Tag: spioni

  • Baza secretă a unor spioni ruşi specializaţi în asasinate, descoperită în Alpii francezi. Ar fi acţionat şi lângă România

    Cincisprezece spioni ruşi au folosit Alpii francezi ca bază pentru operaţiuni în toată Europa, dezvăluie ziarul Le Monde în ediţia sa de joi.

    Publicaţia franceză evocă o operaţiune de urmărire derulată de serviciile de contraspionaj franceze, elveţiene şi britanice, relatează AFP.

    Potrivit ziarului, 15 ofiţeri din cadrul serviciului de informaţii militare rus (GRU), specializaţi în asasinate, au circulat pe continent începând din 2014. Ultima lor trecere prin Franţa ar data din septembrie 2018.

    Unul dintre cei 15 agenţi ar fi fost identificat de Londra drept unul dintre cei trei autori ai otrăvirii cu agentul neurotoxic Noviciok în martie 2018 a unui fost spion rus, Serghei Skripal, şi a fiicei sale Iulia, la Salisbury, în Anglia.

    Cei doi au supravieţuit dar o locuitoare din regiune a murit după ce a găsit un flacon care a fost folosit la transportarea produsului toxic. Operaţiunea a provocat un incident diplomatic major între Moscova şi Uniunea Europeană şi a determinat serviciile occidentale să-i urmărească pe cei responsabili.

    Dezvăluirile din Le Monde intervin în contextul în care Berlinul acuză Moscova că este în spatele asasinării, în luna august, a unui georgian la Berlin. Doi membri ai personalului ambasadei ruse, căruia guvernul german îi reproşează că nu “cooperează” cu ancheta, vor trebui să părăsească ţara imediat.

    Potrivit Le Monde, cei 15 ofiţeri, care nu ar fi efectuat operaţiuni pe teritoriu francez, au călătorit în mai multe rânduri în mici oraşe precum Annemasse, Chamonix sau Evian, în sud-estul Franţei, scrie stirileprotv.ro

  • Cronică de film: Spionul care se uita în gol

    După ce suferă o accidentare care îi pune în pericol cariera, balerina Dominika Egorova (Jennifer Lawrence) trebuie să decidă asupra viitorului său. Câteva cadre mai încolo, Dominika e prinsă într-o lume a spionilor după ce a fost recrutată de un serviciu secret numit Sparrow School. Aici, ea învaţă cum să-şi folosească mintea şi corpul ca arme, trecând printr-un pregătire cu multe elemente sadice.

    M-a distrat nespus titlul unei cronici din Statele Unite, care compara scenariul pe care s-a bazat Red Sparrow cu cel al unui film porno ieftin. N-aş merge chiar atât de departe, dar scenariştii ar putea să îşi caute norocul prin alte industrii.

    Sunt multe secvenţe care ar trebui să explice, cumva, transformarea unei balerine într-un ucigaş cu sânge rece; mă întorc însă la scenarişti şi mă întreb dacă au citit, vreodată, o carte de spionaj. Sau dacă au văzut vreodată un film pe subiect, având în vedere că exemplele sunt multe şi, ocazional, excelente. Personajul interpretat de Jennifer Lawrence traversează pasaje din film fără a avea vreo activitate. Se plimbă de colo-colo, lipsită de expresie sau emoţie, dar nu face absolut nimic. Nu ştiu cum sunt pregătiţi spionii, dar cred totuşi că cei ajunşi pe la şcolile de profil învaţă lucruri ceva mai dinamice.

    Regizorul a vrut probabil să prezinte imaginea spionului care nu se sperie de nimic şi nu se ataşează de nimic, dar a dus conceptul puţin cam departe. Pare că toţi s-au molipsit de la Lawrence, senzaţia fiind că ne uităm la un film cu oameni care au suferit accidente cerebrale în lanţ.

    Un alt lucru care lipseşte cu desăvârşire din film e conflictul  nici nu mai contează între cine, pentru că toate personajele intră în sfera negativă; ca să implici spectatorii, trebuie să le dai ceva sau pe cineva cu care ei să ţină. Dacă nu există o astfel de opoziţie, nici măcar la nivel moral, oamenii vor ieşi din sala de cinematograf ca după un meci de fotbal dintre două echipe de care n-au auzit niciodată.

    Ca notă aparte, trebuie să remarc forma slabă prin care trece Jennifer Lawrence. Câştigătoare a unui premiu Oscar, tânăra actriţă pare să nu mai ştie nici ce roluri să aleagă, nici cum să le joace. Am mai văzut genul ăsta de poveşti, dar nu-mi aduc aminte de vreuna care să se fi terminat bine; şi e păcat, pentru că Lawrence are calităţi indiscutabile pe care le-a pus la contribuţie în producţii precum American Hustle, Winter’s Bone sau Silver Linings Playbook.

    Revin la Red Sparrow pentru concluzii: nu este un film la care să nu rezişti două ore, dar nici două ore în care să îţi ţii răsuflarea întrebându-te ce urmează. E un film de duminică seară, cum zic eu, când oricum te gândeşti la ce-ai de făcut în următoarele zile.

    Nota: 6/10

  • Cum arată noua casă de vacanţă a lui Putin: faianţă cu inserţii de aur, un centru spa subteran şi un radar împotriva spionilor – FOTO

    Villa Sellgren, somptuoasa casă a lui Putin, e construită pe o insulă din golful Vyborg, la 12 kilometri de Finlanda.

    Oficial, proprietatea aparţine unui prieten al preşedintelui, dar localnicii susţin că Putin este singurul care se bucură de casă.

    Printre “dotări” se numără plăci de faianţă cu inserţii de aur, un centru spa subteran şi chiar un radar care să detecteze din timp orice încercare de a-l deranja pe Putin.

    Sursa: Daily Mail

  • Cât câştigă un spion şi ce face după ce se retrage

    Potrivit publicaţiei americane, salariile de spion încep de la 30,490 de lire sterline pe an. De aceea, după câţiva ani de muncă, mulţi agenţi părăsesc munca în serviciul Majestăţii pentru sectorul privat. Renunţă să vâneze terorişti şi stă la pândă să prindă soţul sau soţia înşelând sau previne furtul intelectual.

    În jur de 12,000 de oameni lucrează în agenţiile de spionaj MI5, MI6 şi GCHQ, iar headhunterii susţin că mulţi spioni nu lucrează mai mult de 10 ani.

    Foştii spioni care intră în sectorul privat pot câştiga bani frumoşi investingând pentru corporaţii foşti angajaţi, colaboratori sau chiar actuali angajaţi. Aceştia pot câştiga până la 1200 de dolari pe oră. Potrivit firmei de cercetare Gartner, la nivel global, spionii, experţii în securitate au avut venituri de 19,4 miliarde de dolari.

    Spionii sunt la mare căutare şi sunt plătiţi mult mai bine decât lucrând pentru MI5 sau MI6. Chris Meager, care le caută spionilor un loc la companii private, a mărturisit că un fost spion a obţinut un job la o companie şi salariu s-a majorat încă din prima zi cu 20.000 de lire. Pentru unii nu contează chiar atât de mulţi banii şi “vor să aibă o viaţă normală”.

  • Cum arată noua casă de vacanţă a lui Putin: faianţă cu inserţii de aur, un centru spa subteran şi un radar împotriva spionilor – FOTO

    Villa Sellgren, somptuoasa casă a lui Putin, e construită pe o insulă din golful Vyborg, la 12 kilometri de Finlanda.

    Oficial, proprietatea aparţine unui prieten al preşedintelui, dar localnicii susţin că Putin este singurul care se bucură de casă.

    Printre “dotări” se numără plăci de faianţă cu inserţii de aur, un centru spa subteran şi chiar un radar care să detecteze din timp orice încercare de a-l deranja pe Putin.

    Sursa: Daily Mail

  • Pokemon Go şi spionii ruşi. Cum a ajuns îndrăgitul PERSONAJ să influenţeze alegerile din SUA/ REACŢIA Rusiei provoacă stupefacţie

    Eforturile Rusiei de influenţare a opiniilor politice în Statele Unite nu s-au limitat la platformele de socializare online Facebook şi Twitter. O investigaţie CNN vizând un cont online rus arată că tentaculele s-au extins la YouTube, Tumblr şi chiar Pokemon Go. O campanie online asociată Rusiei şi difuzată în cadrul mişcării americane Vieţile Persoanelor de Culoare Contează (Black Lives Matter) a utilizat platformele Facebook, Instagram, Twitter, YouTube, Tumblr şi Pokemon Go, contactând chiar jurnalişti, în efortul de a folosi tensiunile rasiale din SUA pentru a accentua clivajele în societatea americană, arată investigaţia realizată de CNN.
     
  • Cum au depistat SPIONII din Israel hackeri ruşi căutând SECRETE americane

    Într-o acţiune depistată în urmă cu peste doi ani, hackeri ruşi au utilizat un instrument improvizat de căutare, un antivirus produs de compania rusă Kaspersky Lab, folosit de aproximativ 400 de milioane de oameni în întreaga lume, inclusiv de zeci de agenţii guvernamentale americane, scrie publicaţia The New York Times într-un articol intitulat “Cum a depistat Israelul hackeri ruşi căutând secrete americane”.
     
  • Oraşul pierdut al lui Alexandru cel Mare: a fost descoperit prin intermediul imaginilor realizate de spionii americani

    Cel puţin asta aflăm din vechile scrieri. În prezent, la mai bine de 2.000 de ani după moartea marelui războinic, arheologii susţin că au descoperit în final oraşul, în regiunea Irakului de astăzi.

    Specialiştii au descoperit rămăşiţe antice importante în aşezările din Irak, după ce au urmărit filmări declasificate, realizate de spioni în 1960. Mail Online relatează că, în prezent, prin utilizarea imaginilor realizate cu drona, arheologii au stabilit că în regiune a existat un oraş în timpul primului şi celui de-al doilea secol î.Hr., care prezinta influenţe greceşti şi romane.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro