Tag: Sprechen Sie Deutsch?

  • Sprechen Sie Deutsch?

    Germana a fost limba lui Wagner, Mozart, Bach si Beethoven, si nu avea cum sa nu fie asa. O data cu apartia rock’n’roll-ului, insa, germana a ramas limba lui Wagner, Mozart, Bach sau Beethoven. Si nu avea cum sa nu fie asa.

     

    Cu exceptia artistilor noului val din anii ‘80 si a catorva formatii din aria „metal“, muzicienii germani au fost constienti ca, daca vor sa ajunga in topurile internationale, trebuie sa renunte la versurile in limba materna si sa invete engleza. Au facut-o cei de la Scorpions, le-au urmat exemplul cei de la Accept, au facut-o pionierii „thrash“-ului german – Destruction – si lista poate continua cu alte zeci de nume. Mai nou insa, lucrurile par sa se schimbe radical.

     

    Dupa ani si ani in care doar cateva nume au reusit sa-l „strapunga“, zidul lingvistic in spatele caruia s-au autoexilat muzicienii germani a inceput sa se naruie. Dupa o scadere dramatica de aproape 40 de procente, vanzarile de muzica in Germania dau semne serioase de resuscitare. Mai mult, artistii germani au oferit primele semnale privitoare la o renastere a talentelor locale in intreaga Europa, spun oficialii industriei muzicale. „A canta in limba germana este considerat din nou un lucru «cool». Dupa tot ceea ce s-a intamplat in Germania, oamenii accepta din nou sa asculte texte in germana. Chiar si tinerii“, arata Frank Briegmann, director al Universal Music Germany.

     

    Directorii din industria muzicala europeana – aceeasi care au redus simtitor numarul tinerelor talente locale promovate pe scena batranului continent – sunt acum in cautare de nume noi, mai ales in Germania.

     

    Desi starurile de import, provenite in marea lor majoritate din Statele Unite si Marea Britanie, reprezinta inca cea mai mare parte a vanzarilor din Germania, dominatia acestora pe piata muzicala scade. Iar cifrele incep sa arate tot mai clar acest lucru. Astfel, numarul pieselor realizate de artistii locali a crescut simtitor, ajungand sa reprezinte 49% din vanzarile inregistrate anul trecut pe piata muzicala din Germania, de la 40% in 2001, conform International Federation of Phonographic Industry.

     

    Mai mult, 10 dintre cele mai bine vandute 25 de albume de anul trecut din Germania poarta semnatura unor artisti locali. Printre acestia, foarte bine cotati sunt Wir Sind Helden – o trupa de rock alternativ, Juli si Rosenstolz – trupe pop – si, bineinteles, marea revelatie a ultimilor ani: Rammstein.

     

    Reprezentantii industriei muzicale spun ca acest trend ar putea contribui la redresarea industriei ca intreg. Iar acelasi trend se manifesta in intreaga Europa. Oficialii acesteia sunt de parere ca in spatele noilor tendinte se afla, printre altele, opozitia fata de globalizare, dar si o calitate sporita a creatiilor locale. In Franta, de pilda, artistii autohtoni beneficiaza si de pe urma cotelor impuse statiilor radio in 1994, conform carora 40% din muzica difuzata trebuie sa fie in limba franceza. Iar anul trecut, legiuitorii germani au analizat aceasta posibilitate inainte de a opta pentru o simpla recomandare facuta posturilor radio de a difuza mai multa muzica locala.

     

    Chiar si asa, e de la sine inteles ca nu toate hiturile muzicienilor germani sunt interpretate in limba materna. Cel putin nu inca. Dupa cum nu doar muzicienii germani sunt cei care au reusit sa se impuna in „constiinta“ publicului european. Succesul inregistrat de moldovenii de la O-Zone, bunaoara, este ilustrativ in acest sens. Cu toate astea, muzica in diverse limbi europene tinde sa aiba in continuare un caracter „zonal“, iar asta mai ales pentru ca portile pietei americane sunt greu de deschis. La aceasta ora, peste 90% din vanzarile de pe piata Statelor Unite sunt reprezentate de artisti americani. Restul provin indeosebi din Marea Britanie.

     

     Aratau lucrurile altfel daca legendarii The Beatles s-ar fi intalnit la Berlin? Putin probabil. E doar stiut faptul ca primii pasi spre consacrarea europeana i-au facut intr-un club din Hamburg. Cantand – cum altfel? – in limba engleza.