Tag: spitalul floreasca

  • Focar de coronavirus la cel mai mare spital de urgenţă din ţară. Secţia Chirurgie II a fost închisă pentru internări şi serviciul de gardă

    Este focar de coronavirus la cel mai mare spital de urgenţă din ţară. Secţia Chirurgie II a Spitalului Floreasca a fost închisă pentru internări şi serviciul de gardă. Peste 15 oameni din rândul personalului secţiei au fost confirmaţi cu SARS Cov 2. Toţi primesc acum îngrijiri medicale în spitalele de profil din Capitală sau sunt izolaţi la domiciliu. 

    Această secţie are o capacitate de 50 de paturi. Medicul Bogdan Opriţa spune că activitatea ei este acum preluată de celelalte două secţii de chirurgie ale unităţii sanitare şi că speră ca peste câteva zile lucrurile să reintre în normal. 

    „Acum secţia respectivă se ocupă de bolnavii care au fost testaţi şi care au ieşit negativi, şi de ei se ocupă personalul care a fost testat, pentru că întreg personalul secţiei şi al blocului operator aferent secţiei a fost testat. Din personalul respectiv au ieşit 15 asistente şi infirmiere plus un brancardier, adică 15 cu totul plus un brancardier şi un rezident au ieşit pozitivi, restul fiind asistente şi infirmiere din secţia respectivă

    Citiţi articolul integral pe Mediafax.ro. 

  • Vasile Turcu, fost acţionar al clubului Dinamo, internat de urgenţă la Spitalul Floreasca. Acesta ar fi încercat să se sinucidă

    UPDATE 14:20 Surse apropiate familiei fostului acţionar dinamovist susţin pentru ProSport că Vasile Turcu este în acest moment intubat şi are un hematom pe creier. Medicii încearcă să-l stabilizeze în aceste momente.

    UPDATE 14:19 Surse medicale au confirmat pentru MEDIAFAX că Vasile Turcu a încercat să se sinucidă prin spânzurare.

    Fostul acţionar al Dinamo Bucureşti, Vasile Turcu, a fost transportat, miercuri, de urgenţă la Spitalul Clinic Floreasca după un stop cardio-respirator, a confirmat pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

    Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe al Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa, a precizat pentru agenţia de presă MEDIAFAX că Vasile Turcu a fost transportat de urgenţă la spital după ce a suferit un stop cardio-respirator.

    Fostul acţionar al clubului Dinamo Bucureşti a fost resuscitat, fiind, la ora transmiterii ştirii, internat în Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

    Date suplimentare despre starea de sănătate a lui Vasile Turcu nu pot fi furnizate, la cererea familiei, a mai precizat Opriţa pentru MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Demisii în lanţ la Spitalul Floreasca. 17 medici au anunţat că demisionează din cauza managerului

     17 medici de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, care lucrează la Unitatea Primiri Urgenţe SMURD, şi-au dat demisia miercuri pe motiv că sunt trataţi într-un mod nedemn şi abuziv de către managerul interimar Sorin Păun. “Am fost informat de demisia a 17 medici de la UPU SMURD, care au dat drept motiv presiunea psihologică şi mudul în care li se adresa managerul spitalului, domnul Păun”, a confirmat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, doctorul Bogdan Opriţa.

    De asemenea, unul dintre medicii demisionari a declarat în faţa spitalului că “este o reacţie pe care trebuia să o avem acum câteva luni, problema este managementul defectuos care afectează calitatea actului medical. Nu gărzile sunt problema, ci felul în care ni se adresează, cum ne tratează. Mai urmează să mai depună demisii şi alţi colegi”.

    “Managerul a refuzat să semneze pentru achiziţionarea unor medicamente, iar din septembrie nu vor mai fi medicamente absolut deloc. Ne-am dat demisia, suntem în preaviz două săptămâni şi dacă nu se rezolvă ceva, ne găsim de lucru în altă parte”, a spus un alt medic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A murit actorul Mircea Albulescu

    Mircea Albulescu a încetat din viaţă, în această dimineaţă, la Spitalul Floreasca. Îndrăgitul actor, în vârstă de 81 de ani, suferea de probleme cardiace, scrie Mediafax

    Mircea Albulescu avea mai multe probleme cardiace. De altfel, în urmă cu doi ani, a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă.

    Într-o emisiune de televiziune marele actor mărturisea: “Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă acum câţiva ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia colo sau dincolo. Poate că e tot mai prezentă pentru că mă apropii şi eu de lumea de dincolo, de lumea ei”, adăugând “E bine în viaţa asta, ca actor, să dispari când trebuie, cât eşti pe val”.

  • Horia Moculescu este internat la Spitalul Floreasca şi ar putea fi operat

     Potrivit surselor citate, Horia Moculescu a fost internat duminică dimineaţa în Spitalul Floreasca, fiind supus mai multor investigaţii medicale pentru a se stabili cauza durerilor abdominale.

    Diagnosticul pus în urma investigaţiilor este de colică biliară, iar medicii vor decide dacă este necesar ca Horia Moculescu să fie operat, au precizat sursele citate.

    Horia Moculescu, născut pe 18 martie 1937, la Râmnicu-Vâlcea, este pianist, interpret vocal, compozitor, mediator şi creator de programe TV. A învaţat autodidact acordeonul la vârsta de şase ani, apoi a urmat cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieţi (astăzi Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Turda), unde s-a remarcat prin virtuozitatea cu care interpreta piese de muzică uşoară la pian şi la acordeon.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Infirmierele şi asistentele au încercat să se mobilizeze: “Haideţi, mai încoace, mai grupaţi. Haideţi nu vă prostiţi, veniţi încoace”

    La ora 09:30 la Spitalul Floreasca, “inima” sistemul medical de urgenţă din Capitală, greva medicilor era în plină dezfăşurare: maximum 35-40 de cadre medicale erau strânse la intrare, pentru a-şi  exprima nemulţumirea vizavi de salariile scăzute, lipsa de personal şi condiţiile de lucru. Faţă în faţă cu aceştia se aflau jurnaliştii, în număr aproape similar.

    “Sunt aici pentru mărirea salariului. Câştig 700 de lei net pe lună inclusiv sporurile . Şapte nopţi în fiecare lună fac gărzi. Zilele lucrate de sâmbătă şi duminică nu sunt plătite. Suntem două infirmiere la opt săli de operaţie. Materiale nu avem. Vom merge înainte până se rezolvă aceste probleme”, spune o infirmieră care lucrează de şapte ani în spital.

    Ea este una dintre cadrele medicale care s-au strâns la intrarea în spital (zona veche de primiri urgenţe) şi care au participat la greva de astăzi din intervalul 10:00 – 12:00, în care în spital au fost asigurate urgenţele. Cei strânşi aveau o cruce de lemn pe care scria “Sănătatea” dar şi o coroană de flori.

    Cei prezenţi au strigat “Demisia”, “Vreau respect”, “Noi vrem să muncim în ţară. Nu vrem să plecăm afara” iar spre final “Astăzi plecăm însă nu cedăm”.

    “De 15 ani lucrez aici şi am un salariu de 1.500 de lei. Vrem o viaţă mai bună, materiale pentru spital şi un Ministru care să fie medic. ÎI invitam şi pe ei să trăiască din salariul nostru. Ne pare rău pentru pacienţi, şi pe ei vrem să-i îngrijim însă nu avem cu ce”, spune o asistentă medicală care lucrează de 15 la Spitalul Floreasca.

    Cei prezenţi au încercat să se mobilizeze, iar printre rânduri se putea auzi: “Haideţi mai încoace, mai grupaţi. Haideţi nu vă prostiţi, veniţi încoace”. 

    Aproape de ora 10:00, când greva era programată să se termine, a venit şi un reprezentat al Federaţiei Sanitas, organizatorii acestui protest, care a remarcat în primul rând condiţiile “bune” în care se desfăşoară greva, deoarece la Spitalul Universitar de unde venea, protestatarii şi presa stăteau în curte instituţiei, în frig.

    Spitalul Floreasca are peste 2.500 de angajaţi (date din 2010), şi este unul dintre cele mai mari spitale din România, cu 18 săli de operaţie în care au fost realizate aproximativ 10.000 de intervenţii (în 2011). Din discuţia cu cei prezenţi la grevă reieşea că ar fi infimiere sau asistente/asistenţi medicali. Nu este clar dacă au participat şi medici (nu purtau ecusoane pentru a putea fi identificaţi).

    Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, citat de Mediafax, că la greva de avertisment de luni au participat în general asistenţii medicali, moaşele şi infirmierele, şi că, deşi recunoaşte că au lefuri mici, nu înţelege de ce fac grevă acum şi nu au făcut în 2010, când au avut salariile reduse cu 25 la sută.

    “La această manifestare participă, în general, asistenţii medicali, moaşele, infirmierele, şi pe bună dreptate, pentru că au lefuri mici. Dar nu înţeleg de ce fac acum, pentru că în 2010 au avut tăieri de 25 la sută şi nu au făcut grevă. Acum fac grevă. Cum s-au descurcat trei ani cu lefuri tăiate 25 la sută este greu de discutat”, a spus Nicolăeascu.

    Dintre medici, rezidenţii realizează cele mai mici venituri din sistemul sanitar, unde la vârful ierarhiei sunt medici care pot ajunge, oficial, şi la mii de euro net din munca la stat, la privat şi din diferite servicii de consultanţă.

    în ultimii zece ani medicii nu au mai protestat vehement, însă în acest interval sumele alocate sănătăţii aproape s-au triplat, iar anul acesta Casa Naţională de Asi­gurări de Sănătate (CNAS) are cel mai mare buget din istorie, de peste 5 mld. euro.

    Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, a spu anterior că dublarea salariilor medicilor rezi­denţi este cerinţa „preli­minară şi nenegociabilă“ a protestatarilor.

     

  • Transplant de cord la Spitalul Floreasca. Donatorul este un băiat de 14 ani aflat în moarte cerebrală

     Coordonatorul echipei naţionale de transplant, Victor Zota, a spus că familia băiatului şi-a dat acordul să fie prelevate de la acesta cordul, ficatul, rinichii şi corneea.

    “Transplantul de cord a fost reluat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală după aproape doi ani în care nu s-a găsit primitor compatibil cu donatorul. Familia unui băiat de 14 ani a înţeles că viaţa acestuia va continua odată cu transplantul organelor vitale unor primitori aflaţi pe lista de aşteptare, astfel că aceştia au acceptat prelevarea cordului, a ficatului, rinichilor şi corneei”, a precizat doctorul Victor Zota.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cătălin Voicu este la Penitenciarul Spital Rahova şi va fi supus unor investigaţii medicale

     Fostul senator Cătălin Voicu a fost preluat cu o ambulanţă, marţi, în jurul orei 01.30, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde era internat de luni dimineaţă, şi dus la Spitalul Penitenciar Rahova, fiind pus în aplicare mandatul de executare a deciziei de condamnare la şapte ani de închisoare în dosarul în care a fost judecat pentru corupţie.

    Cătălin Voicu a fost scos din spital pe targă, având pe faţă o mască de oxigen şi fiind însoţit până la ambulanţă de un echipaj medical. În timpul transportului de la Spitalul Floreasca până la Penitenciarul Rahova, Voicu a fost însoţit de poliţiştii Serviciului Urmăriri care au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei eliberat de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Spital Bucureşti Rahova, Laura Costache, a declarat pentru MEDIAFAX că deţinutul a fost internat, iar în cursul zilei de marţi medicii unităţii îi vor face o serie de investigaţii, pentru a evalua starea de sănătate a acestuia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opriţa: Militarul internat la Spitalul Floreasca după prăbuşirea elicopterului a fost operat, prognosticul rămâne rezervat

     Căpitanul Cătălin Balmuş, unul dintre cei doi piloţi aflaţi în elicopterul care s-a prăbuşit joi după-amiază, în localitatea Bereşti-Bistriţa din judeţul Bacău, a fost adus la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, iar locotenent-comandorul Petru Pricop, celălalt pilot, şi caporalul Doru Nănescu, paramedic, au fost internaţi la Spitalul Militar.

    Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Opriţa, a spus că militarul a fost operat joi noapte, respectiv i-a fost montat un tub de drenaj în cavitatea toracică pentru să se acumulase lichid şi sânge şi i-au fost suturate plăgile produse prin arsuri.

    Opriţa a mai spus că starea de sănătate a militarului este stabilă, evoluţia plăgilor şi a arsurilor este favorabilă, dar prognosticul rămâne rezervat, pentru că oricând pot să apară complicaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pedeapsa lui Adrian Năstase, REDUSĂ CU 7 ZILE, perioada petrecută în Spitalul Floreasca

    În 2 octombrie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea fostului premier Adrian Năstase, el contestând decizia la Curtea de Apel Bucureşti.

    Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au admis contestaţia, decizia fiind definitivă. Astfel, Adrian Năstase va avea de executat cu şapte zile mai puţin din pedeapsa de doi ani de închisoare dispusă în dosarul “Trofeul calităţii”, fiind scăzută perioada din 20 până în 26 iunie, când a stat internat în Spitalul Floreasca după tentativa de sinucidere.

    Procurorii susţineau că perioada de spitalizare nu poate fi calculată ca executată dacă persoana condamnată îşi provoacă afecţiunile pentru care necesită internare.

    Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, spunea că la momentul la care clientul său a încercat să se sinucidă avea în posesie ori el, ori membrii familiei sale cel puţin o copie a mandatului de executare a pedepsei emis de instanţă, ceea ce înseamnă că de la acel moment ar fi început executarea condamnării

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro