Tag: sperante

  • Cum a reuşit una dintre cele mai bogate femei din lume să piardă o companie de 9 miliarde de dolari şi să fie ameninţată cu închisoarea

    Elizabeth Holmes a trecut de la una dintre cele mai promiţătoare tinere din Silicon Valley la inculpată într-un caz de fraudă, totul în doar câţiva ani.
     
    După ce a luat lumea prin surprindere anunţând un sistem care ar fi permis testarea sângelui în doar câteva secunde, Holmes, ajunsă acum la 34 de ani, a fost pusă sub acuzare pentru frade împotriva medicilor, pacienţilor şi a investitorilor.


    Potrivit unui anunţ al procurilor, Holmes şi fostul partener Sunny Balwani au “folosit publicitate falsă pentru a încuraja doctorii şi pacienţii să folosească laboratoarele Theranos, în condiţiile în care ştiau că tehnologie nu produce rezultate corecte”.


     

    Planurile femeii care a reuşit să piardă într-un singur an o avere de 9 miliarde de dolari


    Holmes a fondat în 2013 Theranos, o companie ce promitea să revoluţioneze modul în care sunt diagnosticate bolile, prin testarea sângelui. Testarea prin sânge este dificilă, scumpă şi nu s-a schimbat din 1960 încoace. Se face în spitale şi în birourile medicilor. Flacoane cu sânge sunt trimise şi testate, iar acest lucru durează săptămâni întregi, procedurile fiind supuse deseori erorilor umane. Desigur, un ac înfipt în braţul persoanelor testate sperie de asemenea persoanele care evită uneori analizele medicale din cauza acestei proceduri.


    În locul acestui procedeu, Elizabeth Holmes ne propunea să mergem la o farmacie să luam dispozitivul creat de compania ei care ar putea extrage o picătură de sânge fără durere.

    În 2015, Forbes estima averea sa la 4,5 miliarde de dolari; un an mai târziu, aceeaşi publicaţie o cota cu zero dolari în conturi.

  • Un secol de istorie pentru Bursa de la Bucureşti

    Închisă aproape cinci decenii de socialişti pe fondul procesului de naţionalizare a economiei, bursa de la Bucureşti renaşte din propria cenuşă în 1995 în contextul alinierii României la practicile capitalismului, care presupuneau şi o piaţă de capital funcţională.
    Încercată de mai multe crize în jumătate de secol cât a fost activă, bursa de la Bucureşti are în prezent şansa de a promova de la o piaţă de frontieră la una emergentă, în ceea ce ar putea fi biletul dus către pieţele dezvoltate ale vestului.
    De la emitenţi precum Banca Naţională a României, care era una dintre cele mai căutate acţiuni la începutul secolului XX ca urmare a dividendelor ridicate, sau Letea, unul dintre cei mai vechi şi mai mari producători de hârtie de atunci, bursa de la Bucureşti a evoluat până în prezent la companii din sectoare de activitate care nici măcar nu existau acum o sută de ani, precum telecomunicaţii, IT, intermediare financiară.
    Însă chiar şi cu noile tendinţe, bursa de la Bucureşti încă se luptă să recâştige rolul de finanţator al companiilor în condiţiile în care în 1926 s-a tranzacţionat la Bucureşti circa 11% din Produsul Intern Brut (PIB) al României de atunci faţă de 1,6% în 2017, potrivit calculelor ZF pe baza datelor BNR, ASF şi ale BVB.

    50 de ani în beznă
    Activitatea Bursei de Efecte, Acţiuni şi Schimb este întreruptă în 1948 odată cu instaurarea regimului comunist în România şi cu începerea naţionalizării economiei, proces care avea să transforme din temelii societatea românească şi a cărui cerneală în paginile de istorie este proaspăt uscată.
    La acel moment, la bursa de la Bucureşti erau înscrise acţiuni emise de 93 de societăţi şi 77 de titluri cu venit fix (obligaţiuni). Coincidenţă sau nu, în prezent pe piaţa principală sunt listate circa 90 de acţiuni şi 76 de emisiuni de obligaţiuni, practic numere asemănătoare celor de acum o jumătate de secol, potrivit datelor BVB.
    România a schimbat macazul în 1989 odată cu Revoluţia, eveniment care avea să delimiteze generaţii întregi şi care cu siguranţă va rezista testului timpului. Economia sare într-o nouă etapă, de la una închisă la una de tipul deschis, capitalist. Iar bursa îi urmează exemplul câţiva ani mai târziu.
    Capitalismul se scrie cu cerneală verde, dolarii fiind motorul care la începutul anilor ’90 a pus în funcţiune motorul pieţei de capital în România. Iar cum banii nu au ochi sau urechi să audă, au nevoie de specialişti care să îi dirijeze spre plasamente. Până şi inginerii au răspuns chemării pieţei de capital de atunci şi au devenit din stâlpi ai orânduirii socialiste, stâlpi ai capitalismului românesc.

    Renaşterea
    Anii de început ai bursei post-decembriste au fost cuprinşi de un „romantism revoluţionar”, cu sute de mii de români prinşi în vârtejul transformării în profit chiar şi a celei mai reduse sume investite, a cupoanelor rezultate de pe urma privatizărilor în masă de la începutul anilor ’90, dar şi a premierelor la Bucureşti, suprapuse chiar cu o criză.
    „Capitalul de entuziasm a fost molipsitor şi a atras rapid câteva mii dintre cei mai buni absolvenţi ai facultăţilor economice, juridice şi tehnice ale vremii către firmele de brokeraj, consultanţă şi servicii IT conexe, cu promisiunea unor cariere fulgerătoare şi a unor câştiguri pe măsura adrenalinei care pulsa în vene mai rapid decât cotaţiile primelor blue chips pe ecranele computerelor Pentium, cu hardul mai mic decât al celui mai ieftin smartphone de azi”, spune Dragoş Neacşu, unul dintre cei mai vechi specialişti ai pieţei de capital din România, în prezent director general al Erste Asset Managmenet, administrator a circa 7 miliarde de lei.
    În noiembrie 1995 bursa de la Bucureşti înregistrează prima şedinţă de tranzacţionare de după pauza de aproape o jumătate de secol. În acea zi au fost tranzacţionate 905 acţiuni emise de şase companii listate. În prezent la bursa de la Bucureşti se tranzacţionează în medie circa 30 de milioane de acţiuni emise de aproape 90 de companii.
    „Noutatea anilor 1995-1996 a fost dată de diluţia a circa 30% din capitalul românesc al vremii, existent în circa 6.000 de companii din numeroase sectoare de activitate şi cu o largă răspândire geografică, către peste 13 milioane de cuponari/acţionari minoritari. Care au primit aceste hârtii de valoare gratuit, pentru simplul motiv ca împliniseră 18 ani şi erau cetaţeni români. Dar care nu aveau nici cele mai elementare cunoştinţe despre piaţa de capital, mecanismele acesteia şi modul în care ar trebui să se comporte cu noua avuţie financiară”, spune Dragoş Neacşu.
    Practic, în urma procesului de privatizare, românii au devenit acţionari la cele mai mari companii din România şi până şi în prezent sunt mulţi care nu ştiu acest lucru în condiţiile în care la Depozitarul Central sunt parcate deţinerile a circa 9,4 milioane de români.
    În 1997 bursa de la Bucureşti lansează indicele BET, principalul indice al evoluţiei pieţei de capital din România. De la 1.000 de puncte atunci, indicele BET afişează la începutul lunii octombrie din 2018 un nivel de circa 8.500 de puncte, fiind încercat de mai multe crize, una cu puţin timp de la lansare.
    La un an din momentul lansării, BET avea să atingă minimul istoric pe fondul crizei rublei din Rusia. Pe 24 septembrie 1998, indicele ajungea la cel mai scăzut nivel, de 281 de puncte. În contrapartidă, la aproape 10 ani de la momentul lansării, BET a atins maximul istoric: pe 24 iulie 2007, de 10.813 puncte. Ulterior, evenimentele de pe scena financiară internaţională din anul 2008 au condus la scăderi abrupte pe toate pieţele de capital ale lumii, iar nivelul minim după această perioadă a fost atins în România pe 25 februarie 2009, când indicele BET avea un nivel de 1.887 puncte.

    Perspective de promovare
    În septembrie 2016, agenţia de evaluare financiară FTSE Russell introduce piaţa de capital din România pe lista de promovare de la piaţa de frontieră la una emergentă, cea mai bună veste primită de piaţa bursieră post-decembristă în contextul în care o posibilă promovare aduce fluxuri ale investitorilor străini, capital care ulterior se regăseşte în preţurile acţiunilor şi în economia românească. În septembrie 2018 FTSE Russell anunţă că menţine România pe lista de monitorizare şi îmbunătăţeşte două criterii, printre care şi cel de lichiditate, cea mai dureroasă rană a bursei româneşti. Analiştii consideră că în 2020 bursa de la Bucureşti va trece într-o nouă ligă, ceea ce va aduce şi marfă nouă, dar şi un aflux de capital al investitorilor.


    1948
    În 1948, anul în care bursa de la Bucureşti
    a fost închisă de comunişti, erau înscrise acţiuni emise de 93 de societăţi şi 77 de titluri cu venit fix (obligaţiuni).


    2018
    În prezent pe piaţa principală sunt listate circa 90 de acţiuni şi 76 de emisiuni de obligaţiuni, asemănător statisticilor de acum o jumătate de secol. 


    # Bursa de la Bucureşti are 169 miliarde de lei capitalizare (38 mld. euro) şi 87 de emitenţi listaţi. Spre comparaţie, bursa de la Varşovia adună 870 emitenţi cu 290 mld. euro capitalizare.

    # Indicele BET-TR de la Bucureşti, care urmăreşte şi dividendele livrate de prima ligă bursieră, a adus în 2017 un randament de 19%, printre cele mai ridicate la nivel european. Deutsche Boerse din Germania a livrat 16%, iar Euronext din Bruxelles circa 4,9%.

    # 2 miliarde de lei (430 mil. euro) este cea mai mare listare la Bucureşti, cea a Electrica din 2014. 944 milioane de lei (205 mil. euro) reprezintă cea mai mare listare anteprenorială, cea a Digi în mai 2017.

    # 4,5 mld. euro este capitalizarea Petrom (SNP), cea mai valoroasă companie de la Bucureşti. Spre comparaţie, cea mai valoroasă companie de la Varşovia, PKO Bank, are
    13 mld. euro capitalizare.

  • Ziua pe care Cristi Borcea spera să nu o trăiască vreodată! Cum a fost UMILIT de judecători, chiar când avea cele mai mari speranţe că va fi eliberat

    “În acord cu reprezentantul Ministerului Public, profilul moral şi comportamental al infractorilor ce comit astfel de fapte de tip ‘white collar’ este unul de obicei bun în mediul carceral, însă aceasta nu poate să releve în mod automat şi o reeducare pe măsură, reţinându-se doar acest aspect în mod singular şi fără a-l corobora cu nici măcar o singură altă împrejurare personală. Or, pericolul faţă de ordinea de drept pe care-l reprezintă astfel de infractori care nu au comis simple infracţiuni de drept comun pentru a-şi asigura un produs infracţional ocazional nu poate fi, în mod evident, ignorat de către prezenta instanţă. (…) Pericolul are o natură diferită de cel reprezentat de faptele comise cu violenţă, fiind de asemenea unul extrem de ridicat şi, prin urmare, instanţa nu-şi poate forma convingerea privind o reală reeducare doar prin afişarea unui comportament lipsit de sancţiuni”, se arată în motivarea magistraţilor Judecătoriei Sectorului 4.

    Atunci când şi-a susţinut cererea de liberare condiţionată, în luna mai, Cristian Borcea a menţionat şi faptul că cei şapte copii ai săi au nevoie de el, însă judecătorii spun, în motivare, că nu au fost convinşi de această situaţie.

    “Privitor la situaţia familială a deţinutului (şapte copii în întreţinere, din care şase minori) instanţa constată că aceasta nu se circumscrie nici unui criteriu de analizat la aprecierea oportunităţii acordării liberării condiţionate unui condamnat. Chiar şi aşa, aceasta ar trebui privită ca o cauză de agravare a situaţiei sale deoarece condamnatul, la data comiterii faptelor, a acţionat cu extrem de mare uşurinţă, nesocotind posibilitatea de a fi sancţionat pentru faptele reprobabile pe care le comite şi acceptând totuşi producerea rezultatului vătămător, fără a-şi lua în considerare câtuşi de puţin copiii. În plus, chiar şi în perioada detenţiei, şi-a asumat imposibilitatea prezenţei în viaţa unora dintre copiii concepuţi şi născuţi în această perioadă. Analizând declaraţiile notariale depuse la dosar în apărarea deţinutului, prin apărătorul ales, declaraţii date de persoanele de sex feminin cu care deţinutul are copii, dar şi declaraţia mamei acestuia, se reţine că ulterior liberării deţinutul va locui cu mama sa şi nu cu vreunul dintre copii”, mai spune instanţa, în documentul menţionat.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Gadget Review: Cum arată varianta low-cost Google Pixel 2 – VIDEOREVIEW

    În acest moment, spaţiul smartphone-urilor este dominat de două tipuri de sisteme de operare: iOS şi Android. Sistemul de operare al Google, spre deosebire de iOS, este mai flexibil şi interfaţa acestuia poate fi schimbată fie de utilizatori, fie de producătorii smartphone-urilor. De aceea, de multe ori, interfaţa unui Samsung va fi diferită de cea a unui Huawei, de exemplu, deşi ambele telefoane rulează Android. Totuşi, în ultima vreme, tot mai mulţi producători (Nokia, HTC sau Motorola) aleg să lanseze produse cu interfeţe Android nealterate.

    În acest sens, Google împreună cu alţi producători au lansat o serie de smartphone-uri Android One, care rulează cea mai nouă versiune de Android (fără alte modificări) şi beneficiază de suport tehnic timp de 2-3 ani de la lansare. Seria a început în 2014 şi era constituită din produse entry level pentru pieţe emergente. La finalul anului trecut s-au lansat două telefoane mid-range  (Xiaomi Mi A1 şi HTC U11 Life), iar pe cel produs de HTC l-am testat şi noi.

    Primul lucru pe care-l observi la HTC U11 Life este exteriorul care-ţi ia ochii (în cazul nostru, spatele albastru al telefonului). Spre deosebire de HTC U11, spatele U11 Life este îmbrăcat în plastic, iar logo-ul Android One de la bază arată că acest smartphone este primul telefon HTC din această gamă. Spatele reflectă foarte multă lumină şi iese foarte repede în evidenţă, dar este şi predispus să se murdărească imediat de amprente. Designul acesta lucios nu este pe gustul meu, dar sunt sigur că va fi apreciat de alţii. Deoarece telefonul are un înveliş din plastic, nu se ridică la nivelul telefoanelor de top, dar nici nu are un preţ pe măsură.

    Spre deosebire de fratele său mai mare, HTC U11, acest model are diagonala mai mică, ajungând la 5,2 inchi, dar are tot un ecran Full HD.
    La nivel hardware îl putem considera un smartphone mid-range: Qualcomm Snapdragon 630, un procesor optimizat spre a fi eficient din punctul de vedere al consumului de energie, 4 GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare. De reţinut, există şi o variantă cu 3 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare. Nu sunt componente hardware ieşite din comun, dar sunt îndeajuns de puternice pentru a utiliza smartphone-ul fără mari probleme. Faptul că rulează Android nativ îl face să meargă bine şi asta înseamnă că va primi update direct de la Google pentru următoarele versiuni.

    Telefonul are senzori de imagine similari, atât în faţă cât şi în spate, o cameră foto de 16 MP cu o deschidere a aperturii de f/2.0. Acesta poate filma până la 2160 p la 30 de cadre pe secundă cu camera principală şi până la 1080 p la 60 de cadre pe secundă cu camera frontală. La fel cum este cazul tuturor telefoanelor mid-range, camera este una decentă, îndeajuns de rapidă pentru a surprinde orice moment în timpul zilei, însă nu are performanţe notabile pe timp de noapte.

    Fratele mai mare, HTC U11, a venit cu o funcţie numită Edge Sense, ceea ce le permite utilizatorilor să strângă telefonul în mână pentru a accesa anumite funcţii (de exemplu să deschizi camera foto). În cazul U11 Life, HTC Edge Sense a primit funcţii noi, iar acum printr-o strângere a smartphone-ului la bază poţi să faci fotografii, să accesezi aplicaţia preferată, să deschizi Google Maps sau Google Music etc. Utilă sau nu, folosirea acestei funcţii rămâne la latitudinea utilizatorului. Eu am folosit-o doar pentru a o testa şi de câteva ori din greşeală (am strâns telefonul fără să vreau), dar niciodată pentru că preferam asta. Poate însă ţine de obişnuinţa utilizatorilor HTC să prefere această metodă de acces.

    Ca punct negativ, bateria mică a telefonului s-ar putea să îndepărteze potenţialii clienţi. În perioada de testare, în mâinile mele, smartphone-ul nu a rezistat mai mult de o zi; în mod obligatoriu seara trebuia să-l pun la încărcat. Spre comparaţie, alte telefoane din aceeaşi categorie de preţ rezistă ceva mai bine. Totuşi, are sistem de încărcare rapidă, ceea ce înseamnă că nu trebuie să aştepţi prea mult după el. Tot în tabăra aspectelor negative trebuie adăugată lipsa jackului audio de 3,5 mm pentru căşti. Eu cred că este o alegere ciudată pentru un telefon cu această construcţie, în această categorie de preţ şi cred că utilizatorii ar prefera utilitatea unui jack audio în dauna unei protecţii împotriva apei şi a prafului. De obicei, o astfel de protecţie este păstrată pentru modelele high-end.

    HTC U11 Life este un telefon ce se adresează celor care vor o experienţă de Android curată, dar care nu vor să plătească prea mulţi bani pe un smartphone. Un fel de Google Pixel 2, varianta low-cost.

    CASETĂ TEHNICĂ


    PROCESOR QUALCOMM SNAPDRAGON 630
    PROCESOR GRAFIC ADRENO 508
    MEMORIE RAM 4 GB
    STOCARE INTERNĂ 64 GB, MICROSD PÂNĂ LA 256 GB
    CAMERĂ FOTO PRINCIPALĂ 16 MP, F/2.0, 2160 P @ 30 FPS
    CAMERĂ FOTO SECUNDARĂ 16 MP, F/2.0, 1080 P
    BATERIE 2.600 MAH
    GREUTATE 142 G
    PREŢ RECOMANDAT ÎN JUR DE 1.600 DE LEI
     

  • Retrospectivă: 2018 în lumea largă

    Privind în urmă, se încheie 12 luni marcate de terorism, de ameninţări, de instabilitate politică şi de un război – cel din Siria – care pare să nu se mai termine. Mai trebuie contorizat, desigur, şi Brexitul; chiar dacă instituţiile europene şi autorităţile britanice par să fi ajuns recent la un acord de principiu, ieşirea Marii Britanii din construcţia europeană e un proces aflat încă la început. România va fi afectată în mod direct, pentru că “divorţul” propriu-zis va avea loc în martie 2019, la câteva luni de la preluarea preşedinţiei Consiliului European de către ţara noastră.

    Cel mai dezbătut subiect în paginile publicaţiilor internaţionale trebuie să fi fost, totuşi, primul an de mandat al lui Donald Trump. Marcat de scandaluri ce implică Rusia, Wikileaks sau schimburi de replici cu liderul nord-coreen Kim Jong-Un, conducerea asigurată de miliardarul Trump poate fi cel mai bine ilustrată de mesajele trimise de el pe Twitter.

    Preşedinte pe social media

    Principala voce a democraţilor – primii contestatari ai lui Trump – a fost, aşa cum era de aşteptat, Hillary Clinton; într-un interviu difuzat de revista Mother Jones, Hillary Clinton a contestat legitimitatea scrutinului prezidenţial desfăşurat în SUA în anul 2016 şi a cerut constituirea unei comisii independente pentru evaluarea impactului pe care l-au avut ingerinţele Rusiei, numindu-l pe preşedintele Donald Trump “naiv” şi “marionetă” a Moscovei. “Nu pot înţelege cum a reuşit să scape de atâtea ori după seria de atacuri, insulte şi comportamente care i-au permis să câştige scrutinul prezidenţial”, a spus Hillary Clinton. Fostul secretar de Stat a afirmat că Donald Trump “a făcut de ruşine Preşedinţia” SUA. “Nu mă gândeam că va fi atât de rău cum este acum”, a subliniat ea, contestând politicile liderului de la Casa Albă.

    “Escroaca Hillary Clinton este cea mai mare ratată din toate timpurile. Pur şi simplu nu se poate opri, ceea ce este un lucru bun pentru Partidul Republican. Hillary, mai bine ai continua cu viaţa ta şi mai încearcă peste trei ani!”, a declarat Donald Trump sâmbătă prin Twitter. Nu este prima dată când liderul de la Casa Albă evocă ironic ideea unei noi candidaturi a lui Hillary Clinton. În octombrie, Donald Trump exprima speranţa că Hillary Clinton va candida şi în anul 2020, pentru a o învinge din nou: “Am fost întrebat de curând dacă escroaca Hillary Clinton intenţionează să candideze în 2020. Răspunsul meu a fost: «Sper că da»”.

    Deşi a negat în permanenţă acuzaţiile aduse, Trump a fost totuşi nevoit să ia o serie de măsuri pentru a linişti opinia publică. Dintre acestea, a ieşit în evidenţă cel din luna mai, când preşedintele Statelor Unite l-a demis pe James Comey, directorul FBI, deoarece ar fi gestionat în mod inadecvat investigaţia în cazul serverului de e-mail privat utilizat de Hillary Clinton; demiterea a intervenit în contextul anchetei privind ingerinţele Rusiei în campania electorală.

    Adio, deci, pe curând!

    Revenind la Brexit, cel mai important moment al anului a fost cel în care Theresa May a trimis oficialilor europeni scrisoarea prin care anunţa ieşirea Marii Britanii din uniune. Pentru mulţi britanici şi nu numai, Brexit a devenit ceva extrem de real în acel moment; mulţi sperau la o răsturnare de situaţie, la o revenire pe drumul european, dar euroscepticii – în frunte cu Partidul Independenţei din Marea Britanie (UKIP) – nu s-au lăsat înduplecaţi.

    Ultima “semnătură” necesară era cea a reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a; în luna martie, ea şi-a dat consimţământul oficial privind legea Brexit, permiţându-i astfel premierului Theresa May să înceapă negocierile de ieşire din Uniunea Europeană. Prin urmare, negocierile dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie cu privire la ieşirea ţării din Blocul comunitar au început în luna iunie, chiar dacă premierul britanic Theresa May nu reuşise să formeze un guvern în urma alegerilor parlamentare din 8 iunie.

    Ca un răspuns la Brexit, Comisia Europeană a prezentat pe 1 martie „Carta albă privind viitorul Europei”, un document ce enumera cinci posibile scenarii pentru viitorul Uniunii Europene. Pe baza documentului prezentat de Jean-Claude Juncker, reprezentanţii celor 27 de state în UE după ieşirea Marii Britanii au dezbătut modul în care vor să coopereze pe viitor. „Anul acesta sărbătorim 60 de ani de la Tratatul de la Roma (act considerat fundaţie a UE – n.red.)”, declara Juncker la acel moment. „Şi este timpul ca o Europă unită a celor 27 de state să dea forma viziunii pentru viitor.” Planul Comisiei Europene, a explicat preşedintele instituţiei, este ca până în 2025 unul dintre scenarii sau o combinaţie a acestora să funcţioneze ca bază a Uniunii.

    „Carta albă privind viitorul Europei” enumera următoarele scenarii: „în continuare”, „nimic în afara pieţei unice”, „cei ce vor mai mult pot face mai mult”, „făcând mai puţine dar într‑un mod mai eficient” şi „făcând mai multe împreună”. Scenariile prezintă viziunea Comisiei asupra construcţiei europene pe termen mediu, iar lucrarea începea cu un ton sumbru, acceptând lupta pe care Uniunea Europeană o duce din cauza Brexitului, a migraţiei şi a altor factori. „Problemele Europei nu par să plece nicăieri”, notează autorii, amintind că multe dintre statele membre consideră Uniunea fie prea distantă, fie prea implicată în problemele interne.

    Luna decembrie a adus primul acord – fie el parţial – între UE şi Marea Britanie. “Am înregistrat progresul de care aveam nevoie. Doamna May m-a asigurat că noul text are sprijinul guvernului britanic. Acordul este desigur un compromis, este rezultatul unor discuţii lungi şi intense. Fiecare parte a arătat adaptabilitate şi dorinţă de compromis”, a spus Juncker. Ca urmare, prin intermediul unui comunicat, Comisia Europeană a recomandat Consiliului European să concluzioneze că s-au înregistrat progrese suficiente în prima etapă a negocierilor privind Articolului 50 cu Marea Britanie.

  • Un oficial european ne dă speranţe: “A venit momentul ca România şi Bulgaria să adere la Spaţiul Schengen”

    “Am văzut că noile probleme de securitate necesită adaptarea reglementărilor, deci vom propune consolidarea Spaţiului Schengen. Cu toate acestea, controalele la frontierele interne vor rămâne o excepţie, urmând să fie aplicate doar ca măsuri de ultimă instanţă, însoţite de garanţii, pentru a limita impactul asupra liberei circulaţii”, a declarat Dimitris Avramopoulos într-un interviu acordat agenţiei de ştiri ANSA.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce moare industria motocicletelor şi cine o poate salva?

    Noile „motoare“ sunt mai mici, mai uşoare şi mai ieftine decât cele pe care le-ar fi găsit, în mod normal, într-un showroom. Acestea reprezintă şi un soi de momeală pentru mileniali, generaţie tentată de stilul nostalgic al acelor ani: dacă pariul va fi unul câştigător, companii precum Harley-Davidson au strategia de business asigurată pentru alţi 40-50 de ani.

    Honda Rebel este cel mai nou exemplu dintr-o serie de motociclete gândite pentru noua generaţie de entuziaşti; majoritatea companiilor de renume se concentrează de ani buni pe atragerea celor tineri. 

    ”Sunt motociclete noi, dar şi stiluri noi de gândire“, crede Mark Hoyer, redactor-şef al Cycle World Magazine. ”Companiile vând o percepţie asupra vieţii. E o mişcare culturală, un rebranding al întregii industrii moto.“

    Vânzările de motociclete în Statele Unite au atins un maxim istoric în 2016, cu peste 716.000 de unităţi, dar au început să scadă de la acel moment. |n anii de criză, industria a fost lovită puternic; vânzările au scăzut cu 41% în 2009 şi cu alte 14 procente anul următor, potrivit datelor Bloomberg. Nu e neapărat ceva surprinzător, pentru că motocicleta face parte din categoria bunurilor opţionale, intrând astfel pe lista de lucruri la care oamenii renunţă atunci când veniturile scad în mod considerabil.

    Cu toate acestea, în condiţiile în care 2016 a fost cel mai bun an din istorie pentru industria auto, vânzările de motociclete nu au mai cunoscut o creştere semnificativă. Anul trecut, americanii au cumpărat doar 371.000 de motociclete, jumătate faţă de cantitatea comercializată în urmă cu un deceniu. Există însă numeroase ţări unde motocicletele domină peisajul rutier; chiar dacă nu reprezintă încă o forţă economică, India se poate lăuda cu drumuri pline cu motociclete. De fapt, 47% din gospodăriile din India deţin o motocicletă. Hero MotoCorp este cel mai mare producător de motociclete din India; fabrica se află în Neemrana, Rajasthan, şi livrează nu mai puţin de o motocicletă la fiecare 18 secunde, sau 3 într-un minut. Mii de piese sunt puse pe benzile rulante din fabrică şi aproape 300 de oameni lucrează la liniile de asamblare. O singură motocicletă poate fi compusă chiar şi din 2.000 de piese.

    Alături de oameni lucrează şi roboţi care sudează, asamblează motoare şi vopsesc. 16,5 milioane de motociclete s-au vândut în India anul trecut, de 50 de ori mai multe decât în SUA. Hero MotoCorp este producătorul numărul 1 de autovehicule pe două roţi (motociclete, mopede etc.) şi are o cotă de piaţă de 52,4% pe segmentul de motociclete din India. De la înfiinţare (1923) până în prezent compania a vândut peste 65 de milioane de unităţi. Anul trecut, producătorul indian a realizat o cifră de afaceri de 422 de milioane de euro, cu un profit de peste 45 de milioane de euro.

    Deşi ultimele date arată că în România sunt în jur de 900.000 de posesori de carnet de conducere A1, A2 şi A, pe străzile din ţara noastră circulă doar în jur de 140.000 de motociclete, iar vânzările se situează la câteva sute de unităţi anual. |n România au fost comercializate în 2015 aproximativ 420 de motociclete noi din categoria cu motoare de peste 500 cmc, dar piaţa este în creştere. |ncrederea generală a populaţiei în economie a adus plusuri de 20-22% pe piaţa de motociclete în primele luni. Nu doar România a avut această ascensiune în domeniu, ci întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est.

    |n condiţiile în care interesul pare totuşi să existe, apare desigur şi problema demografică: în 2003, aproape un sfert din motocicliştii americani erau trecuţi de 50 de ani. |n 2014, era vorba de aproape 50%.

    Producătorii se găsesc acum în situaţia în care au nevoie, urgent, de clienţi mileniali.

    Dar analistul Kimberly Greenberger, de la Morgan Stanley, a declarat pentru Business Insider că modul în care au crescut milenialii, în criză, le-a afectat acestora obieceiurile de cumpărare. ”La nivel psihologic, această generaţie a fost puternic afectată de criză; una din cinci gospodării a suferit în acea perioadă. Dacă ne gândim la copiii din acele gospodării şi la durata şi intensitatea recesiunii, putem spune că avem o întreagă generaţie ce şi-a schimbat modul în care cheltuie banii.“

    Ducati Scrambel

    Când vorbim de mileniali, ne referim la tineri de 20-25 de ani, având în principiu o educaţie bună, care sunt informaţi, dar care nu au neapărat un venit foarte bun. Ei se ataşează repede de anumite branduri, fapt care impune ca strategii din diverse industrii să înceapă încă de acum implementarea de soluţii care să asigure fidelizarea clienţilor pentru următorii cinci-zece ani. |n era conectivităţii permanente, relaţia dintre furnizor şi consumator trebuie să fie una de încredere. Mai mult, milenialii nu mai citesc ziare şi nu se mai uită la televizor, astfel încât şi promovarea unui anumit obicei – aşa cum e motociclismul – devine o sarcină destul de complicată.

    Potrivit Studiului ”Millennial Money Study“ realizat de Fidelity Investments, 21% dintre tinerii cu vârste între 25 şi 35 de ani intervievaţi trăiesc cu părinţii, în creştere de la 14% în 2014. Iar cei care trăiesc singuri au nevoie de ajutor financiar din partea părinţilor. 65% dintre mileniali au spus că au un model de urmat în părinţii lor din punct de vedere financiar, faţă de 56% din Generaţia X şi Baby Boomers; iar dacă părinţii lor au fost extrem de cumpătaţi în perioada crizei financiare, e de aşteptat ca şi ei să facă acelaşi lucru.

    Prin urmare, marile companii au început – încă de prin 2010 – să îşi modifice produsele pentru a satisface noua generaţie de clienţi. Harley-Davidson a ieşit din nou în faţă, fiind şi compania care a dominat decenii întregi industria moto din Statele Unite. |ntre 2006 şi 2010, numărul motocicletelor cu motoare mari (de peste 1.000 de centimetri cubi) ieşite din fabrică a scăzut la jumătate; în schimb, inginerii de la Harley s-au concentrat pe dezvoltarea unor modele pe placul celor care se aflau la prima experienţă pe două roţi.

    Prezentată în 2013, Street 500 nu mai are aproape nimic în comun cu versiunile clasice ale celor de la Harley-Davidson. Motorul de aproape 500 de centimetri cubi nu mai atrage prea multe priviri, iar preţul de sub 7.000 de dolari e cel puţin neaşteptat. Dar Street 500 şi-a făcut treaba: reprezentanţii companiei spun că ”motorul“ atrage 65.000 de noi motociclişti în fiecare an.

    ”A existat o cerere de a fi mai relevanţi în mediul urban“, a declarat Anoop Prakash, directorul de marketing al Harley-Davidson. ”|nainte de modelul Street 500, am avut încredere că vom atrage mulţi clienţi cu un nou brand.“

    Tot în anul 2013, Kawasaki a lansat modelul Ninja 300, o versiune ceva mai ”liniştită“ a celebrei sale motociclete. Preţul? Aproximativ 5.000 de dolari. A urmat în 2014 Ducati, care s-a alăturat trendului prin lansarea lui Scrambler – un brand pe care compania îl lansase iniţial în 1974. Scrambler are un motor mai puternic, de 803 centimetri cubi, şi poate fi personalizată în numeroase variante. Un an mai târziu, BMW a prezentat G 310 R, o versiune mult mai simplă a motoarelor sale de touring. |n cele din urmă, a venit rândul celor de la Honda cu relansarea legendarului Rebel.

    Reorientarea industriei către clienţii tineri nu poate veni însă fără probleme: cea mai mare dintre acestea se referă chiar la faptul că a venit prea târziu.

    Pentru o lungă perioadă de timp, producătorii s-au mulţumit să construiască motociclete mai mari şi mai scumpe. ”Au devenit din ce în ce mai complicate şi mai intimidante“, a declarat celor de la Bloomberg Lee Edmunds, director de marketing la divizia moto de la Honda. ”Marile companii au putut face asta fără grijă, pentru că piaţa era una uriaşă.“

    Acele vremuri au trecut, iar industria trăieşte acum de pe urma motoarelor mici. |ntre 2011 şi 2016, vânzările de motociclete cu motoare de sub 600 de centimetri cubi au crescut cu 12%; în cazul celor cu motoare mai mari, creşterea a fost de doar 7%. |n primul an de la lansarea modelului Scrambler, Ducati a vândut 15.000 de unităţi, ceea ce înseamnă aproape 30% din cifra de afaceri. Motocicliştii nu se uitau la Scrambler ca la ceva nou din partea companiei, ei vedeau ceva total diferit. A fost cumva o greşeală de marketing în favoarea companiei.

    |n cazul celor de la Harley-Davidson, lucrurile nu stau la fel de bine. |n 2016, compania a livrat 262.221 de motociclete, sub aşteptările iniţiale de 266-269.000 de unităţi. ”Datele noastre sugerează că Generaţia Y adoptă ideea de motociclism la un ritm mult mai scăzut decât generaţiile anterioare“, a transmis David Beckel, analist la Alliance Bernstein, într-o notă către investitori, citată de CNBC.

    Este de aşteptat ca noua generaţie de motociclişti să nu caute modele puternice, cu un consum mare, ci unele practice, pe care să le poată folosi în concordanţă cu veniturile lor şi, de ce nu, cu ideea de a proteja mediul înconjurător. Şi chiar dacă marii producători nu au găsit încă soluţia potrivită pentru atragerea milenialilor, căutările ar putea aduce versiuni chiar mai bune decât cele de acum 30-40 de ani.

  • De ce moare industria motocicletelor şi cine o poate salva?

    Noile „motoare“ sunt mai mici, mai uşoare şi mai ieftine decât cele pe care le-ar fi găsit, în mod normal, într-un showroom. Acestea reprezintă şi un soi de momeală pentru mileniali, generaţie tentată de stilul nostalgic al acelor ani: dacă pariul va fi unul câştigător, companii precum Harley-Davidson au strategia de business asigurată pentru alţi 40-50 de ani.

    Honda Rebel este cel mai nou exemplu dintr-o serie de motociclete gândite pentru noua generaţie de entuziaşti; majoritatea companiilor de renume se concentrează de ani buni pe atragerea celor tineri. 

    ”Sunt motociclete noi, dar şi stiluri noi de gândire“, crede Mark Hoyer, redactor-şef al Cycle World Magazine. ”Companiile vând o percepţie asupra vieţii. E o mişcare culturală, un rebranding al întregii industrii moto.“

    Vânzările de motociclete în Statele Unite au atins un maxim istoric în 2016, cu peste 716.000 de unităţi, dar au început să scadă de la acel moment. |n anii de criză, industria a fost lovită puternic; vânzările au scăzut cu 41% în 2009 şi cu alte 14 procente anul următor, potrivit datelor Bloomberg. Nu e neapărat ceva surprinzător, pentru că motocicleta face parte din categoria bunurilor opţionale, intrând astfel pe lista de lucruri la care oamenii renunţă atunci când veniturile scad în mod considerabil.

    Cu toate acestea, în condiţiile în care 2016 a fost cel mai bun an din istorie pentru industria auto, vânzările de motociclete nu au mai cunoscut o creştere semnificativă. Anul trecut, americanii au cumpărat doar 371.000 de motociclete, jumătate faţă de cantitatea comercializată în urmă cu un deceniu. Există însă numeroase ţări unde motocicletele domină peisajul rutier; chiar dacă nu reprezintă încă o forţă economică, India se poate lăuda cu drumuri pline cu motociclete. De fapt, 47% din gospodăriile din India deţin o motocicletă. Hero MotoCorp este cel mai mare producător de motociclete din India; fabrica se află în Neemrana, Rajasthan, şi livrează nu mai puţin de o motocicletă la fiecare 18 secunde, sau 3 într-un minut. Mii de piese sunt puse pe benzile rulante din fabrică şi aproape 300 de oameni lucrează la liniile de asamblare. O singură motocicletă poate fi compusă chiar şi din 2.000 de piese.

    Alături de oameni lucrează şi roboţi care sudează, asamblează motoare şi vopsesc. 16,5 milioane de motociclete s-au vândut în India anul trecut, de 50 de ori mai multe decât în SUA. Hero MotoCorp este producătorul numărul 1 de autovehicule pe două roţi (motociclete, mopede etc.) şi are o cotă de piaţă de 52,4% pe segmentul de motociclete din India. De la înfiinţare (1923) până în prezent compania a vândut peste 65 de milioane de unităţi. Anul trecut, producătorul indian a realizat o cifră de afaceri de 422 de milioane de euro, cu un profit de peste 45 de milioane de euro.

    Deşi ultimele date arată că în România sunt în jur de 900.000 de posesori de carnet de conducere A1, A2 şi A, pe străzile din ţara noastră circulă doar în jur de 140.000 de motociclete, iar vânzările se situează la câteva sute de unităţi anual. |n România au fost comercializate în 2015 aproximativ 420 de motociclete noi din categoria cu motoare de peste 500 cmc, dar piaţa este în creştere. |ncrederea generală a populaţiei în economie a adus plusuri de 20-22% pe piaţa de motociclete în primele luni. Nu doar România a avut această ascensiune în domeniu, ci întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est.

    |n condiţiile în care interesul pare totuşi să existe, apare desigur şi problema demografică: în 2003, aproape un sfert din motocicliştii americani erau trecuţi de 50 de ani. |n 2014, era vorba de aproape 50%.

    Producătorii se găsesc acum în situaţia în care au nevoie, urgent, de clienţi mileniali.

    Dar analistul Kimberly Greenberger, de la Morgan Stanley, a declarat pentru Business Insider că modul în care au crescut milenialii, în criză, le-a afectat acestora obieceiurile de cumpărare. ”La nivel psihologic, această generaţie a fost puternic afectată de criză; una din cinci gospodării a suferit în acea perioadă. Dacă ne gândim la copiii din acele gospodării şi la durata şi intensitatea recesiunii, putem spune că avem o întreagă generaţie ce şi-a schimbat modul în care cheltuie banii.“

    Ducati Scrambel

    Când vorbim de mileniali, ne referim la tineri de 20-25 de ani, având în principiu o educaţie bună, care sunt informaţi, dar care nu au neapărat un venit foarte bun. Ei se ataşează repede de anumite branduri, fapt care impune ca strategii din diverse industrii să înceapă încă de acum implementarea de soluţii care să asigure fidelizarea clienţilor pentru următorii cinci-zece ani. |n era conectivităţii permanente, relaţia dintre furnizor şi consumator trebuie să fie una de încredere. Mai mult, milenialii nu mai citesc ziare şi nu se mai uită la televizor, astfel încât şi promovarea unui anumit obicei – aşa cum e motociclismul – devine o sarcină destul de complicată.

    Potrivit Studiului ”Millennial Money Study“ realizat de Fidelity Investments, 21% dintre tinerii cu vârste între 25 şi 35 de ani intervievaţi trăiesc cu părinţii, în creştere de la 14% în 2014. Iar cei care trăiesc singuri au nevoie de ajutor financiar din partea părinţilor. 65% dintre mileniali au spus că au un model de urmat în părinţii lor din punct de vedere financiar, faţă de 56% din Generaţia X şi Baby Boomers; iar dacă părinţii lor au fost extrem de cumpătaţi în perioada crizei financiare, e de aşteptat ca şi ei să facă acelaşi lucru.

    Prin urmare, marile companii au început – încă de prin 2010 – să îşi modifice produsele pentru a satisface noua generaţie de clienţi. Harley-Davidson a ieşit din nou în faţă, fiind şi compania care a dominat decenii întregi industria moto din Statele Unite. |ntre 2006 şi 2010, numărul motocicletelor cu motoare mari (de peste 1.000 de centimetri cubi) ieşite din fabrică a scăzut la jumătate; în schimb, inginerii de la Harley s-au concentrat pe dezvoltarea unor modele pe placul celor care se aflau la prima experienţă pe două roţi.

    Prezentată în 2013, Street 500 nu mai are aproape nimic în comun cu versiunile clasice ale celor de la Harley-Davidson. Motorul de aproape 500 de centimetri cubi nu mai atrage prea multe priviri, iar preţul de sub 7.000 de dolari e cel puţin neaşteptat. Dar Street 500 şi-a făcut treaba: reprezentanţii companiei spun că ”motorul“ atrage 65.000 de noi motociclişti în fiecare an.

    ”A existat o cerere de a fi mai relevanţi în mediul urban“, a declarat Anoop Prakash, directorul de marketing al Harley-Davidson. ”|nainte de modelul Street 500, am avut încredere că vom atrage mulţi clienţi cu un nou brand.“

    Tot în anul 2013, Kawasaki a lansat modelul Ninja 300, o versiune ceva mai ”liniştită“ a celebrei sale motociclete. Preţul? Aproximativ 5.000 de dolari. A urmat în 2014 Ducati, care s-a alăturat trendului prin lansarea lui Scrambler – un brand pe care compania îl lansase iniţial în 1974. Scrambler are un motor mai puternic, de 803 centimetri cubi, şi poate fi personalizată în numeroase variante. Un an mai târziu, BMW a prezentat G 310 R, o versiune mult mai simplă a motoarelor sale de touring. |n cele din urmă, a venit rândul celor de la Honda cu relansarea legendarului Rebel.

    Reorientarea industriei către clienţii tineri nu poate veni însă fără probleme: cea mai mare dintre acestea se referă chiar la faptul că a venit prea târziu.

    Pentru o lungă perioadă de timp, producătorii s-au mulţumit să construiască motociclete mai mari şi mai scumpe. ”Au devenit din ce în ce mai complicate şi mai intimidante“, a declarat celor de la Bloomberg Lee Edmunds, director de marketing la divizia moto de la Honda. ”Marile companii au putut face asta fără grijă, pentru că piaţa era una uriaşă.“

    Acele vremuri au trecut, iar industria trăieşte acum de pe urma motoarelor mici. |ntre 2011 şi 2016, vânzările de motociclete cu motoare de sub 600 de centimetri cubi au crescut cu 12%; în cazul celor cu motoare mai mari, creşterea a fost de doar 7%. |n primul an de la lansarea modelului Scrambler, Ducati a vândut 15.000 de unităţi, ceea ce înseamnă aproape 30% din cifra de afaceri. Motocicliştii nu se uitau la Scrambler ca la ceva nou din partea companiei, ei vedeau ceva total diferit. A fost cumva o greşeală de marketing în favoarea companiei.

    |n cazul celor de la Harley-Davidson, lucrurile nu stau la fel de bine. |n 2016, compania a livrat 262.221 de motociclete, sub aşteptările iniţiale de 266-269.000 de unităţi. ”Datele noastre sugerează că Generaţia Y adoptă ideea de motociclism la un ritm mult mai scăzut decât generaţiile anterioare“, a transmis David Beckel, analist la Alliance Bernstein, într-o notă către investitori, citată de CNBC.

    Este de aşteptat ca noua generaţie de motociclişti să nu caute modele puternice, cu un consum mare, ci unele practice, pe care să le poată folosi în concordanţă cu veniturile lor şi, de ce nu, cu ideea de a proteja mediul înconjurător. Şi chiar dacă marii producători nu au găsit încă soluţia potrivită pentru atragerea milenialilor, căutările ar putea aduce versiuni chiar mai bune decât cele de acum 30-40 de ani.

  • De ce moare industria motocicletelor şi cine o poate salva?

    Noile „motoare“ sunt mai mici, mai uşoare şi mai ieftine decât cele pe care le-ar fi găsit, în mod normal, într-un showroom. Acestea reprezintă şi un soi de momeală pentru mileniali, generaţie tentată de stilul nostalgic al acelor ani: dacă pariul va fi unul câştigător, companii precum Harley-Davidson au strategia de business asigurată pentru alţi 40-50 de ani.

    Honda Rebel este cel mai nou exemplu dintr-o serie de motociclete gândite pentru noua generaţie de entuziaşti; majoritatea companiilor de renume se concentrează de ani buni pe atragerea celor tineri. 

    ”Sunt motociclete noi, dar şi stiluri noi de gândire“, crede Mark Hoyer, redactor-şef al Cycle World Magazine. ”Companiile vând o percepţie asupra vieţii. E o mişcare culturală, un rebranding al întregii industrii moto.“

    Vânzările de motociclete în Statele Unite au atins un maxim istoric în 2016, cu peste 716.000 de unităţi, dar au început să scadă de la acel moment. |n anii de criză, industria a fost lovită puternic; vânzările au scăzut cu 41% în 2009 şi cu alte 14 procente anul următor, potrivit datelor Bloomberg. Nu e neapărat ceva surprinzător, pentru că motocicleta face parte din categoria bunurilor opţionale, intrând astfel pe lista de lucruri la care oamenii renunţă atunci când veniturile scad în mod considerabil.

    Cu toate acestea, în condiţiile în care 2016 a fost cel mai bun an din istorie pentru industria auto, vânzările de motociclete nu au mai cunoscut o creştere semnificativă. Anul trecut, americanii au cumpărat doar 371.000 de motociclete, jumătate faţă de cantitatea comercializată în urmă cu un deceniu. Există însă numeroase ţări unde motocicletele domină peisajul rutier; chiar dacă nu reprezintă încă o forţă economică, India se poate lăuda cu drumuri pline cu motociclete. De fapt, 47% din gospodăriile din India deţin o motocicletă. Hero MotoCorp este cel mai mare producător de motociclete din India; fabrica se află în Neemrana, Rajasthan, şi livrează nu mai puţin de o motocicletă la fiecare 18 secunde, sau 3 într-un minut. Mii de piese sunt puse pe benzile rulante din fabrică şi aproape 300 de oameni lucrează la liniile de asamblare. O singură motocicletă poate fi compusă chiar şi din 2.000 de piese.

    Alături de oameni lucrează şi roboţi care sudează, asamblează motoare şi vopsesc. 16,5 milioane de motociclete s-au vândut în India anul trecut, de 50 de ori mai multe decât în SUA. Hero MotoCorp este producătorul numărul 1 de autovehicule pe două roţi (motociclete, mopede etc.) şi are o cotă de piaţă de 52,4% pe segmentul de motociclete din India. De la înfiinţare (1923) până în prezent compania a vândut peste 65 de milioane de unităţi. Anul trecut, producătorul indian a realizat o cifră de afaceri de 422 de milioane de euro, cu un profit de peste 45 de milioane de euro.

    Deşi ultimele date arată că în România sunt în jur de 900.000 de posesori de carnet de conducere A1, A2 şi A, pe străzile din ţara noastră circulă doar în jur de 140.000 de motociclete, iar vânzările se situează la câteva sute de unităţi anual. |n România au fost comercializate în 2015 aproximativ 420 de motociclete noi din categoria cu motoare de peste 500 cmc, dar piaţa este în creştere. |ncrederea generală a populaţiei în economie a adus plusuri de 20-22% pe piaţa de motociclete în primele luni. Nu doar România a avut această ascensiune în domeniu, ci întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est.

    |n condiţiile în care interesul pare totuşi să existe, apare desigur şi problema demografică: în 2003, aproape un sfert din motocicliştii americani erau trecuţi de 50 de ani. |n 2014, era vorba de aproape 50%.

    Producătorii se găsesc acum în situaţia în care au nevoie, urgent, de clienţi mileniali.

    Dar analistul Kimberly Greenberger, de la Morgan Stanley, a declarat pentru Business Insider că modul în care au crescut milenialii, în criză, le-a afectat acestora obieceiurile de cumpărare. ”La nivel psihologic, această generaţie a fost puternic afectată de criză; una din cinci gospodării a suferit în acea perioadă. Dacă ne gândim la copiii din acele gospodării şi la durata şi intensitatea recesiunii, putem spune că avem o întreagă generaţie ce şi-a schimbat modul în care cheltuie banii.“

    Ducati Scrambel

    Când vorbim de mileniali, ne referim la tineri de 20-25 de ani, având în principiu o educaţie bună, care sunt informaţi, dar care nu au neapărat un venit foarte bun. Ei se ataşează repede de anumite branduri, fapt care impune ca strategii din diverse industrii să înceapă încă de acum implementarea de soluţii care să asigure fidelizarea clienţilor pentru următorii cinci-zece ani. |n era conectivităţii permanente, relaţia dintre furnizor şi consumator trebuie să fie una de încredere. Mai mult, milenialii nu mai citesc ziare şi nu se mai uită la televizor, astfel încât şi promovarea unui anumit obicei – aşa cum e motociclismul – devine o sarcină destul de complicată.

    Potrivit Studiului ”Millennial Money Study“ realizat de Fidelity Investments, 21% dintre tinerii cu vârste între 25 şi 35 de ani intervievaţi trăiesc cu părinţii, în creştere de la 14% în 2014. Iar cei care trăiesc singuri au nevoie de ajutor financiar din partea părinţilor. 65% dintre mileniali au spus că au un model de urmat în părinţii lor din punct de vedere financiar, faţă de 56% din Generaţia X şi Baby Boomers; iar dacă părinţii lor au fost extrem de cumpătaţi în perioada crizei financiare, e de aşteptat ca şi ei să facă acelaşi lucru.

    Prin urmare, marile companii au început – încă de prin 2010 – să îşi modifice produsele pentru a satisface noua generaţie de clienţi. Harley-Davidson a ieşit din nou în faţă, fiind şi compania care a dominat decenii întregi industria moto din Statele Unite. |ntre 2006 şi 2010, numărul motocicletelor cu motoare mari (de peste 1.000 de centimetri cubi) ieşite din fabrică a scăzut la jumătate; în schimb, inginerii de la Harley s-au concentrat pe dezvoltarea unor modele pe placul celor care se aflau la prima experienţă pe două roţi.

    Prezentată în 2013, Street 500 nu mai are aproape nimic în comun cu versiunile clasice ale celor de la Harley-Davidson. Motorul de aproape 500 de centimetri cubi nu mai atrage prea multe priviri, iar preţul de sub 7.000 de dolari e cel puţin neaşteptat. Dar Street 500 şi-a făcut treaba: reprezentanţii companiei spun că ”motorul“ atrage 65.000 de noi motociclişti în fiecare an.

    ”A existat o cerere de a fi mai relevanţi în mediul urban“, a declarat Anoop Prakash, directorul de marketing al Harley-Davidson. ”|nainte de modelul Street 500, am avut încredere că vom atrage mulţi clienţi cu un nou brand.“

    Tot în anul 2013, Kawasaki a lansat modelul Ninja 300, o versiune ceva mai ”liniştită“ a celebrei sale motociclete. Preţul? Aproximativ 5.000 de dolari. A urmat în 2014 Ducati, care s-a alăturat trendului prin lansarea lui Scrambler – un brand pe care compania îl lansase iniţial în 1974. Scrambler are un motor mai puternic, de 803 centimetri cubi, şi poate fi personalizată în numeroase variante. Un an mai târziu, BMW a prezentat G 310 R, o versiune mult mai simplă a motoarelor sale de touring. |n cele din urmă, a venit rândul celor de la Honda cu relansarea legendarului Rebel.

    Reorientarea industriei către clienţii tineri nu poate veni însă fără probleme: cea mai mare dintre acestea se referă chiar la faptul că a venit prea târziu.

    Pentru o lungă perioadă de timp, producătorii s-au mulţumit să construiască motociclete mai mari şi mai scumpe. ”Au devenit din ce în ce mai complicate şi mai intimidante“, a declarat celor de la Bloomberg Lee Edmunds, director de marketing la divizia moto de la Honda. ”Marile companii au putut face asta fără grijă, pentru că piaţa era una uriaşă.“

    Acele vremuri au trecut, iar industria trăieşte acum de pe urma motoarelor mici. |ntre 2011 şi 2016, vânzările de motociclete cu motoare de sub 600 de centimetri cubi au crescut cu 12%; în cazul celor cu motoare mai mari, creşterea a fost de doar 7%. |n primul an de la lansarea modelului Scrambler, Ducati a vândut 15.000 de unităţi, ceea ce înseamnă aproape 30% din cifra de afaceri. Motocicliştii nu se uitau la Scrambler ca la ceva nou din partea companiei, ei vedeau ceva total diferit. A fost cumva o greşeală de marketing în favoarea companiei.

    |n cazul celor de la Harley-Davidson, lucrurile nu stau la fel de bine. |n 2016, compania a livrat 262.221 de motociclete, sub aşteptările iniţiale de 266-269.000 de unităţi. ”Datele noastre sugerează că Generaţia Y adoptă ideea de motociclism la un ritm mult mai scăzut decât generaţiile anterioare“, a transmis David Beckel, analist la Alliance Bernstein, într-o notă către investitori, citată de CNBC.

    Este de aşteptat ca noua generaţie de motociclişti să nu caute modele puternice, cu un consum mare, ci unele practice, pe care să le poată folosi în concordanţă cu veniturile lor şi, de ce nu, cu ideea de a proteja mediul înconjurător. Şi chiar dacă marii producători nu au găsit încă soluţia potrivită pentru atragerea milenialilor, căutările ar putea aduce versiuni chiar mai bune decât cele de acum 30-40 de ani.

  • Merkel: Macron reprezintă speranţele a milioane de francezi, dar şi ale multora din Germania şi Europa

    “Macron reprezintă speranţele a milioane de francezi, dar şi ale multora din Germania şi din întreaga Europă”, a afirmat cancelarul german, care s-a declarat “foarte încântată” de victoria acestuia.

    Merkel a mai declarat că cele două ţări “de-a lungul deceniilor au dezvoltat o prietenie solidă”, iar conservarea acesteia a devenit “un pilon al politicii germane”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro