Tag: Smirnov

  • Noul favorit al Kremlinului pentru alegerile din Transnistria

    Deputatul rus Maksim Misenko a exprimat clar această idee. Candidatura lui Anatoli Kaminski la alegerile prezidenţiale din decembrie a fost înaintată de partidul Obnovlenie la un congres la care au participat doi reprezentanţi ai partidului Rusia Unită, Valeri Bogomolov şi Ghenadi Bukaev, care au aprobat candidatura.

    Născut în 1950 în regiunea Chita din Federaţia Rusă, fost inginer în industria alimentară, Anatoli Kaminski este începând din 2000 vicepreşedinte al Sovietului Suprem al Transnistriei. El s-a declarat mândru că a fost propus pentru această funcţie, mai ales că are deja acordul Moscovei ca în campania electorală să folosească imaginea premierului rus, Vladimir Putin.

  • Jocuri politice dincolo de Nistru: steaua lui Igor Smirnov apune

    Banii nu vor ajunge insa la guvernul controlat de actualul lider
    Igor Smirnov: de gestionarea fondurilor se va ocupa parlamentul
    transnistrean condus de Anatoli Kaminski, favoritul Moscovei pentru
    a-l detrona pe Smirnov la alegerile prezidentiale din toamna din
    aceasta republica separatista.

    Indepartarea lui Smirnov, la care Republica Moldova consimte
    tacit, este considerata drept foarte importanta pentru relansarea
    negocierilor de pace dintre republica separatista si regimul de la
    Chisinau.