De cand Glencore a anuntat ca se va lista luna viitoare la
Londra si Hong Kong, conclave intregi de analisti cauta sa descoasa
motivele de la baza acestei decizii, dupa 37 de ani in care
compania a crescut in umbra ca liderul autoritar al comertului
mondial cu materii prime si marfuri de baza, de la zinc, aluminiu,
nichel si pana la grau, petrol si carbune. Compania ascunsa in
Baar, un paradis fiscal de langa Zürich, a dat fiori reci cand a
anuntat public ca detine controlul asupra a 60% din piata de zinc,
50% din cea de cupru, 45% din cea de plumb, 38% din cea de
aluminiu, 30% din cea de carbune termal sau 3% din cantitatea de
petrol consumata zilnic in lume. Glencore controleaza o mare parte
din piata tertiara a materiilor prime, cea care exclude contractele
incheiate direct intre producatori si beneficiarii directi, dar
care stabileste cotatiile internationale la aceste produse, aflate
in ultima perioada intr-un vartej ascendent.
Cele 15-20% din actiunile sale, pe care compania doreste sa le
oferteze public, ar valora intre 9 si 11 miliarde de dolari,
potrivit estimarilor Glencore; consortiul de noua banci care asista
compania in acest proces – si din care fac parte Barclays Capital,
Credit Suisse, Société Générale si Bank of America Merrill Lynch –
o evalueaza insa in diferite rapoarte “scapate” in mana presei
financiare internationale pana la 70 de miliarde de dolari, cifra
care cu siguranta straluceste in ochii potentialilor investitori cu
gandul la profitul rapid care-i asteapta. Evaluarea companiei e un
procedeu foarte subiectiv, pentru ca modelul de producator,
investitor si vanzator de marfuri nu prea are corespondent in
piata, iar participatiile cu cifre cunoscute la alte companii –
intre care una de 34,5% in grupul minier Xstrata, valorand 24 de
miliarde de dolari, si una de 8,8% in producatorul rus de aluminiu
Rusal, controlat de magnatul Oleg Deripaska – sunt destul de
putine.
Caracterul speculativ al afacerii Glencore este insa cel ce
ridica cele mai multe semne de intrebare nu doar pentru perspectiva
portofoliului de actiuni ce va fi oferit la bursa, ci si pentru cea
a pietelor in care inoata gigantul elvetian. Fondata in 1974 de
legendarul Marc Rich (76 de ani), un trader devenit cunoscut
ulterior pentru modul neconventional si apoi ilegal de a-si conduce
afacerile, Glencore (pe atunci Marc Rich & Co.) a inceput
intr-un apartament de patru camere, fara telex, dar cu un profit de
28 de milioane de dolari inca din primul an de la infiintare.
Profitand de relatiile politice cultivate cu grija de Rich in
strainatate, inclusiv in Iran, Cuba sau Libia, compania si-a extins
aria de activitate in minerit, petrol si agricultura, trecand peste
embargourile impuse de ONU sau de guvernele SUA. Compania lui Rich
s-a miscat cu dezinvoltura in zonele gri sau chiar negre ale
economiei globale, ca partener de afaceri al celor mai celebri
dictatori, de la cei africani pe care de curand ii doboara vantul
schimbarilor de primavara si pana la Nicolae Ceausescu sau Saddam
Hussein.
Nu de una singura, ci cu ajutorul a mii de companii offshore,
fantome si fantose pe care le-a folosit pentru a-si disimula
prezenta in diverse piete si regimuri politice. Dupa caderea
comunismului, Rich a devenit mentorul din umbra al unei bune parti
din generatia de miliardari ridicata la Moscova, pe care i-a ajutat
sa-si valorifice rapid controlul asupra vastelor resurse naturale
din spatiul ex-sovietic. Dupa ce a pierdut in 1993 peste 170 de
milioane de dolari intr-o afacere esuata, Rich s-a retras oficial
din companie contra a 600 de milioane de dolari, dar la carma ei a
ramas filozofia sa de leadership, preluata de fostii sai discipoli,
condusi acum de sud-africanul Ivan Glasenberg. Compania are aproape
60.000 de angajati in 40 de tari (inclusiv o duzina in Romania),
iar anul trecut a avut o cifra de afaceri de 145 de miliarde de
dolari, in crestere de la 106,4 miliarde cu un an in urma, si un
profit net de 3,8 miliarde de dolari, in crestere cu 39%
Actionariatul companiei este compus din 485 de angajati, toti
asteptati sa devina multimilionari inca din prima zi de listare de
luna viitoare. 30 dintre ei detin insa un numar considerabil de
actiuni, cel mai mare pachet fiind considerat al directorului
Glasenberg, despre care se spune ca ar avea 15% din companie sau in
jur de 9 miliarde de dolari daca se va decide sa-si instraineze
actiunile. El a cautat insa sa linisteasca temerile investitorilor,
sustinand ca nu-si va instraina actiunile in urmatorii cinci ani,
iar listarea are clauze restrictive de vanzare si pentru restul
actualilor actionari.