BusinessMagazin

Tag: sportiv

  • O academie cu şi pentru sportivi de top


    „La un moment dat se termină performanţa, iar când eram pe final de carieră m-am gândit ce aş putea să fac pentru România, pentru tenisul din România. Trecând prin sistemul sportiv, mi-am dat seama că nu există aici ceva bine organizat, structurat, unde să lucreze oameni care au făcut performanţă, care au experienţă în domeniu. De aici a început totul“, povesteşte Victor Hănescu, care a decis să-şi pună numele pe o academie de tenis în România.

    Hănescu, 38 de ani, şi-a început activitatea sportivă la vârsta de 7 ani, dintr-o întâmplare. Voia să facă baschet, dar pentru că echipele de baschet erau formate din copii cu vârsta de peste 9 ani, nu a fost acceptat. În drum spre casă a trecut pe lângă două terenuri de tenis şi s-a gândit să înveţe acest sport, pe care l-a practicat până la nivel de performanţă.

    „Academia am înfiinţat-o în 2016, în iarnă se fac trei ani. Am început la Bucureşti, am făcut un proiect de care am observat că este nevoie, pentru că oamenii căutau locuri în care să facă lucruri serioase, într-o structură bine organizată. A fost dificil, dar am vrut să o fac acum, când sunt tânăr şi am forţă.”

    Victor Hănescu subliniază că şi-a asumat încă de la început riscul de a paria o sumă importantă de bani, 30.000 de euro, într-un astfel de business, însă îşi doreşte să ajute sportivii şi apoi să creeze campioni.

    „Vreau ca Academia să fie un loc în care atât copiii, cât şi părinţii să vină cu deschidere, să vadă că se fac lucrurile bine, organizat. Vreau să am şi sportivi care să ajungă în top la nivel mondial.”

    Academia de Tenis Victor Hănescu se adresează tuturor celor care vor să facă sport, atât sportivilor de performanţă, cât şi copiilor care vor să înveţe tenis, începând de la 4 ani.

  • Cine este tânăra de 27 de ani care conduce peste 21 de magazine din România

    Retailerul internaţional Sport Vision şi-a început activitatea în anul 1997 în Serbia. Pentru că pe piaţă existau deja monobranduri în anii ’90, concentrarea companiei private a fost retailul sportiv multibrand. Astfel, sub egida Sport Vision se află conceptele Sport Vision, Buzz şi Tike, care se regăsesc şi pe piaţa românească, iar în Serbia şi în celelalte ţări în care activează (Croaţia, Bulgaria, Bosnia, Macedonia, Albania, Muntenegru şi, mai nou, Slovenia) mai există Extra Sport şi Sport Reality. În România, primul concept Sport Vision a fost deschis în 2015, în City Park Constanţa.

    Sport Vision România, cu afaceri de 82,2 milioane lei în 2018, numără 21 de magazine, cu circa 250 de angajaţi; dar vrea ca până în 2022 să îşi dubleze numărul de magazine. „Mereu ne gândim încotro să ne mai extindem”, spune Dragana Krstic (27 de ani), general manager al Sport Vision România.

    Prin conceptele pe care le promovează, retailerul vrea să acopere toate segmentele de consumatori. Magazinele Sport Vision se adresează cu precădere familiilor şi tinerilor care practică sport, Buzz este mai mult pentru adolescenţi şi tineri adulţi, iar Tike este primul sneakers shop dedicat colecţionarilor şi pasionaţilor de sneakersi din România.

    Dragana Krstic apreciază că „România este o ţară foarte la curent de ceea ce se întâmplă pe alte pieţe şi urmăreşte foarte mult Vestul, comparativ cu celelalte ţări în care operăm”.

    Sport Vision are licenţe pentru producerea anumitor branduri cum sunt Champion, Lonsdale, Umbro, Slazenger, Sergio Tacchini şi altele, iar achiziţiile pentru restul produselor şi brandurilor sunt făcute de o echipă locală cu pregătire în domeniu care încearcă să urmărească trendurile locale. „Chiar dacă suntem un grup şi analizăm businessul şi din punct de vedere global, încercăm să fim destul de localizaţi când vine vorba de ce se caută pe piaţa locală. În Serbia avem o poziţionare bună, putem acoperi o plajă de clienţi mult mai mare şi ne-am concentrat pe partea de premium, high-end. Per total, brandurile mari, cum sunt Nike, Adidas, New Balance şi altele, oferă o diferenţiere prin produse.”

    Segmentarea clară a produselor este unul dintre aspectele pe care compania îl urmăreşte, dar pe de altă parte şi o piedică în activitatea businessului. „Segmentarea neclară nu ne afectează neapărat direct, cât indirect. Poate induce clientul în eroare când intră în magazine şi nu a mai văzut segmentarea respectivă. Dar lucrurile par să se îmbunătăţească în acest sens”, consideră Dragana Krstic.

    Când vine vorba de produsele Sport Vision, se încearcă să se facă separarea între tipuri de sport, adică ce vestimentaţie şi încălţăminte trebuie folosite pentru fiecare tip de sport în mod corespunzător. Sport Vision este din categoria sporting goods, însă, spune Dragana Krstic, şi în domeniul sporting goods încearcă să fie high-end prin gama de produse.

    Buzz este o treaptă mai sus – athletic specialty: „Cred că magazinul Buzz a adăugat acestui concept de athletic specialties un vibe puţin diferit de ce exista înainte, făcând clar diferenţa între segmentarea de produse. În plus, tot ce ţine de Buzz, toată comunicarea şi promovarea, se face doar în social media. Cred că folosirea marketingului pe social media şi digital în retailul sportiv a fost ceva nou pe care l-a adus Buzz în domeniul athletic specialty”.

    Dragana Krstic spune că magazinul Tike, singular în Bucureşti, este cel mai exclusivist. „Am creat o comunitate de sneakers heads pe plan local, care exista în afară, pentru ca iubitorii de sneakersi să vadă Tike ca pe locul în care se pot întâlni. Până acum nu a existat un loc unde să poţi petrece timpul, să bei o bere, o cafea, să te joci, să socializezi. De aceea am organizat seri de FIFA, baschet în magazin, battle MC, concursuri, concerte, lansări de produse, tombole şi altele”, spune ea. Cultura vestimentară în termeni largi, dar mai ales cultura vestimentară sportivă în contextul de faţă, are un impact asupra vânzărilor, nu atât direct, cât indirect. Dragana Krstic spune că este încă dificil pentru majoritatea oamenilor să înţeleagă diferenţa dintre un pantof sport de alergat şi unul de trening, „pentru că şi în sport există mai multe domenii”, şi că unul dintre motive ar fi neimplicarea retailerilor în procesul de educaţie vestimentară.

    „Consider că este şi responsabilitatea retailerului sportiv să educe piaţa locală unde activează, pentru ca oricine să poată face diferenţe între fiecare dintre domeniile sportive. Dacă nu urmărim cu toţii aceeaşi segmentare, care în mare parte este impusă de branduri, nu de produse, atunci se pot crea confuzii în mintea cumpărătorului şi îi poate fi mai greu să ştie ce caută şi, mai ales, unde poate găsi acele lucruri. Încă este greu pentru majoritatea oamenilor să înţeleagă diferenţa dintre un pantof sport de alergat şi unul pentru trening. Se vede şi pe stradă. De asemenea, comparativ cu Serbia şi Croaţia, pe stradă toată lumea poartă sneakerşi, pantofi sport. Rareori e cineva încălţat cu un pantof elegant”, observă ea.

    Piaţa şi în general dezvoltarea aceasta foarte rapidă necesită flexibilitate din partea retailerilor. „Nu putem să stăm pe loc cu un concept, trebuie să aducem mereu ceva nou. Concentrarea noastră va fi pe digitalizare. Am încercat să o introducem în toate segmentele domeniului nostru de activitate”, spune Dragana Krstic.

    Sport Vision a avut în fiecare an creşteri substanţiale, şi ca număr de magazine existente, dar şi ca cifră de afaceri, având şi deschideri noi. „Am avut magazine care au înregistrat creşteri de peste 20% an de an”, spune managerul general.

    În 2015, Sport Vision a deschis primul magazin în România, în City Park Constanţa, filiala înregistrând la final de an afaceri de 6,8 milioane de lei şi 26 de angajaţi. În 2016, afacerile crescuseră de aproape trei ori, pierderea se adâncise de două ori, iar numărul de angajaţi ajunsese la 117. Un an mai târziu, afacerile se majorau cu 96%, pierderea cu 37%, iar numărul de angajaţi creştea până la 165. În 2018, afacerile companiei au fost mai mari cu 59%, pierderea s-a diminuat cu 11%, iar numărul mediu de angajaţi a ajuns la 232, în contextul în care anul trecut au fost deschise trei magazine noi.

    „În 2018 am deschis trei magazine noi, două Sport Vision în Iulius Mall Timişoara şi un Tike în Bucureşti, dar în total am avut nouă proiecte cu cele cinci relocări şi organizări”, povesteşte Dragana Krstic. Pentru 2019 au în vedere deschiderea a încă patru unităţi noi, două Sport Vision şi două Buzz, în Craiova, Sibiu şi Oradea, astfel că vor ajunge la 27 de magazine în toată ţara şi încă minimum 50 de angajaţi. „Cifra de investiţii este una destul de serioasă, spune Dragana Krstic, care nu exclude posibilitatea deschiderii a încă cel mult două magazine pe lângă cele patru.

    Dragana Krstic spune că au în plan ca până în 2022 să ajungă la un număr dublu de magazine, deci un număr dublu de angajaţi. Pentru extindere, compania apelează la surse proprii de finanţare, dar şi la credite bancare: „Nu ne-am gândit să apelăm la piaţa de capital până în momentul de faţă”.

    Amortizarea costurilor se face între un an şi jumătate şi patru ani şi depinde de investiţie – care implică aspectele dimensiune, locaţie, mobilier etc. – pentru că fiecare magazin diferă. „Deschidem magazine care sunt mai dificil de amenajat, dar încercăm să ne concentrăm pe magazine care au un return of investment mult mai rapid. Avem magazine doar în malluri şi un singur Tike în Bucureşti, dar este gândit în aşa fel încât să fie pe stradă, nu într-un centru comercial.”

    Ca dificultăţi întâlnite în piaţă, forţa de muncă este cea mai mare problemă pentru retailerii de articole de îmbrăcăminte, fiind din ce în ce mai scăzută, chiar şi în contextul unui pachet salarial peste medie: „Cred că cei mai mulţi antreprenori au problema asta. Fluctuaţia este mare pentru că şi domeniul este de aşa natură”. Pe de altă parte, ea mai spune că România este ţara cu foarte multe reglementări şi legi în privinţa construcţiilor. „Procesele durează mai mult şi este poate mai costisitor decât în alte ţări în care suntem”, conchide Dragana Krstic.

  • Campionatul Naţional de Viteză în Coastă 2019 debutează în weekend la Râşnov

    Un total de 95 de sportivi s-au înscris la etapa care deschide sezonul, marea noutate fiind revenirea, după patru ani de pauză, a sextuplului campion absolut Lucien Hora. Acesta va concura pe un monopost Lola, devenind astfel rivalul direct al actualului campion absolut Andrei Dumitrescu, la rândul său pe un monopost Tatuus.

    Sâmbătă, începând cu ora 09:00, sunt programate manşe de recunoaşteri şi antrenamentele cronometrate, iar duminică, în prima parte a zilei sunt manşe de recunoaşteri, iar între orele 13 şi 17 se vor desfăşura cele două manşe de concurs. Competiţia se va desfăşura pe DN1E între kilometri 16 şi 20, accesul publicului giind gratuit.

    Antrenamentele şi concursul oficial vor fi transmise, în direct, de pagina de facebook a Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

    Fanii motorsportului vor avea ocazia să admire şi două Ferrari 458 Challenge, pilotate de Florin Voicu, respectiv Mihai Leu, dar şi un Audi R8 GT, avându-l la bord pe Eduard Cozma. La start vor fi şi două biposturi, Osella (Silviu Dumitrescu) şi Radical SR4 (Dani Oţil). Campion naţional în 2016, Bogdan Cuzma vine la Râşnov cu un Mitsubishi Evo IX de 900 de cai putere.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • Un fost jucător de la Steaua a început o afacere cu 20.000 de euro. Azi are venituri de sute de mii de euro

    Înfiinţat în 2012, bussiness-ul cu fotografii pe suport magnetic Momentos a ajuns în cei cinci ani de activitate nr 1 pe piaţa de profil, cu o cifră de afaceri ce a depăşit anul trecut pragul de 300.000 EUR cu o echipă formată din 10 angajaţi şi 50 de colaboratori în întreaga ţară.

    ”Ideea mi-a venit când s-a căsătorit sora mea şi am văzut că exista acest tip de afacere în Statele Unite şi în Israel, iar în România lipseau serviciile acestea de pe piaţă. Am început cu 20.000 EUR pe care i-am investit în echipament şi o primă echipă de colaboratori. În prezent avem peste 1.000 de evenimente pe an şi putem susţine şi 25 de evenimente simultan”, explică fondatorul & CEO-ul Momentos, Cristian Brinză.

    Compania a intrat iniţial pe nişa evenimentelor private – nunţi, botezuri, aniversări – oferind beneficiarilor o experienţă diferită. S-a extins apoi şi pe segmentul evenimentelor corporate – lansări, târguri, festivaluri sau caravane-, lucrând cu agenţii de PR şi BTL, dar şi cu clienţi direcţi. De asemenea Momentos a introdus şi serviciile de cabinele foto, în prezent având 15 astfel de cabine.

    Pentru a deveni şi a se menţine nr 1 pe o piaţă foarte competitivă, Momentos a reinvestit mereu în cele mai moderne echipamente, personal bine pregătit şi servicii inovative. În prezent, compania are un portofoliu total de peste 7.000 de evenimente private şi corporate, lucrând pentru clienţi precum BCR, C&A, Desperados, Dove, OMV-Petrom, Salonul Auto-Moto, Telekom, Timişoreana sau World Class.

    ”Secretul succesului nostru constă pe lângă seriozitate şi punctualitate, în dorinţa permanentă de a învăţa şi a veni cu ceva nou: fie că vorbim de grafica frame-urilor de la magneţi, cele mai în vogă accesorii şi props-uri, precum şi noi servicii. De un an de zile am reinventat cabina foto, transformând un Volkswagen Trasporter din 1970 în Momentos Photo Bus”, mai spune Cristian Brinză.

    Cristian Brînză a fost sportiv de performanţă (a practicat volei la CVM Tomis şi Steaua) şi-a fondat propria companie la 24 de ani, pe care a crescut-o cu multă dedicare şi perseverenţă. În prezent, 65% din venituri provin din nişa corporate, restul de 35% fiind aduse de evenimentele private. Cea mai mare producţie de magneţi din istoria firmei a fost pentru un eveniment corporate de amploare, unde Momentos a reuşit să producă 15.000 de magneţi. Echipa şi-a format-o pe aceleaşi criterii pe care le-a învăţat din sport, angajaţii Momentos fiind foşti sportivi de performanţă. Pentru anul în curs, Cristian estimează o cifră de afaceri de 400.000 EUR, targetul pentru 2018 fiind de 500.000 EUR.

     

  • Cum a ajuns un obiect cumpărat de la reducere cu 2 dolari să valoreze milioane

    Cartonaşul a fost cumpărat cu 2 dolari de Dale Ball, din California, dintr-un magazin de obiecte sportive de colecţie din statul Nevada. Preţul normal era de 8 dolari, dar în ziua respectivă fusese aplicat un discount masiv. Proprietarul magazinului nu a realizat că era, cel mai probabil, vorba despre un model ultra-rar autentic Shotwell W-575-1 Babe Ruth. Se crede că doar două copii au supravieţuit până în zilele noastre.
     
    Obiectul de colecţie a fost realizat de Shotwell Company în 1921. Un expert din Beverly Hills a declarat că acest cartonaş este autentic, dar, înainte de a încasa pe el o sumă fabuloasă, Ball trebuie să treacă prin procesul de autentificare.
     
    Bărbatul a anunţat că doreşte să vândă cartonaşul, dar nu pentru mai puţin de 2 milioane de dolari.
     

  • Gândiţi-vă la viitor!

    O modalitate de a face acest lucru o reprezintă arta, motiv pentru care un artist şi o arhitectă din Japonia, Akira Fujimoto şi Yoko Nagayama, au amplasat la parterul unei clădiri de birouri situate între stadionul olimpic de la ediţia din 1964 a JO şi cel construit pentru anul 2020 o sculptură metalică formată din cifrele care compun anul 2021, „0” fiind reprezentat de o sferă strălucitoare, scrie Dezeen. Scopul instalaţiei de artă, afirmă creatorii săi, este de a-i îndemna pe locuitorii oraşului să se gândească la ce va urma după încheierea evenimentului sportiv, cum le va transforma acesta metropola şi ce se va întâmpla cu arta după anul 2020. 

  • Povestea tânărului din România care a renunţat la fotbal şi s-a făcut LĂUTAR. Acum câştigă într-o seară cât lua din fotbal într-o lună

    În clasa a IV-a a început să se antreneze serios pe terenul de fotbal, urmând astfel visul tatălui său de a-l vedea un sportiv de performanţă. A jucat la echipa de juniori a Universităţii Craiova, apoi a prins un loc în lotul echipei a doua a Universităţii.
     
    “A fost una dintre cele mai frumoase perioade pentru că jucam pentru echipa mea de suflet şi am avut privilegiul de a fi antrenat chiar de Gheorghiţă Geolgău, fostul mare jucător al Ştiinţei. La 16 ani am plecat la Pandurii Târgu Jiu şi am prins lotul în perioada în care echipa juca în prima ligă, iar Pandurii  erau pe locul doi în campionatul României.”, îşi aminteşte Cosmin din perioada în care trăia doar pentru fotbal.
     
     
    La 21 de ani a fost însă nevoit să renunţe la sport, iar calea pe care a ales-o a fost cea a muzicii. Cu toţii ştiau că este talentat nu numai la lovitul balonului de fotbal, ci şi la triluri de muzică populară.
     
    “Cântam la antrenamente, prin curte sau în baie. De multe ori colegii mă rugau să le cant la micile petreceri din deplasari, dar totul a început abia după ce am renunţat la fotbal. Am mers la o nuntă la ţară unde a venit să cânte un cunoscut saxofonist din Timişoara, Petrică Nicoară. Un vecin care mă auzise cum cânt m-a prezentat dumnealui şi aşa a început totul. Apoi, m-a chemat cu el la diferite evenimente în ţară. ”, povesteşte Cosmin despre începuturile în muzică.
     
     
    La doi ani de când a început să cânte, Cosmin Bîrlan este deja o vedetă de muzică populară în toată regula şi a participat la numeroase concursuri şi spectacole, dar şi sute de cântări la evenimente. A absolvit Şcoala de Arte din Drobeta Turnu Severin şi acum  urcă pe scenă alături de Niculina Stoican, Anica Ganţu sau Petrică Nicoară.
     

  • Opinia specialistului. Cât trebuie să ia pauză Simona Halep

    “E o surpriză neplăcută şi mă gândesc cât de greu este pentru orice sportiv…când ai avut un an atât de bun, când eşti numărul unu, să nu poţi să-ţi aperi şansele…Sportivul întotdeuna când e pe teren joacă şi dacă îi e bine continuă, e foarte greu să-l opreşti atunci. Îl cunosc pe Teo Cercel (n.red. – preparatorul fizic al Simonei Halep) şi pe Simona, şi nu cred că problema e de la pregătirea fizică”, a spus Comănescu la ProSport LIVE.

    Cât ar trebui să dureze perioada de recuperare a Simonei: “Pauza trebuie să fie exact atât cât are nevoie, nici mai mult, nici mai puţin. Sunt întotdeauna tot felul de probleme pe care sportivii şi le fac, mai ales mentale. Ei spun: “Aoleu, am stat prea mult!’. Ar trebui o pauză exactă, nu mai puţin. Greşeala multora e că-şi doresc foarte mult să se întoarcă pe teren repede şi atunci riscă să le revină problemele medicale. Dacă îi e rău Simonei şi e o problemă serioasă, atunci a făcut bine că s-a retras”.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • De la performanţă în sport, la performanţa în afaceri

    “Vreau să ofer generaţiilor de sportivi şi de înotători ceva mai mult decât mi s-a oferit mie”, descrie Sergiu Deznan motivul pentru care spune că a lansat clubul sportiv privat Swim Factory.
    Deschisă în urmă cu un an şi jumătate, şcoala sa de înot are în prezent, în fiecare lună, circa 200 de clienţi; toţi se pregătesc cu patru instructori, inclusiv cu Sergiu Deznan şi cu sora sa, Oana Deznan, implicată şi ea în afacere.
    În prima lună de activitate, Swim Factory a generat venituri de aproximativ 36.000 de lei – aproape jumătate din această sumă a fost însă direcţionată spre plata chiriei în spaţiile care găzduiesc bazinele unde îşi desfăşoară activitatea.
    Pasionat de înot încă din copilărie, Sergiu Deznan a câştigat medalii de aur la zeci de competiţii naţionale şi internaţionale; este licenţiat al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Arad şi a absolvit şi un curs de instructor la Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor din Bucureşti.
    Ideea înfiinţării unei şcoli private de înot i-a venit tânărului în urma propriei experienţe de sportiv: spune că, pe la 23 de ani, a observat că trebuie să aducă bani de acasă pentru a face performanţă. Astfel, şi-a propus atunci să creeze o şcoală prin care să ofere şi susţinerea – inclusiv financiară uneori – de care aveau nevoie următoarele generaţii de sportivi. 
    Potrivit lui Deznan, pentru un înotător de performanţă, cheltuielile lunare pot ajunge şi la 2.000 de lei – în această sumă intră, de pildă, cea destinată cumpărării suplimentelor alimentare care să asigure necesarul de calorii al unui sportiv de performanţă, de 7.000 – adică de aproximativ trei ori mai mult decât are nevoie o persoană care nu desfăşoară activităţi sportive. Aceste cheltuieli, alături de echipamente, pregătire etc. sunt suportate, de cele mai multe ori, din buzunarul sportivilor.
    „Este greu să găseşti un sponsor, fiindcă înotul nu este un sport de masă – nu este foarte mediatizat, rareori vei vedea la televizor un înotător – nu este ca în fotbal”, descrie Deznan o situaţie în care s-a regăsit şi el, dar şi cei mai mulţi dintre înotătorii de performanţă.
    Nici premiile nu au fost o soluţie în cazul lui: îşi aminteşte că, în perioada în care participa la concursuri, performanţele sportive atinse în cadrul a diverse competiţii nu puteau fi recompensate financiar, din cauza unei legi care interzicea premiile financiare ale sportivilor – indiferent dacă acestea veneau din mediul privat sau din partea unor cluburi şcolare. De aproximativ un an şi jumătate este din nou permis acest lucru, precizează el. În rândul cursanţilor Swim Factory se află mai ales copii, aduşi de părinţii care înţeleg că „e bine să ştii să înoţi cât să supravieţuieşti – nu neapărat pentru performanţă” – dar şi adulţi care vor să îşi învingă frica de apă.
    Spune că o întrebare pe care o primeşte frecvent este „De câte şedinţe este nevoie ca să înveţi să înoţi?”: „În proporţie de 75% este vorba despre client şi despre cât este de dornic să înveţe să înoate şi să treacă peste frică, iar 25% contează rolul meu de instructor.” Sergiu Deznan lucrează ca antrenor de aproximativ patru ani, interval de timp în care a observat că un rol important îl are motivarea psihologică a cursanţilor.
    Când vine vorba despre discuţiile cu adulţii, de pildă, le oferă propriul exemplu: „În urmă cu patru ani, mi-am învins şi eu frica de apă deschisă. Este o ironie că există înotători care au această frică; dar la noi totul este controlat, ne antrenăm în bazin, iar în mare sau în lac, ne sperie necunoscutul”. S-a înscris la un concurs de 5 kilometri pe mare împreună cu antrenorul şi mai mulţi colegi din ţară, iar acum descrie experienţa ca fiind una dintre cele mai frumoase din viaţa sa.
    La fel cum a depăşit această frică, îşi propune să depăşească şi necunoscutele din business, iar unul dintre obiectivele sale în continuare este extinderea la nivel naţional.
    Tinerilor asemenea lui, care îşi doresc performanţe – fie în sport, ori în antreprenoriat, le spune: „Să fie cât mai atenţi şi mai doritori – cu cât munceşti mai mult, mai atent, mai concentrat, reuşita este mai aproape”.
    Chiar dacă s-a dedicat în proporţie de 90% businessului, după cum spune el, continuă să înoate în mod regulat: „Înotul m-a ajutat în viaţă să depăşesc temeri care erau de neînvins, să fiu ambiţios, să fiu îngăduitor, să găsesc curajul de a accepta orice provocare cu convingerea că voi reuşi”.

    Smart Business
    este o emisiune în care dorim să vi-i aducem în faţă, în cadrul unui material video publicat pe site-urile şi paginile de Facebook ale revistei Business Magazin şi Ziarului Financiar, pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar.

  • Olimpiada din supply chain

    “Am fost campion şi vicecampion naţional la atletism, secţia viteză şi lungime. În liceu m-au atras multe sporturi, iar visul meu era să particip la jocurile olimpice”, îşi descrie Gabriel Andronescu, în vârstă de 44 de ani, ambiţiile din adolescenţă.
    Între timp, a ajuns la un alt tip de performanţă, în carieră, marcată recent prin numirea într-un rol regional de conducere: de la începutul lunii septembrie, el este de director de strategie comercială şi inovaţie pentru mai multe divizii din Europa ale CHEP, cel mai mare furnizor global de soluţii pentru suppy chain (lanţuri de aprovizionare – n.red.).
    Din această funcţie, Andronescu va crea şi va susţine implementarea strategiei de dezvoltare a unor divizii esenţiale pentru afacerea europeană a grupului logistic, cu impact asupra tuturor subsidiarelor locale ale CHEP, inclusiv pe cea dedicată marilor lanţuri de magazine.
    Gabriel Andronescu a preluat această funcţie după ce a condus, vreme de opt ani, filiala locală a CHEP, fiind artizanul dezvoltării businessului CHEP în România, care a generat anul trecut venituri de aproximativ 11 milioane de euro.
    Cum a ajuns să îşi dezvolte cariera în domeniul logisticii? După ce a absolvit Administrarea Afacerilor în limba franceză la Academia de Studii Economice din Bucureşti, Andronescu a obţinut un post într-o bancă din Ploieşti, oraşul său de origine. „Mi-a plăcut, a fost frumos şi acolo, dar am luat tot ce era pozitiv şi bun pentru mine şi am plecat să urmez programul de MBA de la Barcelona. A fost o experienţă frumoasă şi în bancă, dar aşa mi-am dat seama că nu este ceva ce îmi doresc să fac”, descrie el motivele pentru care s-a înscris la un MBA de administrarea afacerilor şi management la instituţia cu origini spaniole IESE Business School.
    În perioada MBA-ului din Barcelona, a ajuns să cunoască CHEP prin intermediul dezbaterilor libere, la care participau şi alte companii mari, globale, organizate cu scopul promovării acestora în rândul participanţilor la MBA. Îşi aminteşte că CHEP a organizat o zi dedicată lor unde tinerii puteau să depună un CV, iar ulterior, dintre aceştia aveau să fie selectaţi cei care aveau să ia parte la discuţii despre o potenţială carieră în companie.
    „Am participat la acel eveniment pentru că mi s-a părut bizar ca o companie care se ocupă cu livrarea de paleţi să vină la un MBA unde noi discutam despre bănci. Acest lucru m-a atras, am vrut să văd despre ce este vorba şi nu am regretat că am fost acolo, mi s-a părut fascinant ceea ce am descoperit că se poate întâmpla în spatele unui simplu palet”, descrie Andronescu atracţia pentru domeniul în care şi-a construit cariera.
    Astfel, a discutat cu reprezentanţii CHEP, însă era ferm convins că după terminarea studiilor din Barcelona se va întoarce în ţară şi îşi va deschide propria firmă de consultanţă.
    Aşa s-a şi întâmplat: „CHEP nu era la acel moment decisă să investească în piaţa locală, aşa că eu mi-am văzut de treaba mea, am deschis firma mea de consultanţă. Am consiliat alţi investitori străini care erau interesaţi să afle ce oportunităţi sunt în regiune, nu doar în România, iar la un moment dat m-am întâlnit cu un prieten şi un posibil investitor şi am discutat despre mai multe subiecte, printre care «pallets», vorbeam în engleză”.
    La început, i se părea interesant că în România începe să se dezvolte industria de fabricare a paleţilor, spune el. La distanţă de trei săptămâni de la acea discuţie, prietenul său, care nu este român, l-a contactat şi l-a anunţat că o companie care lucrează cu paleţi vrea să studieze regiunea în vederea extinderii.
    „Şi aşa am ajuns aici, complet întâmplător. Am început să lucrez cu CHEP din calitatea mea de consultant şi am demarat procesul de studiere a pieţei, lucru care a fost destul de complex şi a durat peste opt luni. Nu exista un set de date care să descrie piaţa; trebuia să înţelegem stadiul de dezvoltare a acelei pieţe.”
    Spune că activitatea lui de atunci a reprezentat un proces „anevoios şi complex” de interviuri, discuţii cu foarte multă lume, începând cu mari producători şi ajungând la mici producători de bunuri.
    „A fost un proces prin care am coagulat informaţiile. Scopul nu era doar piaţa locală, aşa că am extrapolat şi am luat informaţii şi din Bulgaria. Concluziile au fost optimiste şi am mers cu planul de afaceri la boardul companiei-mamă pentru aprobare. S-a aprobat deschiderea în şapte ţări la acel moment”, descrie Gabriel Andronescu anul intrării pe piaţă al companiei, 2011. România era atunci ancora de dezvoltare a businessului, care se extindea şi în Bulgaria, Serbia, Croaţia şi ţările baltice.
    Întorcându-ne la realizările recente, Andronescu menţionează o investiţie de 600.000 euro, direcţionată în extinderea şi modernizarea service centerului din depozitul Mainfreight din Ploieşti, printr-o linie semi-automată de recondiţionare a paleţilor, care va susţine pe termen lung dezvoltarea activităţii companiei. Compania  operează prin două depozite, unul în Ploieşti şi altul aflat în Timişoara, şi o reţea care cuprinde 1.200 de puncte de livrare la nivel naţional.
    Dezvoltarea subsidiarei din România în continuare vizează o extindere atât pe plan local, cât şi în afara graniţelor:  „Vizăm dezvoltarea infrastructurii proprii de depozite (pentru a ajunge pe plan local la trei sau patru locaţii) şi există premisele extinderii activităţii şi înspre Republica Moldova”.
    Ce face country managerul când nu se află la birou?
    Când vine vorba despre timpul său liber, acesta este împărţit în jurul celor trei mari pasiuni ale sale: mâncarea, lectura şi călătoriile.
    Gabriel Andronescu se autodescrie drept un gurmand căruia îi este greu să aleagă un preparat pe care să îl califice drept preferat.
    „Râd părinţii mei de mine când le spun: «Ţineţi minte când am fost în septembrie 1990 la prietenii noştri de familie care stau în Sicilia?». Am mers cu trenul, a fost o călătorie lungă, dar cele mai multe amintiri sunt legate de bucatele pe care le-am mâncat acolo. Ştiu exact când am coborât în Veneţia, ce am făcut, de unde şi ce am mâncat. Astea sunt amintiri foarte bine definite prin intermediul papilelor gustative.”
    Îi place să citească şi regretă că are o bibliotecă de cărţi noi pe care nu are timp să le citească. „Din păcate, s-a strâns un teanc mare de cărţi cumpărate care stau acolo şi mă mustră din bibliotecă.”
    Îi place să călătorească, iar una dintre ţările lui preferate este Spania. „Barcelona este pentru mine ca a doua casă. Toată ţara mi se pare superbă, nu doar ca peisaje şi ce poţi vedea, dar ca şi cumul de lucruri, oameni, locuri, experienţe, felul în care ştiu ei să se simtă bine, să se relaxeze, să se distreze.”
    Iar în ceea ce priveşte visul său de a fi concurent la jocurile olimpice, s-a aflat mai aproape de acesta în urmă cu şase ani, când a fost prezent ca spectator la jocurile olimpice de la Londra. „Este un sentiment aparte să fii acolo şi să susţii sportivii români. De altfel, cred că atunci când eşti înconjurat de o diverstate culturală înveţi cel mai mult.”
    În opinia lui, în momentul în care sunt mai multe culturi într-o sală, pe un stadion, precum cel de la jocurile olimpice, acea diversitate contribuie foarte mult la dezvoltarea psihică, culturală, dar şi personală.