Tag: Sony Ericsson

  • Revista presei economice din Romania

    Bancherii ar putea porni o adevarata campanie de executari silite anul viitor,
    pentru a recupera macar o parte din banii neachitati de clienti
    prin valorificarea garantiilor imobiliare, insa persoanele fizice
    ar putea scapa, pentru ca “bancile nu se pot transforma in agentii
    imobiliare”, anticipeaza Gandul. Numarul inmatricularilor
    noi de automobile Dacia din Franta a crescut cu 11,8% in noiembrie,
    comparativ cu aceeasi luna din 2009.

    Software pentru Sony Ericsson, made in Cluj:
    compania suedeza MoSync isi va deschide o reprezentanta la Cluj
    care va genera cateva zeci de noi locuri de munca in anul 2011.
    Liviu Iordache, directorul Companiei Nationale de Autostrazi,
    declara pentru Romania Libera ca el nu crede in ipoteza
    furtului de bani publici destinati infrastructurii, ci doar in cea
    a cheltuirii neeficiente a acestora, intrucat “poate sunt licitatii
    care nu sunt bine urmarite”.

    Petrom inaugureaza astazi noul sau cartier general, Petrom City din Bucuresti, cel mai mare sediu
    al unei companii din Romania si o investitie care a depasit 130 de
    milioane de euro, anunta Adevarul. O noua criza politica,
    derapajele bugetare, dar si turbulentele din zona euro ar putea fi
    principalele amenintari la adresa monedei nationale in prima parte
    a anului viitor, conform analistilor care se asteapta la o scumpire
    a euro pana la 4,35-4,4 lei.

    Desi, pe hartie, Romania are un plan de combatere a defrisarilor ilegale, este
    pe ultimul loc in UE la capitolul actiuni concrete si risca
    sanctiuni dure in urmatorii doi ani, scrie Evenimentul
    Zilei
    , citand opinii ale oficialilor europeni conform carora ne
    aflam la coada Uniunii la capitolul grija fata de paduri. Astazi
    debuteaza targul imobiliar tIMOn, la AFI Palace Cotroceni, unde
    tinerii pot cumpara garsoniere fara sa plateasca TVA.

    Aurul a urcat saptamana aceasta la un maxim
    istoric
    la cursul BNR, de 145 de lei pentru un gram, cu circa
    40% peste nivelul de la inceputul anului, in special datorita
    fluctuatiilor pe plan international, remarca Ziarul
    Financiar
    . Guvernul a cuprins in proiectul de buget pentru 2011
    o reducere de 1,2 mld. lei (285,7 mil. euro) la capitolul asigurari
    sociale si ajutoare pentru familii si copii, inainte de a anunta
    cum vor modifica legile de acordare a acestora.

  • Sony Ericsson a lansat cinci noi telefoane mobile in Romania (GALERIE FOTO)


    X10 este deja disponibil pe piata romaneasca in magazinele
    tuturor operatorilor de telefonie mobila la pretul de 2.999 de lei.
    Are un ecran tactil de 4 inci (10 cm) si permite o multime de
    aplicatii, precum recunoasterea faciala.


    Cititi mai multe
    pe www.zf.ro

  • Top BM: Cele mai scumpe telefoane mobile vandute in Romania – GALERIE FOTO

    Piata locala de telefonie mobila inca este o piata nesaturata”, observa Andi Dumitrescu, managing partner in cadrul companiei de cercetare de piata GfK Romania – desi, statistic vorbind, fiecare roman are cel putin un telefon mobil. “Rata de inlocuire a telefoanelor mobile este mult mai mare decat in cazul altor categorii de produse de folosinta indelungata, asa incat avem motive sa credem ca piata telecom va simti mai putin influentele contextului economic actual”, isi justifica Dumitrescu opinia.

    Un argument invocat de el este faptul ca, de multe ori, telefonul mobil este un accesoriu “trendy” ce confirma pentru individ un anumit statut in cadrul unui grup datorita influentei pe care o au inovatiile tehnologice in perceptia membrilor grupului. Cu toate acestea, nu tehnologia este criteriul cel mai important atunci cand se calculeaza pretul unui telefon mobil, ci mai degraba materialele pretioase din care este facut. Cel putin asa reiese din clasamentul celor mai scumpe telefoane mobile care se vand in Romania, in fruntea caruia se afla cele trei colectii ale Vertu, brandul de telefoane mobile de lux al Nokia.

    Vertu are in acest moment trei colectii diferite – Constellation, Ascent Ti si Signature, toate fiind comercializate si in Romania, in patru dintre magazinele de bijuterii Cellini, spune Robert Joost, directorul de dezvoltare pentru Europa Centrala si de Est in cadrul Vertu. Colectia Signature este cea mai scumpa dintre ele, pretul de pornire fiind de 9.500 de euro, dar nu pentru ca ar avea capacitati tehnice extraordinare, ci pentru metalele si pietrele pretioase cu care este dotat. “Modelele 3G Ascent Ti, care costa 5.250 de euro, sunt ceva mai bine puse la punct in ce priveste specificatiile tehnice, insa cele mai vandute raman telefoanele din colectia Constellation, cu un pret de pornire de 3.850 de euro”, afirma Joost, fara sa dea detalii despre vanzari, in afara constatarii ca acestea “au fost mai putin afectate de criza in Romania fata de alte tari unde suntem prezenti”.

    Compania britanica a venit pe piata romaneasca anul trecut cu asteptari sa vanda in jur de 220 de telefoane mobile, in valoare totala de cel putin un milion de euro, in conditiile in care in prima luna Vertu a vandut 45 de terminale, insemnand un sfert din suma estimata pentru intreg anul. Cel mai scump, conform companiei (care nu a dat detalii asupra modelului sau a cumparatorului) a costat 18.000 de euro.

    Telefoanele mobile Vertu sunt distribuite in magazinele Cellini de Novicio Luxury Division, insa exista si alte companii, precum MediaMaxCenter sau Gersim, care importa gama de telefoane de lux direct de pe alte piete europene – Austria, Germania, Italia – sau chiar din Dubai. Din cauza pretului ridicat, multi comercianti prefera sa vanda aceste telefoane pe baza de comanda, cerand un avans de cel putin jumatate din valoarea mobilului. Foxy Computers, spre exemplu, comercializeaza de doi ani telefoane mobile Vertu, cel mai scump disponibil la comanda, un Signature WG Full Pave Diamons, costand peste 80.000 de euro, aproape cat o masina de lux. “Preturile incep de la 4.500 de euro si depasesc 80.000, dar vanzarile sunt slabe. Pana acum am vandut numai doua modele, ambele sub 15.000 de euro”, spune Antonio Mihalca, asociat in cadrul magazinului online.

    In total, vanzarile de telefoane Vertu din Romania se invart in jurul a 1.000 de exemplare, daca luam in calcul asteptarile Vertu pentru anul trecut si estimarea anterioara a lui Razvan Stanciulescu, directorul executiv al MediaMaxCenter, ca in 2007 au fost vandute 500 de bucati. Dincolo de pretul ridicat, explicatia ar fi faptul ca putini romani sunt mai interesati de aspectul telefonului decat de functiile tehnice uzuale – care lipsesc modelelor Vertu, dar sunt obligatorii pentru mobilele din generatia actuala.

    Anul trecut, vanzarile de telefoane mobile s-au cifrat la 362 de milioane de euro, in scadere cu 4,5% fata de 2007, pe fondul reducerilor de pret pentru terminalele GSM la nivel international, dar si al evolutiei cursului monedei nationale in raport cu euro, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piata GfK Romania. Cele mai mari vanzari au fost inregistrate in trimestrul al patrulea, insemnand aproape o treime din valoarea totala a pietei. “Desi din punct de vedere valoric a fost inregistrata o scadere, numarul de telefoane mobile vandute anul trecut a crescut”, spune Andi Dumitrescu de la GfK Romania. Este vorba de peste 5,4 de milioane de telefoane, cu jumatate de milion mai multe decat in 2007.

    Andi Dumitrescu, Gfk: "Peste 95% dintre telefoanele cumparate din magazinele din Romania au afisaj color, iar multe dintre ele au si camera foto, bluetooth si MP3"

  • iPhone a extins nisa ecranului tactil

    De la lansarea telefonului mobil iPhone al Apple, in iunie anul trecut, toti principalii producatori de celulare din lume si-au anuntat rand pe rand planurile in ce priveste noile modele, dotate cu ecran tactil. LG a lansat Prada, HTC a venit cu Touch Diamond, Samsung pregateste Omnia, Sony Ericsson va lansa anul viitor Xperia, Motorola lucreaza la Blaze, iar Nokia tocmai si-a dezvaluit planurile legate de un nou telefon cu touchscreen.

    "Apple pare sa fi schimbat parerea tuturor despre tehnologia touchscreen”, observa Geoff Walker, director de produse in cadrul Elo TouchSystems, divizia producatoare de ecrane tactile a Tyco Electronics. Remarca lui Walker are la baza in principal faptul ca pana nu demult, ecranele tactile erau folosite aproape exclusiv in mediul corporatist, in special de banci si de companii cu activitate comerciala, precum lanturile de restaurante sau firmele de distributie.

    De fapt, industria a crescut in mod constant in ultimii ani, sustinuta tocmai de bancomate, de aparatele folosite pentru preluarea, modifi carea si monitorizarea comenzilor din restaurante, de sistemele de navigare prin GPS si de alte echipamente portabile precum console de jocuri sau chiar laptopuri. Dar putini dintre consumatorii deja obisnuiti cu ecranele tactile au fost impresionati de echipamentele cu touchscreen pana la aparitia iPhone si nici companiile nu au insistat prea mult in acest sens in strategia lor de dezvoltare de noi produse.

    Apple a schimbat perceptia consumatorilor asupra ecranelor tactile, prin tehnologia multitouch, care permite efectuarea mai multor comenzi in acelasi timp, lucru destul de rar intalnit in cazul majoritatii echipamentelor dotate cu touchscreen deja disponibile pe piata. “Primul model a fost un catalizator pentru industria ecranelor tactile, generand un interes urias in industrie pentru telefoanele cu touchscreen”, spune Femi Omoni, analist in cadrul IMS Research. Si nu numai pentru mobile, ci si pentru alte electronice precum laptopuri, sisteme GPS sau console de jocuri.

    Dell, spre exemplu, a ales pentru gama de mini-laptopuri Latitude XT un touchscreen produs de compania israeliana N-trig. Compania producatoare de ecrane tactile a observat inca de anul trecut o crestere surprinzatoare a vanzarilor. “In a doua parte a lui 2006, cand am incheiat contractul cu Dell, majoritatea producatorilor de echipamente erau foarte reticenti sa foloseasca ecranele tactile”, spune Amihai Ben-David, directorul executiv al N-trig. “De la inceputul lui 2007 insa, cand aparusera deja primele zvonuri despre lansarea iPhone, aceiasi producatori au fost primii care au revenit ca sa comande ecrane pentru produsele lor.”

    Ecranele tactile multitouch, de genul celor incluse in iPhone, sunt insa destul de costisitoare, spre deosebire de cele obisnuite, ceea ce inseamna ca nu vor fi adoptate la scara larga prea curand. Ben-David crede ca este nevoie de aproximativ cinci ani, timp in care preturile vor scadea sufi cient de mult incat sa determine companiile sa treaca la noua tehnologie. Directorul executiv al Wacom Technology, Joseph W. Deal, considera insa ca ar fi nevoie de mai mult timp pana cand diferenta de pret ar fi substantiala. Iar analistii din industrie par a fi de acord cu Deal, argumentand ca piata nici macar nu este suficient de dezvoltata in zona ecranelor tactile obisnuite.

    In prezent, o foarte mica parte din totalul telefoanelor mobile vandute la nivel mondial sunt dotate cu touchscreen, ponderea urmand sa creasca pana la 30% in 2013, conform companiei de cercetare de piata iSuppli. “Iar din randul computerelor mobile, poate doar 10% vor fi echipate cu ecran tactil, iar o treime dintre ele vor fi multitouch”, adauga Roger L. Kay, presedintele companiei de cercetare Endpoint Technologies Associates. Anul acesta, piata mondiala a ecranelor tactile va ajunge la 1,8 mld. dolari (1,2 mld. euro), in crestere cu 50% comparativ cu 2007, cand vanzarile s-au cifrat la 1,2 mld. dolari (0,82 mld. euro), conform unor statistici realizate de compania de cercetare de piata DisplaySearch.

    In schimb, cifrele iSuppli sunt cu totul altele, piata mondiala urmand sa se cifreze anul acesta la 3,4 mld. dolari (2,3 mld. euro), in conditiile in care numarul de ecrane tactile vandute va depasi 340 de milioane. Cat despre vanzarile pana in 2013 de echipamente mobile dotate cu ecran tactil, precum celularele, organizatoarele personale sau laptopurile, analistii companiei de cercetare IMS Research estimeaza ca numarul acestora va depasi 230 de milioane, de aproape opt ori mai mult decat anul trecut.

    Problema evolutiei lente a pietei nu este insa aspectul legat de hardware, ci lipsa unor aplicatii software capabile sa ofere ecranului o capacitate optima de functionare. Explicatia este faptul ca foarte putine aplicatii software dedicate echipamentelor precum telefoanele mobile sau consolele portabile de jocuri sunt gandite special pentru un ecran multitouch, dupa cum spune John Jacobs, director de cercetare in cadrul DisplaySearch.

    Telefoanele mobile sunt insa cele mai la indemana echipamente pentru dezvoltarea de ansamblu a industriei ecranelor tactile. Nokia, a carei prima incercare in domeniu a fost in 2003, cand a lansat un telefon cu touchscreen la care a renuntat insa in scurt timp, este cel mai nou venit in cursa telefoanelor mobile cu ecran tactil. “Lucram deja la platforma software pentru touchscreen, iar primul model de telefon ar trebui sa fi e lansat pe piata pana la finalul acestui an”, spunea recent Devinder Kishore, directorul de marketing al diviziei din India a Nokia.

    HTC a intrat pe acest segment cu un model cu touchscreen in 2006, urmat de LG un an mai tarziu si de Samsung in 2008. Acum, fiecare dintre acesti producatori are in portofoliu cel putin patru modele de celulare cu ecran tactil, concurente cu iPhone. “Consumatorii de-abia acum incep sa ia in considerare conceptul de touchscreen. Piata este inca mica, dar exista un potential de crestere de 100% in ce priveste segmentul telefoanelor mobile cu ecran tactil”, spune K.W. Kim, presedintele si directorul executiv al LG Electronics.

    Strategia companiei vizeaza exploatarea acestui potential, mai ales ca pana acum au fost inregistrate rezultate multumitoare, LG raportand in iulie vanzari de peste 7 milioane de celulare cu touchscreen. Analistii companiei de cercetare IMS Research considera ca principala tendinta care se va manifesta in industrie va fi aceea ca producatorii de mobile nu vor mai folosi in urmatorii cativa ani ecranele tactile doar pentru telefoanele inteligente, din gama high-end, ci le vor integra tot mai mult in celulare din segmentul mediu, de volum.