII DOI ANI“, spune Andreea Comşa, managing director la Premier Estate, companie de consultanţă şi vânzări asistate specializată în imobiliare. Firma este partener exclusiv al Euro Insol, cu activităţi în domeniul insolvenţei, ce administrează active în valoare de 6 miliarde de euro.

    Premier Estate este reprezentantul exclusiv de vânzări pentru Asmita Gardens, Ibiza Sol şi Citadella Titan, proiecte imobiliare aflate în insolvenţă. În plus, a început recent o colaborare cu Astika Akinita, compania care administrează ansamblurile Doamna Ghica Plaza şi Green Vista Residence.

    Apetitul pentru achiziţia de locuinţe s-a îmbunătăţit şi graţie costurilor de finanţare. În vară, cel mai ieftin credit imobiliar standard în lei a ajuns să afişeze o dobândă efectivă de 5,5% pe an, în timp ce la euro costul minim era de 6% pe an. Creditele imobiliare în lei le-au egalizat pe cele în euro ca nivel al costului efectiv în primăvară, pe fondul ajustării preţului împrumuturilor la evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară, ajunse la minime istorice datorită procesului de relaxare monetară derulat de BNR şi a lichidităţii excedentare din sistemul bancar. Dobânzile medii la creditele imobiliare în lei şi euro s-au mişcat în jurul a 5,5% pe an în perioada martie-mai, potrivit datelor BNR, dar ofertele existente pe piaţă încă din vară sugerează o lărgire a ecartului de dobândă, în favoarea împrumuturilor în lei. La un credit în lei cu o dobândă efectivă de 5,53% pe an, rata lunară este sub 1.000 de lei pentru un credit de 178.000 de lei (echivalentul a 40.000 de euro) acordat pe o perioadă de 30 de ani.

    ”Resimţim din 2013 o piaţă în creştere; numărul interacţiunilor cu potenţialii cumpărători, precum şi cel al tranzacţiilor a crescut în 2013 cu 25% faţă de 2012„, declară Alina Necula, head of marketing & sales în cadrul Adama. Dezvoltatorul a construit până acum 1.650 de apartamente (din care a vândut peste 1.100) şi câteva zeci de mii de metri pătraţi de spaţii comerciale şi de birouri.

    Despre proiectele în insolvenţă pe care le administrează, Andreea Comşa spune că firma poate înlesni accesul la dobânzi preferenţiale la creditele oferite de băncile finanţatoare ale proiectelor. Concret, ”cele mai bune dobânzi pentru finanţarea achiziţiei unui apartament în Asmita Gardens, Ibiza Sol sau Citadella Titan sunt de 5,17% pe an (2,5% + ROBOR 3M) pentru creditele în lei şi 4,514% pe an (4,2% + EURIBOR 3M) pentru creditele în euro„, declară Comşa. Ea afirmă că aceste dobânzi preferenţiale contribuie la creşterea interesului de achiziţie din partea potenţialilor clienţi. Există şi varianta ratelor plătite direct la dezvoltator, cu dobândă zero.

    Cu alte cuvinte, dezvoltatorii fac tot posibilul să-şi vândă marfa, chiar dacă pentru asta au fost nevoiţi să reducă şi preţurile, în prezent la jumătate faţă de cele practicate cu şase-şapte ani în urmă. ”Preţurile apartamentelor au scăzut deoarece doar pe această premisă a putut fi gândit un plan de reorganizare, pe nevoia de adaptare la piaţa actuală„, afirmă Comşa. Dacă înaintea crizei preţurile pentru apartamente din proiecte ca Asmita Gardens, Ibiza Sol şi Citadella Titan se plasau în jurul a 1.800 – 2.000 euro/mp, acum acestea s-au înjumătăţit.

    Premier Estate are acum în portofoliu 650 de apartamente în complexuri imobiliare aflate în insolvenţă, în procedură de reorganizare judiciară. Firma a vândut anul trecut 102 apartamente aflate în insolvenţă atât în Capitală (Asmita Gardens), cât şi în afara sa (Ibiza Sol din Pipera). În prima jumătate a anului, în Ibiza Sol, situat în zona de nord a Capitalei, lângă Şcoala Americană, au fost vândute 21 de locuinţe, în valoare de circa 2,5 milioane de euro, ”un record absolut, depăşind în volum şi valoare de trei ori rezultatele înregistrate în 2008, înainte de criză„, afirmă Comşa. Chiar şi aşa, mai mult de jumătate din cele 304 locuinţe din cele 14 clădiri structurate pe trei etaje sunt nevândute.

  • Barack Obama: Rusia are la dispoziţie patru săptămâni pentru a înceta provocările în Ucraina

     “Domnul Vladimir Putin are posibilitatea de a reveni pe drumul drept al legislaţiei internaţionale”, a declarat Obama, potrivit AFP, la sfârşitul summitului G7, la Bruxelles.

    “Vom vedea ce va face domnul Putin în două, trei, patru săptămâni”, a adăugat preşedintele SUA.

    “Dacă provocările Rusiei continuă, este clar că ţările G7 sunt pregătite să impună costuri suplimentare Rusiei”, a atras atenţia Obama într-o conferinţă de presă comună cu premierul Marii Britanii, David Cameron.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EVOLUŢIA CHIRIILOR în ultimul an: de la creşteri de 28% la scăderi de 17%. Care sunt chiriile pentru locuinţe în marile oraşe din ţară

    “Spre deosebire de segmentul vânzărilor de apartamente, caracterizat de un trend al preţurilor relativ unitar, general descendent, cel al închirierilor de apartamente a avut o evoluţie evident eterogenă în ultimul an. Chiriile minime practicate în anumite cartiere ale marilor oraşe au avut nu doar scăderi, ci şi creşteri în ultimele 12 luni. Variaţiile sunt diferite atât în funcţie de zonele specifice luate în calcul, cât şi de tipul apartamentelor scoase la închiriere. O astfel de evoluţie este caracteristică unei pieţe aflate în curs de stabilizare, în care proprietarii încearcă în mod natural să se alinieze la cererea şi puterea de cumpărare venite din partea potenţialilor clienţi, ajustându-şi pretenţiile atât în plus, cât şi în minus”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliar imobiliare.ro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Locuinţele s-au ieftinit puternic în primul semestru. Ce oraşe se află în topul reducerilor

     “Spre deosebire de anul trecut, care a fost caracterizat, per total, de o evidentă tendinţă de stabilizare a preţurilor la apartamente, 2013 se conturează a fi un an de scăderi mai abrupte. Indicele Imobiliare.ro calculat la nivel naţional (pentru apartamentele noi şi vechi disponibile spre vânzare) relevă un declin de aproape 4,5% în primele şase luni ale anului, de la o valoare de 978 de euro pe metru pătrat, valabilă la începutul lui ianuarie, până la nivelul de 934 de euro pe metru pătrat, consemnat la sfârşitul lunii iunie. Spre comparaţie, în intervalul similar din 2012, preţurile s-au diminuat cu doar 0,4%, în timp ce declinul anual a fost de 1,3%. Faţă de iunie 2012, preţurile actuale sunt cu 5,4% mai mici”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliare.ro.

    Pe de altă parte, unele mari oraşe ale ţării au avut un comportament deosebit faţă de trendul resimţit pe plan naţional, consemnând chiar importante majorări de preţuri. Alte centre regionale s-au conformat tendinţei generale, însă cu ieftiniri mai mici decât media la nivel de ţară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dilema chiriaşilor: locuinţă cu sau fără mobilă?

    Conform unei analize efectuata de anunturiparticulari.ro pe baza ofertelor de pe piata inchirierilor aparute in martie 2013,  rezulta ca pretul stabilit de proprietari este influentat de fiecare facilitate oferita de proprietate. Pe langa clasicele criterii de zona, suprafata, confort si etaj,  proprietarii surprind in pret si mobila ce se include in oferta de inchiriere a apartamentului.

    Astfel, pentru o garsoniera nemobilata pretul mediu de inchiriere solicitat este de 190 de euro, iar pentru cea mobilata se solicita 218 de euro, cu 28 de euro mai mult.

    Un apartament cu 2 camere nemobilat este evaluat de proprietar cu un pret mediu de 280 de euro, fata de 322 cat se solicita pentru acelasi tip de apartament, dar cu mobila inclusa. Diferenta de 42 de euro este data tocmai de aceasta facilitate.

    Si in cazul apartamentelor cu 3 camere situatia este similara. Pentru un apartament nemobilat pretul mediu solicitat estimat este de 400 de euro, iar pentru unul mobilat chiria medie este de 450 de euro, cu 50 de euro mai mult.

    Cresterea pretului la chirie in medie cu 10-15% nu justifica investitia in mobilier si dotari ale unui apartament de 2 camere scos la inchiriat, in conditiile in care suma investitita se recupereaza din diferenta de chirie in minim 4-5 ani.

    In conditiile actuale de piata, proprietarii prefera o chirie mai mica fara a face investitii in dotari si mobilier, aceasta fiind varianta cea mai profitabila.

    Evoluţia chiriilor la nivelul Capitalei
    Pe piata inchirierilor rezidentiale din Capitala, luna martie s-a incheiat cu usoare scaderi de preturi fata de luna precedenta.
    Pentru o garsoniera a fost solicitat un pret mediu de inchiriere de 222 de euro, in scadere cu 2% fata de luna precedenta. Raportat la aceeasi perioada a anului trecut, pretul mediu de inchiriere a scazut cu 3%.

    Pentru apartamentele de 2 camere ofertate in luna martie, pretul de inchiere a fost cu 2,8% mai mic fata de februarie, cu o valoare medie de 316 de euro. Diferenta fata de cele solicitate in aceeasi perioada a anului trecut fiind nesemnificativa.

    Pentru apartamentele de 3 camere proprietarii au solicitat un pret mediu de inchiriere de 448 de euro, echivalent cu luna precedenta. Fata de luna martie 2012, pretul s-a redus cu 4%.

    Singurele tipuri de apartamente care au suportat cresteri ale chiriei au fost cele de patru camere. Proprietarii au solicitat în martie o chirie medie de 701 euro, în crestere cu 8% fata de luna trecuta. Raportat la aceeasi perioadă a anului trecut, deprecierea nefiind atât de accentuată, în martie 2012, chiria medie cerută de proprietari scazand cu 3%.

    Evolutia acestora a fost diferita de restul tipurilor de apartamente din cauza ca numarul lor este mult mai redus.

    VARIATIE PRET mar 2013 mar 2012 variatie 12 luni (%) mar 2011 variatie 24 luni (%) mar 2010 variatie 36 luni (%)
    4 CAMERE 701 724 -3% 713 -2% 783 -10%
    3 CAMERE 448 466 -4% 456 -2% 531 -16%
    2 CAMERE 316 315 0% 334 -5% 368 -14%
    GARSONIERE 222 229 -3% 232 -4% 261 -15%

    Numărul de oferte
    Proprietarii de apartamente au scos în martie la închiriat 2284 de unităti, o ofertă in crestere fata de ianuarie 2013, când pe piată erau propuse spre închiriere putin peste 2132 de unităti. Portofoliul de locuinte de închiriat este însă net superior raportat la un interval de 12 luni, în martie 2012, fiind scoase spre închiriere 2178 de unităti, cu 5% mai putine decât în prezent.

    Conform raportului lunar de monitorizare imobiliară Anunturiparticulari.ro, apartamentele de două camere nou intrate pe piata închirierilor în martie au ajuns la 941 de unităti, în crestere cu 7% comparativ cu aceeasi perioadă a anului trecut. Garsonierele ocupă locul secund în topul numărului de oferte. în luna recent încheiată, 805 de astfel de unităti au apărut pentru prima oară pe piată, în crestere cu 1,7% raportat la un interval de 12 luni.

    Cei interesati de închirierea unui apartament de trei camere au avut la dispozitie în martie 436 de unităti scoase pe piată de proprietari. Comparând cu aceeasi perioadă a anului trecut, observăm o ofertă cu 4% mai bogată.
    La apartamentele cu 4 camere au fost inregistrate 102 de apartamente care au completat oferta de închiriere apărută pe piată în luna martie. Dacă raportat la un interval de 30 de zile, nivelul este în crestere, de 14%, pe un interval de 12 luni este cu aproximativ 6.8% mai bogată decât în martie 2012.

    Anunturiparticulari.ro a fost lansat in anul 2001 de compania Agentie.net şi constă in monitorizarea tuturor anunţurilor imobiliare publicate de persoanele particulare in presa scrisă şi pe Internet. Statistica are la bază ofertele imobiliare din Bucureşti, publicate de persoanele particulare in toată presa scrisă şi pe Internet, iar preţul mediu este obţinut pe baza preţurilor solicitate initial de proprietari.

  • Leonardo si-a stabilizat businessul. Vinde 10.000 de perechi de pantofi pe zi

    “Strategia preturilor medium-low a functionat. Acum Leonardo
    vinde de 200.000 de euro pe zi, iar businessul s-a stabilizat. In
    lunile trecute nu am resimtit scaderi ale consumului”, a declarat
    pentru ZF Radu Lotrean, asociat coordonator la Casa de Insolventa
    Transilvania, responsabila cu reorganizarea judiciara a companiei
    detinute de omul de afaceri oradean Florin Panea.

    Mai multe amanunte pe
    www.zf.ro