Tag: specula

  • Ciolacu: Pe piaţa energiei e o speculă. Ministerul Energiei trebuie să vină neapărat cu propuneri

    Marcel Ciolacu a declarat marţi, la sediul PSD; că prioritatea coaliţiei de guvernare este să găsească soluţiile cele mai bune pentru preţurile la energie.

    „Sunt două componente clare. (…) Sunt aceste două abordări: când energia este vândută şi când energia nu este vândută în proporţie de peste 75% şi mai este abordarea în ceea ce priveşte Ministerul Finanţelor. Ştiţi foarte bine că este o supraimpozitare a producătorilor, dar aceştia au vândut energia cu această supraimpozitare cu 400 – 500 de lei, iar energia în acest moment se vinde la 2.200 – 2.800 – 3.000 de lei pe vârf”, spune Marcel Ciolacu.

    Ciolacu a precizat că trebuie găsită o soluţie tehnică pentru vârfuri, pentru perioade când nu există soare sau nu este vântul necesar să producă energie eoliană.

    „Acolo sunt nişte vârfuri de 10 – 15% când va trebui făcut importul dar de asta suntem interconectaţi la Europa. Ce nu consider corect total în afară de această diferenţă imensă de preţ, de speculă, mai exact neimpozitată cum sunt impozitaţi producătorii, o supraimpozitare, deci este o zonă total liberă şi nereglementată de o perioadă destul de lungă de timp. De exemplu, statul român dă certificate verzi pentru energia verde. Cum să dai stat tomân certificate verzi dar energia verde produsă în România să o exportăm? Sunt lucruri bizare unde Ministerul Energiei neapărat trebuie să vină cu nişte propuneri”, a mai spus liderul PSD.

    Marcel Ciolacu a mai spus că la 1 septembrie vor intra în vigoare măsurile pentru compensări de preţuri şi măsuri sociale, pe care le vede pe pe termen mai lung, până în 2025.

  • Radiografia unei fantome – cum se traduce decizia Glencore de a se lista la burse?

    De cand Glencore a anuntat ca se va lista luna viitoare la
    Londra si Hong Kong, conclave intregi de analisti cauta sa descoasa
    motivele de la baza acestei decizii, dupa 37 de ani in care
    compania a crescut in umbra ca liderul autoritar al comertului
    mondial cu materii prime si marfuri de baza, de la zinc, aluminiu,
    nichel si pana la grau, petrol si carbune. Compania ascunsa in
    Baar, un paradis fiscal de langa Zürich, a dat fiori reci cand a
    anuntat public ca detine controlul asupra a 60% din piata de zinc,
    50% din cea de cupru, 45% din cea de plumb, 38% din cea de
    aluminiu, 30% din cea de carbune termal sau 3% din cantitatea de
    petrol consumata zilnic in lume. Glencore controleaza o mare parte
    din piata tertiara a materiilor prime, cea care exclude contractele
    incheiate direct intre producatori si beneficiarii directi, dar
    care stabileste cotatiile internationale la aceste produse, aflate
    in ultima perioada intr-un vartej ascendent.

    Cele 15-20% din actiunile sale, pe care compania doreste sa le
    oferteze public, ar valora intre 9 si 11 miliarde de dolari,
    potrivit estimarilor Glencore; consortiul de noua banci care asista
    compania in acest proces – si din care fac parte Barclays Capital,
    Credit Suisse, Société Générale si Bank of America Merrill Lynch –
    o evalueaza insa in diferite rapoarte “scapate” in mana presei
    financiare internationale pana la 70 de miliarde de dolari, cifra
    care cu siguranta straluceste in ochii potentialilor investitori cu
    gandul la profitul rapid care-i asteapta. Evaluarea companiei e un
    procedeu foarte subiectiv, pentru ca modelul de producator,
    investitor si vanzator de marfuri nu prea are corespondent in
    piata, iar participatiile cu cifre cunoscute la alte companii –
    intre care una de 34,5% in grupul minier Xstrata, valorand 24 de
    miliarde de dolari, si una de 8,8% in producatorul rus de aluminiu
    Rusal, controlat de magnatul Oleg Deripaska – sunt destul de
    putine.

    Caracterul speculativ al afacerii Glencore este insa cel ce
    ridica cele mai multe semne de intrebare nu doar pentru perspectiva
    portofoliului de actiuni ce va fi oferit la bursa, ci si pentru cea
    a pietelor in care inoata gigantul elvetian. Fondata in 1974 de
    legendarul Marc Rich (76 de ani), un trader devenit cunoscut
    ulterior pentru modul neconventional si apoi ilegal de a-si conduce
    afacerile, Glencore (pe atunci Marc Rich & Co.) a inceput
    intr-un apartament de patru camere, fara telex, dar cu un profit de
    28 de milioane de dolari inca din primul an de la infiintare.
    Profitand de relatiile politice cultivate cu grija de Rich in
    strainatate, inclusiv in Iran, Cuba sau Libia, compania si-a extins
    aria de activitate in minerit, petrol si agricultura, trecand peste
    embargourile impuse de ONU sau de guvernele SUA. Compania lui Rich
    s-a miscat cu dezinvoltura in zonele gri sau chiar negre ale
    economiei globale, ca partener de afaceri al celor mai celebri
    dictatori, de la cei africani pe care de curand ii doboara vantul
    schimbarilor de primavara si pana la Nicolae Ceausescu sau Saddam
    Hussein.

    Nu de una singura, ci cu ajutorul a mii de companii offshore,
    fantome si fantose pe care le-a folosit pentru a-si disimula
    prezenta in diverse piete si regimuri politice. Dupa caderea
    comunismului, Rich a devenit mentorul din umbra al unei bune parti
    din generatia de miliardari ridicata la Moscova, pe care i-a ajutat
    sa-si valorifice rapid controlul asupra vastelor resurse naturale
    din spatiul ex-sovietic. Dupa ce a pierdut in 1993 peste 170 de
    milioane de dolari intr-o afacere esuata, Rich s-a retras oficial
    din companie contra a 600 de milioane de dolari, dar la carma ei a
    ramas filozofia sa de leadership, preluata de fostii sai discipoli,
    condusi acum de sud-africanul Ivan Glasenberg. Compania are aproape
    60.000 de angajati in 40 de tari (inclusiv o duzina in Romania),
    iar anul trecut a avut o cifra de afaceri de 145 de miliarde de
    dolari, in crestere de la 106,4 miliarde cu un an in urma, si un
    profit net de 3,8 miliarde de dolari, in crestere cu 39%
    Actionariatul companiei este compus din 485 de angajati, toti
    asteptati sa devina multimilionari inca din prima zi de listare de
    luna viitoare. 30 dintre ei detin insa un numar considerabil de
    actiuni, cel mai mare pachet fiind considerat al directorului
    Glasenberg, despre care se spune ca ar avea 15% din companie sau in
    jur de 9 miliarde de dolari daca se va decide sa-si instraineze
    actiunile. El a cautat insa sa linisteasca temerile investitorilor,
    sustinand ca nu-si va instraina actiunile in urmatorii cinci ani,
    iar listarea are clauze restrictive de vanzare si pentru restul
    actualilor actionari.