Tag: sorana cirstea

  • DEZASTRU: Ultima reprezentantă a României a fost eliminată de la US Open

    Partida s-a întins până dincolo de miezul nopţii la New York, iar cu această ocazie rusoaica a stabilit şi un nou record, 21 de victorii din tot atâtea partide obţinute în sesiunea de seară la Flushing Meadows.

    ”Nu ştiu dacă sunt relevante numerele, este o reuşită, dar asta nu înseamnă că am câştigat turneul. Mai sunt câteva meciuri în faţă şi trebuie să mă concentrez pe ce voi avea de făcut. Dar este clar că mă simt bine seara în New York, în faţa unui astfel de public. Cred că sunteţi puţin nebuni să staţi cu noi dincolo de miezul nopţii, să urmăriţi meciuri”, a declarat rusoaica.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Irina Begu: În România nu avem structură sportivă care să ne ajute

    Jurnaliştii din Canada au rămas impresionaţi de performanţele sportivelor noastre în circuit şi s-au decis să le intervieveze pe Simona Halep, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan, pentru a afla detalii despre sistemul sportiv din România şi cum sunt ajutaţi sportivii. Irina Begu şi Sorana Cîrstea nu au lăsat loc de interpretări şi au vorbit, din nou, de carenţele din sportul românesc. Ele au evidenţiat faptul că FRT nu le-a ajutat cu nimic şi că singurul sprijin a venit din partea părinţilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vacanţă de coşmar pentru Sorana Cîrstea. Ce a păţit după ce a fost testată anti-doping de trei ori

    Ea a postat o imagine, ştearsă ulterior de pe Twitter, în care apar recipientele pentru recoltat sânge.

    “E al treilea test anti-doping de când sunt în vacanţă”, s-a plâns jucătoarea din Târgovişte.

    După ce a încheiat un sezon foarte bun, Sorana a plecat să-şi încarce bateriile în SUA, acolo unde s-a întâlnit şi cu prietena Ana Ivanovic.

    Dar e cunoscut faptul că jucătoarele de tenis sunt testate anti-doping inclusiv în timpul liber, oriunde s-ar afla şi indiferent de perioadă. Fiecare tenismenă de top e supusă la 10-20 de controale într-un an.

    În plus, Sorana Cîrstea s-a ales şi cu o accidentare, posibil pe fondul stresului provocat de amplele controale. Cîrstea a purtat orteză la mâna dreaptă atunci când a ieşit în oraş, semn că simte dureri mari. 

    VEZI FOTO AICI 

     

  • Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la Roland Garros

    În runda inaugurală, Cîrstea a învins-o, scor 6-3, 6-1, pe chinezoaica Shuai Peng, locul 36 WTA, în 59 de minute de joc.

    De-a lungul întâlnirii, românca a servit doi aşi, a comis patru duble greşeli şi a avut procentaje de reuşită la serviciu de 78 la sută cu prima minge şi 50 la sută cu cea de-a doua. Ea a reuşit cinci break-uri şi şi-a cedat serviciul o singură dată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Felicitări! Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig s-au calificat în turul trei al turneului de la Miami

    Mai întâi, Sorana Cîrstea a trecut de letona Anastasija Sevastova (26 de ani, locul 25 WTA), scor 7-6 (4), 3-6, 6-3, după două ore şi 13 minute. Partida a fost extrem de echilibrată, Sevastova câştigând mai multe puncte decât Cîrstea. Românca a servit 3 aşi şi a comis 4 duble greşeli, iar procentajele de reuşită la serviciu au fost de 64% cu prima minge şi 37% cu a doua. Fiecare dintre cele două sportive a reuşit câte 7 break-uri.

    În runda următoare, Sorana Cîrstea (26 de ani) va juca împotriva danezei Caroline Wozniacki (26 de ani, 14 WTA), duminică dimineaţă, în jurul orei 04:30, pe arena centrală. Bilanţul confruntărilor directe este 4-3 pentru Wozniacki, fost lider mondial. Daneza a reuşit două finale în acest an, pe suprafeţe rapide, la Doha (înfrângere la Karolina Pliskova) şi Dubai (înfrângere la Elina Svitolina).

    Pentru accederea în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asigurat 65 de puncte WTA şi un cec în valoare de 41.350 de dolari. În 2013, românca a ajuns până în optimile de finală ale întrecerii de la Miami.

    Patricia Ţig a învins-o pe franţuzoaica Kristina Mladenovic (23 de ani, locul 18 WTA), scor 7-6 (4), 6-2, după două ore de joc. Românca a reuşit un as şi a comis 4 duble greşeli, iar procentajele la serviciu au fost 76% cu primul şi 56% cel de-al doilea. Patricia a reuşit 4 break-uri şi a cedat serviciul de doar două ori.

    Sportiva din Galaţi, aflată pentru prima dată în carieră pe tabloul principal al turneului de la Miami, a venit din calificări şi a învins pentru prima oară o jucătoare din Top 20. Pentru acest succes, Ţig şi-a asigurat 95 de puncte în clasamentul mondial şi un cec în valoare de 41.350 de dolari.

    În turul al treilea al competiţiei americane, Patricia Ţig, în vârstă de 22 de ani, va juca împotriva americancei Venus Williams (35 de ani, 12 WTA), fost lider mondial şi deţinătoare a 7 titluri de Mare Şlem.

    Turneul WTA de la Miami se desfăşoară în perioada 20 martie – 2 aprilie şi este dotat cu premii totale în valoare de 6.993.450 de dolari.

     

  • Performanţă uluitoare la Madrid: avem 4 jucătoare în sferturile de finală ale turneului patronat de Ion Ţiriac

    Patricia Ţig (21 de ani, venită din calificări) este ultima româncă calificată în sferturi, după ce a învins-o pe Madison Keys (locul 25 WTA) cu scorul de 6-3, 6-4.
     
    Simona Halep (locul 7 în clasamentul WTA) a câştigat, miercuri, meciul cu elveţianca Timea Bacsinszky (15 WTA), scor 6-2, 6-3, în optimile de finală ale turneului de la Madrid, şi va evolua împotriva Irinei Begu (34 WTA) în sferturile competiţiei desfăşurate pe zgură.
     
    Pentru accederea în turul următor la Madrid, Simona şi Irina şi-au asigurat 215 puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 114.560 de euro.
     
    Halep a rămas cea mai bine clasată tenismenă pe tabloul principal. Favorita 1, poloneza Agnieszka Radwanska (locul 2 WTA), a fost eliminată în primul tur. Germanca Angelique Kerber, cap de serie numărul 2, a pierdut tot în primul tur. Au mai părăsit întrecerea Garbine Muguruza (4 WTA), Viktoria Azarenka (5 WTA) şi Petra Kvitova (6 WTA).
     
    Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA Premier Mandatory de la Madrid, după ce a învins-o în trei seturi pe jucătoarea din Statele Unite ale Americii, Christina McHale, scor 6-7, 6-4, 6-4, la capătul unui meci care a durat 2 ore şi 39 de minute.
     
    Sorana Cîrstea (locul 127 în clasamentul WTA) a câştigat, miercuri, meciul cu sportiva germană Laura Siegemund (44 WTA), scor 6-4, 7-6 (9), în optimile de finală ale turneului.
     
    Meciul a durat două ore şi 6 minute. Pe durata partidei, Sorana a servit un as şi a comis două duble greşeli. Românca a câştigat 53% dintre mingile jucate cu primul serviciu şi 61% dintre cele cu serviciul 2. Cîrstea şi-a pierdut de 4 ori serviciul şi a izbutit 5 break-uri.