In prezent, 70% dintre locuitorii tarilor din Uniunea Europeana
au acces la internet, ponderea celor cu conexiuni in banda larga
fiind de 61%. Prin comparatie, anul trecut era vorba despre 65%
dintre europeni, dintre care 56% aveau conexiuni broadband, iar cu
un an in urma nivelul era chiar mai scazut, de 60%, respectiv 49%,
potrivit studiului Eurostat realizat in toate tarile membre ale
Uniunii Europene. Dintre acestia, 65% acceseaza internetul cel
putin o data pe saptamana, procentul fiind mai ridicat in randul
tinerilor cu varsta intre 16 si 24 de ani si a celor cu un nivel
ridicat de educare, mai exact 90%. La polul opus, doar 37% dintre
europenii cu varsta intre 55 si 74 de ani acceseaza internetul, iar
in randul persoanelor cu un nivel scazut de educare, ponderea
ajunge la 44%.
In Romania, 36% din populatie are acces la internet, iar 34 de
procente acceseaza cu regularitate internetul – 21% in fiecare zi
sau aproape zilnic, 12% cel putin o data pe saptamana si 3% mai rar
de o data pe saptamana. Numarul gospodariilor conectate la internet
este insa mai mare, de 42% anul acesta, existand o tendinta mai
mare de utilizare a internetului in familiile care au si copii
(50%) decat in cele fara copii (37%).
Aproximativ 91% dintre tinerii romani folosesc internetul pentru
a primi si trimite mailuri, procent in linie cu media europeana. In
categoria de varsta 25-54 de ani, 85% dintre romani acceseaza
internetul in acest scop, sub media de 89% din UE, dar si sub tari
precum Cehia (90%), Danemarca (95%), Germania (90%), Franta (92%),
Ungaria (93%) sau Slovacia (92%).
In ce priveste zona de social media, 80% dintre tinerii (16-24
de ani) din Uniunea Europeana sunt activi pe bloguri si retele
sociale. In Romania, este vorba de 61%, mai putini decat bulgarii
(73%), nemtii (88%), francezii (82%), ungurii (79%) sau slovacii
(86%). De fapt, doar in Olanda sunt mai putini tinerii decat in
Romania care acceseaza internetul pentru bloguri si retele sociale,
mai exact 55%, conform Eurostat.
Apelurile video insa sunt mai putin interesante pentru europeni
– 35% folosesc internetul in acest scop, insa activitatea este
preferata de 45% dintre tinerii romani. In randul varstnicilor
(55-74 de ani), unul din cinci la nivel european fac apeluri video
online, in Romania ponderea fiind de 31%.