Investitorii în energia verde, domeniu care a înregistrat un adevărat boom în ultimii trei ani atrăgând investiţii de peste 3 mld. euro, fierb în contextul în care bursa zvonurilor privind modificarea schemei de sprijin pentru acest sector creşte de la o zi la alta. Oficial nu se comunică nimic. Neoficial, toate scenariile se iau în calcul. Pe de o parte sunt banii deja alocaţi în acest domeniu, dar şi cele 4,5 miliarde de euro care ar putea fi atrase până în 2020, iar pe de altă parte este povara unor facturi tot mai mari, suportată mai ales de industrie. Presiunile sunt uriaşe, spun oamenii din piaţă. “Pentru anul acesta avem subvenţii în valoare de peste 500 de milioane de euro din schema de sprijin, iar 4% din scumpirea anunţată de 10% a facturii la energia electrică va veni numai din impactul mecanismului de susţinere a energiei regenerabile prin certificatele verzi. Concluzia o trageţi dumneavoastră”, a spus Constantin Niţă, ministrul delegat pentru energie, întrebat despre o posibilă modificare a schemei suport pe care România o aplică în acest moment pentru a-i sprijini pe investitorii în energie regenerabilă.
Tag: solare
-
Vezi aici care sunt cele mai eco gadgeturi
Toate acestea, dar si altele ajuta utilizatorii sa faca economii
de electricitate si in acelasi timp sa protejeze mediul, potrivit
envirogadget.com.
Spre exemplu, Solar Powered Security Cortesy Light, care este
solutia perfecta pentru iluminatul culoarelor si pasajelor
intunecate . Acesta foloseste pe timpul zilei panourile solare,
care reincarca bateriile interne ale dispozitivului. Pe timpul
noptii, acestea se aprind pentru 60 de secunde atunci cand
detecteaza la 100 de m o miscare.