Tag: sponsor

  • UE declară Rusia drept stat sponsor al terorismului

    UE a declarat Rusia drept stat sponsor al terorismului în urma aprobării în Parlamentul European.

    Parlamentul European a desemnat Rusia drept stat sponsor al terorismului, potrivit Sky News.

    Măsura, care este în mare parte simbolică, a fost justificată prin atacurile militare ale Moscovei asupra unor ţinte civile, cum ar fi infrastructura energetică, spitale, şcoli şi adăposturi.

    UE a impus deja numeroase sancţiuni Rusiei ca urmare a războiului din Ucraina.

  • Lacoste, sponsorul lui Djokovic, vrea să “revizuiască” evenimentele din Australia cu jucătorul

    Lacoste a declarat că vrea o revizie a evenimentelor care au declanşat o bătălie juridică de aproape două săptămâni şi care l-au împiedicat pe jucătorul sârb nevaccinat să îşi apere titlul de la Australian Open. Australia cere ca vizitatorii internaţionali să fie vaccinaţi împotriva Covid-19, cu excepţia cazului în care au o scutire medicală.

    “Cât mai curând posibil, vom lua legătura cu Novak Djokovic pentru a revizui evenimentele care au însoţit prezenţa sa în Australia”, a precizat marca franceză de îmbrăcăminte într-un comunicat. “Le dorim tuturor un turneu excelent şi le mulţumim organizatorilor pentru toate eforturile depuse pentru ca turneul să se desfăşoare în condiţii bune pentru jucători, personal şi spectatori”, a adăugat aceasta.

    Sponsorii lui Djokovic au spus foarte puţine lucruri de când viza sa a fost revocată pentru prima dată, la scurt timp după sosirea sa în Australia, pe 5 ianuarie. Nu este clar când va intra Djokovic din nou pe teren. El va avea şansa de a doborî recordul de titluri de Mare Şlem masculin la Openul Franţei din luna mai, dar evenimentele din Australia au ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care jucătorii nevaccinaţi vor concura în turneu.

    Constructorul auto francez Peugeot, un alt sponsor al lui Djokovic, deţinut acum de Stellantis, a refuzat să comenteze. Producătorul elveţian de ceasuri Hublot şi gigantul japonez de îmbrăcăminte sportivă Asics nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.

    Djokovic are contracte de sponsorizare în valoare de 30 de milioane de dolari pe an, potrivit Forbes, şi a fost al 46-lea cel mai bine plătit sportiv din lume în 2021.

    Numărul 1 mondial era programat să joace luni seară la Melbourne, unde spera să câştige al 21-lea titlu de Grand Slam masculin, un record.

    Lacoste a fost fondată în 1933 de René Lacoste, de 7 ori câştigător de Grand Slam, şi de antreprenorul André Gillier. Brandul a devenit celebru pentru tricourile sale polo din bumbac uşor, care poartă logo-ul unui crocodil – porecla dată lui Lacoste în perioada în care juca.

  • Simona Halep s-a antrenat pentru prima dată în echipamentul noului sponsor. S-a terminat cu echipamentul din China| FOTO

    Simona a dat lovitura de start a meciului câştigat de clujeni în FIBA Europe Cup, scor 77-71, iar camerele televiziunii Digisport, dar şi spectatorii aflaţi în tribunele sălii Horia Demian au surprins-o pe tenismenă cu logo-ul Nike pe spate. ProSport a scris încă din luna ianuarie că Halep s-a înţeles cu gigantul care le mai are sub contract pe legendele Roger Federer, Rafael Nadal, Serena Williams sau Maria Şarapova. Cel mai probabil, constănţeanca va anunţa oficial în weekend intrarea în familia Nike.

    Foto Telekom Sport

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

     

  • Simona Halep s-a antrenat pentru prima dată în echipamentul noului sponsor. S-a terminat cu echipamentul din China| FOTO

    Simona a dat lovitura de start a meciului câştigat de clujeni în FIBA Europe Cup, scor 77-71, iar camerele televiziunii Digisport, dar şi spectatorii aflaţi în tribunele sălii Horia Demian au surprins-o pe tenismenă cu logo-ul Nike pe spate. ProSport a scris încă din luna ianuarie că Halep s-a înţeles cu gigantul care le mai are sub contract pe legendele Roger Federer, Rafael Nadal, Serena Williams sau Maria Şarapova. Cel mai probabil, constănţeanca va anunţa oficial în weekend intrarea în familia Nike.

    Foto Telekom Sport

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

     

  • Lipsit de promovarea agresivă asigurată de un sponsor, un vicepreşedinte de la Google în vârstă de 57 de ani spulberă mediatizatul record de săritură în gol al austriacului Baumgarden

    Vineri 24 octombrie Alan Eustace s-a paraşutat de la 41.425 de metri, şi a doborât recordul stabilit de Baumgartner, care, pe 14 octombrie 2012 a sărit de la 39.014 metri.

    Eustace a purtat un costum spaţial presurizat conceput de compania ILC Dover, furnizorul de costume al NASA pentru echipele de astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională şi o paraşută, pentru a supravieţui căderii supersonice. El a fost urcat în stratosferă, de la aeroportul din Roswell, New Mexico, cu ajutorul unui sistem de baloane cu heliu, folosite la altitudine înaltă.

    Urcarea a durat două ore şi jumătate, iar căderea circa 4 minute şi jumătate înainte de deschiderera paraşutei. Eustace a aterizat la aproximativ 100 de kilometri depărtare de aeroport, la 15 minute de la debutul saltului. Înainte de a-şi deschide paraşuta, paraşutistul a atins în cădere liberă viteza maximă de 1.320 de kilometri pe oră.

    Pilot şi paraşutist veteran, Alan Eustace a stabilit şi recordul pentru Statele Unite de viteză în cădere liberă în timpul misiunii StratEx.

    Eustace este al doilea om din lume care a depăşit în cădere liberă viteza sunetului, după austriacul Felix Baumgarter.
    Proiectul a fost realizat de echipa Paragon StratEx pentru a testa tehnologii de realizare a costumelor spaţiale destinate unor misiuni variate, printre care se numără explorarea stratosferei, cercetarea supersonică, tehnicile de salvare de urgenţă pentru astronauţi şi zborurile comerciale.

    “A fost uimitor”, a spus Eustace pentru The New York Times. “A fost frumos. Puteai vedea întunecimea spaţiului şi puteai vedea straturile atmosferei aşa cum nu le-am mai văzut până acum”, a povestit Eustace după saltul său.
    Alan Eustace este Senior Vice President al departamentul de cercetare al Google.

    Saltul supersonic realizat de Eustace a fost o mare surpriză, proiectul fiind pregătit în secret, timp de trei ani, împreună cu Paragon Space Development Corp. şi echipa sa.

    Spre deosebire de saltul lui Alan Eustace, proiectul “Red Bull Stratos” – prin care Felix Baumgartner a stabilit recordul mondial, devenind prima persoană din lume care a depăşit viteza sunetului, fără a se afla într-un avion – a fost extrem de mediatizat, săritura austriacului fiind transmisă în direct pe internet şi posturi de televiziune. Diferenţele se văd în numărul de accesări – pe YouTube saltul lui Eustace a fost urmărit de cel mult un milion şi jumătate de oameni. Saltul austriacului a înregistrat cote mult mai mari, iare în doi ani s-au strâns în jur de 50 de milioane de accesări.

    Felix Baumgartner a urcat în stratosferă într-o capsulă presurizată, trasă de un balon uriaş cu heliu, după care a fost în cădere liberă timp de peste patru minute.

    Alan Eustace este fiul unui inginer care a lucrat la compania aeronautică- Martin Marietta. Student fiind, a vândut popcorn şi a lucrat la Disney World. A înfiinţat un start-up în Silicon Valley şi a lucrat pentru Compaq şi HP. A venit la Google în 2002. Este milionar: doar în 2011 a primit un bonus de 10 milioane de dolari, pentru activitatea sa. 

     

  • Manchester United îşi schimbă sponsorul tehnic după 13 ani: Adidas le ia locul celor de la Nike

    Producătorul de echipament sportiv Nike a anunţat că nu va reînnoi contractul cu gruparea engleză Manchester United, înţelegerea urmând să expire la finalul sezonului 2014/2015.

    Manchester United a folosit echipamente Nike începând cu sezonul 2002/2003. Compania americană a sperat să rămână sponsorul tehnic al clubului care şi-a păstrat popularitatea la nivel mondial în ciuda rezultatelor slabe din ultimul sezon.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Manchester United vrea o sumă record de la viitorul sponsor tehnic

     În cazul în care va obţine 70 de milioane de lire sterline pe an, United ar încheia astfel cel mai mare contract de sponsorizare din istoria fotbalului.

    Actuala înţelegere dintre United şi Nike, care furnizează echipamentul din 2002, se ridică la 23,5 milioane de lire sterline pe an şi expiră în 2015. Producătorul american a avut exclusivitate la negocieri timp de şase luni, între februarie şi august 2013, însă nu s-a ajuns la nicio înţelegere.

    Surse apropiate familiei Glazer, proprietara clubului, susţin că gruparea engleză este capabilă să încheie un contract în valoare de un miliard de dolari (600 de milioane de lire sterline), în acest sens având loc negocieri cu Adidas, Warrior şi Puma pentru realizarea celei mai mari înţelegeri din istoria fotbalului.

    În 2013, directorul executiv al “diavolilor roşii”, Ed Woodward, a semnat un contract cu producătorul de automobile Chevrolet, prin care compania americană va avea din vară numele inscripţionat pe tricourile de joc în schimbul a 53 de milioane de lire anual.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • După o ‘secetă’ de trei ani, Steaua anunţă o schimbare majoră. Vor avea un nou sponsor principal

    Steaua a încheiat colaborarea cu cei de la Sportingbet în 2010, iar de atunci echipa din Ghencea nu a mai avut niciun sponsor oficial. Dolce Sport anunţă că roş-albaştrii vor renunţa la perioada de secetă din acest punct de vedere şi vor avea tricouri cu un nou sponsor.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Dacă aveţi pensia privată la Eureko, de acum o aveţi la sponsorul lui Ajax, care preia în România o afacere de 500 de milioane de lei

    Fondurile de pensii private administrate de Aegon vor absorbi fondurile de pensii private administrate de Eureko, în cadrul unei tranzacţii prin care grupul olandez de asigurări Aegon va prelua activităţile de asigurări de viaţă şi pensii private ale Eureko România, parte a grupului financiar Achmea, to din Olanda, şi le va integra în operaţiunile Aegon de pe piaţa locală.

    Tranzacţia ar urma să fie finalizată în a doua jumătate anului, după obţinerea aprobărilor autorităţilor de reglementare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Timişoreana este sponsor principal al echipei naţionale de fotbal

    La eveniment au mai participat Cristian Tănase (jucător al Echipei Naţionale de fotbal a României), alături de Ilie Balaci şi Miodrag Belodedici.

    “Cele mai mari bucurii au venit din partea oamenilor care ne-au susţinut cu atât de multă dăruire”, a spus Mircea Sandu, preşedintele FRF.

    “Pentru Timişoreana, ceea ce este de valoare în fotbal merită susţinut, protejat şi dus mai departe. De aceea, atunci când Cupa României ajunsese o competiţie secundară, în pericol de a pierde total interesul cluburilor, Timişoreana a înţeles că adevăraţii prieteni se cunosc la greu şi a pus umărul la susţinerea ei.

    Suntem acum într-un moment când echipa naţională are şi ea nevoie de susţinere, de încredere. În istoria ei de 90 de ani, naţionala a produs multe momente de mândrie. Are în spate o poveste construită de multe generaţii de jucători şi suporteri ce trebuie dusă mai departe, la bine şi la greu. De aceea Timişoreana îşi va extinde implicarea în fotbalul românesc”, a declarat Mihai Bârsan, vice-preşedinte marketing Ursus Breweries.