Tag: Smiley

  • MasterCard colaborează cu Smiley şi HaHaHa Production pentru a promova un viitor construit la comun, după ce a donat anul acesta 1 milion de euro pentru un spital

    Compania de plăţi MasterCard a colaborat în luna noiembrie cu artistul Smiley şi casa de producţie HaHaHa Production în vederea promovării valorilor de brand ale companiei, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei.

    Astfel, colaborarea dintre cele două părţi s-a materializat prin piesa „De nepreţuit” lansată de Smiley în luna noiembrie, care promovează în mod activ valorile prin care se identifică MasterCard şi obiectivul „de a construi un viitor mai bun”.

    Eforturile concrete ale MasterCard pentru a-şi susţine această viziune s-au materializat printr-o donaţie de peste 1 milion de euro în 2019 pentru construcţia unui spital.

    „În primăvară, anunţam o nouă viziune de companie, aceea de a construi un viitor mai bun în Romania,  viziune pe care am clădit toate activităţile noastre. Ideea s-a materializat prin parteneriatul pe termen lung cu Asociaţia Dăruieşte Viaţă şi susţinerea cauzei #NoiFacemUnSpital, către care Mastercard a donat peste 1 milion de euro în 2019, precum şi prin lucrurile de zi cu zi pe care le facem ca echipă, în România. Am pornit la drum cu dorinţa de a face, dar şi de a inspira oamenii să facă, printr-un gest mai mic sau mai mare, lucruri bune şi să înceapă, astfel, ceva de nepreţuit. Aşa s-a şi născut povestea pe care o spunem astăzi împreună cu familia HaHaHa”, a spus Diana Tănase, Marketing Manager Mastercard România.

     

     

  • Legătura dintre Banksy, religie şi Amsterdam – VIDEO

    În Moco am intrat întâmplător, cu gândul de a mai umple cele câteva ore ce îmi rămăseseră libere până la plecarea din Amsterdam. Nefiind pasionată de arta contemporană, m-am gândit că, mai mult ca sigur, mă voi plictisi repede şi voi pleca să mai colind străzile sau celelalte obiective aflate în vecinătatea acestuia. Şi asta pentru că Moco este amplasat în Museumplein, o zonă în care sunt situate trei dintre cele mai cunoscute muzee din Amsterdam: Rijksmuseum, Van Gogh şi Stedeljik. Ei bine, nu mă puteam înşela mai tare. Aveam să plec abia peste vreo trei ore, asta în ciuda faptului că muzeul micuţ, amenajat în Villa Alsberg, o clădire cu două etaje, putea fi vizitat relativ rapid. Şi aş mai fi zăbovit, cu siguranţă, dacă nu aveam un avion de prins pe cel mai mare aeroport din Ţările de Jos şi unul dintre cele mai aglomerate huburi aviatice din lume, tranzitat anual de peste 70 de milioane de călători – Amsterdam Schiphol.

    Alături de numeroase lucrări ale celebrului graffer (persoană care execută lucrări în graffiti) cunoscut sub preudonimul Banksy, sălile muzeului Moco erau „gazdele” expoziţiilor unor artişti contemporani precum japoneza în vârstă de 90 de ani Yayoi Kusama, care execută în special sculpturi şi instalaţii, designerul italian Marc Ange, newyorkezul Daniel Arsham sau gemenii identici Otavio Pandolfo şi Gustavo Pandolfo din Brazilia, care se prezintă sub numele de Osgemeos şi sunt cunoscuţi în special pentru caracterele zugrăvite în nuanţe de galben aprins şi detalii murale incredibile. În unele săli, tocmai pereţii încăperii erau transformaţi în opere de artă, de pildă sala pereţilor erodaţi sau cea a pereţilor elastici, transformaţi, cu ajutorul unei tehnici inventate de artiştii Daniel Arsham şi Alex Mustonen, în lucrări geniale.

    M-a surprins în special modul în care lucrări executate într-o notă clasică, de pildă sculpturi greceşti sau picturi în stilul lui Monet, erau transformate în artă contemporană prin asocieri frapante, inscripţionate, de pildă, cu mesaje instagramabile sau cu personaje din lumea Disney.

    Una dintre lucrările care mi-au atras în mod special atenţia a fost „Christ with shopping bags”, ce îl înfăţişa pe Hristos crucificat însă cu palmele prinse nu în cuie, ci în pungi de cadouri, fiind, potrivit descrierii alăturate tabloului, o satiră la adresa valorilor, percepţiei şi transformărilor suferite de sărbătoarea Crăciunului de-a lungul secolelor. „Lucrarea reflectă o creştere imensă a consumerismului în perioada Crăciunului – perioadă în care care ar trebui, de fapt, să reflectăm asupra valorilor acesteia, a facerii de bine şi a dăruirii. Obişnuia să fie o zi de odihnă şi nu un timp în care să fim preocupaţi de lucrurile materiale. Toate elementele din imagine apar topindu-se, amintindu-ne astfel că atât lucrurile materiale cât şi bucuria născută din acestea nu sunt durabile”, este descris „manifestul” lui Banksy la adresa consumerismului.

    În muzeul Moco arta şi-a făcut loc chiar şi dincolo de uşa toaletei, şerveţelele pentru mâini dovedindu-se o miniexponată menită să păcălească şi să amuze vizitatorii.

    La demisolul muzeului, pe lângă o serie de lucrări sau expoziţii precum „Calcified Room” (Camera calcificată) – un fel de mini-Pompei modern, acoperit de lavă albă, realizată de Daniel Arsham în colaborare cu galeriile Perrotin şi Ron Mandos, există şi un magazin unde, dacă eşti colecţionar înrăit, poţi achiziţiona, cu câteva mii de euro, lucrări ale acestuia sau, pentru sume mult mai mici, de până în 20 de dolari, poţi pleca acasă cu un tricou imprimat cu lucrările lui Banksy. Şi dacă tot vorbim de preţuri, biletul de intrare cumpărat online costă 14 euro pentru adulţi, studenţii şi adolescenţii de 16-17 ani având o reducere de 2,5 euro, copiii cu vârste cuprinse între 10-15 ani plătesc 8,5 euro, iar pentru cei mai mici de 10 ani intrarea este gratuită. La faţa locului, toate biletele sunt cu 1 euro mai scumpe şi, pentru alţi câţiva euro în plus, puteţi opta pentru audioghid.

    Grădina muzeului este, de asemenea, o expoziţie de lucrări, unele interactive. Poţi, de pildă, să te relaxezi la umbra palmierilor roz, „plantaţi” de designerul Marc Ange în cadrul instalaţiei Le Refuge, sau să iei o scurtă lecţie de echitaţie, amintindu-ţi de copilărie, pe inorogul de fier al designerului olandez Marcel Wanders.

    Ce mai puteţi face în Amsterdam?

    Desigur, o plimbare de câteva ore, pe jos, pe străzile micii capitale, unde la tot pasul întâlneşti câte un pod ridicat peste canalele Amsterdamului, de care sunt rezemate mulţimile de biciclete. Oraşul este înţesat de turişti din toate colţurile lumii, încât uneori pare că locuitorii nici nu există sau că s-au refugiat cu toţii în casele lor cu ferestre colorate acoperite de iederă.

    O zi însorită – care este o raritate în Amsterdam – merge însoţită neapărat de o bere rece servită la terasele nu tocmai pretenţioase, dar pitoreşti, aflate pretutindeni, sau de o plimbare cu feribotul ori cu barca privată cu motor, pentru mai multă intimitate.

    Sunt, de asemenea, o serie de muzee, catedrale sau case memoriale şi alte atracţii pentru cei ce petrec mai mult de două zile în capitala Olandei, de pildă: muzeul statuilor de ceară Madame Tussaud, pentru ale cărui cozi trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare, Casa Memorială Rembrandt, Casa Anne Frank sau o vizită la fabrica de bere Heineken. Shoppingul poate fi şi el inclus pe listă, atât timp cât reuşeşti să dai din coate şi să te strecori prin „traficul” haotic din magazine.

    Ziua, în Cartierul Roşu nu se remarcă altceva decât picturi şi afişe care, într-adevăr, i-ar ruşina pe pudici şi le-ar determina pe unele mame să le spună copiilor să întoarcă privirea. Abia seara târziu, după ce se înserează, încep să urce în vitrine fete cu feţe plictisite, expunându-se ochilor curioşi ai turiştilor. Am fost şocată când o chelneriţă dintr-o cafenea situată într-o zonă apropiată cunoscutului cartier mi-a spus că ea nu a fost niciodată acolo.

    Mi-a plăcut Amsterdamul, cu miile de biciclete care îmi tăiau calea cu viteză, pedalate cu relaxare de rezidenţii grăbiţi, sau cu teamă, de turişti cu faţa crispată, stresaţi să nu se accidenteze. Şi apropo de biciclete, cum aveam să aflu de la un prieten – aici nimeni nu îşi achiziţionează biciclete scumpe, deoarece se fură des şi de multe ori, cu puţin noroc – dacă e să fim ironici –, o poţi recumpăra chiar pe a ta de pe cine ştie ce site. Mi-a plăcut Amsterdamul cu terase în care îţi puteai răcori picioarele în minipiscine gonflabile, cu amuzantele reclame ale magazinelor, cu aerul relaxat al străzilor însorite şi, mai presus de toate, mi-a plăcut Amsterdamul cu Moco şi cu operele ciudate şi fascinante pe care le găzduieşte între zidurile sale.

  • Legătura dintre Banksy, religie şi Amsterdam – VIDEO

    În Moco am intrat întâmplător, cu gândul de a mai umple cele câteva ore ce îmi rămăseseră libere până la plecarea din Amsterdam. Nefiind pasionată de arta contemporană, m-am gândit că, mai mult ca sigur, mă voi plictisi repede şi voi pleca să mai colind străzile sau celelalte obiective aflate în vecinătatea acestuia. Şi asta pentru că Moco este amplasat în Museumplein, o zonă în care sunt situate trei dintre cele mai cunoscute muzee din Amsterdam: Rijksmuseum, Van Gogh şi Stedeljik. Ei bine, nu mă puteam înşela mai tare. Aveam să plec abia peste vreo trei ore, asta în ciuda faptului că muzeul micuţ, amenajat în Villa Alsberg, o clădire cu două etaje, putea fi vizitat relativ rapid. Şi aş mai fi zăbovit, cu siguranţă, dacă nu aveam un avion de prins pe cel mai mare aeroport din Ţările de Jos şi unul dintre cele mai aglomerate huburi aviatice din lume, tranzitat anual de peste 70 de milioane de călători – Amsterdam Schiphol.

    Alături de numeroase lucrări ale celebrului graffer (persoană care execută lucrări în graffiti) cunoscut sub preudonimul Banksy, sălile muzeului Moco erau „gazdele” expoziţiilor unor artişti contemporani precum japoneza în vârstă de 90 de ani Yayoi Kusama, care execută în special sculpturi şi instalaţii, designerul italian Marc Ange, newyorkezul Daniel Arsham sau gemenii identici Otavio Pandolfo şi Gustavo Pandolfo din Brazilia, care se prezintă sub numele de Osgemeos şi sunt cunoscuţi în special pentru caracterele zugrăvite în nuanţe de galben aprins şi detalii murale incredibile. În unele săli, tocmai pereţii încăperii erau transformaţi în opere de artă, de pildă sala pereţilor erodaţi sau cea a pereţilor elastici, transformaţi, cu ajutorul unei tehnici inventate de artiştii Daniel Arsham şi Alex Mustonen, în lucrări geniale.

    M-a surprins în special modul în care lucrări executate într-o notă clasică, de pildă sculpturi greceşti sau picturi în stilul lui Monet, erau transformate în artă contemporană prin asocieri frapante, inscripţionate, de pildă, cu mesaje instagramabile sau cu personaje din lumea Disney.

    Una dintre lucrările care mi-au atras în mod special atenţia a fost „Christ with shopping bags”, ce îl înfăţişa pe Hristos crucificat însă cu palmele prinse nu în cuie, ci în pungi de cadouri, fiind, potrivit descrierii alăturate tabloului, o satiră la adresa valorilor, percepţiei şi transformărilor suferite de sărbătoarea Crăciunului de-a lungul secolelor. „Lucrarea reflectă o creştere imensă a consumerismului în perioada Crăciunului – perioadă în care care ar trebui, de fapt, să reflectăm asupra valorilor acesteia, a facerii de bine şi a dăruirii. Obişnuia să fie o zi de odihnă şi nu un timp în care să fim preocupaţi de lucrurile materiale. Toate elementele din imagine apar topindu-se, amintindu-ne astfel că atât lucrurile materiale cât şi bucuria născută din acestea nu sunt durabile”, este descris „manifestul” lui Banksy la adresa consumerismului.

    În muzeul Moco arta şi-a făcut loc chiar şi dincolo de uşa toaletei, şerveţelele pentru mâini dovedindu-se o miniexponată menită să păcălească şi să amuze vizitatorii.

    La demisolul muzeului, pe lângă o serie de lucrări sau expoziţii precum „Calcified Room” (Camera calcificată) – un fel de mini-Pompei modern, acoperit de lavă albă, realizată de Daniel Arsham în colaborare cu galeriile Perrotin şi Ron Mandos, există şi un magazin unde, dacă eşti colecţionar înrăit, poţi achiziţiona, cu câteva mii de euro, lucrări ale acestuia sau, pentru sume mult mai mici, de până în 20 de dolari, poţi pleca acasă cu un tricou imprimat cu lucrările lui Banksy. Şi dacă tot vorbim de preţuri, biletul de intrare cumpărat online costă 14 euro pentru adulţi, studenţii şi adolescenţii de 16-17 ani având o reducere de 2,5 euro, copiii cu vârste cuprinse între 10-15 ani plătesc 8,5 euro, iar pentru cei mai mici de 10 ani intrarea este gratuită. La faţa locului, toate biletele sunt cu 1 euro mai scumpe şi, pentru alţi câţiva euro în plus, puteţi opta pentru audioghid.

    Grădina muzeului este, de asemenea, o expoziţie de lucrări, unele interactive. Poţi, de pildă, să te relaxezi la umbra palmierilor roz, „plantaţi” de designerul Marc Ange în cadrul instalaţiei Le Refuge, sau să iei o scurtă lecţie de echitaţie, amintindu-ţi de copilărie, pe inorogul de fier al designerului olandez Marcel Wanders.

    Ce mai puteţi face în Amsterdam?

    Desigur, o plimbare de câteva ore, pe jos, pe străzile micii capitale, unde la tot pasul întâlneşti câte un pod ridicat peste canalele Amsterdamului, de care sunt rezemate mulţimile de biciclete. Oraşul este înţesat de turişti din toate colţurile lumii, încât uneori pare că locuitorii nici nu există sau că s-au refugiat cu toţii în casele lor cu ferestre colorate acoperite de iederă.

    O zi însorită – care este o raritate în Amsterdam – merge însoţită neapărat de o bere rece servită la terasele nu tocmai pretenţioase, dar pitoreşti, aflate pretutindeni, sau de o plimbare cu feribotul ori cu barca privată cu motor, pentru mai multă intimitate.

    Sunt, de asemenea, o serie de muzee, catedrale sau case memoriale şi alte atracţii pentru cei ce petrec mai mult de două zile în capitala Olandei, de pildă: muzeul statuilor de ceară Madame Tussaud, pentru ale cărui cozi trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare, Casa Memorială Rembrandt, Casa Anne Frank sau o vizită la fabrica de bere Heineken. Shoppingul poate fi şi el inclus pe listă, atât timp cât reuşeşti să dai din coate şi să te strecori prin „traficul” haotic din magazine.

    Ziua, în Cartierul Roşu nu se remarcă altceva decât picturi şi afişe care, într-adevăr, i-ar ruşina pe pudici şi le-ar determina pe unele mame să le spună copiilor să întoarcă privirea. Abia seara târziu, după ce se înserează, încep să urce în vitrine fete cu feţe plictisite, expunându-se ochilor curioşi ai turiştilor. Am fost şocată când o chelneriţă dintr-o cafenea situată într-o zonă apropiată cunoscutului cartier mi-a spus că ea nu a fost niciodată acolo.

    Mi-a plăcut Amsterdamul, cu miile de biciclete care îmi tăiau calea cu viteză, pedalate cu relaxare de rezidenţii grăbiţi, sau cu teamă, de turişti cu faţa crispată, stresaţi să nu se accidenteze. Şi apropo de biciclete, cum aveam să aflu de la un prieten – aici nimeni nu îşi achiziţionează biciclete scumpe, deoarece se fură des şi de multe ori, cu puţin noroc – dacă e să fim ironici –, o poţi recumpăra chiar pe a ta de pe cine ştie ce site. Mi-a plăcut Amsterdamul cu terase în care îţi puteai răcori picioarele în minipiscine gonflabile, cu amuzantele reclame ale magazinelor, cu aerul relaxat al străzilor însorite şi, mai presus de toate, mi-a plăcut Amsterdamul cu Moco şi cu operele ciudate şi fascinante pe care le găzduieşte între zidurile sale.

  • Cum a ajuns Smiley să facă bani: “Mi-am luat, în rate,…

    “A fost o joacă, totul a fost o joacă la început… m-a pasionat foarte tare compozitia, a fost greu până mi-am luat primul calculator în rate… asa au aflat şi baietii de la Simplu despre mine şi la 18 ani m-am trezit cu oferta asta. De atunci totul e public.  Mie asta mi-a placut întotdeauna, asta îmi place… dar îmi place foarte tare sa cânt si pe scena… o sa fac asta cât o să fiu sanatos si să am inspiratie”, a povestit Smiley.

    “Aveam 14/15 ani nu mai ştiu ce am făcut cu ei (n.r. primii bani câştigaţi). Dar a fost o bucurie mare, e mare lucru sa simti că ai castigat ceva pentru munca pe care ai depus-o. Nimeni nu şi-a imaginat ca voi face treaba asta când am inceput, nici măcar eu deşi visam la asta. Sunt prieteni care au avut încredere in mine, alţii care nu au avut dar îi înteleg pe toţi”, a mai spus artistul.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Cum arată fiicele lui Pavel Bartoş: “Fetele au moştenit-o pe soţia mea la minte şi la frumuseţe”

    “Fetele mele au o relaţie foarte bună cu muzica. În primul rând, iubesc muzica lui Smiley foarte mult, sunt îndrăgostite de ea. Cea mică, Sofia, care are 3 ani, cred că va fi artistă, pentru că dansează, cântă toată ziua. E şi fina lui Smiley şi e îndrăgostită de tot ceea reprezintă el. Când ne uităm la <Vocea>, în reluare, cântă dansează, nu suportă să spună nimeni vreun lucru despre naşul ei, Smiley. Îi ceartă pe toţi dacă zic ceva de rău. Ea cred că e artista familiei.

    Ritei (9 ani) îi place foarte mult picteze, este o fire aristocratică. Iar Eva (13 ani) e mai pe logică, îi place foarte mult matematica. Pe Anca, soţia mea, toate au moştenit-o la minte şi la frumuseţe. Sunt cu capul pe umeri. De Crăciun vom sta acasă. Anul acesta am înţeles termenul de <sărbători în familie>. Am avut un an plin şi stăm acasă, cu cei dragi. Vom fi împreună”, a declarat Pavel Bartoş, pentru un ziar monden. Anca Bartoş, soţia lui Pavel Bartoş, este fostă actriţă, vedetă TV, actualmente om de radio…

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Cum arată fiicele lui Pavel Bartoş: “Fetele au moştenit-o pe soţia mea la minte şi la frumuseţe”

    “Fetele mele au o relaţie foarte bună cu muzica. În primul rând, iubesc muzica lui Smiley foarte mult, sunt îndrăgostite de ea. Cea mică, Sofia, care are 3 ani, cred că va fi artistă, pentru că dansează, cântă toată ziua. E şi fina lui Smiley şi e îndrăgostită de tot ceea reprezintă el. Când ne uităm la <Vocea>, în reluare, cântă dansează, nu suportă să spună nimeni vreun lucru despre naşul ei, Smiley. Îi ceartă pe toţi dacă zic ceva de rău. Ea cred că e artista familiei.

    Ritei (9 ani) îi place foarte mult picteze, este o fire aristocratică. Iar Eva (13 ani) e mai pe logică, îi place foarte mult matematica. Pe Anca, soţia mea, toate au moştenit-o la minte şi la frumuseţe. Sunt cu capul pe umeri. De Crăciun vom sta acasă. Anul acesta am înţeles termenul de <sărbători în familie>. Am avut un an plin şi stăm acasă, cu cei dragi. Vom fi împreună”, a declarat Pavel Bartoş, pentru un ziar monden. Anca Bartoş, soţia lui Pavel Bartoş, este fostă actriţă, vedetă TV, actualmente om de radio…

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Cum arată şi cât costă casa lui Smiley – GALERIE FOTO

    Andrei Tiberiu Maria, alias Smiley, se poate lăudă cu o carieră de succes şi o casă de invidiat.

    După ani buni de muncă în industria muzicală şi proiectele de televiziune, cântăreţul a reuşit să-şi achiziţioneze casa visurilor sale şi să o decoreze într-un mod original.

    Smiley trăieşte într-o locuinţă de vis, pe care a amenajat-o şi decorat-o după gustul lui. E drept, a apelat la ajutor specializat, însă amprenta burlacului Smiley se vede cu ochiul liber.

    Casa artistului are un aspect modern, minimalist, iar iluminarea naturală datorată ferestrelor mari îi conferă un mare avantaj. Smiley a optat pentru nuanţe precum albastru, muştar şi bleumarin, în decorul casei sale, ceea ce face din casa lui un spaţiu relaxant, occidental şi care nu-şi pierde din amprenta personală.

     

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Smiley trăieşte într-o locuinţă de vis, pe care a amenajat-o şi decorat-o după gustul lui. E drept, a apelat la ajutor specializat, însă amprenta burlacului Smiley se vede cu ochiul liber.

    Casa artistului are un aspect modern, minimalist, iar iluminarea naturală datorată ferestrelor mari îi conferă un mare avantaj. Smiley a optat pentru nuanţe precum albastru, muştar şi bleumarin, în decorul casei sale, ceea ce face din casa lui un spaţiu relaxant, occidental şi care nu-şi pierde din amprenta personală.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Cum arată fiicele lui Pavel Bartoş: “Fetele au moştenit-o pe soţia mea la minte şi la frumuseţe”.

    “Fetele mele au o relaţie foarte bună cu muzica. În primul rând, iubesc muzica lui Smiley foarte mult, sunt îndrăgostite de ea. Cea mică, Sofia, care are 3 ani, cred că va fi artistă, pentru că dansează, cântă toată ziua. E şi fina lui Smiley şi e îndrăgostită de tot ceea reprezintă el. Când ne uităm la <Vocea>, în reluare, cântă dansează, nu suportă să spună nimeni vreun lucru despre naşul ei, Smiley. Îi ceartă pe toţi dacă zic ceva de rău. Ea cred că e artista familiei.

    Ritei (9 ani) îi place foarte mult picteze, este o fire aristocratică. Iar Eva (13 ani) e mai pe logică, îi place foarte mult matematica. Pe Anca, soţia mea, toate au moştenit-o la minte şi la frumuseţe. Sunt cu capul pe umeri. De Crăciun vom sta acasă. Anul acesta am înţeles termenul de <sărbători în familie>. Am avut un an plin şi stăm acasă, cu cei dragi. Vom fi împreună”, a declarat Pavel Bartoş, pentru un ziar monden. Anca Bartoş, soţia lui Pavel Bartoş, este fostă actriţă, vedetă TV, actualmente om de radio…

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • „Amazing Grace”: Omagiu pentru Regele Mihai la „Vocea României”. Cine a câştigat marele premiu în valoare de 100.000 de euro

    Sezonul şapte al emisiunii „Vocea României” şi marele premiu în valoare de 100.000 de euro au fost câştigate de Ana Munteanu, adolescenta în vârstă de 16 ani, din Chişinău, din echipa lui Smiley.

    „Vă mulţumesc din tot sufletul că aţi avut încredere în mine. Această piesă este pentru voi”, a spus Ana Munteanu, dedicându-i publicului piesa „La Boheme”.

    În marea finală au fost patru concurente: Meriam Jane Ndubuisi din echipa lui Tudor Chirilă, Ana Munteanu din echipa lui Smiley, Zsuzsana Cerveni din echipa Loredanei Groza şi Andrada Creţu din echipa lui Adrian Despot.

    Pe cel de-al doilea loc s-a situat Meriam Jane Ndubuisi, pe locul al treilea, Zsuzsana Cerveni, iar pe cel de-al patrulea loc, Andrada Creţu.

     
  • Cum a ajuns un tânăr din Deva să fie mai popular decât Smiley. Aproape un milion de oameni s-au abonat la glumele lui

    Mihai Holhoş, fondatorul celui mai mare canal românesc independent de YouTube, s-a bazat pe consecvenţă atunci când a pus bazele Dozei de Haş. Cunoscut pe internet sub numele de Mikey Hash, tânărul de 29 de ani a reuşit să strângă din 2011 şi până acum aproape 850.000 de abonaţi.

    Mihai Holhoş a pornit în aventura pe internet acum cinci ani, când ideea de a face bani pe YouTube era într-o fază incipientă, chiar şi la nivel internaţional: „În România nu exista niciun youtuber, niciun creator de conţinut exclusiv online, era foarte puţin dezvoltată nişa asta, aşa că am încercat să încarc o emisiune pamflet pe care am făcut-o eu la mine în cameră pe genunchi, nu aveam niciun fel de aşteptare. Am dat-o unor prieteni să se uite, iar ei mi-au zis că a ieşit bine şi că ar trebui să mai fac şi altele. Am făcut apoi un clip public şi am primit feedback de la oameni necunoscuţi; mi-a plăcut sentimentul, aşa că am făcut episodul doi din Doza de Haş a doua zi. Oamenii au fost împărţiţi, unora le-a plăcut şi altora nu, dar acela a fost practic începutul. Am postat apoi în fiecare vineri, timp de cinci ani“.

    A înţeles potenţialul financiar „la câteva luni, poate un an de la primul clip“, dar i-a mai luat încă un an să genereze venituri. „În primii doi ani de-abia am ajuns la 100.000 de abonaţi, deci nu erau cifre foarte mari, plus că piaţa de YouTube era foarte puţin dezvoltată, aşa că mia de vizualizări valora foarte puţin. Nu exista YouTube România, parteneriatele se făceau printr-o adresă de proxy din Statele Unite şi banii intrau foarte greu“, spune Mihai Holhoş. „Oricum, datorită formatului emisiunii nu pot să generez foarte mulţi bani. În Doza de Haş folosesc alte filmuleţe de pe net, comentez alte clipuri pe care le găsesc şi, chiar dacă se încadrează la «fair use» după regulile celor de la YouTube, primesc tot timpul notificări că folosesc content care nu este al meu. Oricum, asta este o discuţie pe care o am eu cu cei de acolo de vreo un an de zile. Ca să clarificăm: bani de pe AdSense-ul clasic nu prea facem.“

    A început canalul când stătea la Deva şi îşi aminteşte amuzat de primul său client. „Primul client a fost o pizzerie din Deva care s-a oferit să ne dea pizza gratis la toţi, în fiecare zi de filmare comandam ce voiam şi ne aduceau. A fost primul product placement pe care l-am avut în emisiune. Dar aveam deja sute de mii de vizualizări, adică ne băteam cu televiziunile; diferenţa era că noi primeam doar trei pizza.“ În 2013, un prieten din industria de publicitate i-a propus să vină în Bucureşti şi să lucreze pentru el, folosindu-se de know-how-ul dobândit în trecut. În schimb, i-a oferit un salariu cu care să se poată întreţină în Capitală şi un studio în care să continue producţia video. A plecat de la companie în momentul când i s-a propus să prezinte o emisiune la una dintre cele mai mari televiziuni de la noi, lucru pe care l-a şi făcut, iar ulterior s-a mutat în propriul lui studio.

    Primul contract „serios“ de publicitate l-a semnat cu Cosmote. Îşi aminteşte că a fost prezent la lansarea iPhone 5 la un magazin pe Magheru, iar ideea contractului era să promoveze cât mai mult evenimentul. A anunţat pe canal că va merge, iar sute de fani au venit să-l cunoască: „Smiley, care era şi el prezent, se uita la mine şi nu ştia cine sunt. Habar n-avea de ce e atâta vâlvă în jurul meu. El stătea stingher într-un colţ în timp ce eu dădeam autografe“. Sunt mulţi creatori de conţinut în România care fac bani, dar nu din AdSense-ul clasic, adică din mii sau zeci de mii de vizualizări, explică tânărul antreprenor. „Se fac bani din product placement, când vine un brand şi vrea expunere la tine în emisiune sau la tine în vlog şi vrea să îi pomeneşti sucul sau compania de plăci video şi te plăteşte. Ăsta e modelul de business după care mergem.“ AdSense-ul clasic de pe YouTube nu merge în România; în Statele Unite, spre exemplu, merge foarte bine. „La traficul pe care îl avem noi, acolo am trăi bine, nu am mai avea nevoie de product placement. Iar asta se explică prin faptul că pe piaţa din România sunt foarte puţini advertiseri, şi atunci mia mea de vizualizări valorează foarte puţin. Dacă ar fi foarte multe companii care s-ar bate pe mia mea de vizualizări, atunci valoarea ar fi mult mai mare.“

    Are cinci angajaţi care câştigă „sume substanţiale“, pentru că a vrut să-i aducă la Bucureşti şi pe oamenii din Deva şi le-a dat cât au cerut, fără să negocieze. Are în plan să facă mai multe investiţii anul acesta, urmând pasiunea pe care a descoperit-o anul trecut pentru fenomenul Escape Room. „Am zis că pot cu siguranţă să fac asta bine, având în vedere şi influenţa pe care o avem pe internet.“ Şi aşa a şi fost: prima cameră dezvoltată de el, numită Leonardo da Vinci, ocupă primul loc pe site-ul Escapecentral.ro, cel mai mare agregator de profil. La Doza de Haş scrie singur textele, dar materialele folosite, montajul şi celelalte detalii cad în seama echipei. Pentru o emisiune de 10–12 minute filmează mai puţin de o oră, dar lucrurile nu au fost întotdeauna atât de simple. Cât despre costuri, ele pot fi extrem de reduse: „costul minim e zero, în cazul în care faci tu tot. Poate chiar să iasă de calitate bună, dar asta înseamnă să petreci foarte mult timp“. Se laudă cu faptul că nu a cheltuit niciun leu pe promovare, toată creşterea fiind organică. „O să ajungem la un milion de abonaţi anul acesta, prin mai-iunie, suntem primul canal independent de YouTube din România care va atinge acest prag.“

    Cât despre ceilalţi vloggeri români, Holhoş crede că ei nu înţeleg potenţialul de business al YouTube şi ratează, astfel, posibilitatea de a se dezvolta. „Ştiu vloggeri care au vizualizări destul de multe şi încă filmează cu un webcam. Sunt oameni despre care ştiu sigur că fac bani, dar nu îşi cumpără echipamente. Eu am investit cei mai mulţi bani, pentru ca în momentul în care am o idee să nu fiu limitat din punct de vedere tehnic, să pot să o pun în aplicare repede. Poţi numără pe degetele de la o mână creatorii de content pe YouTube din România care au o calitate foarte bună. Restul sunt copii, sunt prea mici, nu realizează potenţialul pe care îl poate avea un astfel de business.“

    Vezi şi:


    Cum arată cel mai nou sediu al Google

    Cele mai bune fotografii realizate cu iPhone 

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs

    Cum ar arăta lumea dăcă ar dispărea smartphone-ul