Tag: soare

  • Daea: România îşi va păstra primul loc în UE la producţia de porumb şi floarea soarelui şi în 2019

    “Şi în 2017 şi în 2018, am fost pe primul loc la cultura de floarea soarelui şi porumb în Uniunea Europeană şi sunt premise ca şi în acest an să ne păstrăm pe primul loc”, a spus ministrul. “Dacă în anul 2007 când am intrat în Uniunea Europeană producţia totală la cereale era în jur de 12 milioane de tone, în 2017 a fost de 27 de milioane de tone, în 2018 de 31 de milioane, iar anul acesta se preconizează că ne apropiem de rezultatele obţinute în cei doi ani la rând”, a adăugat acesta.

    Daea a justificat nivelul producţiei prin subvenţiile date de stat fermierilor, dar şi prin iniţiativa acestora de a se moderniza şi de a achiziţiona utilaje agricole performante şi datorită condiţiilor climatice.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De la mărire, la decădere: Cum a ajuns afacerea româncei cu O AVERE MAI MARE decât a lui Ţiriac şi Becali să aibă probleme din cauza DATORIILOR

    Imperiul sprâncenelor Anastasiei Soare începe să aibă probleme pe pieţele financiare americane: din cauza scăderii vânzărilor, investitorii încearcă să scape de datoriile companiei, iar celebra româncă a luat un împrumut de 650 de milioane de dolari pe firmă pentru a-şi plăti dividendele, scrie ZF, care citează Financial Times.

    Vânzările companiei Anastasia Beverly Hills (ABH), fondată de Anastasia Soare, supranumită regina sprâncenelor, au scăzut cu 8% în 2018, potrivit datelor oferite de Fitch Rating, în timp ce compania prognoza o creştere de 10%, scrie Financial Times. Agenţia americană de rating Fitch Rating a revizuit negativ datoriile companiei din cosmetice, după un împrumut de 650 mil. dolari pe care l-a făcut pentru a putea plăti dividende familiei care a fondat businessul. Din cauza acestui împrumut, datoriile s-au majorat de 3,6 ori înainte de taxe, depreciere şi amor­tizare (EBIDA), iar investitorii se aşteaptă ca aceste datorii să crească de peste cinci ori în următorii doi ani.

    Cum a ajuns însă românca să construiască un imperiu în industria frumuseţii?
    Potrivit unui interviu anterior acordat Business MAGAZIN, Anastasia Soare a deschis un salon de înfrumuseţare în 1997 în Beverly Hills.
     
    Ea s-a născut la Constanţa într-o familie de aromâni; mama sa era croitoreasă, însă în fiecare duminică mergea la salonul de cosmetică fiica ei. Familia a plecat în SUA în 1989, înainte de Revoluţie.
     

    „În 1989 m-am mutat în SUA cu fiica mea. Nu vorbeam deloc engleză şi îmi era foarte dor de familie. Primele şase luni au fost incredibil de grele. Atunci mi-am găsit de lucru ca estetician în Beverly Hills”, îşi amintea antreprenoarea Anastasiei Soare începutul „visului american” trăit pe propria piele.

    „Mogul în industria cosmeticii”, „American Success Story”, „Cea mai nouă miliardară din industria americană a frumuseţii” sau, cel mai des, „Regina Sprâncenelor” sunt doar câteva dintre apelativele sub care se regăseşte povestea româncei în titlurile presei internaţionale.

    De la publicaţiile de lifestyle însă, unde numele acesteia era cel mai des întâlnit iniţial, balanţa titlurilor de ziar înclină, de anul trecut, înspre cele economice şi de business, după ce fondul american de investiţii cu capital de risc Texas Pacific Group (TPG) şi-a dat votul de încredere în Anastasia Beverly Hills. Fondul a anunţat achiziţia unui procent minoritar din companie; reprezentanţii celor două părţi nu au dat detalii despre valoarea tranzacţiei, însă specialiştii citaţi în presa internaţională vorbesc despre o sumă care ar ridica valoarea companiei la în jur de 3 miliarde de dolari, în timp ce averea antreprenoarei este evaluată la 1 miliard de dolari.

    Ca urmare a acestor rezultate, Anastasia Soare s-a numărat anul trecut printre noile intrate în clasamentul internaţional Forbes al celor mai bogate femei antreprenor din lume care şi-au construit singure averile, direct pe poziţia 21. Alături de ea, pe aceeaşi poziţie se află nume precum Sara Blakely, fondatoarea companiei de lenjerie Spanx, cu vânzări estimate la 400 de milioane de dolari, Carolyn Rafaelian, fondator şi CEO al companiei de bijuterii Alex and Ani, cu venituri anuale de circa 411 de milioane de dolari potrivit owler.com, şi Neerja Sethi, cofondator al companiei de consultanţă şi outsourcing din IT Syntel, cu venituri anuale de peste 900 de milioane de dolari (cumpărată anul trecut de firma franţuzească de IT Atos SE într-o tranzacţie de circa 3,4 miliarde de dolari).

    Nume cunoscute precum al fashion designerului Vera Wang (poziţia 34, avere de 630 mil. dolari), ale cântăreţelor Madonna (poziţia 36, avere de 590 mil. dolari) sau Celine Dion (poziţia 46, avere de 439 mil. dolari) se află mult mai jos în clasament. Anastasia Soare este totodată şi una dintre cele 14 antreprenoare imigrante cu cele mai mari averi din Statele Unite.

    Compania pe care a fondat-o a evoluat de la un salon de înfrumuseţare închiriat la o reţea de saloane răspândite în toată lumea, precum şi la o linie de cosmetice distribuite în peste 3.000 de magazine anul trecut. În prezent, compania este prezentă în 25 de ţări, cu sute de angajaţi în întreaga lume. Cele mai recente pieţe pe care businessul şi-a extins activitatea sunt Spania, Italia şi Polonia. În România, brandul Anastasia Beverly Hills a fost adus în sistem de franciză de către Andreea Altay şi deţine patru saloane în cadrul cărora se vând şi produsele brandului.

    Primul salon a fost deschis în 2010, la parterul hotelului Radisson, un an mai târziu a urmat salonul din Băneasa Shopping City, în 2014 a fost deschisă unitatea din Dorobanţi, iar în urmă cu trei ani businessul s-a extins şi în afara Capitalei, odată cu deschiderea din City Park Mall Constanţa, oraşul de origine al antreprenoarei. Potrivit celor mai recente date publicate pe site-ul Ministerului de finanţe, franciza a înregistrat în 2016 venituri de aproximativ 4,44 milioane de lei.

    De la idee, la imperiu
    Antreprenoarea povesteşte că, în timp ce lucra ca estetician, în cadrul salonului unde s-a angajat când a ajuns în Statele Unite, a observat o lacună în piaţă: mai exact, a realizat că nimeni nu acorda suficientă atenţie sprâncenelor. „Atunci când petreci suficient de mult timp privind chipuri, realizezi că sprâncenele au o putere de a transforma foarte mare. Astfel, am început să ofer conturarea sprâncenelor ca serviciu separat. Am fost inspirată de Raportul de Aur, un concept despre care am învăţat în detaliu la şcoala de artă. Mi-am dat seama că sprâncenele ar trebui conturate şi personalizate în funcţie de structura osoasă a fiecărei persoane. Astfel, am dezvoltat o formulă care punea în practică acest Raport de aur.

    Pe măsură ce a crescut cererea pentru acest serviciu, am făcut trecerea de la o cameră închiriată într-un salon la propriul meu salon”, îşi continuă ea povestea. („Raportul de aur”, „Proporţia de aur”, notată cu litera grecească Φ, este primul număr iraţional descoperit din istorie. El este aproximativ egal cu 1,618, n.red.) În timp ce mulţi artişti şi arhitecţi şi-au proporţionat lucrările conform acestui raport celebru, considerând că acesta conferă lucrărilor o estetică plăcută, Anastasia Soare a folosit în mod intuitiv principiul în domeniul frumuseţii. Ea povesteşte că încă din perioada copilăriei, în Constanţa, era preocupată de acest concept. „În copilărie am petrecut mult timp în atelierul mamei mele. În acele momente am înţeles pentru prima dată conceptul de proporţie şi am realizat că unghiuri diferite sau ajustări în diferite locuri, pentru diverse tipuri de corp, pot înfrumuseţa instant”, îşi aminteşte ea în interviul acordat Business MAGAZIN.
    În 1997, şi-a deschis propriul salon, iar trei ani mai târziu a creat o categorie de produse cosmetice total nouă – cele pentru sprâncene, care s-a desprins din tehnica ei proprie de pensat. Ulterior, gama de produse cosmetice s-a extins pentru ochi, faţă şi categorii de produse pentru buze. Compania foloseşte social media pentru a-şi dezvolta comunitatea de clienţi – fiind în prezent cel mai urmărit brand din industria cosmeticelor de pe Instagram.

    Într-un interviu anterior acordat publicaţiei internaţionale Forbes, povesteşte că viaţa în România, în perioada regimului comunist, în anii ’70-’80, era greu de suportat: „Existau o mulţime de reguli în care eu nu credeam, ştiam că nu voi putea niciodată ca femeie să fac ceva, să arăt că pot să fac o mulţime de lucruri, aşa că am vrut să fiu liberă, să am acea libertate de gândire, să fiu relevantă şi să pot să aduc o diferenţă în vieţile oamenilor. Nu ştiam dacă voi reuşi sau nu, dar am vrut să încerc. A fost singurul motiv pentru care mi-am dorit atât de mult să vin aici, să schimb ceva. Nu mi-a fost teamă că voi fi respinsă”.

     

  • Imperiul sprâncenelor Anastasiei Soare începe să se clatine. Investitorii încearcă să scape de datoriile companiei, iar românca a luat un împrumut de 650 mil. dolari pe firmă pentru a-şi plăti dividende

    Compania a luat un împrumut de 650 mil. dolari pentru a plăti dividende familiei Soare.

    Vânzările companiei Anastasia Beverly Hills (ABH), fondată de Anastasia Soare, supranumită regina sprâncenelor, au scăzut cu 8% în 2018, potrivit datelor oferite de Fitch Rating, în timp ce compania prognoza o creştere de 10%, scrie Financial Times.

    Acest fenomen a con­tinuat să se manifeste şi în 2019, în contextul în care vânzările companiei au scăzut cu 30% în primul trimestru.

    Citiţi mai mult pe zf.ro.

    Despre povestea Anastasiei Soare şi modul în care a clădit un imperiu în industria frumuseţii, puteţi citi într-un interviu acordat în exclusivitate Business MAGAZIN.

     

  • Cum ar putea o insulă norvegiană să devină primul teritoriu fără fus orar din lume

    Sommarøy, Insula Verii, este situată la aproximativ 320 de kilometri de cercul polar arctic, iar aici soarele străluceşte pe cer din 18 mai până pe 26 iulie, respectiv 69 de zile.

    Noaptea polară durează din noiembrie până ianuarie, motiv pentru care, în aceste luni de vară, localnicii încearcă să profite cât mai mult de lumină, fără a ţine cont de timpul convenţional/ ora oficială. La mijlocul “nopţii”, poţi vedea copii jucându-se şi oameni care îşi renovează casele, de exemplu.

    Cei aproximativ 300 de localnici au semnat o petiţie pentru a declara insula teritoriu fără fus orar şi, săptămâna trecută, s-au întâlnit cu un membru al Parlamentului norvegian pentru a preda lista cu semnături şi a discuta despre provocările practice şi legale ale iniţiativei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De când intră Trenurile Soarelui în circulaţie şi cât o să coste un bilet până la mare

    Potrivit CFR Călători, începând cu data de 14/15 iunie se va lansa programul estival de transport „Trenurile Soarelui”.

    Timp de aproape trei luni, până la data de 8/9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.

    Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii:

    · 22 trenuri directe (11 tur/11 retur) şi ramurile aferente care pornesc din principalele oraşe vor avea ca destinaţie Constanţa/ Mangalia şi retur. Numai 6 dintre acestea (3 tur/3 reutr) nu vor tranzita Bucureştiul;

    · 32 de trenuri (16 tur/16 retur) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul şi retur, 14 din ele (7 tur/7 retur) ajungând până la Mangalia şi retur, restul oprindu-se la Constanţa. Durata de parcurs între Bucureşti şi Constanţa, pentru trenurile IR fără oprire, este de 1 oră şi 58 de minute.

    · 2 trenuri directe (1 tur/1 retur) vor asigura zilnic legătura Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur, pentru a facilita accesul turiştilor la Delta Dunării. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 tur/2 retur) vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea.

    Între Constanţa şi Mangalia vor exista legături frecvente cu trenul, fiind astfel deservite toate staţiunile de pe litoral.

    Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalaţii de climatizare, iar trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă, arată sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Optică augmentată: probezi şi comanzi ochelarii din faţa PC-ului

    Alexandru Alecu, de profesie economist, a simţit în urmă cu opt ani potenţialul businessului de optică în mediul online, punând atunci bazele Videt.ro – unul dintre primele magazine online de optică din România  – cu o investiţie iniţială modică, de doar câteva sute de euro.

    „Mi-am dorit mereu să fiu antreprenor, iar în 2011, când urmam masteratul de consultanţă în afaceri, m-am hotărât pun bazele unui business de tip e-commerce, dacă nu chiar primul din industria de optică din România. Investiţia iniţială în Videt.ro a fost de doar câteva sute de euro, bani proveniţi dintr-o bursă de merit pe care o primeam la vremea aceea. Am început să lucrez la site la începutul anului 2011 şi am reuşit să îl lansez în vara aceluiaşi an”, povesteşte el.

    Demararea proiectului Videt.ro a fost posibilă cu o investiţie minimă datorită prietenilor lui Alexandru Alecu, care l-au ajutat în câteva segmente cheie de dezvoltare a platformei online. „Preţul lansării unui site la momentul acela era mult prea ridicat pentru capitalul pe care îl aveam la dispoziţie. Am avut însă prieteni, specialişti în web design, dezvoltare software şi fotografie de produs, care m-au ajutat să lansez site-ul cu un buget mult mai mic decât ar fi fost nevoie în mod normal”, a explicat fondatorul Videt.ro.

    În prezent, la opt ani de la lansare, Videt.ro a ajuns unul dintre cei mai mari retaileri online specializaţi în comercializarea de lentile de contact (cu prescripţie şi estetice), ochelari de vedere şi de soare. Noavidet SRL, compania care administrează atât businessul Videt.ro, cât şi alte două magazine online, contact-lentile.ro şi xlentile.ro, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 5 milioane lei (aproximativ 1,1 milioane euro).

    Recent, compania a investit în deschiderea unui showroom nou în Bucureşti, pe Calea Dorobanţilor, pentru a le oferi clienţilor atât posibilitatea de a testa diferite rame de ochelari, cât şi pentru a face controale oftalmologice sau pentru a-şi ridica comanda făcută online. „Poţi proba sute de ochelari, îţi poţi verifica gratuit dioptriile, poţi face adaptarea la lentile de contact şi poţi beneficia de un consult oftalmologic gratuit de la personalul nostru specializat. Spaţiul este folosit de clienţi şi ca pick-up point – îşi pot ridica comenzile pe care le fac online pentru lentile de contact sau ochelari”, a precizat Alexandru Alecu.

    Clienţii Videt au în prezent la dispoziţie peste 1.500 de perechi de ochelari pe care îi pot proba, iar până la finalul anului numărul acestora se va dubla, dat fiind că în industria de optică disponibilitatea produsului este un factor esenţial. „Cu toate că am investit foarte mult în showroom, cred că, deşi astăzi este obligatorie prezenţa unui showroom fizic, în următorii cinci ani tot mai mulţi clienţi vor dori să probeze virtual ochelarii – lucrăm deja la metode care să le permită asta chiar pe Videt.ro”, crede antreprenorul.

    În urmă cu aproape un an, Videt.ro a început implementarea unei funcţionalităţi noi în magazinul online care permite probarea ochelarilor online pe baza tehnologiei de realitate augmentată (AR). „Softul suprapune imagini 3D cu ochelarii din magazin peste imaginile reale ale feţei persoanei care vrea să probeze virtual ochelarii, creând o fuziune între realitate şi virtual. Tot ce trebuie să faci este să laşi camera deschisă ca şi cum ţi-ai face un selfie şi vezi cum îţi vine o anumită pereche de ochelari. Momentan se pot proba doar de pe un calculator, dar, cât de curând, tehnologia va fi disponibilă şi pe mobil”, explică antreprenorul.

    Care este însă procesul din spatele acestei funcţionalităţi pentru probarea ochelarilor virtual? „Pentru ca ochelarii noştri să poată fi probaţi online cu ajutorul acestei tehnologii, trebuie să îi fotografiem cu o aparatură de ultimă generaţie, astfel încât să le creăm un model 3D. Acest proces durează, pentru că este unul care vrea să randeze ochelarii pe faţa celui care îi probează cât mai aproape de realitate, motiv pentru care, momentan, doar o parte din modelele de pe Videt.ro pot fi probate virtual”, spune fondatorul Videt.ro.

    El nu a oferit detalii despre costul implementării acestei funcţionalităţi bazate pe tehnologia AR, însă a precizat că investiţia este ridicată şi a fost realizată direct în platforma principală a holdingului de companii din care face parte Videt.ro.

    În 2016, în acţionariatul Videt a intrat compania cehă Alensa, specializată în distribuţia de lentile de contact şi accesorii aferente la nivelul întregii Europe. Mai exact, Alensa a cumpărat acţiunile asociaţilor Videt, iar Videt a cumpărat site-urile operate de compania cehă în România. Cum a ajuns însă compania cehă să deţină o parte din businessul local Videt?

    „Cu Alensa a fost un proces de merge and acquisition pornit dintr-o întâmplare şi dus la capăt după multe întâlniri şi discuţii în care am aflat că ne aliniem ca viziune de business, de a face industria de ochelari şi lentile mai accesibilă pentru orice consumator care îşi doreşte un produs de brand. Ei au fost cei care ne-au identificat pe piaţa din România. Avem aceeaşi gândire de business, suntem expansivi dar avem şi multă empatie faţă de client, iar scopul nostru nu este doar acela de a face profit în orice condiţii”, spune Alexandru Alecu.

    Dat fiind că Alensa este unul dintre cei mai mare distribuitori de lentile de contact la nivel european, Videt are acces la produse cu preţuri competitive.

    „Datorită parteneriatului cu ei avem şi o negociere foarte puternică asupra preţurilor de achiziţie.”

    Totodată, platforma software pe care rulează magazinul Videt.ro, atât partea de interfaţă, pe care o văd clienţii, cât şi partea de back-end pe care o vede echipa Videt, este furnizată de Alensa. „Platforma software oferită de Alensa ne-a ajutat să eficientizăm logistica şi operaţiunile interne, care în final se traduc într-un singur lucru: un preţ mai bun pentru client şi o experienţă de cumpărare mai rapidă. Este practic tot ce îşi doreşte orice client: un produs bun, la preţul corect, pentru care nu trebuie să aştepte. Cred foarte mult în managementul operaţional foarte bun, care a creat deja un avantaj competitiv.”

    Preţurile produselor comercializate de Videt sunt mai mici decât cele practicate în magazinele de optică din centrele comerciale din România, în unele cazuri diferenţa ajungând şi până la 50%, susţine Alecu. „Obiectivul nostru este acela de a uşura accesul pe plan naţional la ochelari de soare şi de vedere de calitate, de la brandurile pe care şi le doresc. Facem asta atât prin varietatea de produse pe care o oferim, cât şi prin preţurile competitive, care sunt mai mici, mai ales comparativ cu unităţile de optică din malluri”, punctează antreprenorul local.

    „Avem o gamă extrem de variată de ochelari de brand la preţuri mici, şi nu doar în timpul perioadelor de reduceri, ci permanent. Spre deosebire de alte magazine de eyewear din online, nu folosim tehnici de discount la toate produsele, afişând preţuri iniţiale foarte mari, reduse masiv în urma unor discounturi cu valoare de marketing. Suntem oneşti în relaţia cu clientul şi am ales o politică de preţ care permite oricui să aibă acces la ramele pe care aspiră să le poarte”, completează el.

    Videt.ro comercializează în prezent peste 40 de branduri de ochelari de soare şi de vedere fashion, printre cele mai populare fiind Ray-Ban, Polaroid, Tommy Hilfiger, Carerra şi Gucci. „Ne extindem constant portofoliul de branduri şi stiluri de rame, atât online, cât şi în showroom. În scurt timp vom începe şi parteneriatul cu Luxottica, cel mai mare producător de ochelari de brand din lume. Devenind reseller autorizat şi partener al Luxottica, selecţia noastră de rame se va extinde astfel încât să includă şi mai multe branduri din portofoliul Luxottica”, a precizat fondatorul Videt.ro.

    Pentru 2019, compania Noavidet mizează pe dublarea afacerilor, la aproximativ 2,2 milioane de euro. „Primul trimestru al anului a fost unul de investiţii şi de noi parteneriate care a avut rolul să susţină creşterile din restul anului. Vânzările din primele patru luni ale acestui an s-au situat la aproximativ 400.000 euro, adică o creştere de aproximativ 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Predicţia este ca în a doua jumătate a anului să creştem mai accelerat şi să ne atingem targetul pentru acest an de 2,2 milioane de euro, dublu faţă de anul precedent”, previzionează Alecu.

    Ţinta de creştere a vânzărilor Videt.ro de anul acesta se axează pe dezvoltarea segmentelor de ochelari de vedere şi de soare, în condiţiile în care în prezent cea mai mare parte a businessului său este generat de vânzările lentilelor de contact medicale.

    „Până acum ne-am axat pe vânzarea lentilelor de contact medicale, pe care am devenit în scurt timp cel mai bun magazin din piaţă. Ce înseamnă asta, mai exact: avem stocuri pentru orice tip de lentile de contact şi cel mai rapid timp de livrare din piaţă. Dacă pentru un anumit tip de lentile, cum ar fi cele multifocale sau torice poţi aştepta două-patru săptămâni la o optică normală sau chiar la concurenţi online, la noi ai acest produs în două – trei zile”, explică Alexandru Alecu, adăugând că atât lentilele de contact, cât şi ochelarii sunt produse de care clienţii au nevoie rapid, disponibilitatea acestora în cel mai scurt timp fiind esenţială. „Clientul final nu îşi permite să aştepte, pentru că în timpul în care nu are lentilele sau ochelarii nu poate «funcţiona».”

    Totodată, creşterea businessului va fi susţinută şi de infrastructura pe care o are Videt. „Chiar şi locaţia showroomului din Dorobanţi contribuie la creşterea cifrei de afaceri, pentru că ne oferă o expunere stradală foarte bună, care ajută creşterea vânzărilor în offline. Ţinem cont şi de faptul că faţă de restul Europei, unde clienţii sunt obişnuţi să cumpere un produs online, pe piaţa de la noi multe persoane se informează online, apoi finalizează cumpărăturile în offline, de aceea showroomul este un alt element care ajută la finalizarea tranzacţiilor, la fel cum sunt şi alte canale, dar nu un punct principal. Ne ajută, însă, să avem o vizibilitate foarte mare pentru potenţiali noi clienţi, iar clienţii noştri actuali pot ajunge şi mai uşor la noi.”

    Obiectivele Videt.ro de creştere se aliniază cu potenţialul de dezvoltare pe care îl are piaţa locală de optică în mediul online, estimată în prezent la aproape 200 milioane euro. Comparativ cu celelalte ţări din Europa, piaţa de profil din România este abia la 20% din potenţialul nivel pe care îl poate atinge.

    „Piaţa românească (de optică online – n. red.) va continua să crească foarte mult în următorii ani. România este ultima pe lista celor care fac cumpărături online, însă evoluţia comerţului electronic autohton este încurajatoare. Piaţa este foarte fragmentată, iar în online competiţia este acerbă, pentru că ne luptăm atât cu magazine locale, cât şi cu retaileri internaţionali. Cu toate acestea, nu există un lider al pieţei online de ochelari de brand”, a spus el.

  • Cine este constănţeanca ce a ajuns una dintre cele mai bogate femei din America, cu o avere de peste 1 miliard de dolari

    În urmă cu ceva timp scriam despre Anastasia Soare, cea mai bogată şi prima româncă cu o avere de 1 miliard de dolari. Ea îşi menţine şi în 2019 locul 21 pe care îl ocupă în topul publicaţiei internaţionale Forbes al celor mai bogate antreprenoare din Statele Unite, cu o avere de 1,2 miliarde de dolari, conducând un business cu vânzări anuale de 375 de milioane de dolari. Construit în doar două decenii, imperiul său din industria cosmeticelor este evaluat astăzi la 3 miliarde de dolari, iar printre clientele sale se numără nume grele de la Hollywood. 


    „În 1989 m-am mutat în SUA cu fiica mea. Nu vorbeam deloc engleză şi îmi era foarte dor de familie. Primele şase luni au fost incredibil de grele. Atunci mi-am găsit de lucru ca estetician în Beverly Hills”, îşi aminteşte antreprenoarea Anastasiei Soare începutul „visului american” trăit pe propria piele, într-un interviu acordat revistei Business MAGAZIN.

    „Mogul în industria cosmeticii”, „American Success Story”, „Cea mai nouă miliardară din industria americană a frumuseţii” sau, cel mai des, „Regina Sprâncenelor” sunt doar câteva dintre apelativele sub care se regăseşte povestea româncei în titlurile presei internaţionale.

    De la publicaţiile de lifestyle însă, unde numele acesteia era cel mai des întâlnit iniţial, balanţa titlurilor de ziar înclină, de anul trecut, înspre cele economice şi de business, după ce fondul american de investiţii cu capital de risc Texas Pacific Group (TPG) şi-a dat votul de încredere în Anastasia Beverly Hills. Fondul a anunţat achiziţia unui procent minoritar din companie; reprezentanţii celor două părţi nu au dat detalii despre valoarea tranzacţiei, însă specialiştii citaţi în presa internaţională vorbesc despre o sumă care ar ridica valoarea companiei la în jur de 3 miliarde de dolari, în timp ce averea antreprenoarei este evaluată la 1 miliard de dolari.

    Ca urmare a acestor rezultate, Anastasia Soare s-a numărat anul trecut printre noile intrate în clasamentul internaţional Forbes al celor mai bogate femei antreprenor din lume care şi-au construit singure averile, direct pe poziţia 21. Alături de ea, pe aceeaşi poziţie se află nume precum Sara Blakely, fondatoarea companiei de lenjerie Spanx, cu vânzări estimate la 400 de milioane de dolari, Carolyn Rafaelian, fondator şi CEO al companiei de bijuterii Alex and Ani, cu venituri anuale de circa 411 de milioane de dolari potrivit owler.com, şi Neerja Sethi, cofondator al companiei de consultanţă şi outsourcing din IT Syntel, cu venituri anuale de peste 900 de milioane de dolari (cumpărată anul trecut de firma franţuzească de IT Atos SE într-o tranzacţie de circa 3,4 miliarde de dolari).

    Nume cunoscute precum al fashion designerului Vera Wang (poziţia 34, avere de 630 mil. dolari), ale cântăreţelor Madonna (poziţia 36, avere de 590 mil. dolari) sau Celine Dion (poziţia 46, avere de 439 mil. dolari) se află mult mai jos în clasament. Anastasia Soare este totodată şi una dintre cele 14 antreprenoare imigrante cu cele mai mari averi din Statele Unite.

    Compania pe care a fondat-o a evoluat de la un salon de înfrumuseţare închiriat la o reţea de saloane răspândite în toată lumea, precum şi la o linie de cosmetice distribuite în peste 3.000 de magazine anul trecut. În prezent, compania este prezentă în 25 de ţări, cu sute de angajaţi în întreaga lume. Cele mai recente pieţe pe care businessul şi-a extins activitatea sunt Spania, Italia şi Polonia. În România, brandul Anastasia Beverly Hills a fost adus în sistem de franciză de către Andreea Altay şi deţine patru saloane în cadrul cărora se vând şi produsele brandului.

    Primul salon a fost deschis în 2010, la parterul hotelului Radisson, un an mai târziu a urmat salonul din Băneasa Shopping City, în 2014 a fost deschisă unitatea din Dorobanţi, iar în urmă cu trei ani businessul s-a extins şi în afara Capitalei, odată cu deschiderea din City Park Mall Constanţa, oraşul de origine al antreprenoarei. Potrivit celor mai recente date publicate pe site-ul Ministerului de finanţe, franciza a înregistrat în 2016 venituri de aproximativ 4,44 milioane de lei.

    Reţeta românească pentru visul american
    Antreprenoarea povesteşte că, în timp ce lucra ca estetician, în cadrul salonului unde s-a angajat când a ajuns în Statele Unite, a observat o lacună în piaţă: mai exact, a realizat că nimeni nu acorda suficientă atenţie sprâncenelor. „Atunci când petreci suficient de mult timp privind chipuri, realizezi că sprâncenele au o putere de a transforma foarte mare. Astfel, am început să ofer conturarea sprâncenelor ca serviciu separat. Am fost inspirată de Raportul de Aur, un concept despre care am învăţat în detaliu la şcoala de artă. Mi-am dat seama că sprâncenele ar trebui conturate şi personalizate în funcţie de structura osoasă a fiecărei persoane. Astfel, am dezvoltat o formulă care punea în practică acest Raport de aur.

    Pe măsură ce a crescut cererea pentru acest serviciu, am făcut trecerea de la o cameră închiriată într-un salon la propriul meu salon”, îşi continuă ea povestea. („Raportul de aur”, „Proporţia de aur”, notată cu litera grecească Φ, este primul număr iraţional descoperit din istorie. El este aproximativ egal cu 1,618, n.red.) În timp ce mulţi artişti şi arhitecţi şi-au proporţionat lucrările conform acestui raport celebru, considerând că acesta conferă lucrărilor o estetică plăcută, Anastasia Soare a folosit în mod intuitiv principiul în domeniul frumuseţii. Ea povesteşte că încă din perioada copilăriei, în Constanţa, era preocupată de acest concept. „În copilărie am petrecut mult timp în atelierul mamei mele. În acele momente am înţeles pentru prima dată conceptul de proporţie şi am realizat că unghiuri diferite sau ajustări în diferite locuri, pentru diverse tipuri de corp, pot înfrumuseţa instant”, îşi aminteşte ea în interviul acordat Business MAGAZIN.
    În 1997, şi-a deschis propriul salon, iar trei ani mai târziu a creat o categorie de produse cosmetice total nouă – cele pentru sprâncene, care s-a desprins din tehnica ei proprie de pensat. Ulterior, gama de produse cosmetice s-a extins pentru ochi, faţă şi categorii de produse pentru buze. Compania foloseşte social media pentru a-şi dezvolta comunitatea de clienţi – fiind în prezent cel mai urmărit brand din industria cosmeticelor de pe Instagram.

    Într-un interviu anterior acordat publicaţiei internaţionale Forbes, povesteşte că viaţa în România, în perioada regimului comunist, în anii ’70-’80, era greu de suportat: „Existau o mulţime de reguli în care eu nu credeam, ştiam că nu voi putea niciodată ca femeie să fac ceva, să arăt că pot să fac o mulţime de lucruri, aşa că am vrut să fiu liberă, să am acea libertate de gândire, să fiu relevantă şi să pot să aduc o diferenţă în vieţile oamenilor. Nu ştiam dacă voi reuşi sau nu, dar am vrut să încerc. A fost singurul motiv pentru care mi-am dorit atât de mult să vin aici, să schimb ceva. Nu mi-a fost teamă că voi fi respinsă”.

    Ea îşi aminteşte şi că, după ce a ajuns în Statele Unite un alt român a ajutat-o să găsească primul loc de muncă. Potrivit ei, provocările nu lipsesc din calea înfiinţării unui business ca imigrant, însă ea a avut parte de susţinerea oamenilor care au fost dispuşi să îşi asume diverse riscuri alături de ea şi care au fost, în cele mai multe cazuri, alţi imigranţi.

    „Când am ajuns în SUA un alt român m-a ajutat să obţin prima slujbă. Mi-am închiriat şi primul spaţiu de lucru, dar şi salonul tot de la imigranţi. Iar managerul de bancă de la Wells Fargo era un mexican care m-a ajutat să iau un credit în anii ’90, când nu era deloc simplu”, descrie ea începuturile afacerii. De altfel, ea spune că în amintirea acelei perioade şi a încrederii pe care oamenii i-au acordat-o, a pornit Anastasia Brighter Horizon Foundation, prin care le oferă tinerilor fără susţinere din familie posibilitatea de participare gratuită la cursuri de cosmetică şi de a avea un început bun în carierele lor. De asemenea, spune că şi-a propus să sprijine şi alţi români imigranţi, aşa că din echipa sa fac parte mai mulţi angajaţi români, pe care îi descrie ca fiind „oameni foarte muncitori”.

    Când vine vorba despre angajaţi, antreprenoarea spune că „îmi plac oamenii care sunt dispuşi să facă acel pas în plus, care vor trece peste ceea ce se aşteaptă de la ei, pentru că îşi doresc să exceleze. Îmi plac oamenii întreprinzători”.
    Anastasia Soare adaugă că cea mai mare realizare din cariera ei este aceea de a-i fi oferit fiicei sale un scop, ceva de care să fie cu adevărat pasionată: Claudia Soare îi este alături în business, fiind preşedintele companiei şi, potrivit presei internaţionale, cea care a generat boomul vânzărilor companiei, după promovarea brandului în social media.

    Peste hotare, antreprenoarei îi lipseşte cel mai mult familia, care a rămas, în continuare, în România. Spune că în ţară locul său preferat este oraşul natal, Constanţa. Nu îi lipsesc niciodată din bagaj produsele de makeup şi cele pentru păr, iar mâncărurile sale favorite sunt mămăliga şi mititeii.
    În ceea ce priveşte agenda ei zilnică, o descrie într-un singur cuvânt: „ocupată”, iar destinaţia sa preferată este „oriunde are de lucru”.
    Când vine vorba despre tinerii antreprenori, Anastasia Soare spune că „fiecare este diferit şi fiecare va avea un drum propriu. Ne dorim cu toţii să reuşim şi să ne depăşim fricile. Sfatul meu este să nu renunţe niciodată! Să înţeleagă că drumul către succes este dificil şi să meargă mereu înainte”. Apoi adaugă şi alte câteva principii după care s-a ghidat în afaceri: succesul înseamnă să iubeşti ceea ce faci atât de mult încât să nu simţi că munceşti; să înveţe din fiecare greşeală pe care o fac – „Un lucru de care sunt foarte mândră este că nu fac niciodată aceeaşi greşeală de două ori” – şi conchide cu: „Drumul către succes este dificil şi trebuie să meargă mereu înainte”. 
    „Ce semnificaţie are pentru dumneavoastră faptul că ocupaţi poziţia 21 în topul celor mai bogate antreprenoare care şi-au construit singure averea în Statele Unite?”, am întrebat-o pe Anastasia Soare. A răspuns, simplu: „Sunt extrem de mândră de acest lucru”. Totuşi, spune că va fi cu adevărat mulţumită doar atunci când „fiecare femeie din lume va avea un Brow Wiz” (unul dintre produsele cheie ale brandului – n.red.). 

    Internaţionalizarea:
    Următorul nivel
    „Anastasia, Claudia şi echipa lor au construit un brand de succes, autentic, inovativ, care rezonează cu consumatorii. Ca investitori, suntem entuziasmaţi de oportunitatea unui parteneriat cu antreprenori dinamici precum Anastasia şi Claudia şi să ducem viziunea lor la următorul nivel. Suntem impresionaţi de oferta de produse diferte şi de atenţia pe client”, scriau reprezentanţii TPG în comunicatul de presă de anul trecut care anunţa investiţia în brand. Până la momentul închiderii ediţiei, reprezentanţii TPG nu oferiseră informaţii suplimentare revistei Business MAGAZIN despre această tranzacţie. Cu toate că niciuna dintre cele două părţi nu a vrut să dea detalii în privinţa anunţului, reprezentanţii Anastasia Beverly Hills spun că decizia de vânzare a unui pachet minoritar are ca scop expansiunea globală a brandului şi accesul la expertiza Texas Pacific Group. Compania Imperial Capital a fost consultantul financiar pentru Anastasia Beverly Hills, iar Goldman Sachs & Co. LLC, RBC Capital Markets, UBS Investment Bank şi Deutsche Bank au fost consultanţii financiari ai TPG, oferind şi finanţarea necesară tranzacţiei.
    „A fost incredibil să văd cum evoluează businessul”, a spus antreprenoarea în cadrul aceluiaşi comunicat de presă. „Cu ajutorul fiicei mele, Claudia, ceea ce a început ca un singur studio de pensat în Beverly Hills a devenit una dintre companiile cu cele mai rapide creşteri din industria globală a frumuseţii. Eu şi Claudia suntem extrem de fericite să anunţăm parteneriatul nostru cu TPG. Acesta este următorul pas în evoluţia Anastasia Beverly Hills. Vânzarea procentului minoritar în companie ne va permite să ajungem la mai mulţi fani de pe glob.”
    Vânzarea către TPG înseamnă, potrivit observaţiilor presei internaţionale, şi startul pentru trendul unicornilor din industria frumuseţii. Brandul Pat McGrath Labs, care reprezintă o linie de produse de machiaj create de make-up artist-ul Pat McGrath, a fost evaluată la 1 miliard de dolari în iunie anul trecut, după ce a primit o investiţie de 60 de milioane de dolari de la Eurazeo Brands, iar Glossier, o afacere cunoscută drept brandul preferat de cosmetice al milenialilor, înfiinţată de Emily Weiss în 2010, a avut parte de o finanţare recentă de la Sequoia Capital care a plasat afacerea la o evaluare de
    1,2 miliarde de dolari.

    Frumuseţea – un business în creştere

    Piaţa globală de produse cosmetice a fost evaluată la peste 532 de miliarde de dolari în 2017 potrivit companiei de cercetare Orbis Research, iar aşteptările reprezentanţilor pieţei vizează o creştere de până la aproximativ 805 miliarde de dolari până în 2023, înregistrând o rată anuală de creştere de 7,14% între 2018-2023. Printre cei mai mari jucători din industrie se numără: L’Oréal Group,  Procter & Gamble, Beiersdorf AG, Avon Products Inc., Unilever, The Estée Lauder Companies Inc., Shiseido, Kao Corp., Revlon Inc., Mary Kay Inc., Yves Rocher, Oriflame, Cosmetics Global SA sau Alticor. În ultimele două decenii, scăderea ratei fertilităţii şi a mortalităţii a avut ca rezultat creşterea ratei populaţiei îmbătrânite la nivel global. Dorinţa puternică în rândul bărbaţilor şi femeilor de a păstra aparenţa unui chip tânăr a hrănit industria cosmeticelor din întreaga lume, ducând la o creştere solidă a cererii pentru produsele antiîmbătrânire, făcând loc pentru noi inovaţii în produse cosmetice şi stimulând astfel creşterea industriei. Până în 2025, populaţia de peste 60 de ani ar putea creşte până la 2,09 miliarde de persoane, potrivit studiului. Speranţa de viaţă pentru femei se preconizează că va creşte de la
    82,8 ani în 2005 până la 86,3 ani în 2050, în timp ce pentru bărbaţi aceasta va evolua de la 78,4 la 83,6 ani. Astfel, aşteptările sunt ca, în mod concomitent cu creşterea speranţei de viaţă, va creşte în continuare şi cererea pentru produse antiîmbătrânire.


    Carte de vizită:

    ■  Născută în România, a studiat aici istoria artei şi arhitectura;
    ■  A imigrat în SUA în 1989 şi a obţinut un job într-un salon de frumuseţe;
    ■  În 1997, şi-a deschis propriul salon de înfrumuseţare, iar în 2000 a lansat propria linie de produse pentru sprâncene, sub numele Anastasia Beverly Hills;
    ■  Vânzările au prins elan, potrivit presei internaţionale, după ce fiica ei, Claudia, care este preşedintele companiei, a început să promoveze brandul pe Instagram;
    ■  Compania vinde în jur de 500 de produse în peste 3.000 de magazine.


    Votul de încredere de miliarde de dolari

    Înfiinţat în 1992 de David Bonderman şi Jim Coulter, în Texas, Statele Unite, Texas Pacific Group a derulat sute de investiţii în varii domenii, începând de la Continental Airlines, în 1993, până la companii precum Cirque du Soleil sau Uber.
    În luna iunie a anului trecut, TPG Capital (TPG), platforma de capital privat a companiei globale de active alternative TPG, a anunţat că a încheiat un acord pentru a face o investiţie minoritară strategică în compania Anastasia Beverly Hills. Condiţiile tranzacţiei nu au fost însă divulgate. Potrivit presei internaţionale, înţelegerea privind achiziţionarea de către TPG a unui pachet minoritar din Anastasia Beverly Hills ducea evaluarea companiei la circa 3 miliarde de dolari. Potrivit unor surse citate de CNBC, businessul cu produse de înfrumuseţare are aproximativ 200 milioane dolari în EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare). Cu toate că niciuna dintre cele două părţi nu a vrut să ofere detalii în privinţa anunţului, reprezentanţii Anastasia Beverly Hills spun că decizia de vânzare a unui pachet minoritar are ca scop expansiunea globală a brandului şi accesul la expertiza Texas Pacific Group. „Anastasia, Claudia şi echipa lor au construit un brand de succes, autentic, inovativ care rezonează cu consumatorii. Ca investitori, suntem entuziasmaţi de oportunitatea unui parteneriat cu antreprenori dinamici precum Anastasia şi Claudia şi să ducem viziunea lor la următorul nivel. Suntem impresionaţi de oferta
    de produse diferte şi de atenţia pe client.“ Potrivit businessoffashion.com, Anastasia Beverly Hills nu avea nevoie de investiţia de la TPG pentru a supravieţui, brandul era profitabil, cu vânzări de 375 de milioane de dolari în 2018. Această finanţare facilitează extinderea la nivel global a companiei.


    Unicorni în industria frumuseţii
    Potrivit presei internaţionale, Anastasia Soare a lansat anul trecut, prin vânzarea către TPG, un nou trend – al unicornilor în industria frumuseţii:

    Pat McGrath Labs: o linie de produse de machiaj create de make-up artist-ul Pat McGrath, evaluată la 1 miliard de dolari în iunie anul trecut, după ce a primit o investiţie minoritară de 60 de milioane de dolari de la Eurazeo Brands.



    Kylie Cosmetics: este linia de produse cosmetice lansată de Kylie Jenner; anul trecut a semnat cu retailerul american Ulta pentru distribuţie, iar vânzările înregistrate de brandul său au avut parte de un boom. Ea a devenit astfe, la 21 de ani, cel mai bogat antreprenor care şi-a construit singur averea, aceasta fiind estimată la 1 miliard de dolari.



    Glossier: afacerea este cunoscută drept brandul preferat de cosmetice al milenialilor şi a fost înfiinţată de Emily Weiss în 2010. Cea mai recentă finanţare, de la Sequoia Capital, a plasat afacerea la o evaluare de
    1,2 miliarde de dolari.



    Drunk Elephant: La începutul acestui an, reprezentanţii companiei americane Drunk Elephant, înfiinţată de Tiffany Masterson în 2012, au anunţat, potrivit Wall Street Journal, că iau în calcul o vânzare a unei părţi din businessul de produse de îngrijire a pielii făcute cu ingrediente naturale, care ar putea situa evaluarea companiei la 1 miliard de dolari.


    ÎNAPOI ÎN ROMÂNIA
    Când vine vorba despre Anastasia Beverly Hills în România, reprezentanţii companiei spun că aproape 90% dintre clienţii de aici sunt femei cu vârste cuprinse între 17 şi
    50 de ani. În saloanele locale Anastasia Beverly Hills, preţurile produselor pentru sprâncene încep de la 79 lei, pe când paletele de farduri au un preţ de 230 lei, iar serviciile, de pildă cel de conturat sprâncene, costă 150 de lei. „Pot spune că femeile din România iubesc produsele de makeup şi beauty şi îşi doresc mereu să încerce lucruri noi”, descrie antreprenoarea clientele românce.

  • Tabloul “Floarea soarelui”, de Van Gogh, va putea fi văzut exclusiv la muzeul din Amsterdam

    Aceasta este concluzia la care au ajuns experţii care au realizat o analiză a tabloului, pe care l-au supus unui proces de restaurare, vreme de şase săptămâni.

    Celebrul tablou a fost realizat de maestrul olandez în sudul Franţei, în 1889.

    “Baza şi straturile de vopsea sunt stabile, dar sensibile la vibraţii şi modificări de nivel al umidităţii aerului şi ale temperaturii”, potrivit directorului Muzeului Van Gogh, Axel Ruger.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum este viaţa intr-un oraş ÎNECAT ÎN ÎNTUNERIC. Aici omenii stau in beznă totală 65 de zile pe an – GALERIE FOTO

    La o primă privire, oraşul Utqiagvik din Alaska pare un oraş arctic obişnuit. Clima este foarte rece, iar imaginile destul de sumbre, în contextul în care este unul dintre cele mai înnorate oraşe de pe pământ, potrivit unui articol publicat de boredpanda.com. Aici locuiesc 4.000 de cetăţeni, majoritatea nativi din Alaska. Este una dintre cele mai nordice comunităţi din lume, acesta fiind cel mai nordic oraş din Statele Unite.

    Denumit anterior Barrow, oraşul Utqiagvik este centrul economic al circumscripţiei North Slope. O parte dintre cetăţeni lucrează în cadrul industriei de petrol, alţii se bazează pe munca la stat, iar alţii pe turism. De ce ar veni cineva într-un loc atât de îndepărtat în nord, cu o climă atât de capricioasă?

    La fel ca alte oraşe arctice, în Utqiagvik se întâmplă câteva fenomene naturale legate de ciclul noapte-zi, iar unul dintre cele mai cunoscute este cel al soarelui de la mijlocul nopţii. Fenomenul natural se întâmplă în lunile de vară. Soarele străluceşte în această perioadă timp de 24 de ore pe zi, ceea ce înseamnă că la miezul nopţii soarele este vizibil dacă vremea este bună. În această perioadă, mai multe oraşe arctice găzduiesc evenimente şi festivaluri care să îi atragă pe turiştii dornici să vadă soarele în timpul nopţii.

    Acesta nu este însă singurul fenomen natural care faace oraşul Utqiagvik să iasă în evidenţă: spre deosebire de alte oraşe din Alaska, Utqiagvik este localizat atât de departe în nord, încât în perioada lunilor de iarnă are parte de o noapte polară neobişnuit de lungă: aceasta durează 65 de zile.
    În 2018, soarele a apus pentru ultima dată în acel an pe 18 noiembrie. Soarele va răsări acum aici abia pe 23 ianuarie – şi chiar şi atunci, doar parţial – soarele va răsări complet abia o săptămână mai târziu.

  • Agricultorii desfac şampania. România a devenit în 2018 cel mai mare producător de floarea soarelui şi porumb din Uniunea Europeană. La grâu suntem pe locul patru

    “Statisticile Eurostat din 20 decembrie ne-au dat încă o veste bună: România este pe primul loc la producţia de porumb şi floarea soarelui, pe locul patru la grâu şi pe locul trei la producţia de cereale”, a declarat Viorica Dăncilă, premierul României, în cadrul şedinţei de guvern din 28 decembrie.

    Este pentru prima dată când România trece pe primul loc la producţia de porumb, înaintea Franţei, un mare producător istoric. România cultivă porumb pe o suprafaţă mai mare decât Franţa, dar media de producţie la hectar este mai redusă din cauza lipsei de tehnologizare şi de irigaţii.

    În 2018 Franţa a fost afectată de ploi puternice, astfel încât România a trecut pe locul întâIi la producţia de porumb pentru prima dată în istorie.

    Anul trecut, România a obţinut locul întâi în Uniunea Europeană la producţia de floarea-soarelui, locul doi la porumb după Franţa, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

    Citiţi mai mult pe zf.ro.