Tag: Softelligence

  • Compania care şi-a dublat anul trecut numărul de angajaţi şi vrea să recruteze încă 50 de programatori

    Strategia a vizat extinderea portofoliului de clienţi pe piaţa locală şi internaţională şi furnizarea unor soluţii software complexe; mai mult de jumătate dintre proiectele gestionate de Softelligence în 2015 au fost alături de companii din ţări precum Marea Britanie, Suedia, Germania şi Austria. O parte dintre companiile multinaţionale din portofoliul activ de clienţi au ales să folosească soluţiile dezvoltate de companie la nivel global, nu doar în România.

    „Pentru a ne atinge obiectivele setate, ne-am îndreptat atenţia către două segmente importante: digitalizarea serviciilor financiare şi dezvoltarea de soluţii cheie de management al relaţiei cu clienţii (CRM). 60% dintre proiectele internaţionale încheiate în ultimul an au venit graţie rezultatelor obţinute alături de clienţi multinaţionali din România şi a recomandărilor primite pentru a replica succesul acestora în cadrul grupurilor din care fac parte.”, a declarat Teodor Blidăruş, managing partner strategy & business development în cadrul Softelligence.

    Serviciile dezvoltate în ultimul an au dus la dublarea numărului de angajaţi, echipa Softelligence numărând în prezent peste 100 de specialişti. Principalele poziţii ocupate au fost cele de dezvoltatori cu competenţe tehnice avansate în limbaje de programare de tipul Java, .NET, JavaScript şi Angular.js, cât şi consultanţi tehnici şi ingineri Quality Assurance. Pentru anul 2016 se estimează o creştere de 50% a numărului de angajaţi ai companiei.

    Cele mai importante activităţi din ultimele douăsprezece luni au vizat dezvoltarea unor soluţii software axate pe digitalizarea proceselor de vânzări şi Customer Journey Mapping, adică generarea unei experienţe memorabile şi continue pentru clienţi în toate momentele de interacţiune cu bradurile respective. Principalele verticale de business au fost în domeniul asigurări, bancar, retail, producţie şi servicii. 

    Printre companiile ce au ales să lucreze alături de Softelligence şi în 2015 se numără lideri de piaţă în industria bancară, de asigurări şi brokeraj, servicii financiare şi retail precum Allianz, Raiffeisen Insurance Broker, Aon Insurance Broker, NN, Provident, ING Bank, Mercedes Benz Financial, Mol sau Flanco.

    Prezentă pe pieţele din Europa Centrală şi de Est, precum şi pe cele din Marea Britanie, Suedia, Germania şi Austria, Softelligence este inclusă de către Deloitte în Top 50 companii de tehnologie cu cea mai rapidă creştere din Europa şi EMEA.

  • Doi fraţi au decis să nu mai lucreze pentru alţii: afacerea lor a ajuns în cinci ani la un milion de euro

    Cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul IT&C, Teodor Blidăruş este acum managing partnerul Softelligence, fiind cel care desenează strategia companiei şi coordonează dezvoltarea acesteia. Aceeaşi funcţie o ocupă şi Adrian Blidăruş, însă atribuţiile sale vizează mai degrabă managementul proiectelor de dezvoltare şi implementare de soluţii complexe de ultimă generaţie, bazate pe tehnologii web, mobile, cloud şi embedded.

    Compania înfiinţată de Blidăruş în 2006 a prins elan din 2011, când cifra de afaceri s-a dublat până la un milion de euro comparativ cu anul precedent, în timp ce anul trecut creşterea a fost de 40%. Pentru 2013, fondatorii şi-au propus o majorare a veniturilor cu 30%, aşa încât anul să fie încheiat cu afaceri de peste 2 milioane de euro, şi o extindere a portofoliului de clienţi, în prezent 90 de companii printre care Ambient, Aon, Allianz, ING, BCR Leasing, Optiplaza sau Mol România. Aproximativ 44% din businessul Softelligence provine din servicii de consultanţă şi implementare de soluţii software de business precum customer relationship management sau business intelligence şi integrarea lor cu sisteme ERP, 35% din proiecte de outsourcing şi 21% din comercializarea de soluţii web şi mobile.

    Timp de opt ani, începând cu 2000, Teodor Blidăruş a ocupat poziţia de Charisma enterprise technical manager în cadrul producătorului autohton de software TotalSoft, acumulând experienţă în domenii precum web & mobile, CRM, BI şi ERP la conducerea unor echipe ce au desfăşurat proiecte de integrare software şi dezvoltare de business.

    FUNCŢIE cofondator
    VÂRSTĂ 35 de ani
    CIFRĂ DE AFACERI 2012 1,52 milioane euro
    ANGAJAŢI 58


    100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

    BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.

  • Afacerile Softelligence au crescut cu peste 40%

    Furnizorul de aplicaţii software pentru afaceri Softelligence a încheiat anul 2012 cu afaceri de 1,52 milioane de euro, în creştere cu peste 40% faţă de anul precedent, a anunţat societatea. Din totalul veniturilor, cea mai mare parte (44%) a provenit din servicii de consultanţă şi implementare de soluţii software de business (Customer Relationship Management, Business Intelligence) şi integrarea lor cu sisteme ERP complexe, 35% din proiecte outsourcing şi 21% din comercializarea de soluţii web şi mobile. Pentru acest an, managementul companiei şi-a propus majorarea veniturilor cu 30% şi extinderea portofoliului de clienţi în industriile strategice pentru Softelligence. O altă direcţie importantă a companiei este creşterea cu 50% a numărului de utilizatori de soluţii software livrate în cloud. Softelligence este un furnizor de soluţii e-business şi CRM integrate cu sisteme ERP. Compania a fost înfiinţată în 2006, iar acţionarii Softelligence sunt Teodor şi Adrian Blidăruş, fiecare cu câte 50% din capital.

    Toate stirile sunt pe zf.ro