Tag: spatiul Schengen

  • Croaţia primeşte undă verde de la Comisia Europeană pentru aderarea la spaţiul Schengen înaintea României, la şase ani de când a intrat în UE

    Croaţia, membră a Uniunii Europene de şase ani, a primit undă verde de la Comisia Europeană pentru aderarea la spaţiul Schengen, potrivit Euronews. 

    „Este o zonă care vine cu libertăţi şi privilegii, dar şi cu mari responsabilităţi, încât intrarea în acest club este ceva ce luăm în serios”, spune Comisarul european pentru Migraţie şi Cetăţenie, Dimitri Avramopoulos.

    După patru ani de analiză Comisia a anunţat că Zagrebul îndeplineşte condiţiile necesare pentru a face parte din spaţiul în care se poate călători fără paşaport.Ţările care se alătură spaţiului trebuie să îşi asume asigurarea graniţelor de la marginea blocului – un subiect din ce în ce mai sensibil pe fondul migraţiei masive care a început în 2015.

    „Viitorul intrării Croaţiei în Schengen, dar şi al intrării Bulgariei şi României, sunt cu atât mai importante acum şi necesare ţinând cont de provocările pe care le ridică astăzi migraţia şi securitatea”, spune Avramopoulos.

    România şi Bulgaria trebuie să primească acces la zona Schengen de peste 8 ani, însă nu au reuşit niciodată să îndeplinească condiţiile.

    În acest moment, Croaţia mai are de primit doar acordul din partea liderilor naţionali din Uniunea Europeană.

     

  • Comisar european: În curând, România va deveni membră a spaţiului Schengen

    „Aş dori să transmit un mesaj clar prietenilor noştri români: în curând, România va fi membră a spaţiului Schengen. Fiind responsabil din punct de vedere politic de acest lucru, am lucrat îndeaproape cu autorităţile române. România a îndeplinit aproape toate îndatoririle, aşadar suntem foarte aproape de a deschide uşile pentru prietenii noştri români”, a declarat comisarul european pentru migraţie şi afaceri interne, Dimitris Avramopoulos.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisar european: În curând, România va deveni membră a spaţiului Schengen

    „Aş dori să transmit un mesaj clar prietenilor noştri români: în curând, România va fi membră a spaţiului Schengen. Fiind responsabil din punct de vedere politic de acest lucru, am lucrat îndeaproape cu autorităţile române. România a îndeplinit aproape toate îndatoririle, aşadar suntem foarte aproape de a deschide uşile pentru prietenii noştri români”, a declarat comisarul european pentru migraţie şi afaceri interne, Dimitris Avramopoulos.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premierul olandez Mark Rutte, la Sibiu, avertisment pentru România: Va intra în spaţiul Schengen după ce se va conforma statului de drept

    Întrebat când consideră că România va fi pregătită pentru a fi admisă în spaţiul Schengen, Rutte a declarat că acest lucru se va întâmpla când va începe să se conformeze “tuturor regulilor statului de drept şi ale democraţiei”.

    “România va fi admisă când vă veţi conforma tuturor regulilor statului de drept şi ale democraţiei. Deocamdată, nu mergeţi în direcţia corectă”, a afirmat oficialul olandez.

    Principalul subiect al discuţiilor al reuniunii informale a Consiliului European de la Sibiu va fi viitorul Uniunii Europene, cu accent pe Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019-2024. Cu această ocazie, liderii europeni vor avea un schimb de opinii cu privire la provocările actuale cu care se confruntă Uniunea şi la priorităţile acţiunii la nivel european pentru următorii ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mediul de afaceri olandez nu este de acord cu mediul politic olandez: România ar trebui să fie în spaţiul Schengen

    „În primul rând, eu sunt liderul sectorului privat din Olanda şi sectorul este complet independent de cel politic. Avem relaţii foarte bune, însă autorităţile nu sunt şefii noştri. Toată chestiunea cu Schengen este una politică. Tehnic vorbind, eu cred că România ar trebui să fie în spaţiul Schengen.  Pentru companiile olandeze care investesc şi activează în România, cred că ar fi un avantaj aderarea României la spaţiul Schengen. Din punct de vedere economic, noi am fi de acord”, a spus el.
     
    Secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Paula Pîrvănescu, şi preşedintele Confederaţiei Industriei Olandeze, Hans de Boer, s-au întâlnit joi la Bucureşti pentru a discuta oportunităţi de colaborare între mediul privat olandez şi mediul privat românesc.
     
  • UE introduce vize pentru americanii care vor să intre în spaţiul Schengen, începând din 2021

    În prezent, americanii nu au nevoie de o viză pentru călătorii de sub 90 de zile în Europa.

    UE a afirmat că noile restricţii sunt necesare pentru a “evita viitoare probleme privind migraţia ilegală şi terorismul”, susţinând că vizele ETIAS sunt valabile pentru trei ani.
     
    “Vizele ETIAS pentru americani sunt vize care permit mai multe intrări şi câteva restricţii pentru a putea promova turismul în timp ce menţinem un nivel ridicat de securitate internaţională”, a informat un purtător de cuvânt al UE.
     
  • PNL: Nu suntem în Spaţiul Schengen din cauza Guvernului PSD-ALDE

    “A minţit cu neruşinare şi ştim lucrul acesta. Deci pe agenda Consiliului UE pe JAI nu a existat acest subiect pe ordinea de zi, nu s-a discutat nici măcar informal. Deci este o minciună gogonată şi asta am şi reproşat Guvernului României, că nu şi-a sumat răspunderea de ase bate pentru români şi de a încerca să atingă acest obiectiv al României de aderare la Spaţiul Schengen.
     
    Toţi românii trebuie să ştie că astăzi nu suntem în Spaţiul Schengen numai şi numai din cauza Guvernului PSD-ALDE, din cauza atitudinii ostile pe care o au faţă de tot ce înseamnă valoare, princpiu, reglementare de la nivelul UE şi conflictul pe care l-au deschis cu instituţiile europene e un conflict care se datorează atitudinilor complet anti-europene. Principalul vinovat pentru că România nu ete în Spaţiul Schengen este, repet, actualul Guvern care nici măcar nu şi-a fixat ca obiectiv, nici măcar nu a încercat să introducă pe ordinea de zi acest subiect”, a declarat Ludovic Orban, vineri, într-o conferinţă de presă.
     
  • Iordache: Vor fi înregistrate progrese privind reforma Spaţiului Schengen

    „Preşedintele Senatului a evocat vizita la Bucureşti din mai 2017 a preşedintelui Comisiei Europene, pentru a participa la aniversarea a zece ani de la aderarea României la UE, ocazie cu care acesta a susţinut o alocuţiune în faţa plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului României, transmiţând o serie de mesaje care continuă să aibă un ecou important în memoria colectivă. Călin Popescu-Tăriceanu a arătat că la doisprezece ani de la aderare, a venit rândul României de a prezida Consiliul UE, ceea ce este un prilej de îndreptăţită satisfacţie pentru cetăţenii români, din ţară sau cei care trăiesc şi lucrează în alte ţări membre UE. În acest context, următoarele şase luni vor fi caracterizate de o activitate intensă şi dedicată a executivului şi legislativului pentru a gestiona în cele mai bune condiţii responsabilităţile preşedinţiei rotative”, conform unui comunicat de presă al Camerei Deputaţilor remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În sfârşit: Parlamentul European a aprobat marţi o rezoluţie prin care se cere admiterea fără întârziere a României şi Bulgariei în zona Schengen

    “Consiliul (UE) pur şi simplu nu ştie ce să mai zică. În ultimii cinci ani, Consiliul a încălcat regulile europene prin eşecul de a adopta o decizie privind admiterea României şi Bulgariei la zona Schengen”, a adăugat oficialul european.
     
    Potrivit raportului Stanişev, aprobat marţi de Parlamentul European, admiterea parţială a acestor ţări ar fi “lipsită de o justificare legală” şi ar putea avea efecte economice şi sociale negative pentru România şi Bulgaria.
     
  • Iohannis, discuţii cu premierul Croaţiei despre aderarea la spaţiul Schengen

    “Cei doi înalţi oficiali au avut un schimb de opinii în legătură cu demersurile întreprinse de cele două state pentru aderarea la Spaţiul Schengen, fiind abordate, de asemenea, provocările legate de migraţie şi modalităţile de gestionare a efectelor acestui fenomen”, transmite Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

    Un alt subiect abordat de cei doi a fost legat de economie, dar şi de importanţa unei coordonări strânse româno-croate din perspectiva deţinerii, pentru prima dată pentru ambele ţări, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în cadrul aceluiaşi Trio, alături de Finlanda.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro