Tag: solar

  • Cine sunt tinerii care au construit de la zero prima casă solară din România. Vor participa la o competiţie internaţională

    Nu trece sfert de oră fără ca măcar unul dintre ei să facă o glumă sau fără să se audă măcar un hohot de râs din partea unuia dintre cei 36 de tineri studenţi care participă la ridicarea Over4, o casă solară, complet electrică şi modulară, al cărei prototip este în prezent instalat în apropierea terenului cunoscut ca Esplanada, de pe Bulevardul Unirii din Capitală. La începutul lunii iunie, după ce va fi complet finisată, casa va fi demontată în bucăţi şi transportată cu şase tiruri în Ungaria, pentru a fi reconstruită acolo, în numai zece zile. Până atunci însă, Over4 e prilej de alimentat solidaritatea „constructorilor” din spatele ei.
    „Într-o firmă specializată în construcţii, arhitectură sau proiectare nu am învăţa atâtea câte învăţăm aici, din propriile greşeli. Venim aici dis-de-dimineaţă, apoi mergem la facultate şi când terminăm, ne întoarcem aici. Am mai şi dormit aici uneori”, spune Răzvan Butucescu, în vârstă de 26 de ani, unul dintre cei care pun umărul – uneori la propriu – la construcţia casei.


    Din când în când, un coleg îi taie calea cărând câteva scânduri în spate, în vreme ce, de la etaj, răzbat sunetele bormaşinii. Muncesc într-un şantier continuu de câteva săptămâni, dar, la finalul fiecărei zile, au satisfacţia că mansarda lor, aşezată momentan pe pământ, e cu un pas mai aproape de a putea fi locuită. Drumul însă nu a început acum două luni, odată cu instalarea efectivă, ci cu mult mai mult timp în urmă.
    „Acum doi ani, ne-am înscris în competiţia Solar Decathlon cu schiţa casei. Iniţial, în 2017, echipa era formată doar din şase membri, studenţi la construcţii şi la arhitectură. Ei au făcut conceptul”, povesteşte Roxana Chivu, responsabilul de comunicare al grupului.
    Pe măsură ce proiectul a avansat, a fost nevoie de oameni noi, aşa că au început o serie de recrutări, prin intermediul reţelelor de socializare şi prin anunţuri răspândite prin facultăţi. Astăzi, echipa numără 36 de membri, incluzându-i pe cei cinci profesori coordonatori. Specializările s-au diversificat prin această extindere, astfel că acum la proiectul Over4 contribuie studenţi nu doar la construcţii şi arhitectură, ci şi de la litere, politehnică ori management. Fiecare a dobândit un rol clar stabilit, proiectul fiind structurat pe departamente: Arhitectură, Instalaţii, Structuri, Comunicare şi Fund Raising.
    „Tot noi ne vom ocupa şi de montarea casei în Ungaria, atunci când va ajunge la locul competiţiei”, spune Alexandra Tatar, şi ea implicată în conducerea Over4 pe drumul către succes.

    O casă pasivă


    Proiectul celor 36 de tineri este prototipul unei mansarde, care ar putea fi, de exemplu, instalată deasupra unui bloc tradiţional. De altfel, potrivit lui Răzvan Butucescu, de aici vine şi numele de Over 4, a cărui alegere a adus prima şi singura ceartă memorabilă din grup. „Practic, dacă montezi această mansardă deasupra unui bloc cu patru etaje, obţii un bloc care depăşeşte patru niveluri, ceea ce înseamnă «peste patru» (over four – engl.). Dar a durat până am căzut de acord asupra acestui nume”, îşi aminteşte Răzvan Butucescu.
    Ceea ce face mansarda Over4 eficientă din punct de vedere energetic – şi, deci, eligibilă pentru Solar Decathlon – este alimentarea exclusiv cu energie de la soare, prin intermediul panourilor solare, folosirea unui sistem de climatizare care controlează temperatura şi nivelul de dioxid de carbon din interior şi o izolare foarte bună astfel încât să nu permită aerului rece să intre pe la îmbinări. Pe pământ, casa ocupă o suprafaţă de 130 de metri pătraţi şi produce de trei ori mai multă energie decât consumă.
    „Practic, este o casă pasivă”, spune Răzvan Butucescu.
    Iniţiativa vine în contextul în care încălzirea globală se vede deja în viaţa de zi cu zi, iar ameliorarea efectelor ei este un efort constant. România se aliniază treptat la aceste tendinţe, dar drumul nu e nici scurt, nici uşor.
    „Totul trece pe electric, însă noi construim în continuare blocuri cu fier-beton, iar asta nu e bine. Din fericire, începe şi la noi să se simtă trendul caselor eficiente energetic.”
    De aceea, scopul principal al proiectului Over4 este îmbunătăţirea modului în care sunt renovate blocurile de locuinţe colective construite în perioada comunistă în România. Acestea reprezintă circa 70% din stocul de locuinţe urbane, potrivit datelor echipei Over4, iar multe dintre ele nu au fost încă reabilitate, nici la standarde locale, nici la standarde europene.

    Dincolo de teorie


    Când va fi complet gata, casa va ajunge la o valoare de 100.000 de euro, bani pe care studenţii nu i-au investit, întregul proiect fiind ridicat pe bază de sponsorizări. Acesta va fi însă preţul pe care un potenţial cumpărător va trebui să-l plătească dacă va vrea să aibă propria mansardă eficientă energetic. Iar oameni interesaţi s-au arătat în ultimele săptămâni, pe măsură ce casa a început să se înalţe.
    După finalizarea concursului din Ungaria – care va avea loc într-o localitate din apropierea capitalei Budapesta, mai exact la Szentendre  – cei 36 de tineri s-au gândit să doneze casa unor oameni care ar avea nevoie de ea, dar decizia nu este încă definitivă. Momentan, încă se fac planurile pentru competiţie.
    „Pe 28 iunie ar trebui să ajungă primul TIR în Ungaria. Avem 15 zile la dispoziţie să montăm casa, apoi urmează o perioadă de monitorizare şi jurizarea. Din juriu fac parte specialişti din mai multe ţări”, spune Alexandra Tatar.
    Ce i-a motivat în toată această aventură? Ambiţia de a demonstra că ceea ce au imaginat ei pe hârtie chiar poate fi pus în aplicare, iar visurile lor de studenţi – la licenţă ori la doctorat – sunt, de fapt, mai mult decât visuri.
    „Dacă nu ne-ar fi susţinut părinţii noştri, nu am fi reuşit să ajungem aici”, spune Răzvan Butucescu, originar din Focşani. Echipa este mixtă şi din punctul de vedere al oraşului natal al membrilor, ei venind din localităţi diferite, precum Buzău, Piteşti, Giurgiu, Galaţi, Iaşi sau Craiova. Iar gaşca de studenţi din jurul casei Over4 este în continuă expansiune.


    Precursorii Over4
    În 2018, la competiţia Solar Decathlon din Dubai a participat proiectul EFdeN Signature, un prototip care a costat circa 300.000 de euro. Casa a fost dezvoltată de o echipă interdisciplinară formată din 60 de studenţi de la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu.
    EFdeN Signature a fost succesorul Prispa, prima casă solară realizată în România. Prototipul a făcut o impresie bună la Madrid în 2012, tot în cadrul Solar Decathlon.
    Expansiunea caselor solare şi posibilitatea conectării cu uşurinţă a acestora la reţea ar putea genera pe orizontală posibilităţi de creştere pentru industria de profil şi ar putea marca începutul descentralizării sistemului energetic local.


    Case „rupte din soare”
    Considerată a fi „olimpiada caselor solare”, competiţia Solar Decathlon este cel mai important eveniment în domeniul arhitecturii şi construcţiilor la nivel mondial. Prima ediţie a avut loc în 2013, în Statele Unite ale Americii, iar de atunci a fost organizată, de-a lungul timpului, pe toate continentele.
    Fiecare an aduce o anumită temă pentru participanţi, iar anul acesta pe frontispiciul Solar Decathlon stă „reabilitarea fondului construit şi regenerarea urbană”. La ediţia din acest an, care va avea loc în iulie în Ungaria, participă 11 echipe din zece ţări de pe patru continente.
    Fiecare echipă are la dispoziţie 15 zile pentru a asambla şi pune în funcţiune locuinţele solare ce vor fi ulterior jurizate în cadrul a zece probe – de la arhitectură, la eficienţă energetică şi până la comunicare şi sustenabilitate. În urma celor zece probe, se vor desemna câştigătorii. Toate echipele sunt formate din studenţi.

  • Cu biroumobilul prin oraş

    Aceasta a lansat biroul mobil Nova, alimentat de baterii solare şi dotat cu Wi-Fi, smart TV, imprimantă, aparat de cafea, toaletă şi chicinetă, care poate fi tractat la locul dorit de utilizatori. Nova poate fi găsit momentan în cinci locuri din oraş şi poate fi închiriat şi ca birou pentru organizatorii unor evenimente. 

  • OutOfOffice – Andreea Micu, avocat, Asociat Crama Avincis: “Cel mai frumos sentiment de libertate” – VIDEO

    Reţelele sociale le folosesc în mod normal mai degrabă „pasiv“ (pentru a vedea noutăţile); postări am puţine, din lipsa timpului. Nici în vacanţe nu le folosesc mai des − vacanţele sunt momente pentru familie. În concediu, sunt nevoită să fiu conectată la activitatea de la birou şi de la cramă. Dezavantaj: nu e vacanţă 100%. Avantaj: când revin la serviciu, nu sunt la fel de încărcată, pentru că anumite taskuri au fost rezolvate de la distanţă.
    Nu aş merge niciodată în vacanţă în ţări periculoase, unde sănătatea şi siguranţa îmi pot fi puse în pericol, iar drepturile omului nu sunt respectate în mod adecvat. Pe termen mediu, nu m-aş duce nici în călătorii foarte lungi cu avionul, pentru că mi se pare obositor pentru cei doi copii (nu plec fără ei nicăieri).

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi cu dvs. în toate concediile?
    Cărţi de citit, cremă solară şi geacă de fâş (niciodată nu ştim ce surprize ne va face vremea!).

    Care este amintirea dvs. preferată dintr-o vacanţă de vară?
    De obicei, plaja şi înotul în mare – cel mai frumos sentiment de libertate.

  • NASA va lansa prima sondă ce ”va atinge Soarele”

     Sonda va fi lansată pe 4 august, conform anunţului oficial NASA. Independent notează că anunţul vine după unele amânări în care specialiştii de la sol s-au asigurat că nava este pregătită.

    Lansarea va avea loc pe 4 august la ora 4:00 a.m. EDT (11:00, ora României) de pe platforma din Cape Canavera, Florida, la bordul unei rachete United Launch Alliance Delta IV Heavy. Mica sondă, ce are mărimea unei maşini, va ajunge la aproximativ 6,11 milioane de kilometri distanţă faţă de Soare. În acea regiune temperatura ajunge la 1.400 de grade Celsius, iar sonda va fi protejată de un scut de carbon cu o grosime de 11,43 de centimetri.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Ţara unde străzile vor fi pavate cu panouri solare, iar preţul unui kilometru poate fi de aproape trei ori mai ieftin decât preţul unui kilometru de autostradă din România

    Efortul are ca miză promovarea capitalei japoneze ca oraş ecologic, atât în ţară cât şi afară, cu ocazia Jocurilor Olimpice din 2020, scrie The Independent.
     
    În mai, o astfel de şosea a fost instalată într-o parcare a unui magazin Seven-Eleven din Sagamihara, Prefectura Kanagawa.
     
    Deasupra panourilor este un material special care să asigure durabilitatea, făcând posibilă deplasarea autovehiculelor. Un astfel de demers nu este nou, străzi solare fiind construite şi în Franţa şi în pistele pentru biciclişti.
     
    Oficialii au în vedere mai mult decât promovarea oraşului pentru Olimpiadă. Şi-au propus ca până în 2030, consumul de energie din Tokyo să fie acoperit în proporţie de 30% de energie regenerabilă, comparativ cu ţinta pentru 2016 de 12%.
     
    De asemenea, autorităţile au precizat că nu există restricţii în termeni de localizare pentru instalarea sistemului de străzi solare, ceea ce creşte posibilităţile de expansiune a energiei regenerabile.
     
  • AVERTISMENTUL SUMBRU al specialiştilor: milioane de copii sunt expuşi unui pericol major

    David Allamby, un oftalmolog britanic, director al clinicii London’s Focus Clinic, avertizează asupra riscului la care sunt expuşi copiii care nu petrec suficient timp afară, la lumina solară. El spune că milioane de copii se îmbolnăvesc de miopie, care în timp se poate agrava, ducând la orbire completă. 

    Potrivit MailOnline, cauza majoră a acestui pericol este timpul îndelungat pe care foarte mulţi copii din noua generaţie îl petrec în casă, jucându-se pe smartphone-uri, în loc să iasă afară, la lumina naturală a soarelui. „Acţionaţi acum! Copiii trebuie încurajaţi să lase telefoanele de-o parte şi să iasă afară să se joace”, le transmite acesta părinţilor, sfătuindu-i să schimbe obiceiul nesănătos al copiilor înainte ca aceştia să îşi piardă vederea.

    Discursul său vine la câteva zile după ce Institutul Naţional de Statistică britanic a publicat date şocante conform cărora copiii petrec în medie doar 16 minute pe zi afară. Pentru adolescenţii de 14-15 ani situaţia este cea mai gravă, deoarece aceştia petrec doar 10 minute pe zi în exteriorul casei. Se pare că băieţii petrec afară de obicei cu cinci minute mai mult decât fetele.

    Dr Allamby spune că 90 de minute pe zi petrecute în exteriorul casei ar putea ajuta la o diminuare simţitoare a riscului de orbire.

    Ţinând cont de dependenţa tot mai mare faţă de telefoanele mobile, jumătate din populaţia lumii întâmpină probleme de vedere până la vârsta de 30 de ani, şi situaţia tinde să se agraveze. Oftalmologul britanic spune că miopia poate cauza şi alte boli grave, precum desprinderea retinei sau glaucomul.

  • AVERTISMENTUL SUMBRU al specialiştilor: milioane de copii sunt expuşi unui pericol major

    David Allamby, un oftalmolog britanic, director al clinicii London’s Focus Clinic, avertizează asupra riscului la care sunt expuşi copiii care nu petrec suficient timp afară, la lumina solară. El spune că milioane de copii se îmbolnăvesc de miopie, care în timp se poate agrava, ducând la orbire completă. 

    Potrivit MailOnline, cauza majoră a acestui pericol este timpul îndelungat pe care foarte mulţi copii din noua generaţie îl petrec în casă, jucându-se pe smartphone-uri, în loc să iasă afară, la lumina naturală a soarelui. „Acţionaţi acum! Copiii trebuie încurajaţi să lase telefoanele de-o parte şi să iasă afară să se joace”, le transmite acesta părinţilor, sfătuindu-i să schimbe obiceiul nesănătos al copiilor înainte ca aceştia să îşi piardă vederea.

    Discursul său vine la câteva zile după ce Institutul Naţional de Statistică britanic a publicat date şocante conform cărora copiii petrec în medie doar 16 minute pe zi afară. Pentru adolescenţii de 14-15 ani situaţia este cea mai gravă, deoarece aceştia petrec doar 10 minute pe zi în exteriorul casei. Se pare că băieţii petrec afară de obicei cu cinci minute mai mult decât fetele.

    Dr Allamby spune că 90 de minute pe zi petrecute în exteriorul casei ar putea ajuta la o diminuare simţitoare a riscului de orbire.

    Ţinând cont de dependenţa tot mai mare faţă de telefoanele mobile, jumătate din populaţia lumii întâmpină probleme de vedere până la vârsta de 30 de ani, şi situaţia tinde să se agraveze. Oftalmologul britanic spune că miopia poate cauza şi alte boli grave, precum desprinderea retinei sau glaucomul.

  • Descoperire uimitoare făcută de NASA în Sistemul nostru Solar: Este un obiect unic şi bizar

    Astronomii au observat un obiect spaţial neobişnuit în centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter. Cei doi asteroizi observaţi orbitează unul în jurul celuilalt şi prezintă trăsături asemănătoare cometelor, inclusiv o coamă luminoasă şi o coadă lungă. Specialiştii au clasificat obiectul ca fiind primul asteroid binar.
     
    În urma observaţiilor realizate cu Telescopul Spaţial Hubble a fost detectat asteroidul 288P, situat în centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter. Dar la o analiză mai atentă specialiştii au realizat că nu este vorba despre un singur asteroid, ci doi, cu o masă şi mărime asemănătoare. Science Daily notează că cei doi asteroizi orbitează unul în jurul celuilalt la o distanţă de 100 de kilometri unul faţă de celălalt,scrie realitatea.net
  • Descoperire uimitoare făcută de NASA în Sistemul nostru Solar: Este un obiect unic şi bizar

    Astronomii au observat un obiect spaţial neobişnuit în centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter. Cei doi asteroizi observaţi orbitează unul în jurul celuilalt şi prezintă trăsături asemănătoare cometelor, inclusiv o coamă luminoasă şi o coadă lungă. Specialiştii au clasificat obiectul ca fiind primul asteroid binar.
     
    În urma observaţiilor realizate cu Telescopul Spaţial Hubble a fost detectat asteroidul 288P, situat în centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter. Dar la o analiză mai atentă specialiştii au realizat că nu este vorba despre un singur asteroid, ci doi, cu o masă şi mărime asemănătoare. Science Daily notează că cei doi asteroizi orbitează unul în jurul celuilalt la o distanţă de 100 de kilometri unul faţă de celălalt,scrie realitatea.net
  • Noua navă proiectată de Stephen Hawking ar putea ajunge la ,,al doilea Pământ” în următorii 20 de ani

    Renumitul fizician lucrează la construirea unei nave care va putea călători la o cincime din viteza luminii, ceea ce înseamnă că ar putea ajunge la cel mai apropiat frate al Pământului în următorii 20 de ani, informează Independent. 
     
    În cadrul unui discurs, profesorul Hawking a afirmat că omenirea trebuie să coloizeze curând o altă planetă pentru a putea supravieţui. Confom savantului, motivul pentru care nicio civilizaţie ,,inteligentă” din univers nu a contactat omenirea până în prezent este că în timp ce acestea au evoluat s-au anhilitat prin intermediul ,,războaielor, a bolilor şi a armelor de distrugere în masă,” spune el. 
     
    Hawking susţine că Pământul a devenit o planetă mult prea mică pentru fluxul de populaţie, ,,resursele sale fiind consumate cu o rapiditate alarmantă”. De asemenea, schimbările climatice şi iminenţa unui cataclism cosmic reprezintă ameninţări puternice pentru Pământ. 
     
    Nava denumită Star Chip va avea doar câţiva centimetri cu o greutate minimă de câteva grame. Aceasta va fi alimentată de raze laser proiectate de pe Pământ. ,,Un astfel de sistem ar putea ajunge pe Marte în mai puţin de o oră, ar ajunge la Pluto în aproximativ o zi şi la Alfa Centauri în doar 20 de ani,” a spus Hawking.