Tag: socialist
-
Ţara care le interzice şefilor să îşi mai deranjeze angajaţii după orele de program
Ar trebui guvernul să intervină şi să reglementeze modul în care angajaţii sunt obligaţi să răspundă la mail-uri?În Franţa, răspunsul la această întrebare pare să fie da; Partidul Socialist al lui Francois Hollande e pe cale să voteze o lege care va da angajaţilor, pentru prima oară, “dreptul de a se deconecta”, scriu cei de la BBC.Companiile cu mai mult de 50 de angajaţi vor fi obligate să prezinte un plan care să conţină orele (în special seara şi în weekend) în care angajaţii nu sunt obligaţi să răspundă la mesajele electronice.Chiar dacă reacţiile din alte state membre UE nu au fost cele aşteptate, guvernul francez insistă că ideea de conectare permanentă reprezintă o problemă tot mai mare, asupra căreia trebuie luate o serie de măsuri.“Toate studiile arată că există mult mai stres legat de muncă în ziua de azi, şi acest stres este constant”, a declarat parlamentarul socialist Benoit Harmon. “Angajaţii părăsesc fizic biroul, dar nu îşi părăsesc munca. Ei rămân ataşaţi printr-un fel de lesă electronică, exact ca un câine. Mesajele, email-urile colonizează viaţa angajaţilor până la punctul la care aceştia cedează nervos.” -
Cătălin Ivan a trimis socialiştilor europeni cererea de excludere a PSD din S&D şi demisia sa
“Dragă camarade, îţi scriu într-un moment dificil pentru social democraţia europeană, vital pentru România şi pentru Uniunea Europeană. Rândurile acestea şi scrisoarea ataşată, adresată conducerii Grupului S&D, sunt scrise în numele luptei pentru democraţie în România, al luptei împotriva corupţiei şi, mai ales, al rămânerii acestei ţări pe drumul european. Ataşez link-urile mai multor petiţii online care cer excluderea PSD din familia socialiştilor europeni, petiţii care au fost semnate de peste o sută de mii de români care locuiesc în diferite state membre ale Uniunii”, a scris europarlamentarul Cătălin Ivan într-un text trimis fiecărui membru al grupului S&D din Parlamentul European.
Ivan a spus, luni, pe Facebook, că textul a ajuns în cursul zilei „pe mail-ul fiecărui coleg din Grupul S&D din Parlamentul European” şi că a ataşat o cererea de excludere a PSD din grupul socialist european, precum şi trimiteri la „petiţii semnate de mai bine de 100 000 de români” care susţin excluderea PSD din grupul S&D de la Bruxelles
În textul trimis europarlamentarilor socialişti, Ivan spune că Jandarmeria a acţionat la limita legii în protestul antiguvernamental din 10 august.
„În data de 10 august a avut loc un protest al românilor care muncesc şi locuiesc în ţări membre ale Uniunii Europene. Acest protest paşnic a fost transformat într-o luptă de stradă extrem de violentă între jandarmi şi grupuri organizate înfiltrate în rândul protestatarilor după un scenariu pregătit din timp de oameni fideli lui Liviu Dragnea din Ministerul Afacerilor Interne. Trebuie menţionat că preşedintele PSD, primul ministru, ministrul de interne şi şeful jandarmeriei sunt toţi din Teleorman, ultimii trei având singura calitate obedienţa faţă de Liviu Dragnea. Acestui scenariu au căzut victime mii de femei, bătrâni şi copii nevinovaţi, urmările expunerii la gazul folosit de forţele de ordine sunt greu de anticipat, tot mai mulţi ajungând la spital cu probleme respiratorii sau de piele. Armele şi tehnicile folosite de jandarmerie au fost la limita legii, dacă nu ilegale, o anchetă aflându-se în acest moment în desfăşurare”, a scris Ivan.
Potrivit acestuia, lipsa de reacţie a grupul socialist din Parlamentul European ar însemna o „susţinere tacită” a regimului guvernamental de la Bucureşti.
„Dincolo de partea legală, democraţia din România a primit o lovitură extrem de dură din partea partidului care, conform valorilor noastre comune, ar trebui să fie garantul democraţiei şi a libertăţii de exprimare. Pentru că până acum a lipsit o reacţie fermă a conducerii PES sau a Grupului S&D, deşi ne aflăm la o lună de la evenimentele tragice din Piaţa Victoriei, şi pentru că orice zi în plus cu acest partid la guvernarea României înseamnă un pericol imens pentru noi toţi, o amânare a unei discuţii în grupul nostru politic ar însemna o susţinere tacită, un gir dat celui mai nociv regim politic din Europa în acest moment”, se mai arată în textul care a ajuns la fiecare europarlamentar social-democrat de la Bruxelles.
Ivan a conchis că va demisiona din grupul socialist din PE „în eventualitatea în care nu se ia nicio decizie” cu privirea la cererea de excludere a PSD din familia politică europeană.
„Prin urmare, ataşez alături de solicitarea excluderii PSD din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor Europeni şi, în eventualitatea în care nu se ia nicio decizie, demisia mea din acest grup începând cu data de 1 octombrie 2018. Consider că, după 15 ani de politică de stânga şi 9 ani de muncă în acest grup pentru a promova valori precum libertatea, solidaritatea, echitatea socială sau lupta împotriva corupţiei, orice zi în care PSD rămâne în acest grup înseamnă o compromitere a eforturilor noastre comune de până acum. Îţi doresc putere şi inspiraţie pentru a lua cea mai bună decizie pentru grupul nostru politic şi pentru cei care şi-au pus încrederea în noi!”, a mai susţinut Cătălin Ivan în textul trimis europarlamentarilor.
Europarlamentarul PSD Răzvan Popa a anunţat, pe 7 septembrie, că va cere excluderea lui Cătălin Ivan din grupul S&D.
„Am hotărât să cer excluderea lui Cătălin Ivan din grupul S&D din Parlamentul European. Şi aceasta pentru că fostul pesedist, aflat în ultimii ani în permanent conflict cu toate conducerile partidului, a început campania electorală alături de PPE. În fapt, prin acţiunile sale, Cătălin Ivan luptă împotriva socialiştilor europeni şi se comportă şi acţionează ca un membru de bază al familiei popularilor europeni. Este dezamăgitor că un fost coleg îşi poate dori, ba chiar încuraja, ca partidul datorită căruia a ajuns în Parlamentul European să fie sancţionat de familia politică europeană (…) În ultimii ani, Ivan a dovedit că este doar un tip conflictual, s-a certat cu toţi foştii colegi, iar acum cere un vot chiar împotriva celor care l-au trimis la Bruxelles. Dacă nu ar fi lipsit de la lecţia de “demnitate” şi-ar fi depus până acum mandatul. Cum însă nu a făcut-o, rămâne doar un personaj toxic pentru politică, ce nu are ce căuta în familia social democrată europeană”, a scris Răzvan Popa pe Facebook.
Europarlamentarul Cătălin Ivan a anunţat, pe 14 august, că va depune în toamnă la grupul socialist din Parlamentul European o solicitare de excludere a PSD din rândurile socialiştilor europeni, cerere însoţită de un dosar privind „acţiunile acestui grup infracţional pus în apărarea corupţilor”.
„După discuţii cu mai mulţi colegi din Parlamentul European, voi depune la începutul sesiunii de toamnă a Parlamentului European o solicitare de excludere a PSD-ului din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European. Voi înainta conducerii Grupului un dosar complet cu acţiunile acestui grup infracţional pus în apărarea corupţilor şi voi obţine sprijinul colegilor de bună credinţă din celelalte delegaţii naţionale. Dacă socialiştii europeni nu se dezic de Dragnea şi de partidul lui, atunci alegerile de anul viitor nu sună bine deloc”, a scris eurodeputatul PSD, Cătălin Ivan, marţi pe Facebook.
Acesta a adăugat, cu referire la PSD, că a decis să se angajeze total „în blocarea acestei structuri mafiote”.
„După 15 ani de activitate politică, sperând permanent că va veni o generaţie care-l va reforma şi care va impune un nou mod de a face politică în România, generaţie care a venit dar nu a schimbat nimic, am decis să mă angajez total în blocarea acestei structuri mafiote, antiromâneşti, antidemocratice şi total aservite intereselor personale ale unui singur om. O fac cu conştiinţă împăcată că am făcut tot ce a depins de mine, din interior, că să nu se ajungă aici. Nu am putut din interior, am datoria de a face tot ce-mi stă în putere din afară sa”, a precizat Ivan.
-
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: ”Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. ‘Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist’ ”
Nicolae Ceauşescu vorbea, de la balconul Comitetului Central, despre realizările “revoluţiei socialiste” şi ale “societăţii socialiste multilateral dezvoltate”, în timp ce în stradă, mulţimile adunate trebuiau să condamnare “actele huliganice” de la Timişoara şi să-şi exprime solidaritatea cu conducerea PCR.
Printre urale şi scandări se făceau însă tot mai puternic auzite huiduieli şi fluierături. Mişcări bruşte venind dintr-o parte a adunării şi zgomotul unor petarde au transformat manifestaţia în haos. Mulţimea a început să fugă spre străzile din apropiere, abandonând steaguri şi tablouri ale lui Nicolae Ceauşescu şi ale Elenei Ceauşescu. Cei mai curajoşi au încercat să se facă ascultaţi: “Nu plecaţi oameni buni, acum e momentul, hai să mergem la Intercontinental”, se auzea. Tot mai mulţi strigau: “Jos Ceauşescu!”, “Jos călăul!”, “Jos analfabeta!”, “Jos cizmarul!”, “Şi voi sunteţi români!”.
Imaginea lui Ceauşescu din acel moment – cu figura schimonosită de mirare şi frică, cu buzele încercând fără succes să articuleze câteva cuvinte şi cu mâna dreaptă ridicată – a fost transmisă în foarte scurt timp la televiziunile din toată lumea. Cu această imagine se întrerupea transmisia în direct a Televiziunii Române. După o scurtă pauză, Televiziunea şi-a reluat transmisia, continuând ca şi cum nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat, cu câteva imagini de închidere grăbită a marii adunări populare din Capitală. Ceauşescu mai apucase să anunţe suplimentarea cu câteva sute de lei a salariilor, pensiilor şi ajutorului social.
-
De ce jumătate dintre tinerii din SUA vor să trăiască într-un stat comunist în loc de o ţară capitalistă şi democrată
În centrul universitar din Bologna nu sunt neobişnuite manifestările sau conferinţele cu tentă comunistă. Revoluţionarismul socialist romanticizat îi înflăcărează pe tinerii care vin de peste tot din Europa la studii într-unul dintre cele mai prospere oraşe italiene. La 100 de ani de la izbucnirea revoluţiei bolşevice, socialismul şi comunismul capătă noi dimensiuni în lumea capitalistă, în Europa, în SUA şi la celălalt capăt al Pământului.
În vremurile care i-au permis lui Trump să ajungă preşedinte, jumătate din millennialii americani ar vrea să trăiască sub un regim socialist sau comunist. Aşa, cred ei, ar avea un spaţiu de trai mai sigur. Socialismul şi comunismul şi-au pierdut în general din stigmatul pus în timpul războiului rece, când comunismul era considerat un pericol pentru valorile capitalist-democrate. Unu din doi reprezentanţi ai generaţiei millennials din America ar prefera să trăiască într-un stat socialist sau comunist în loc de o ţară capitalistă şi democrată cum sunt SUA, arată un studiu efectuat de firma de cercetare a pieţei YouGov şi fundaţia Victims of Communism Memorial Foundation din Washington. La studiu au participat 2.000 de persoane.
Cum văd aceşti oameni capitalismul şi comunismul este important pentru că millennialii reprezintă acum cea mai numeroasă generaţie din America, după cum a explicat pentru Fox News Marion Smith, directorul executiv al fundaţiei. ”Chiar şi comunismul este o alternativă viabilă pentru ei.“ Sondajul a găsit că 45% dintre respondenţi ar prefera să trăiască într-o ţară socialistă. Spre comparaţie, 42% au spus că preferă capitalismul. Circa 7% ar prefera un stat comunist. Ponderea millennialilor care vor socialism în locul capitalismului este cu 10% mai mare decât cea a populaţiei generale cu aceeaşi înclinaţie. Mai mult de jumătate din baby boomeri preferă capitalismul.
Generaţia millennials este reprezentată de persoanele născute în perioada 1980-2000. Baby boomerii sunt născuţi între 1946 şi 1964. Mai grav, sondajul a descoperit că unul din cinci americani îl consideră pe fostul dictator sovietic Iosif Stalin un erou, în pofida atrocităţilor comise în rândul ucrainenilor şi al popoarelor est-europene în general. De asemenea, mai mult de un sfert din millenniali cred că eroi sunt şi Vladimir Lenin, liderul sângeroasei revoluţii bolşevice, şi Kim Jong Un, liderul Coreei de Nord. Totodată, analiza arată că peste 40% dintre americani ar accepta cenzura şi că şapte din zece americani nu ştiu care este diferenţa între comunism şi socialism.
”Această tendinţă îngrijorătoare subliniază răspândirea analfabetismului istoric al americanilor în ceea ce priveşte socialismul şi eşecul sistemului de educaţie în a-i învăţa pe elevi şi studenţi despre genocidurile, distrugerile şi mizeria cauzate de comunism în urma revoluţiei bolşevice de acum 100 de ani“, a explicat Marion Smith.
Ajutate de mijloace variind de la jocurile electronice, care au marcat generaţia millennials (jocuri de război precum Call of Duty au făcut istorie), la crizele economice şi inegalitatea pe care acestea au exacerbat-o la politică, socialismul şi simpatia pentru URSS au început să iasă din temniţele istoriei şi să perturbe realitatea. Războiul Rece s-a terminat cu victoria capitalismului şi a democraţiei liberale asupra comunismului acum un sfert de secol, când URSS s-a prăbuşit în plin efort de reformare. A trecut un secol de la pornirea revoluţiei bolşevice şi politicieni cu tendinţe socialiste fac furori pe scenele politice din miezul Occidentului.
Anul acesta, Jeremy Corbyn, un politician care s-a descris singur ca fiind un socialist modern, a adus Partidul Laburist din Marea Britanie aproape de victorie în alegerile generale pe o platformă de promovare a studiului gratuit la facultate şi de naţionalizare a căilor ferate, scrie ABC News din Australia. Laburiştii au înregistrat cel mai mare aport de noi fani de după 1945. Iar în SUA, leagănul capitalismului, Bernie Sanders, un socialist de 76 de ani născut în Brooklyn şi care şi-a făcut luna de miere în URSS, i-a oferit lui Hillary Clinton o opoziţie şocant de puternică în alegerile pentru candidatul la preşedinţie din Partidul Democrat.

Alegătorii tineri le-au oferit acestor politicieni energia de a urca în primele rânduri ale scenei politice. Sanders l-a bătut pe Barack Obama în 2008 în ceea ce priveşte voturile primite de la tineri în multe state, în timp ce laburiştii au câştigat 60% dintre voturile alegătorilor cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani. Prezenţa la vot a tinerilor a fost mare. Niciunul dintre candidaţi nu a ieşit victorios, însă amândoi şi-au cultivat imaginea şi mesajele pe platforme de social media ca Twitter.
Socialismul şi-a pierdut din stigmatul pus pe el în Războiul Rece. Bolşevicii au venit la putere în Rusia în urmă cu 100 de ani, la opt luni de la înlăturarea sângeroasă a regimului ţarist, în vremuri de haos, foamete, când infrastructura se prăbuşea văzând cu ochii. Lenin, liderul revoluţionar, şi-a construit politicile pe teoriile comuniste ale lui Karl Marx pentru a oferi o alternativă la democraţia liberală sprijinită de clasa de mijloc rusească. A dat pământ ţăranilor şi a naţionalizat bănci şi companii. Şi-a ucis opoziţia, indiferent că era vorba de politicieni sau de populaţii întregi.
Pentru Osmond Chiu, 31 de ani, unionist şi membru al Partidului Laburist din Asutralia, posibilitatea unei alternative la ştiinţele economice acceptate este moştenirea anului 1917. ”Idea unei elite revoluţionare ierarhice care preia puterea în stat prin violenţă nu este ceva cu multă relevanţă pentru oamenii din statele vestice“, apreciază el.
”Însă ideile pe care Marx le-a exprimat în scris au astăzi multă rezonanţă: idei despre automatizare, despre o armată de rezervişti pentru câmpul muncii, despre inegalitatea masivă, despre capitalism ca sistem predispus la crize. Explicaţiile economice tradiţionale nu funcţionează ori oamenii nu le găsesc convingătoare.“
Chiu a explicat că sentimentul că actualele sisteme aduc prosperitate majorităţii oamenilor a fost spulberat de crizele financiare globale. De atunci, spune laburistul, a crescut interesul pentru socialism în rândul tinerilor. Ideile socialiste au fost promovate prin social media şi prin internet. Stigmatul pus pe termenul ”socialist“ în Războiul Rece dispare. ”Schimbările apar pentru că oamenii care fac schimb de idei socialiste sau social-democrate se pot angaja liber în discuţii. Apoi, mai sunt publicaţiile fără caracter dogmatic.“
Eleanor Robertson, 27 de ani, scriitor, editor şi ”comunistă deschisă“, face distincţie între politicile generaţiei ei şi cele ale ”bătrânilor de extremă stânga“.
”Tinerii tind să fie mai deschişi şi să accepte chestii precum feminismul, antirasismul, activismul pentru minorităţi sexuale, ceea ce cred că este de bine. Este ceva normal acum.“
Robertson a ajuns la socialism prin feminism, pentru că era tot mai dezamăgită de ceea ce a considerat că este obsesia feminismului mainstream pentru numărul femeilor în boardurile companiilor sau în parlament. A căutat şi şi-a promovat teoriile politice online, dar la început i-a fost greu să găsească tineri cu aspiraţii ca ale ei cu care să-şi dezbată ideile.
”În urmă cu cinci ani, nu găseam pe nimeni cu care să vorbesc. Singurii cu care puteam face ceva erau rumegătorii de cărţi. Acum vorbesc mult cu oameni pe Twitter. Urmăresc multe persoane cu idei similare.“ Ea apreciază că istoria şi teoria socialistă, inclusiv explicarea revoluţiei bolşevice şi a URSS, sunt teme de dezbatere încă vii în spectrul de stânga al politicii.
”Oamenii încă vorbesc despre aceste lucruri şi încearcă să înţeleagă ce au însemnat în contextul lor şi ce ar însemna astăzi.“
Alţi millenniali se tem că generaţia lor este înşelată, considerând că ascensiunea unor politicieni precum Corbyn şi Sanders este produsul îmbrăţişării populismului, populism prin care a ajuns la conducerea Americii şi Donald Trump.Satyajeet Marar, de 25 de ani, membru al Partidului Liberal, nu crede că socialismul are multe de oferit tinerilor.
”Oamenii sunt decepţionaţi şi oamenii sunt cinici. Caută lideri care par să creadă cu adevărat într-o idee măreaţă sau mesaj măreţ“, spune el. ”Din nefericire, ne-a fost vândută povestea că marea criză financiară s-a produs doar din cauza capitalismului şi a lăcomiei, ceea ce a condus la rezultate oribile, cum ar fi salvarea băncilor. De fapt, a fost mult mai complicat“, explică liberalul. ”Ideile de egalitate şi de echitate, de a-i lovi pe acei ticăloşi – astfel de idei sunt inerent atrăgătoare, dar este ca vânzarea de ulei de şarpe. Este o idee destul de nerealistă.“
Marar spune că millennialii socialişti sunt naivi în ceea ce priveşte viaţa pe care ar avea-o sub socialism. Crimele în masă şi represiunea politică din timpul regimurilor comuniste sovietice şi chineze s-au întâmplat în mare măsură înainte de a se naşte,
spune el, astfel că ei nu se apropie de ideile de stânga cu grija cu care ar trebui.”Ai avut regimuri comuniste sovietice în a doua jumătate a secolului al XX-lea care în cele din urmă au ajuns să se prăbuşească şi să producă încălcări oribile ale drepturilor omului“, spune Marar.
”Aceste tipuri de politică socialistă şi social-democrată sunt mai populare în ţările care au beneficiat de prosperitatea adusă de capitalism, în care oamenii nu au avut posibilitatea de a vedea îndeaproape ce este socialismul sau cum funcţionează acesta în practică.“
Osmond Chiu atrage atenţia că înclinaţia spre socialism apare la oameni care nu fac parte din clasa muncitoare, ci din clasa de mijloc – oameni cu profesii liberale, funcţionari publici, persoane cu profesii de creaţie şi din mediul universitar. Aceştia sunt adesea în situaţia de a nu avea contracte de muncă cu normă întreagă.
”Au contracte cu perioadă determinată, nu au condiţii bune, nu-şi permit o locuinţă, au datorii mari. Sunt, dintr-un punct de vedere, o nouă formă a clasei muncitoare. Sunt un precariat.“
-
Banii comuniştilor de altădată
Neputând renunţa la bani, pentru că trebuia să aibă relaţii comerciale şi cu statele capitaliste, ţările socialiste i-au transformat în elemente de propagandă, de prezentare a aspiraţiilor lor folosind imagini foarte frumoase, susţine curatorul expoziţiei, Thomas Hockenbull, citat de CNN, de unde şi interesul peste timp pentru bancnotele din vremea comunismului, precum şi a afişelor care transmiteau maselor tot felul de mesaje educative, care se regăsesc şi ele în The Currency of Communism.
Printre exponate se numără o bancnotă din Somalia, cu o femeie care ţine o lopată, o armă şi un copilaş, ori un afiş din Uniunea Sovietică cu o familie adunată în jurul unui pian şi mesajul că asemenea obiecte se pot cumpăra numai economisind bani puţin câte puţin.
-
Ziua în care Iuda s-a înscris în PSD
Pentru asta Socialiştii Europeni şi Internaţionala Socialistă ar trebui să se reunească de urgenţă şi să dea pur şi simplu PSD afară din rândurile lor. Pentru că PSD extinde azi la scară neaşteptată ceea ce gândea odată Noam Chomsky, cel mai comunist dintre filosofii contemporani: bolşevicii nu au fost decât nişte capitalişti deviaţionişti în frunte cu Lenin şi Stalin, iar revoluţia socialistă nu a fost altceva decât o mizerie. Altfel zis „au întinat tovarăşi!” – că tot am fost la ceas aniversar.Dar Chomsky, săracu, de unde să ştie el că bolşevicii-capitalişti care nu-s interesaţi de poporul-muncitor nasc pui vii prin România, la 100 de ani la prelarea puterii şi la aproape 30 după ce au crăpat, şi continuă să întineze idealuri, dacă el nu ştie decât de mustăţile lui Lenin şi Stalin?În literatură, unul care trădează şi întinează nobile idealuri se numeşte o iudă.Exact ce face PSD în aceste zile.Ştim povestea biblică cu toţii, dar nu ştim cu toţii literatura apocrifă care înconjură legenda.Zice literatura apocrifă că Iuda, de fapt, nu ar fi vrut să-l trădeze pe Isus decât pe ici pe colo. E drept că-i plăceau banii şi lui la fel ca lui Dragnea, Tudose sau Mişa, de aia l-a vândut pe cel pe care-l numea Învăţătorul, dar în capului şi-ar mai fi zis: nu-l vând decât de aici de la poala Templului până colea în Gradina Ghetsimani că nu-i drum lung, iar mai încolo se descurcă el că de aia-i Fiul lui Dumnezeu! Iuda, ca mulţi alţii din vremea lui, aştepta de fapt un Mesia care să-i scape pe iudei de romani că aşa interpretau ei vechile prorocii; iar faptul că Isus s-ar fi descurcat el cumva i-ar fi dovedit că, de fapt, chiar este cel aşteptat. Dar a cam dat-o-n bară cu socoteala şi, când a vâzut că ăla dă ochii peste cap pe bune, s-a dus în templu şi a aruncat arginţii luaţi ca preţ al trădării şi apoi s-a spânzurat – aceasta gest din urmă fiind recunoaşterea vinei lui.
De ce are vină Iuda în povestea biblică şi de ce, peste veacuri, povestea este spusă şi răspusă? Chiar dacă s-ar putea ca nicio iotă din ea să nu fie adevărată? Pentru ca toţi să-şi aducă aminte sau să inveţe, dacă nu ştiu, că nu-i frumos să trădezi!
Din zorii FSN-ului comunist şi până azi în rodnicia PSD-ului plin de milionari deviaţionişti cu vile, insule şi vacanţe la Monte Carlo, partidul ăsta a susţinut că ţine cu poporul. L-a mituit pe popor în fel şi chip, a făcut milionari din liderii lui de sindicat ca să-şi cumpere pacea socială, dar a păstrat aparenţa de „partid al stângii”.
Din această săptămână însă PSD nu mai este partidul „poporului”, este „partidul statului”.
-
Ţara care le interzice şefilor să îşi mai deranjeze angajaţii după orele de program
Ar trebui guvernul să intervină şi să reglementeze modul în care angajaţii sunt obligaţi să răspundă la mail-uri?În Franţa, răspunsul la această întrebare pare să fie da; Partidul Socialist al lui Francois Hollande e pe cale să voteze o lege care va da angajaţilor, pentru prima oară, “dreptul de a se deconecta”, scriu cei de la BBC.Companiile cu mai mult de 50 de angajaţi vor fi obligate să prezinte un plan care să conţină orele (în special seara şi în weekend) în care angajaţii nu sunt obligaţi să răspundă la mesajele electronice.Chiar dacă reacţiile din alte state membre UE nu au fost cele aşteptate, guvernul francez insistă că ideea de conectare permanentă reprezintă o problemă tot mai mare, asupra căreia trebuie luate o serie de măsuri.“Toate studiile arată că există mult mai stres legat de muncă în ziua de azi, şi acest stres este constant”, a declarat parlamentarul socialist Benoit Harmon. “Angajaţii părăsesc fizic biroul, dar nu îşi părăsesc munca. Ei rămân ataşaţi printr-un fel de lesă electronică, exact ca un câine. Mesajele, email-urile colonizează viaţa angajaţilor până la punctul la care aceştia cedează nervos.” -
Ţara care le interzice şefilor să îşi mai deranjeze angajaţii după orele de program
Ar trebui guvernul să intervină şi să reglementeze modul în care angajaţii sunt obligaţi să răspundă la mail-uri?În Franţa, răspunsul la această întrebare pare să fie da; Partidul Socialist al lui Francois Hollande e pe cale să voteze o lege care va da angajaţilor, pentru prima oară, “dreptul de a se deconecta”, scriu cei de la BBC.Companiile cu mai mult de 50 de angajaţi vor fi obligate să prezinte un plan care să conţină orele (în special seara şi în weekend) în care angajaţii nu sunt obligaţi să răspundă la mesajele electronice.Chiar dacă reacţiile din alte state membre UE nu au fost cele aşteptate, guvernul francez insistă că ideea de conectare permanentă reprezintă o problemă tot mai mare, asupra căreia trebuie luate o serie de măsuri.“Toate studiile arată că există mult mai stres legat de muncă în ziua de azi, şi acest stres este constant”, a declarat parlamentarul socialist Benoit Harmon. “Angajaţii părăsesc fizic biroul, dar nu îşi părăsesc munca. Ei rămân ataşaţi printr-un fel de lesă electronică, exact ca un câine. Mesajele, email-urile colonizează viaţa angajaţilor până la punctul la care aceştia cedează nervos.” -
Ţara care le interzice şefilor să îşi mai deranjeze angajaţii după orele de program
Ar trebui guvernul să intervină şi să reglementeze modul în care angajaţii sunt obligaţi să răspundă la mail-uri?În Franţa, răspunsul la această întrebare pare să fie da; Partidul Socialist al lui Francois Hollande e pe cale să voteze o lege care va da angajaţilor, pentru prima oară, “dreptul de a se deconecta”, scriu cei de la BBC.Companiile cu mai mult de 50 de angajaţi vor fi obligate să prezinte un plan care să conţină orele (în special seara şi în weekend) în care angajaţii nu sunt obligaţi să răspundă la mesajele electronice.Chiar dacă reacţiile din alte state membre UE nu au fost cele aşteptate, guvernul francez insistă că ideea de conectare permanentă reprezintă o problemă tot mai mare, asupra căreia trebuie luate o serie de măsuri.“Toate studiile arată că există mult mai stres legat de muncă în ziua de azi, şi acest stres este constant”, a declarat parlamentarul socialist Benoit Harmon. “Angajaţii părăsesc fizic biroul, dar nu îşi părăsesc munca. Ei rămân ataşaţi printr-un fel de lesă electronică, exact ca un câine. Mesajele, email-urile colonizează viaţa angajaţilor până la punctul la care aceştia cedează nervos.” -
Ţara care le interzice şefilor să îşi mai deranjeze angajaţii după orele de program
Ar trebui guvernul să intervină şi să reglementeze modul în care angajaţii sunt obligaţi să răspundă la mail-uri?În Franţa, răspunsul la această întrebare pare să fie da; Partidul Socialist al lui Francois Hollande e pe cale să voteze o lege care va da angajaţilor, pentru prima oară, “dreptul de a se deconecta”, scriu cei de la BBC.Companiile cu mai mult de 50 de angajaţi vor fi obligate să prezinte un plan care să conţină orele (în special seara şi în weekend) în care angajaţii nu sunt obligaţi să răspundă la mesajele electronice.Chiar dacă reacţiile din alte state membre UE nu au fost cele aşteptate, guvernul francez insistă că ideea de conectare permanentă reprezintă o problemă tot mai mare, asupra căreia trebuie luate o serie de măsuri.“Toate studiile arată că există mult mai stres legat de muncă în ziua de azi, şi acest stres este constant”, a declarat parlamentarul socialist Benoit Harmon. “Angajaţii părăsesc fizic biroul, dar nu îşi părăsesc munca. Ei rămân ataşaţi printr-un fel de lesă electronică, exact ca un câine. Mesajele, email-urile colonizează viaţa angajaţilor până la punctul la care aceştia cedează nervos.”