Tag: somaj tehnic

  • Şomaj tehnic şi de la 1 iunie. Noile prevederi, publicate în Monitorul Oficial

    Şomajul tehnic va fi acordat şi de la 1 iunie în acele domenii în care se menţin restricţii, până la ridicarea acestora, stabileşte OUG 92/2020, publicată vineri în Monitorul Oficial. 

    În forma iniţială, discutată joi de Guvern, scria că măsura de sprijin va putea fi păstrată până la finalul anului în cazul domeniilor ce nu-şi pot relua activitatea.

    Indemnizaţia de şomaj tehnic este de 75% din salariul de bază, dar statul acoperă cel mult 75% din câştigul salarial mediu brut. În cazurile în care suma de la stat nu acoperă 75% din salariul de bază, firmele pot acoperi diferenţa.

    Nu doar angajaţii, ci şi persoanele ce lucrează pe cont propriu vor putea primi, în continuare, indemnizaţia de şomaj tehnic. Astfel, PFA-urile, persoanele cu profesii liberale sau cele care lucrează pe drepturi de autor vor putea solicita de la stat, lunar, suma de 4.072 de lei brut, echivalentul a 75% din salariul mediu pe economie.

    Subvenţionarea de la stat a indemnizaţiilor de şomaj tehnic, atât pentru salariaţii cu contracte de muncă suspendate. cât şi pentru profesioniştii ce au întrerupt activitatea din cauza epidemiei, a început la jumătatea lunii martie, odată cu declararea stării de urgenţă pe teritoriul României. Ulterior, măsura a fost prelungită de Executiv până la 31 mai.

     

     

  • Atenţie! Orice solicitare făcută angajatului care se află în şomaj tehnic poate conduce la dosar penal şi pierderea banilor de la stat

    „Scuză-mă, ştiu că eşti acasă. Poţi să-mi trimiţi şi mie, pe mail, pontajul tău?”

    O astfel de solicitare îţi poate aduce dosar penal, dacă angajatul pe care îl deranjezi este în şomaj tehnic. În plus, dai înapoi banii primiţi ca ajutor de la stat.

    Lavinia Tumbăr, avocat specializat în legislaţia muncii, atrage atenţia că salariaţii cu contractele de muncă suspendate nu pot da nici măcar un email în folosul angajatorului.

    Citiţi articolul integral pe Mediafax.ro. 

  • Guvernul plăteşte 45% din salariul de bază, timp de trei luni, pentru cei care revin la muncă, din şomaj tehnic. Cum poţi beneficia de ajutor de la stat

    Guvernul va lua în această seară mai multe măsuri de sprijinire a angajaţilor şi angajatorilor, în criza coronavirusului, măsuri ce se vor aplica de la 1 iunie.

    Dacă angajaţii tăi s-au aflat până acum în şomaj tehnic trebuie să ştii că şi de acum înainte, timp de trei luni, statul te poate ajuta. Mai exact de la reluarea activităţii angajaţii tăi pot primi, timp de 3 luni, 45% din salariul de bază. Practic tu îi vei mai plăti doar 55 % din salariu. Există şi condiţii puse de stat. Astfel, după terminarea celor trei luni în care Guvernul te ajută, vei fi obligat să îţi ţii angajaţii încă 6 luni, fără să poţi renunţa la ei.

    Ce trebuie să faci să beneficiezi de ajutor de la stat:Angajatorul depune prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această sumăIată şi ordonanţa de urgenţă care va fi adoptată în şedinţa de guvern de astăzi de la ora 19.

    Citiţi continuare pe mediafax.ro

  • Amenzi de 260.000 lei aplicate de ITM Prahova pentru două firme la care lucrau cei din şomaj tehnic

    Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a aplicat două amenzi în valoare totală de 260.000 de lei la două firme la care, în timpul unor controale, au fost găsiţi salariaţi care figurau în şomaj tehnic.

    “O societate de fabricare a mobilei a primit amendă de 200.000 lei pentru 40 de angajaţi care erau la muncă, iar o alta firmă, care produce mase plastice, a primit 60.000 lei amendă pentru 3 salariati găsiţi la lucru, deşi în acte toţi aceştia figurau în şomaj tehnic”, a declarat Dumitra Ionescu, directorul ITM Prahova.

  • Miliardarii care şi-au trimis angajaţii în şomaj tehnic

    Cel puţin 20 dintre cei mai bogaţi oameni din Marea Britanie au beneficiat de schemele de şomaj tehnic acordate de statul britanic, potrivit unui articol al publicaţiei britanice The Mirror.

    Se pare că cei mai bogaţi oameni ai ţării au pierdut mai mult de 54 de miliarde de lire serline în ultimele două luni, ca urmare a pandemiei de coronavirus, potrivit unui articol al Sunday Times Rich.

    Cancelarul Rishi Sunak a sugerat că în jur de 7,5 milioane de oameni ai circa un milion de businessuri britanice sunt în prezent în şomaj tehnic, dar folosirea schemei de anumiţi miliardari a creat controversă.

    Mulţi dintre cei mai bogaţi 10 oameni ai ţării au trimis angajaţii în şomaj tehnic, schemă prin care în Marea Britanie aceştia sunt plătiţi cu 80% din salariu de către guvern – cu până la 2.500 de lire sterline pe lună.

    Lista îi include pe Sri şi Gopi Hinduja care au ajuns în lista celor mai bogaţi oameni ai ţării cu o avere de 22 miliarde de lire sterline.

    Cei doi fraţi au înregistrat o scădere a averii cu 6 miliarde de lire sterline anul acesta.

    Sir Jim Ratcliffe, coproprietarul lanţului de hoteluri Pig, a fost criticat pentru trimiterea în şomaj tehnic a majorităţii angajaţilor.
    De asemenea, printre oamenii de afaceri britanici care şi-au trimis angajaţii în şomaj tehnic se numără fraţii Reuben (private equity) şi familia Weston.

    Un alt angajator bogat care a cauzat controverse din cauza faptului că a beneficiat de ajutorul de şomaj tehnic este Sir Richard Branson care are o avere de 3,625 miliarde de lire sterline şi a trimis în şomaj tehnic 8.000 de angajaţi ai Virgin Atlantic.

    Câţiva dintre cei care au fost acuzaţi de folosirea schemei, printre care Joe Lewis (3,992 miliarde de lire sterline) şi Daniel Levy (329 milioane de lire sterline), amândoi proprietari ai clubului de fotbal Tottenham Hotspur şi Victoria Beckham (370 de milioane de lire sterline), au renunţat la folosirea schemei.

     

  • Starea de alertă: Cei care nu îşi pot relua activitatea vor primi în continuare şomaj tehnic

    Şomajul tehnic pe banii statului va fi menţinut şi după încheierea stării de urgenţă. Măsura va putea fi aplicată până la finalul anului în domeniile de activitate în care se menţin restricţii, potrivit proiectului de lege pentru instituirea stării de alertă.

    Proiectul de lege pentru instituirea stării de alertă pe teritoriul României stabileşte ca prevederile OUG 30/2020, actul care a introdus posibilitatea acordării şomajului tehnic, să se aplice în continuare.

    Sectoarele în care activitatea nu poate fi reluată vor beneficia de sprijin financiar de la stat şi după încheierea stării de urgenţă, dar nu mai târziu de finalul anului.

    Subvenţionarea şomajului tehnic se face la cererea angajatorilor care au suspendat contractele salariaţilor.

    Măsura a fost introdusă din 16 martie, când pe teritoriul României a fost declarată starea de urgenţă.

    Proiectul de lege pentru instituirea stării de alertă stabileşte, totodată, ca angajatorul să nu poată modifica temporar felul şi locul muncii salariatului, fără ca acesta să fie de acord. Astfel, acceptul angajatului va fi necesar inclusiv pentru munca de acasă sau telemunca.

    Legea cu măsurile care ar putea fi aplicate în starea de alertă a trecut miercuri de votul final din Parlament.

  • Mai mult de 300.000 de angajaţi se întorc la muncă astăzi. „Este vorba despre repornirea industriei auto. Este un efect de domino – odată ce încep companiile mari, vor începe toate“

    Numărul contractelor suspendate, adică angajaţii trimişi în şomaj tehnic, a scăzut cu aproape 302.000 pe 30 aprilie comparativ cu ziua precedentă, un indicator că angajaţii se vor întoarce la locurile de muncă de dinainte de decretarea stării de urgenţă.

    Numărul contractelor sus­pendate, adică an­ga­jaţii care au fost trimişi în şo­maj tehnic, a scăzut cu aproape 302.000 pe 30 apri­lie comparativ cu ziua prece­den­tă, un indicator că aceşti angajaţi îşi vor re­lua activitatea şi se vor întoarce la lo­curile de muncă de dinainte de de­cretarea stării de urgenţă.

    Numărul contractelor suspendate din industria prelucrătoare a scăzut cu 145.567 pe 30 aprilie comparativ cu ziua precedentă, un semn că industria auto îşi redeschide fabricile. „Este vorba des­pre repornirea in­dus­triei auto. Este un efect de domino, odată ce încep com­paniile mari, vor înce­pe toate. Industria de automotive a re­pornit, dar în rest nu am văzut miş­cări“, a declarat pentru ZF Florin Godean, country manager la Adecco România & Ungaria.

    Industria auto se aşteaptă la peste 120.000 de angajaţi care să revină în fa­brici de luni, 4 mai, odată cu reluarea pro­ducţiei la Dacia şi Ford. Repornirea produc­ţiei de maşini de către Automo­bile Dacia şi Ford România va însemna şi dezgheţarea industriei producătorilor de componente, în condiţiile în care şi aceştia vor relua producţia.

    Adrian Sandu, secretar general al Asociaţiei Constructorilor de Automo­bi­le din România (ACAROM), a ex­plicat că circa 20-25% din totalul anga­ja­ţilor productivi din sectorul auto lu­crau săp­tă­mâna trecută, iar numărul acestora va creş­te de astăzi, odată cu re­startul activi­tă­ţilor de producţie la Dacia şi Ford şi în paralel la furnizorii aces­tora. El estima că se va ajunge la 45-50% din total angajaţi activi pe 4 mai. „Este posibil ca 45% din­tre anga­jaţii din industria auto să revină la lu­cru. Companiile trebuie să facă în aşa fel încât cei care revin să păstreze dis­tan­ţa, este foarte normal să fie aşa. Odată ce în­cep activitatea mariile companii din indus­tria auto din Europa, încep toate“, adaugă Florin Godean.

    Luând în calcul circa 240.000 de an­ga­jaţi la nivelul industriei auto locale, săptămâna trecută erau la posturi sunt circa 60.000, iar de azi sunt aşteptaţi cel puţin 120.000. Miza reluării producţiei este una uriaşă pentru economia româ­neas­că, în contextul în care dincolo de cei 20.000 de angajaţi de la Ford şi Dacia, alţi peste 220.000 lucrează în in­dustria de componente.

    Producţia a fost deja reluată de cei de la Continental, Michelin, Bosch, iar repornirea continuă, în condiţiile în care toate companiile au anunţat implementarea unor măsuri suplimentare.

    O altă industrie unde numărul contractelor suspendate a scăzut mult de pe o zi pe alta este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde pe 30 aprilie erau cu aproape 45.000 mai puţine contracte suspendate decât în ziua precedentă.

    Angajaţii revin la muncă şi în industria hotelurilor şi a restaurantelor. Numărul contractelor suspendate din această industrie a scăzut cu mai mult de 14.200 pe 30 aprilie faţă de ziua precedentă.

  • Jumătate din angajaţii sectorului privat din Franţa au trecut pe banii statului: 9,6 milioane de muncitori beneficiază de schema de şomaj tehnic

    Numărul angajaţilor din Franţa care beneficiază de schema de „şomaj temporar” gândită de stat pentru a salva locurile de muncă afectate de pandemie s-a ridicat la 9,6 milioane de oameni, adică aproape jumătate din angajaţii sectorului privat, a anunţat Muriel Penicaud, ministrul Muncii, citată de FT.

    Ea a declarat pentru un post de radio francez că situaţia este „complet anormală şi fără precedent în Franţa”.

    Schema de şomaj va costa circa 24 miliarde euro, din pachetul economic bugetat de guvernul francez la 110 miliarde euro. Aceasta va rămâne activă şi după data de 11 mai, când guvernul ar trebui să înceapă relaxarea restricţiilor pentru a evita „o catastrofă”, a spus Penicaud.

    Cu toate acestea, ea punctează că sprijinul va fi retras treptat, pe măsură ce companiile îşi reiau activitatea.

     

     

     

     

     

     

  • Şomaj tehnic pe acorduri rock: ce se întâmplă în perioada pandemiei cu restaurantul Hard Rock Cafe

    După răspândirea pandemiei cauzate de coronavirus, reprezentanţii Hard Rock Cafe Bucureşti au decis să trimită echipa de 98 de angajaţi ai businessului în şomaj tehnic. Marius Băban, directorul general al companiei, spune că acum prioritatea este de a le asigura un mediu de lucru sigur, motiv pentru care nu au făcut şi nici nu vor face disponibilizări. „Pe toată durata stării de urgenţă, angajaţii noştri vor rămâne în şomaj tehnic. În funcţie de cum va evolua serviciul de home delivery, la care lucrăm în prezent, luăm în calcul ca o parte dintre ei să se întoarcă la muncă.” Lunar, suma costurilor operaţionale ale businessului se ridică la 350.000 de euro, cele mai importante procente fiind ocupate de costurile salariale, aproximativ 30%, urmate de costul mărfii, care reprezintă 27% din acest total. La acestea se adaugă utilităţile şi serviciile contractate, taxele de franciză, chiria spaţiului şi G&A (costuri generale şi de administrare – n. red.). În 2019, cifra de afaceri a businessului a fost de peste 4,5 milioane de euro. „Ne-am bucurat de un start foarte bun pentru 2020. Până la începutul crizei, aveam o depăşire de 10% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Scenariul pe contextul actual nu este unul tocmai optimist şi depinde foarte mult de cât se va prelungi starea de urgenţă. Până la finalul acestui an, estimăm o reducere a veniturilor cu cel puţin 50% faţă de anul precedent”, spune Marius Băban.

    Deşi au decis ca atât restaurantul Hard Rock Cafe, cât şi magazinul Hard Rock Shop să rămână închise pe durata perioadei impuse de autorităţi, reprezentanţii companieii spun că lucrează totuşi la dezvoltarea unui meniu special pentru livrările la domiciliu, pe care speră să îl poată lansa cât mai curând, la începutul lunii mai, şi pe care să îl menţină şi după redeschiderea restaurantului.

    Deoarece serviciul de delivery încă nu a fost lansat, Marius Băban spune că este prematur să estimeze ce procent din veniturile obişnuite va fi acoperit de acest serviciu. „Important pentru noi este să putem asigura un minim de cash-flow, aspect care va depinde direct de evoluţia comenzilor.” În ceea ce priveşte costurile operaţionale, el estimează că prin livrarea la domiciliu ar putea acoperi până la 5-7% din costurile operaţionale, deoarece activitatea Hard Rock Cafe nu se bazează doar pe serviciile standard de restaurant. „Prin Hard Rock Shop comercializăm o gamă variată de suveniruri ale brandului şi o mare parte din serviciile noastre implică organizarea de concerte şi evenimente.”

  • Solidaritate de premier: Orban bagă şi „şefimea” în şomaj tehnic

    Premierul vrea ca şi demnitarii să poată intra în şomaj tehnic. Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă privind şomajul tehnic în rândul demnitarilor. Violeta Alexandru, ministrul Muncii: Este momentul unei solidarităţi pe toate planurile şi la toate nivelele

    Nimeni nu e „prea şef” ca să intre în şomaj tehnic. Ludovic Orban şi-a dat seama că nu doar mediul privat trebuie să ducă greul acestei crize. După ce a anunţat că va băga şi bugetarii în şomaj tehnic, acum a pus ochii şi pe cei cu funcţii în stat.
    Ludovic Orban, premierul României: ”Să găsiţi o formă de exprimare a solidarităţii şi pentru şefime, adică inclusiv pentru noi, demnitarii care exercităm funcţii de demnitate publică, da?”

    Violeta Alexandru, ministrul Muncii: ”Da. Şi eu cred că este momentul unei solidarităţi pe toate planurile şi la toate nivelele.”
    Guvernul va adopta, cel mai probabil, săptămâna viitoare o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

    Violeta Alexandru, ministrul Muncii: ”Vă confirm faptul că prima variantă a ordonanţei care vizează şomajul tehnic la nivelul sistemului public este gata. În zilele următoare, în perioada următoare, o voi circula, varianta pe care Ministerul Muncii o propune, şi o voi discuta cu toţi colegii din guvern, care îşi cunosc domeniile de activitate, respectiv specificităţile.”
    Ludovic Orban, premierul României: ”Am o singură observaţie: în cursul acestei săptămâni!”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro