Tag: smart defence

  • Smart Secrets: cât plăteşte România pentru avioanele NATO?

    Cele 14 ţări implicate sunt Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, România, Slovacia, Slovenia şi Statele Unite. Avioanele, fabricate de firma americană Northrop Grumann, vor fi folosite la culegerea de informaţii terestre, după cum a explicat preşedintele Traian Băsescu, şi costă 3 mld. euro, dar suma ce îi revine României n-a fost precizată.

    În Germania, ţară participantă la acelaşi program (Allied Ground Surveillance, care va începe în 2015 şi va avea principala bază în Italia), suma care va fi alocată pentru achiziţia avioanelor nu numai că a fost dezvăluită, dar a fost şi supusă aprobării comisiei pentru buget a parlamentului. Berlinul va contribui, prin urmare, cu 483 mil. euro, iar unii parlamentari au protestat, conform unor surse citate de Reuters, pentru majorarea participaţiei germane, faţă de o sumă de 400 mil. euro prevăzută iniţial.

    Nici suma cu care ar urma să contribuie România din 2015 în Afganistan n-ar fi trebuit să fie dezvăluită, a susţinut preşedintele, deşi ministrul de externe Andrei Marga a spus deja că e vorba de 500.000 de dolari. Motivul invocat de Traian Băsescu a fost că “nu vreau ca statele cu contribuţii mai mari sau cărora li se cer contribuţii mai mari să se întrebe de ce dă România doar atât”.

  • România îşi va reduce din 2013 trupele din Afganistan

    “La ultima vizită pe care am făcut-o în Afganistan am întâlnit şi comandanţii de mari unităţi afgane care îşi desfăşurau deja activitatea împreună cu militarii români. Să sperăm că acest proces de transfer al responsabilităţii ne va permite ca în 2013 să ne retragem parte din efectivele aflate în Afganistan”, a afirmat Băsescu.

    Preşedintele se întâlneşte luni la Bruxelles cu secretarul general al NATO, Poul Nyrup Rasmussen, în vederea pregătirii summit-ului NATO ce va avea loc la Chicago în perioada 20-21 mai. România are circa 2.000 de militari staţionaţi în Afganistan.

    Un subiect pe care Băsescu îl va discuta cu secretarul general al NATO este conceptul de “Smart Defence”. România s-a angajat să achiziţioneze 48 de aeronave, înainte de intrarea în NATO, însă conceptul de “Smart Defence” deschide şi posibilitatea ca mai multe state dintr-o zonă să asigure capacităţile aeriene necesare pentru patrularea aeriană pe timp de pace şi pentru intervenţii în afara teritoriului. “Acest lucru ar degreva statele de parte însemnată din cheltuielile pe care ar trebui să şi le asume mai ales acum, în perioadă de criză”, a explicat preşedintele. Spre exemplu, pentru Europa de Est s-ar putea discuta ca un grup de state să îşi asume fiecare un cert număr de avioane, în aşa fel încât patrularea aeriană să fie îndeplinită de statele membre NATO, ceea ce ar lua din sarcina pe care şi-a asumat-o România la un moment dat.

    De asemenea, România ar putea fi un contributor important în conceptul de “Smart Defence” la securitatea cibernetică. “Avem atâţia hackeri talentaţi, care ar putea fi utilizaţi pozitiv în apărarea sistemelor cibernetice ale statelor membre NATO, fie că vorbim de sisteme civile sau militare: sistemele băncilor, sistemele companiilor de electricitate, precum şi cele ale Armatei sau cele de comunicaţii interguvernamentale”, a spus şeful statului.

    În ceea ce priveşte instalarea elementelor de scut antirachetă la Deveselu, “progresăm în definitivarea aranjamentelor legale”, a anunţat preşedintele. În afara ratificării acordului sunt însă o serie de aranjamente bilaterale care trebuie modificate. România are, din 2005, 18 aranjamente, opt dintre ele sunt valabile aşa cum sunt, alte zece trebuie ajustate şi alte şase noi trebuie să fie negociate cu partenerul american până la jumătatea anului. “Doar v-am dat un exemplu că lucrurile nu sunt foarte simple în ceea ce priveşte asigurarea cadrului legal de funcţionare a structurilor antirachetă de la Deveselu”, a conchis Băsescu.