Spaţiul se afla în proprietatea Cocor din 1994 şi era inclus în lista proprietăţilor scoase la vânzare în cadrul strategiei aprobate de acţionari în luna iulie şi care prevede restructurarea firmei. Pe lista proprietăţilor scoase la vânzare se află şi centrul comercial Cocor, pentru care acţionarii au stabilit un preţ de pornire de 50 milioane de euro, negociabil până la jumătate.
“Negocierile au durat aproximativ 2 luni, iar intregul proces de intermediere a fost realizat de departamentul comercial intern al Cocor. Spaţiul comercial care a făcut obiectul acestei vânzări se situează într-o zonă cu mare vad comercial şi are în continuare un potenţial mare de creştere”, a declarat, într-un comunicat, Mirela Mihăilescu, director comercial Cocor, cea care a condus procesul de intermediere.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro