Tag: snr

  • Directorul general al Radiocom (SNR), revocat din funcţie pentru întârzierea procesului de trecere la televiziunea digitală

    Acţionarul unic al SNR este Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI).

    Hotărârea privind revocarea lui Gabriel Grecu a fost adoptată de CA săptămâna trecută. Directorul tehnic al SNR, Eugen Brad, a fost numit director general interimar până la numirea definitivă a unei persoane în această funcţie. Revocarea lui Grecu a fost efectul neatingerii unor obiective de performanţă stabilite prin contract. O parte dintre acestea se referă la paşii necesari implementării televiziunii digitale până la data stabilită şi la nerespectarea unor hotărâri ale acţionarului unic cu privire la aceasta temă”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din SNR.

    Grecu a declarat pentru MEDIAFAX, în a doua parte a lunii februarie, că Radiocom va relua licitaţia pentru realizarea unei reţele de antene care va permite operatorului să furnizeze servicii de TV digitală, estimată la 120 milioane euro, după ce nu a primit nicio ofertă până la expirarea termenului, prelungit de trei ori.

    “SNR nu a primit nicio ofertă până vineri, 20 februarie, când a expirat termenul de depunere. Interes din partea potenţialilor ofertanţi a existat, dar au solicitat de mai multe ori prelungirea termenului în vederea obţinerii de la băncii a finanţării necesare achiziţionării echipamentelor pentru reţeaua de antene. SNR a prelungit de mai multe ori termenul, dar există o limită. Din acest motiv, SNR va relua procedura de atribuire în cel mai scurt timp”, a declarat Grecu la 23 februarie.

    Întrebat dacă reluarea procedurii de atribuire a contractului nu va împidica România să respecte termenul de trecere la televiziunea digitală, care expiră la 17 iunie 2015, Grecu a afirmat că întârzierea va fi recuperată.

    Cu o durată de doi ani şi jumătate, contractul avea o valoare estimată de 531,4 milioane de lei, TVA inclusă (120,2 milioane euro), urma să fie finanţat din surse atrase (credit furnizor) şi presupunea realizarea şi implementarea a trei multiplexe naţionale în vederea trecerii la televiziunea digitală terestră.

    SNR a câştigat în iunie 2014 trei licenţe de TV digitală (multiplexe) pentru suma de 1,02 milioane de euro, în urma unei licitaţii a autorităţii de reglementare în comunicaţii (ANCOM).

    Potrivit surselor citate, Consiliul de Administraţie al SNR a stabilit ca obiectiv conducerii interimare menţinerea şi implementarea proiectului privind televiziunea digitală. În perioada imediat următoare va fi analizată situaţia şi stabilită strategia viitoare.

    “De asemenea, Consiliul de Administraţie a aprobat revocarea director economic al SNR, Adrian Victor Lupu. În plus, a fost reluat procesul de avizare a documentaţiei aferente licitaţiei proiectului privind televiziunea digitală”, au mai spus sursele citate.

    În România, tranziţia de la emisia analogică terestră de televiziune la emisia digitală terestră trebuie să se încheie până la data de 17 iunie 2015, conform Acordului Geneva 2006 semnat de România şi a strategiei din acest domeniu adoptate de Guvern.

    După această dată, orice transmisie analogică terestră va înceta, aceasta fiind înlocuită cu transmisia digitală terestră a programelor de televiziune şi servicii multimedia suplimentare. Cu alte cuvinte, persoanele care recepţionează posturile TV printr-o antenă, fără a fi abonaţi la serviciile unui operator, nu vor mai putea face acest lucru de la 17 iunie 2015.

    Trecerea de la transmisia analogică la cea digitală permite transmiterea mai multor posturi TV cu o calitate superioară prin spectrul dedicat unui singur program TV transmis analogic.

    Un multiplex digital (licenţă) reprezintă un grup de servicii de programe radio, TV şi alte servicii multimedia transmise de la staţii de emisie către utilizatorii finali pe cale radio terestră.

    TVR a solicitat Guvernului, la sfârşitul săptămânii trecute, să permită transmisia analogică terestră şi după 17 iunie 2015, respectiv până la 31 decembrie 2016, pentru ca toţi plătitorii taxei TV să poată viziona în continuare programele Televiziunii Române.

    “Televiziunea Română doreşte să vină în întâmpinarea publicului care nu are posibilitatea de a recepţiona în sistem digital canalele TVR, începând cu data de 16 iunie 2015 – dată de la care va fi oprită transmisia analogică în România, conform Strategiei Naţionale aprobată de Guvernul României prin Hotărârea de Guvern 403/2013. Astfel, Televiziunea Română a încheiat unui acord cu Societatea Română de Radiocomunicaţii (SNR) în baza căruia propunerea va fi înaintată Guvernului”, arăta TVR, într-un comunicat.

    Potrivit comunicatului, TVR şi SNR vor înainta Executivului şi un proiect de lege prin care va fi acordat un ajutor financiar categoriilor defavorizate, pentru achiziţionarea de aparatură necesară recepţionării programelor de televiziune.

    “Deşi aproximativ 90% dintre gospodării sunt abonate la operatorii de cablu şi nu vor fi influenţate de trecerea la emisia digital terestră, nu a fost găsită, până acum, o soluţie pentru restul gospodăriilor care nu vor avea acces la servicii de televiziune. Conform datelor oficiale, aproximativ 7% din gospodării (aproximativ 500.000) sunt dependente de recepţia terestră a programelor de televiziune”, se mai spune în comunicat.

    Înfiinţată în anul 1991, prin reorganizarea şi divizarea Rom Post Telecom, SNR este principalul furnizor de servicii de radiocomunicaţii din România.

    Sub brandul Radiocom, compania asigură suport de transmisii pentru telefonia publică, reţelele de telefonie mobilă, transfer de date şi Internet.

    Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, SNR a consemnat în 2013 o cifră de afaceri de 330,5 milioane de lei, de la 330,1 milioane de lei în urmă cu un an, şi o pierdere netă de 9,2 milioane de lei., comparativ cu 8,9 milioane de lei în 2012.

  • SNR va relua licitaţia de 120 milioane de euro pentru trecerea la televiziunea digitală terestră

    “SNR nu a primit nicio ofertă până vineri, 20 februarie, când a expirat termenul de depunere. Interes din partea potenţialilor ofertanţi a existat, dar au solicitat de mai multe ori prelungirea termenului în vederea obţinerii de la băncii a finanţării necesare achiziţionării echipamentelor pentru reţeaua de antene. SNR a prelungit de mai multe ori termenul, dar există o anumită limită. Din acest motiv, SNR va relua procedura de atribuire în cel mai scurt timp”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al SRN, Gabriel Grecu.

    Primul termen de depunere a ofertelor a fost 26 ianuarie, decalat pentru 2 februarie, apoi pentru 9 februarie şi, în final, pentru 20 februarie.

    “Conform anunţului de tip erată 67996/03.02.2015 la anunţul de participare numărul 156011/09.12.2014, disponibil pe www.e-licitatie.ro, în data de 20.02.2015, ora 10.00 a fost termenul de depunere a ofertelor în cadrul licitaţiei organizate de SNR pentru realizarea şi implementarea la cheie a 3 multiplexe naţionale în vederea trecerii la televiziunea digitală terestră. Procedura a trezit interesul operatorilor de profil din piaţă, iar un număr destul de mare dintre aceştia au solicitat prelungirea termenului de depunere a ofertelor peste termenul legal posibil ca autoritatea contractantă să poată lua aceste măsuri”, se arată într-un comunicat al SNR.

    În document se precizează că ţinând cont de importanţa acestui proiect şi necesitatea respectării obligaţiilor referitoare la realizarea tranziţiei la serviciile de televiziune terestră în format digital, SNR va relua “cât mai curând posibil” procedura de achiziţie.

    Întrebat dacă reluarea procedurii de atibuire a contractului nu va împidica România să respecte termenul de trecere la televiziunea digitală, 17 iunie 2015, Grecu a afirmat că întârzierea va fi recuperată.

    “Vom impune prin caietul de sarcini termene mai scurte de montare a antenelor”, a spus şeful SNR.

    Cu o durată de doi ani şi jumătate, contractul avea o valoare estimată de 531,4 milioane lei, TVA inclusă (120,2 milioane euro) şi urma să fie finanţat din surse atrase (credit furnizor) şi presupunea realizarea şi implementarea a trei multiplexe naţionale în vederea trecerii la televiziunea digitală terestră.

    În urma unei licitaţii organizate de autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM), SNR a câştigat în iunie trei licenţe de TV digitală (multiplexe) pentru suma de 1,02 milioane de euro.

    Compania a câştigat multiplexul acordat condiţionat “free to air” şi alte două multiplexuri din banda UHF (MUX 2 şi MUX 4), potrivit datelor ANCOM.

    În România, tranziţia de la emisia analogică terestră de televiziune la emisia digitală terestră trebuie să se încheie până la data de 17 iunie 2015, conform Acordului Geneva 2006 semnat de România şi a strategiei din acest domeniu adoptate de Guvern.

    După această dată, orice transmisie analogică terestră va înceta, aceasta fiind înlocuită cu transmisia digitală terestră a programelor de televiziune şi servicii multimedia suplimentare. Cu alte cuvinte, persoanele care recepţionează posturile TV printr-o antenă, fără a fi abonaţi la serviciile unui operator, nu vor mai putea face acest lucru de la 17 iunie 2015.

    Trecerea de la transmisia analogică la cea digitală permite transmiterea mai multor posturi TV cu o calitate superioară prin spectrul dedicat unui singur program TV transmis analogic.

    Un multiplex digital (licenţă) reprezintă un grup de servicii de programe radio, TV şi alte servicii multimedia transmise de la staţii de emisie către utilizatorii finali pe cale radio terestră.

    În luna septembrie 2014, şeful SNR a declarat că, potrivit unui studiu de fezabilitate realizat la nivelul operatorului, necesarul de investiţii pentru treecera la TV digitală se ridică la aproximativ 60 de milioane de euro, care va fi accesat printr-un credit furnizor, cu o perioadă de rambursare de zece ani.

    Potrivit caietului de sarcini, garanţia de participare la licitaţie se ridică la 8,57 milioane de lei pentru ambele loturi ale licitaţiei, care se va constitui prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o societate bancară ori de o societate de asigurări.

    Cuantumul garanţiei de buna execuţie reprezintă 10% din preţul contractului, fără TVA.

    La licitaţie pot participa ofertanţi a căror cifră de afaceri medie realizata în perioada 2011 – 2013) a fost de minim 544,96 milioane de lei pentru primul lot şi de 27,3 milioane de lei pentru al doilea lot.

    Înfiinţată în anul 1991, prin reorganizarea şi divizarea Rom Post Telecom, SNR este principalul furnizor de servicii de radiocomunicaţii din România.

    Sub brandul Radiocom, compania asigură suport de transmisii pentru telefonia publică, reţelele de telefonie mobilă, transfer de date şi Internet.

  • Alpha Bank va împrumuta SNR cu 19 milioane de lei pentru plata salariilor, furnizorilor şi taxelor

    Autoritatea contractantă a estimat costul împrumutului la 450.000 lei.

    Alpha Bank România a fost singurul ofertant.

    Înfiinţată în anul 1991, prin reorganizarea şi divizarea Rom Post Telecom, SNR este principalul furnizor de servicii de radiocomunicaţii din România.

    Sub brandul Radiocom, compania asigură suport de transmisii pentru telefonia publică, reţelele de telefonie mobilă, transfer de date şi Internet.

    Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, SNR a consemnat în 2013 o cifră de afaceri de 330,5 milioane de lei, de la 330,1 milioane de lei în urmă cu un an, şi o pierdere netă de 9,2 milioane de lei., comparativ cu 8,9 milioane de lei în 2012.

  • ANCOM scoate la licitaţie de 61 de licenţe pentru TV digitală

    Autoritatea a prezentat spre consultare publică un proiect de decizie şi caietul de sarcini pentru organizarea unei licitaţii în vederea acordării celor două licenţe (multiplexuri) de televiziune digitală naţionale nealocate în procedura precedentă, precum şi a 40 de multiplexuri regionale şi 19 locale, a declarat Florin Iana, director executiv in cadrul ANCOM.

    Primele trei licenţe de TV digitală au fost atribuite în urma unei licitaţii Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii (SNR), acestea fiind adjudecate contra sumei de 1.020.002 euro.