Nu mi s-a acrit de maşinile de pe trotuar, de claxoane şi de demenţi. Nu! Vin/plec spre/dinspre serviciu dinspre Piaţa Romană. De luni de zile, pe colţul străzii în care avem sediul, banderole mă avertizează: atenţie, cade tencuiala!
Când e mai calduţ, o iau pe jos spre casă, cât pot. Pe ditamai bulevardul Dacia, afişe: atenţie, cade tencuiala! Mie a început să-mi fie frică să merg pe jos, pe trotuar, ca să nu-mi cadă tencuiala în cap. E mai sigur să merg pe mijlocul străzii: mă înjură ăia din maşini, dar, oricum, sunt nişte ţărani.
Când e puţin frig, a mai dat şi o zăpadă, se umpul pereţii de anunţuri: atenţie , cad ţurţuri – ca să nu ne daţi în judecată că nu v-am zis, dacă ajungeţi la urgenţă la Floreasca.
Am mers săptămâna trecuta în parc. O oră, două, cât am mers noi. Nu a fost o plimbare, a fost o fereală. Parcul a devenit un fel de mers prin Piaţa Romană, puţin modificat – cine dă cu bicicleta peste tine, cine te calcă pe picior cu trotineta, cine te claxonează.