BusinessMagazin

Tag: soti

  • REGELE SĂRĂCIEI a cumpărat 19 Rolls-Royce-uri pentru cele 15 soţii ale sale. BONUS alte 120 de BMW-uri

    Regiunea este situată între Africa de Sud şi Mozambic. În prezent, Eswatini se confruntă cu dificultăţi economice şi politice după procesul de democratizare din statele învecinate, însă aceste turbulenţe nu l-au împiedicat pe regele Mswati III să-şi extindă colecţia de maşini cu nu mai puţin de 19 Rolls-Royce-uri.

    Potrivit presei, cea mai recentă achiziţie a regelui a fost făcută pentru cele 15 soţii, cei 23 de copii ai săi, precum şi pentru alţi membri ai familiei.

    Un oficial a confirmat că săptămâna trecută un număr de 19 autoturisme Rolls-Royce au fost livrate în Eswatini pentru utilizarea exclusivă a regelui, a mamei sale şi a soţiilor sale.

    Rolls-Royce Cullinan se află pe listă
    Printre vehicule Rolls-Royce există şi un Cullinan. Se spune că SUV-ul de lux a fost complet personalizat şi va fi folosit chiar de rege.

    Regele Mswati III a plasat o comandă şi pentru alte 120 de maşini BMW (Seria 5 şi SUV-uri X3).

    Domnitorul este un consumator avid de vehicule germane, deoarece deţine alte 20 Mercedes-Maybach S600 Pullman, un Maybach 62 şi un BMW X6. De asemenea, el şi-a extins flota aeriană privată cumpărând un alt avion privat la cea de-a 50-a aniversare care a avut loc anul trecut, pentru care ar fi plătit 13,2 milioane de dolari, scrie promotor.ro

  • Cum a reuşit un cuplu să faca dintr-o meserie o afacere de 2 milioane de euro şi să o extindă în toată ţara

    „Dacă în trecut ideea pacientului care vine din stradă era una viabilă, în prezent această practică este tot mai rar întâlnită. În prezent, domeniul stomatologiei înseamnă, pe lângă servicii medicale de înaltă calitate, şi marketing, comunicare şi o organizare de business care trebuie să fie ca la carte în condiţiile unei pieţe extrem de concurenţiale”, spune un antreprenor din Iaşi, care de 12 ani încearcă să construiască un business în piaţa de stomatologie şi tehnică dentară – în parte dominată de jucători mari, în parte fragmentată.

    Grupul de firme Drăghici Dental, fondat de Dan şi Raluca Drăghici din Iaşi, a înregistrat în 2018 afaceri de1,4 milioane de euro, după o creştere de 80%, şi se îndreaptă în 2019 la afaceri de 2 milioane de euro.

    Însă ce te motivează să porneşti din Moldova un business care solicită investiţii ridicate, într-o piaţă dominată de jucători mari precum Dent Estet, companie deţinută de MedLife, clinicile Dr. Leahu şi Dentalmed?

    „Lanţurile de clinici stomatologice reprezintă viitorul, ele se vor dezvolta în ritm accelerat în următorii ani şi anticipăm faptul că peste un deceniu piaţa serviciilor stomatologice din România va fi una care va gravita în jurul câtorva jucători mari. Acest fenomen este explicabil prin faptul că domeniul stomatologiei este 99% privat la noi în ţară şi el urmează modele de business care devin tot mai precise pentru a putea fi profitabile. De asemenea, graţie dezvoltării unor tehnologii revoluţionare în acest domeniu, businessul devine scalabil”, explică Dan Drăghici, care a lucrat ca director de vânzări în cadrul Rompetrol înainte de a construi un business de peste 100 de angajaţi.

    Iar datele susţin contextul, încât industria de medicină stomatologică din România are un ritm de creştere peste piaţa privată de sănătate, după ce în 2018 companiile care au activităţi de asistenţă stomatologică au raportat afaceri cumulate de 1,7 miliarde lei, faţă de doar 314 milioane lei în urmă cu zece ani.

    Deşi este în continuare o piaţă puternic fragmentată, cu peste 15.000 de cabinete medicale stomatologice, industria dentară privată începe să se dezvolte şi prin reţele de mai multe clinici deţinute de acelaşi antreprenor, de obicei medic stomatolog. Şi numărul de companii a crescut spectaculos într-un deceniu, aproape dublându-se, până la 6.000 de entităţi în 2018.

    Numărul de angajaţi a evoluat de asemenea, în industrie lucrând 12.700 de persoane, potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, care au luat în considerare firmele care şi-au depus bilanţul financiar în perioada analizată pe codul Caen 8623 – activităţi de asistenţă stomatologică, potrivit unei analize efectuate de ZF.
    Antreprenorul ieşean spune că are drept atu procesul operaţional complet, cu toate elementele circuitului stomatologic in-house. Grupul de firme cuprinde laboratorul de tehnică dentară Drăghici Dental, lanţul de clinici stomatologice Junior & Family Dental Center, la care se adaugă Safra Dental – firmă specializată pe importul şi distribuţia de implanturi dentare elveţiene, materiale pentru laboratoarele de tehnică dentară, os artificial, precum şi pe consultanţă de specialitate în domeniul stomatologiei.

    La acest model de business, în timp s-a alăturat înţelegerea că pacientul nu mai intră din stradă, iar un business antreprenorial care voia să ţină pasul trebuia să se adapteze la noile canale prin care poţi dezvolta o bază de clienţi.

    „În cazul clinicilor noastre, creşte de la un an la altul ponderea pacienţilor corporate, care au aşteptări mari dincolo de actul medical propriu-zis, care trebuie să fie ireproşabil. Pentru acest tip de pacient contează experienţa per total pe care o are la Junior & Family. Felul în care comunicăm cu pacienţii astăzi a devenit vital şi cu toţii atunci când accesăm anumite servicii suntem atenţi la context, la tot ceea ce este în jur. În privinţa pacienţilor, legătura lor cu un laborator de tehnică dentară este una mediată de medicul stomatolog, nu există o legătură directă”, explică Dan Drăghici.

    El a construit acest business alături de soţia lui, Raluca Drăghici, ea fiind de formare medic stomatolog şi specialist în implantologie. Astfel, experienţa acumulată în vânzări de el este completată de componenta tehnică, de know-how-ul soţiei sale, pe care a încercat ulterior să îl aplice la nivelul serviciilor şi al produselor laboratorului.

    Laboratorul a înregistrat în 2018 afaceri de peste 800.000 de euro, după o creştere de 70%, la care a obţinut un profit net de circa 100.000 de euro. Printre motivele creşterii, reprezentanţii companiei citează consolidarea ehipelor de reprezentanţi şi investiţia în marketing, precum şi investiţia în apratură, în contextul în are livrează în 10 judeţe din estul ţării şi în Capitală.

    În ceea ce priveşte businessul de clinici de stomatologie în cadrul grupului, în 2018 Junior & Family avea trei unităţi, dintre care două în Iaşi şi una în Bucureşti, urmând ca în această toamnă să deschidă şi o clinică în centrul Timişoarei, pe un spaţiu de 300 de metri pătraţi. Investiţia estimată pentru noua unitate se ridică la 200.000 de euro. Antreprenorul analizează în prezent şi alte zone din ţară, precum Cluj-Napoca sau Oradea. Acest business şi-a dublat cifra de afaceri în 2018, la 400.000 de euro, cu un profit de 50.000 de euro, o creştere alimentată în principal de extinderea în Bucureşti şi de investiţiile în marketing.

    Al treilea business din grup, Safra Dental, prin care importă şi distribuie implanturi dentare elveţiene, a înregistrat de asemenea o dublare a cifrei de afaceri n 2018, la 150.000 de euro, pe fondul extinderii portofoliului de produse.

    Pentru a putea susţine efortul de dezvoltare şi cu un plan de a se extinde curând în următorul oraş din ţară, familia Drăghici reinvesteşte cea mai mare parte a profitului în extindere şi în dezvoltarea tehnologică.

    „70-80% din profitul grupului nostru de firme este reinvestit atât în dezvoltarea tehnologică a laboratorului de tehnică dentară, cât şi în extinderea lanţului de clinici sau achiziţionării de echipament medical de ultimă generaţie”, explică Dan Drăghici. 

  • Doi soţi arhitecţi au renunţat să lucreze pentru alţii şi au transformat un vis din facultate în realitate. Printre clienţii lor se numără companii precum eMAG, Philips, Mega Image

    „Ne place să lucrăm împreună şi ne completăm ideile. Să dezvoltăm împreună un business în domeniul arhitecturii a fost pentru noi un vis încă din facultate. După ce am lucrat la mai multe companii şi am acumulat experienţă, am hotărât să dezvoltăm un studio de arhitectură aşa cum ne-ar plăcea nouă”, descrie Elena Ştefănescu decizia de a începe o afacere alături de soţul său, Andrei Ştefănescu.

    De profesie arhitecţi, cei doi au înfiinţat în 2013 studioul al cărui nume este format din acronimele prenumelor lor, „ae”.  Domeniul de expertiză al Studio ae acoperă acum, spun cei doi fondatori, toată gama de servicii care permit construirea de la zero a unui spaţiu şi livrarea lui la cheie.

    În prezent, 90% din clienţii lor sunt din zona de business, iar printre ei se numără companii precum eMAG, Mega Image, Geberit, Husqvarna, Philips, dar şi companii locale la început de drum precum StarGift şi Prăvălia Idicel. În 2018, valoarea cifrei de afaceri înregistrate de studioul de arhitectură al familiei Ştefănescu a ajuns la 130.000 de euro, în creştere cu 65% faţă de 2017.

    Pentru anul în curs, ei previzionează o creştere cu 25% a cifrei de afaceri faţă de anul anterior. Din echipa studioului fac parte în prezent opt angajaţi permanenţi, iar împreună cu echipa externă de colaboratori (ingineri, verificatori, consultanţi), numărul celor care lucrează pentru Studio ae ajunge la 20.

    „Prin concursurile la care am participat şi pe care le-am câştigat încă din facultate, ne-am testat mereu creativitatea şi ne-am depăşit limitele. Concursurile au dus la formarea echipei Studio ae şi ne-au ajutat să evoluăm permanent. Am câştigat prima competiţie acum 10 ani, în 2009, şi aceasta ne-a dat încrederea şi dorinţa permanentă de a gândi diferit, de a ne dezvolta continuu”, descrie Elena Ştefănescu anii de dinaintea începerii businessului.

    De altfel, cei doi Ştefănescu sunt convinşi că cea mai importantă investiţie făcută în business o reprezintă educaţia. Elena Ştefănescu şi-a început parcursul în lumea artei în copilărie, când a început să facă desene complicate cu mult înainte de a începe să scrie. Talentul pentru desen a fost apoi dublat de pasiunea pentru matematică, în special pentru geometrie.

    La alegerea arhitecturii a avut însă un rol semnificativ şi familia sa. „Tata este inginer constructor şi mă lua cu el la biroul de arhitectură. Atelierul, amplasat într-o casă veche din Focşanii de altădată, avea ferestre mari, iar pe unul dintre pereţi era o perspectivă imensă a Catedralei Catolice. Această imagine m-a fascinat instantaneu. De atunci, mi-am dorit să pot şi eu să concep astfel de lucrări care să lase amprenta la nivelul unui oraş. Am acelaşi respect ca şi tata pentru arhitecţi şi cred, ca şi el, în faptul că «arhitecţii au gândirea clădirii»”, spune Elena Ştefănescu.

    Chiar dacă primul examen de admitere la arhitectură a fost un eşec, nu a renunţat. Timp de un an, a urmat cursurile Colegiului de Arhitectură şi a desenat şi mai mult, iar a doua oară a reuşit la admitere. „Îmi dau seama acum că, deşi la momentul respectiv a părut un eşec, atunci i-am cunoscut pe unii dintre colegii care îmi sunt prieteni şi astăzi. Am perseverat, nu m-am descurajat că nu am reuşit din prima încercare. Cred că acest eşec m-a motivat să depun eforturile necesare ca să devin un arhitect cât mai bun.” În perioada facultăţii, s-a implicat şi în câteva proiecte în România, iar în 2011 a urmat un stagiu în biroul de arhitectură Richard+Scoller din Paris.

    „Perioada petrecută la Paris mi-a schimbat complet perspectiva asupra arhitecturii, a modului de a structura o idee şi de a o duce până la final”, spune Elena Ştefănescu. A ales să se întoarcă în România din dorinţa de a folosi cât mai mult din ceea ce a învăţat. După mai multe participări la concursuri, s-a angajat ca specialist tehnic în expansiune, rol din care a participat activ la dezvoltarea unui lanţ de retail din România. „Timp de patru ani, am evaluat din punct de vedere tehnic, în fiecare an, peste 100 de spaţii existente şi terenuri. A fost o experienţă din care am învăţat foarte mult, vedeam pe viu ce înseamnă implementarea unei strategii.

    De asemenea, m-am implicat şi în dezvoltarea conceptelor noi”, spune ea, fără să ofere detalii referitoare la numele retailerului. A continuat să participe însă la concursuri, seara şi în weekend, iar apoi s-a înscris şi la un Executive MBA organizat de Universitatea din Viena în Bucureşti.
    Şi Andrei Ştefănescu a moştenit din familie pasiunea pentru artă şi arhitectură: străbunicul său a fost pictorul Nicolae Popovici Lespezi, bunica sa a fost sculptoriţă, iar tatăl, arhitect. „Albumele de artă, planşele, desenele şi sculpturile mi-au rămas în amintirile din copilărie, pe lângă jocuri. A fost important pentru mine, ca şi copil, să fiu prezent în atelierul bunicii şi să observ tot procesul prin care o idee prinde formă şi devine sculptură. Era nevoie de o idee, nişte lut, ipsos, îndemânare şi pasiune pentru ca ideea să capete formă”, povesteşte Andrei Ştefănescu.

    A luat decizia de a călca pe urmele tatălui său când era în clasa a X-a. „L-am ajutat într-o zi pe tata să măsoare o clădire şi am văzut cum, în timp ce luam dimensiunile pereţilor, se contura pe hârtie planul clădirii în care ne aflam. Aveam în faţă cele două-trei percepţii ale unei clădiri: planul, reprezentarea convenţională şi realitatea. Mi-a plăcut foarte mult acest lucru şi a contribuit mult la decizia mea de a deveni arhitect.”
    În timpul facultăţii, a participat şi el la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale, iar rezultatele realizate în cadrul acestora i-au oferit încrederea că se află pe drumul cel bun.

    A început să lucreze pecont propriu încă din facultate, când făcea proiecte de design interior împreună cu Elena Ştefănescu, dar a fost şi angajat la diverse birouri de arhitectură. „Am terminat facultatea în 2010, dar în construcţii se simţeau efectiv efectele crizei economice şi firmele de arhitectură nu făceau angajări”, îşi aminteşte el. A început un master de dezvoltare durabilă la Universitatea de Arhitectură, iar în momentul în care au pus bazele Studio ae avea două joburi: „Lucram ca ilustrator în cadrul unei firme de design interior, apoi, în «schimbul doi», ca arhitect în cadrul Studio ae”. În paralel, au încercat să dezvolte şi o serie de produse – corpuri de iluminat. „A fost o idee care nu a făcut pasul către nivelul de afacere. Cred că, la vremea respectivă, ne-au lipsit şi resursele şi cunoştinţele, iar piaţa era afectată de criză. Este posibil ca în viitor să implementăm un proiect prin care să lansăm noi produse, vom vedea în ce formă. Nu am renunţat la idee”, spune Ştefănescu.

    Când vine vorba despre investiţiile în business, cei doi arhitecţi spun că, încă de la înfiinţarea studioului, au investit constant în acesta: de la timp personal şi energie, până la reinvestirea completă a profitului în fiecare an. „Investim acum pentru a câştiga pe termen lung”, descriu cei doi modul în care privesc investiţiile în companie. Un exemplu concret este o investiţie de peste 10.000 de euro direcţionată în schimbarea softului pe care îl folosesc la proiectare. De asemenea, anul trecut au decis să se mute în Cartierul Creativ, în apropierea centrului Capitalei; potrivit celor doi, costul pentru amenajarea spaţiului a depăşit 10.000 de euro.

    „Întâlnirea cu Andrei (Ştefănescu) m-a transformat. Atunci visam că o să construim clădiri contemporane şi că o schimbăm lumea în bine. Să o facem mai frumoasă şi mai armonioasă. Şi la aceasta visăm în continuare. Prin ce facem la Studio ae, ne propunem să transformăm spaţiile libere, clădirile şi oraşele în locuri mai atrăgătoare, cu perspectivă cât mai amplă, în care să ne facă plăcere să locuim, să lucrăm sau să ne relaxăm”, descrie Elena Ştefănescu idealurile pe care cei doi soţi le-au construit împreună.

    Adaugă că le plac proiectele complexe, cu multe provocări, coerente, care au continuitate şi valoare adăugată atât pentru ei, cât şi pentru client. „Orice proiect trece prin mai multe faze, de la cea de concept, la autorizare şi construire şi există riscul de a se pierde din ideea iniţială. Ne implicăm activ în partea de execuţie (discuţii cu furnizori, vizite pe şantier etc.) pentru a ne asigura că sunt înţelese ideile şi proiectul este respectat. Considerăm o etapă foarte importantă cea de comunicare a scopului proiectului şi a exigenţelor, pe lângă cea de creativitate”, spune Ştefănescu.

    În ceea ce priveşte planurile de creştere a afacerii, cei doi spun că şi-au propus să dezvolte un brand puternic de arhitectură pe piaţa din România. De asemenea, şi-au propus o eficientizare a proceselor, precum şi mărirea echipei, în paralel cu dezvoltarea unei echipe de arhitecţi care pot imagina şi construi orice proiect. „De exemplu, ne-ar plăcea să proiectăm o clădire nouă de birouri sau cu funcţiuni mixte, cum am văzut recent în New York. O clădire de birouri în care să avem oportunitatea să includem partea sculpturală a arhitecturii, cunoştinţele de dezvoltare durabilă, tehnologia avansată din domeniul proiectării şi, nu în ultimul rând, grija faţă de utilizatorul final.”

  • Oraşul locuit doar de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Ce trebuie să facă bărbaţii ca să poată intra in oraş – FOTO

    În Noiva do Cordeiro trăiesc peste 600 de femei, cu vârstele cuprinse între 20 şi 35 de ani. Unele dintre ele sunt căsătorite, dar soţii lor trebuie să trăiască şi să lucreze în altă parte, scrie Daily Mail.

    În această comunitate rurală din sud-estul Braziliei, femeile se află la conducere şi au propriul set de reguli. Femeile care sunt căsătorite şi au familii trebuie să-şi trimită soţii şi fii care au împlinit 18 ani să lucreze departe de casă, putând să se întoarcă doar în weekend.

    “Oraşul nostru e mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios cu femeile la conducere”, spune Rosalee Fernandes pentru publicaţia britanică. “Împărţim totul, chiar şi pământul pe care-l muncim. Nimeni nu se află în competiţie cu nimeni. Ne strângem să ne uităm la telenovele, ne împrumutăm haine şi ne vopsim unghiile”, a adăugat ea.

    Problema este că este dificil de găsit un bărbat singur care să nu fie rudă sau căsătorit deja cu o vecină. “Toate visăm să ne îndrăgostim şi să ne căsătorim. Dar ne place să trăim aici şi nu vrem să fim nevoite să plecăm din oraş pentru a putea găsi un soţ”, a spus Nelma Fernandes.

    Astfel comunitatea de femei invită bărbaţii să li se alăture, cu o singură condiţie. “Trebuie să-şi dea acordul să facă ceea ce spunem şi să trăiască după regulile noastre”. 

     

     

  • Locul în care femeile au mai mulţi soţi. Aici, poliandria este văzută drept o măsură de controlare a natalităţii

    Între Nepal şi Tibet, în Valea Nyimba (”valea însorită a înălţării”), trăieşte o comunitate de practicanţi ai poliandriei.

     
    În acest tip de societate, femeile au mai mulţi soţi, însă acest lucru nu înseamnă că ele îşi pot alege orice bărbat. Dimpotrivă, fraţii îşi aleg o femeie pe care să o împartă. 
     
    Cercetătorii spun că poliandria în Nepal este o consecinţă a culturii matriarhale îndepărtate, iar poliandria ar fi fost introdusă ca măsură de controlare a natalităţii, din moment ce condiţiile de viaţă din regiune sunt foarte dure, în special în anotimpurile reci, scrie picturetank.com.
     
    Oamenii din Valea Nyiamba au fost dintotdeauna negustori care călătoreau de la nord la sud cu căruţele, însă în ultimii ani s-au construit şosele şi aeroporturi, iar caravanele nepalezilor nu au putut ţine pasul. Fiind nevoiţi să se adapteze la noul puls al societăţii, nepalezii din aceste regiuni au început să renunţe la poliandrie, scrie totb.ro.
     
    Fotograful italian Michele Borzoni a călătorit prin aceste locuri, realizând portrete ale familiilor poliandrice. 
     

  • Au rămas şomeri, aşa că au deschis o brutărie în curtea casei. Acum vând pâine de 5 milioane de euro pe an

    Doi soţi din Timişoara au deschis o brutărie tradiţională în curtea casei, după ce au rămas fără loc de muncă, în urmă cu 26 de ani. La început, Prospero producea 500 de pâini pe zi, iar acum, pe poarta fabricii ies de circa 15 ori mai multe.

    Brutăria Prospero, cu afaceri anuale ce se învârt în jurul a 5 milioane de euro, produce în fiecare săptămână pâine din 22 de tone de făină, cumpărată direct de la moară. Prospero este una dintre cele mai cunoscute firme din Timişoara şi operează în oraş 15 magazine şi cinci cafenele. Pâinea care ajunge pe rafturile magazinelor Prospero este realizată într-o fabrică deschisă în 2008, în Parcul Tehnologic şi Industrial Timişoara. Până atunci, pâinea era coaptă într-o brutărie tradiţională realizată, în anul 1991, în curtea casei celor doi soţi din Timişoara, în cuptoare din cărămidă, pe vatră.

    Adina Bugescu, pre-sales manager la Prospero, povesteşte că părinţii săi, de profesie ingineri mecanici, au rămas fără loc de muncă imediat după Revoluţie. „În anul 1991 au decis să înceapă afacerea asta; cred că le plăcea mult pâinea de casă. Au luat un credit şi au garantat cu casa. Înainte să înceapă producţia, pentru că a fost nevoie să fie construite cuptoare din cărămidă, plus clădirea, lângă casă, dobânda a ajuns la 80%. A fost o lovitură mare, foarte greu ne-am descurcat, riscam să pierdem casa”, povesteşte Adina Bugescu.

    Timişoreanca spune că primele pâini au fost vândute abia în 1993; erau livrate cu o Dacia 1.300, în cutii de banane, în medie fiind coapte aproximativ 500 de pâini zilnic. „Ţin minte că eu şi fratele meu eram mici şi făceam de toate; am participat inclusiv la cărat de cărămidă, la descărcat de pâini. La început, tata era şi cel care distribuia pâinea. Îmi aduc aminte că ne lua şi pe noi în maşină, stăteam în faţă şi ştergeam geamurile, pentru că pâinea era foarte caldă, iar afară era rece. Noi chiar am făcut de toate”, spune Adina Bugescu. În anul 2000, îşi aminteşte reprezentanta brutăriei Prospero, pentru că firma nu reuşea să fie competitivă din cauza cuptoarelor încălzite cu motorină pe care le folosea, părinţii săi au mai luat un credit, al doilea. Cu aceşti bani au fost cumpărate cuptoare noi pe gaz, dar şi unul de patiserie. 2008 a fost un alt an important pentru afacere, pentru că brutăria s-a mutat în Parcul Tehnologic Timişoara, unde a fost realizată o adevărată fabrică de pâine şi de patiserie.

    La început, Prospero realiza doar trei sortimente de pâine, iar în prezent, numărul lor a ajuns la 30. Adina Bugescu spune că pâinea realizată de Prospero nu are niciun fel de amelioratori. „În 2006, aveam doar două-trei magazine deschise în Timişoara, restul produselor erau vândute prin comerţul tradiţional. Însă au apărut key accounts (reţelele de magazine) care au sufocat producătorii. Atunci am fost nevoiţi să creştem prin magazinele noastre. Acum, 95% din producţie o vindem prin spaţiile noastre, iar restul la restaurante, grădiniţe etc.”, explică timişoreanca.

    Adina Bugescu îşi aduce aminte că în momentul în care Prospero a scris pentru prima dată pe etichete că pâinea este fără amelioratori, clienţii întrebau ce sunt, astfel că vânzătorii au început să le explice. „Ar fi fost mult mai profitabil şi am fi crescut mult mai repede dacă am fi mers pe ce vrea piaţa. Însă noi am încercat să tragem piaţa după noi, să educăm şi să explicăm. Pe principiul: dacă voi nu vreţi, noi vrem. Am crescut atât de mult pentru că am fost încăpăţânaţi şi am muncit foarte mult. Ne-am încăpăţânat, deşi clientul a spus că pâinea asta e prea mică, nu era umflată ca altele din comerţ. În final, clienţii au ajuns la concluzia că pâinea contează şi poate să facă diferenţa. Aici intervine responsabilitatea producătorului, de fapt. Pot să fac pâine din prafuri, cu făină şi cu prafuri sau pâine doar din făină, apă, sare, un pic de drojdie şi fără niciun fel de praf. Dar să fac pâine fără prafuri este mai costisitor, iar cel mai important şi costisitor ingredient este timpul. Însă, la finalul zilei este important să te uiţi în ochii clientului când te întreabă ce e în produsul respectiv, iar ce-i spui, aia să fie în pâine”, povesteşte Adina Bugescu. Ea povesteşte că o pâine Prospero se face între şapte şi 24 de ore, pe când cele din comerţ, care conţin amelioratori, în cel mult două ore.

    De zece ani, firma produce şi prăjituri, iar de câţiva ani, biscuiţi, toate din ingrediente naturale. Astfel, Adina Bugescu spune că nu se foloseşte margarină sau frişcă vegetală, ci doar unt şi frişcă naturală. „Am început cu amandine şi cremeş, iar acum facem doboş cu 40 de straturi. Noi facem şi gemurile pe care le punem în prăjituri, deşi ar fi mult mai ieftin să le cumpărăm, pentru că vrem ca totul să fie cât mai sănătos. De asemenea, realizăm şi pâine fără gluten, biscuiţi. Cu cât sunt mai multe produse, cu atât responsabilitatea este mai mare. Eşti responsabil de ce mănâncă un om, faci un produs pe care omul îl consumă în fiecare zi. Ne interesează ca fiecare ingredient din produse să aibă un beneficiu pentru organism, să nu fie o calorie goală. De aceea, pentru noi este vital ce e în interior şi cum se face produsul respectiv”, detaliază reprezentanta Prospero.

    În prezent, brutăria timişoreană numără aproximativ 170 de angajaţi, iar cifra de afaceri de anul trecut a fost un pic sub 5 milioane de euro. Adina Bugescu spune că în fabrica deschisă în Parcul Industrial Timişoara tehnologia este folosită doar ca să scape angajatul de munca fizică, astfel încât „să se concentreze pe realizarea produsului. Putem spune că avem mai multe «bunici» care fac pâinea ca pe vremuri, doar că partea din spate a fost tehnologizată”.

    Pentru ca pâinea să aibă gustul ca al celei făcute în casă, făina folosită de Prospero este cumpărată direct de la mori din ţară sau din străinătate, pentru că este important pentru reprezentanţii brutăriei să nu fie ameliorată.

    Prospero are sloganul „Brutarul tău este un tip de treabă”, care este legat „de ideea că la finalul zilei vrei să faci bine”, explică Adina Bugescu, care precizează că pâinea ei preferată este un sortiment numit „Tradiţie”. „Eu compar pâinea cu vinul. O pâine bună este ca un vin de colecţie, are un gust aparte. O pâine adevărată este cea pe care poţi s-o mănânci singură cu ulei de măsline şi un pahar de vin şi poate să constituie o masă mai faină, mai interesantă şi mai plină de gust decât dacă ai mânca o friptură. Pâinea poate să facă diferenţa, te poate îngrăşa sau nu, te poate balona sau nu”, precizează reprezentantul brutăriei Prospero din Timişoara.

    În ceea ce priveşte planurile de viitor, Adina Bugescu spune că îşi doreşte ca Prospero să scoată pe piaţă noi produse, dar vrea ca firma să crească organic, pentru că „Prospero nu a apărut brusc şi nu s-a dezvoltat peste noapte”.

    Sectorul de morărit şi panificaţie, unde activează peste 6.000 de companii, ajunge anual la circa 10 miliarde de lei, fiind una dintre cele mai importante categorii din industria alimentară, o piaţă de peste 40 miliarde de lei, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe mfinante.ro. ZF a luat în calcul codurile CAEN fabricarea pro-duselor de morărit, a amidonului şi fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase. În total, primii zece jucători din industrie au împreună afaceri de peste 2 miliarde de lei, deci au 20% din piaţă. Industria de panificaţie este un domeniu în care cele mai multe companii sunt deţinute de români, iar în clasamentul celor mai mari zece jucători domină antreprenorii locali.

  • Lăptăria cu caimac

    Elementul de  noutate:
    Lăptăria cu caimac este primul brand propriu al producătorului local de lapte vrac Agroserv Măriuţa, lansat în urmă cu un sfert de secol de Nicuşor Şerban, tatăl Mădălinei Cocan. Produsul este axat, după cum îi sugerează şi numele, pe producţia de lapte cu caimac. Principalele diferenţe dintre acesta şi laptele produs de alte branduri de pe piaţa locală sunt termenul de valabilitate mai redus, de 14 zile, dar şi tehnicile de procesare, care implică folosirea unei temperaturi de pasteurizare mai joase decât media obişnuită, pentru a păstra gustul laptelui cât mai apropiat de cel proaspăt muls şi pentru a nu se pierde substanţele nutritive naturale.

    Descrierea inovaţiei:
    Proiectul Lăptăria cu caimac a presupus construirea unei fabrici cu o  capacitate tehnică de procesare de aproximativ 75 tone de lapte pe zi. Construcţia unităţii de producţie, aflată vizavi de fermă, a durat un an şi jumătate, iar valoarea investiţiei iniţiale a fost de peste 5 milioane de euro. Dintre aceştia, aproape jumătate au fost obţinuţi din fonduri europene, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Restul investiţiei, pe care antreprenorii se aşteaptă să o amortizeze în opt ani, a provenit din credit bancar şi fonduri proprii. La baza conceptului noului brand stă dorinţa soţilor Cocan de a continua afacerea familiei, de a inova pe un segment al pieţei de produse de specialitate, dar şi de a aplica experienţa de marketing şi business pe care au dobândit-o în peste 10 ani de activare vânzând lapte direct clienţilor persoane fizice, cât şi în regim business to business.
    În prezent, ferma Agroserv Măriuţa deţine 2.600 de vaci din rasa Holstein Friesian, dintre care 950 sunt vaci de muls. De peste zece ani, ferma livrează lapte crud, vrac, către marii procesatori din România şi, în ultimii ani, şi din Bulgaria, cu livrări zilnice de lapte de peste 25.000 de litri. Anul trecut, compania cu aproape 80 de angajaţi a avut o cifră de afaceri de 32,6 milioane de lei şi un profit net de aproximativ 5,5 milioane de lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice. Pentru început, brandul familiei Cocan este distribuit în reţeaua Mega Image, atât în Capitală cât şi în celelalte oraşe din ţară în care retailerul este prezent, însă pe viitor proprietarii doresc să extindă distribuţia şi în alte reţele de super şi hipermarketuri.
    „Lăptăria cu caimac a fost un vis al nostru de a arăta că lactatele de specialitate încă se pot găsi pe piaţa locală, încă se pot produce şi, mai ales, că se poate şi la noi, în România”, spune Mădălina Cocan.

    Efectele inovaţiei:
    Prin intermediul lansării brandului Lăptăria cu caimac şi intrarea pe rafturile lanţului de retail Mega Image, compania Agroserv Măriuţa şi-a întărit poziţia pe piaţa lactatelor, în faţa unor companii puternice cu acţionariat străin, precum Lactalis, Danone sau Fabrica de lapte Braşov. Totodată, reprezentanţii companiei plănuiesc ca pe viitor să se extindă, pe lângă alte lanţuri de retail, şi pe segmentul HoReCa, dar şi în magazinele specializate, în brutării, cofetării, gelaterii şi patiserii de top.

  • Cine sunt oamenii care l-au trădat pe cel mai mare traficant de droguri din lume şi cum au cheltuit soţiile lor 2 miliarde de dolari

    Margarito si Pedro Flores sunt fratii gemeni care l-au tradat pe El Chapo. Autoritatile americane se bazeaza pe marturiile lor in procesul secolului de la New York.
     
    Cei doi frati au fost condamnati deja la cate 14 ani de inchisoare, iar cei doi urmeaza sa depuna marturie in procesul lui El Chapo. Sotiile lor au scris deja o carte in careu au dezvaluit luxul in care au trait din banii obtinuti de pe urma traficului de droguri, scrie sport.ro
     
    In cartea Cartel Wives, aparuta in 2015, femeile au povestit cum au cheltuit 2 miliarde de dolari.
     
    “Intre 2005 si 2008, sotii nostri au traficat 2 miliarde de dolari in Mexic. Aveam case pline de bani. Aveam pereti hidraulici ce se trageau ca in filmele cu James Bond, iar acolo erau milioane de dolari. Aveam o camera plina cu bani. Aveam 1-2 milioane de dolari aruncati prin camera, puteam sa luam oricand pentru cheltuiala.
     
    Aveam muncitori care lucrau in ture de cate 8 ore pentru a numara banii. Numarau milioane de dolari prin masini speciale. Erau bancnote mici, 5-10 dolari, bani adunati de pe strazi. Normal ca ne-am bucurat de ei. Aveam o viata buna. Eram raasfatate, mancam bine, calatoream, stateam cate o luna in vacanta pe plaja, ne traiam viata din plin. Dar in final am decis sa denuntam aceasta viata si sa revenim la normal, la o viata de iubire si familia, o viata simpla”, au scris femeile. 

  • Oraşul locuit doar de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Ce trebuie să facă bărbaţii ca să poată intra in oraş – FOTO

    În Noiva do Cordeiro trăiesc peste 600 de femei, cu vârstele cuprinse între 20 şi 35 de ani. Unele dintre ele sunt căsătorite, dar soţii lor trebuie să trăiască şi să lucreze în altă parte, scrie Daily Mail.

    În această comunitate rurală din sud-estul Braziliei, femeile se află la conducere şi au propriul set de reguli. Femeile care sunt căsătorite şi au familii trebuie să-şi trimită soţii şi fii care au împlinit 18 ani să lucreze departe de casă, putând să se întoarcă doar în weekend.

    “Oraşul nostru e mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios cu femeile la conducere”, spune Rosalee Fernandes pentru publicaţia britanică. “Împărţim totul, chiar şi pământul pe care-l muncim. Nimeni nu se află în competiţie cu nimeni. Ne strângem să ne uităm la telenovele, ne împrumutăm haine şi ne vopsim unghiile”, a adăugat ea.

    Problema este că este dificil de găsit un bărbat singur care să nu fie rudă sau căsătorit deja cu o vecină. “Toate visăm să ne îndrăgostim şi să ne căsătorim. Dar ne place să trăim aici şi nu vrem să fim nevoite să plecăm din oraş pentru a putea găsi un soţ”, a spus Nelma Fernandes.

    Astfel comunitatea de femei invită bărbaţii să li se alăture, cu o singură condiţie. “Trebuie să-şi dea acordul să facă ceea ce spunem şi să trăiască după regulile noastre”. 

     

     

  • Cum au reuşit doi ŞOMERI din Timişoara să creeze o afacere de 5 MILIOANE de EURO chiar în curtea casei

    Doi soţi din Timişoara au deschis o brutărie tradiţională în curtea casei, după ce au rămas fără loc de muncă, în urmă cu 26 de ani. La început, Prospero producea 500 de pâini pe zi, iar acum, pe poarta fabricii ies de circa 15 ori mai multe.

    Brutăria Prospero, cu afaceri anuale ce se învârt în jurul a 5 milioane de euro, produce în fiecare săptămână pâine din 22 de tone de făină, cumpărată direct de la moară. Prospero este una dintre cele mai cunoscute firme din Timişoara şi operează în oraş 15 magazine şi cinci cafenele. Pâinea care ajunge pe rafturile magazinelor Prospero este realizată într-o fabrică deschisă în 2008, în Parcul Tehnologic şi Industrial Timişoara. Până atunci, pâinea era coaptă într-o brutărie tradiţională realizată, în anul 1991, în curtea casei celor doi soţi din Timişoara, în cuptoare din cărămidă, pe vatră.

    Adina Bugescu, pre-sales manager la Prospero, povesteşte că părinţii săi, de profesie ingineri mecanici, au rămas fără loc de muncă imediat după Revoluţie. „În anul 1991 au decis să înceapă afacerea asta; cred că le plăcea mult pâinea de casă. Au luat un credit şi au garantat cu casa. Înainte să înceapă producţia, pentru că a fost nevoie să fie construite cuptoare din cărămidă, plus clădirea, lângă casă, dobânda a ajuns la 80%. A fost o lovitură mare, foarte greu ne-am descurcat, riscam să pierdem casa”, povesteşte Adina Bugescu.

    Timişoreanca spune că primele pâini au fost vândute abia în 1993; erau livrate cu o Dacia 1.300, în cutii de banane, în medie fiind coapte aproximativ 500 de pâini zilnic. „Ţin minte că eu şi fratele meu eram mici şi făceam de toate; am participat inclusiv la cărat de cărămidă, la descărcat de pâini. La început, tata era şi cel care distribuia pâinea. Îmi aduc aminte că ne lua şi pe noi în maşină, stăteam în faţă şi ştergeam geamurile, pentru că pâinea era foarte caldă, iar afară era rece. Noi chiar am făcut de toate”, spune Adina Bugescu. În anul 2000, îşi aminteşte reprezentanta brutăriei Prospero, pentru că firma nu reuşea să fie competitivă din cauza cuptoarelor încălzite cu motorină pe care le folosea, părinţii săi au mai luat un credit, al doilea. Cu aceşti bani au fost cumpărate cuptoare noi pe gaz, dar şi unul de patiserie. 2008 a fost un alt an important pentru afacere, pentru că brutăria s-a mutat în Parcul Tehnologic Timişoara, unde a fost realizată o adevărată fabrică de pâine şi de patiserie.

    La început, Prospero realiza doar trei sortimente de pâine, iar în prezent, numărul lor a ajuns la 30. Adina Bugescu spune că pâinea realizată de Prospero nu are niciun fel de amelioratori. „În 2006, aveam doar două-trei magazine deschise în Timişoara, restul produselor erau vândute prin comerţul tradiţional. Însă au apărut key accounts (reţelele de magazine) care au sufocat producătorii. Atunci am fost nevoiţi să creştem prin magazinele noastre. Acum, 95% din producţie o vindem prin spaţiile noastre, iar restul la restaurante, grădiniţe etc.”, explică timişoreanca.

    Adina Bugescu îşi aduce aminte că în momentul în care Prospero a scris pentru prima dată pe etichete că pâinea este fără amelioratori, clienţii întrebau ce sunt, astfel că vânzătorii au început să le explice. „Ar fi fost mult mai profitabil şi am fi crescut mult mai repede dacă am fi mers pe ce vrea piaţa. Însă noi am încercat să tragem piaţa după noi, să educăm şi să explicăm. Pe principiul: dacă voi nu vreţi, noi vrem. Am crescut atât de mult pentru că am fost încăpăţânaţi şi am muncit foarte mult. Ne-am încăpăţânat, deşi clientul a spus că pâinea asta e prea mică, nu era umflată ca altele din comerţ. În final, clienţii au ajuns la concluzia că pâinea contează şi poate să facă diferenţa. Aici intervine responsabilitatea producătorului, de fapt. Pot să fac pâine din prafuri, cu făină şi cu prafuri sau pâine doar din făină, apă, sare, un pic de drojdie şi fără niciun fel de praf. Dar să fac pâine fără prafuri este mai costisitor, iar cel mai important şi costisitor ingredient este timpul. Însă, la finalul zilei este important să te uiţi în ochii clientului când te întreabă ce e în produsul respectiv, iar ce-i spui, aia să fie în pâine”, povesteşte Adina Bugescu. Ea povesteşte că o pâine Prospero se face între şapte şi 24 de ore, pe când cele din comerţ, care conţin amelioratori, în cel mult două ore.

    De zece ani, firma produce şi prăjituri, iar de câţiva ani, biscuiţi, toate din ingrediente naturale. Astfel, Adina Bugescu spune că nu se foloseşte margarină sau frişcă vegetală, ci doar unt şi frişcă naturală. „Am început cu amandine şi cremeş, iar acum facem doboş cu 40 de straturi. Noi facem şi gemurile pe care le punem în prăjituri, deşi ar fi mult mai ieftin să le cumpărăm, pentru că vrem ca totul să fie cât mai sănătos. De asemenea, realizăm şi pâine fără gluten, biscuiţi. Cu cât sunt mai multe produse, cu atât responsabilitatea este mai mare. Eşti responsabil de ce mănâncă un om, faci un produs pe care omul îl consumă în fiecare zi. Ne interesează ca fiecare ingredient din produse să aibă un beneficiu pentru organism, să nu fie o calorie goală. De aceea, pentru noi este vital ce e în interior şi cum se face produsul respectiv”, detaliază reprezentanta Prospero.

    În prezent, brutăria timişoreană numără aproximativ 170 de angajaţi, iar cifra de afaceri de anul trecut a fost un pic sub 5 milioane de euro. Adina Bugescu spune că în fabrica deschisă în Parcul Industrial Timişoara tehnologia este folosită doar ca să scape angajatul de munca fizică, astfel încât „să se concentreze pe realizarea produsului. Putem spune că avem mai multe «bunici» care fac pâinea ca pe vremuri, doar că partea din spate a fost tehnologizată”.

    Pentru ca pâinea să aibă gustul ca al celei făcute în casă, făina folosită de Prospero este cumpărată direct de la mori din ţară sau din străinătate, pentru că este important pentru reprezentanţii brutăriei să nu fie ameliorată.

    Prospero are sloganul „Brutarul tău este un tip de treabă”, care este legat „de ideea că la finalul zilei vrei să faci bine”, explică Adina Bugescu, care precizează că pâinea ei preferată este un sortiment numit „Tradiţie”. „Eu compar pâinea cu vinul. O pâine bună este ca un vin de colecţie, are un gust aparte. O pâine adevărată este cea pe care poţi s-o mănânci singură cu ulei de măsline şi un pahar de vin şi poate să constituie o masă mai faină, mai interesantă şi mai plină de gust decât dacă ai mânca o friptură. Pâinea poate să facă diferenţa, te poate îngrăşa sau nu, te poate balona sau nu”, precizează reprezentantul brutăriei Prospero din Timişoara.

    În ceea ce priveşte planurile de viitor, Adina Bugescu spune că îşi doreşte ca Prospero să scoată pe piaţă noi produse, dar vrea ca firma să crească organic, pentru că „Prospero nu a apărut brusc şi nu s-a dezvoltat peste noapte”.

    Sectorul de morărit şi panificaţie, unde activează peste 6.000 de companii, ajunge anual la circa 10 miliarde de lei, fiind una dintre cele mai importante categorii din industria alimentară, o piaţă de peste 40 miliarde de lei, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe mfinante.ro. ZF a luat în calcul codurile CAEN fabricarea pro-duselor de morărit, a amidonului şi fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase. În total, primii zece jucători din industrie au împreună afaceri de peste 2 miliarde de lei, deci au 20% din piaţă. Industria de panificaţie este un domeniu în care cele mai multe companii sunt deţinute de români, iar în clasamentul celor mai mari zece jucători domină antreprenorii locali.