Tag: smart

  • Trei tineri au lansat o bicicletă electrică ce poate fi împachetată într-o secundă şi are autonomie de 60 de kilometri – VIDEO

    Avem telefoane, televizoare smart şi aşa mai departe. A venit timpul ca şi bicicleta să devină smart, iar Gi FlyBike este un astfel de exemplu. Bicicleta electrică Gi FlyBike are o autonomie de 60 km şi poate atinge o viteză de 25 km/h. În plus, producătorii se laudă că bicicleta are  cauciucuri ce nu pot fi perforate. De asemenea, Gi FlyBike se împachetează într-o secundă şi se blochează automat când utilizatorul se îndepărtează la o distanţă mai mare de 5 metri.

    Bicicleta produsă de  Agustin Agustinoy, Eric Sevillia, şi Lucas Toledo s-a dovedit a fi un nou succes de finanţare prin platforma kickstarter, prin intermediul căreia au reuşit să trângă deja 140.000 de dolari (cereau o finanţare de 75.000 de dolari), cu încă alte 29 de zile rămase până când se închide proiectul.

    Printre caracteristici se numără şi faptul că sistemul GPS al bicicletei este compatibil cu iOS şi cu Android, are un port pentru încărcarea telefonului mobil, iar lumina este asigurată de un sistem bazat pe LED-uri, ce se controlează direct de pe smartphone. Pentru că cea mai ieftină bicicletă, care se vinde pe kickstarter, este 1.990 de dolari, producători au creat şi un sistem de sharing, prin care mai mulţi utilizatori pot folosi bicicleta, totul prin intermediul aplicaţiei.

    Gi FlyBike pare a fi o metodă elegantă, simplă, un răspuns pentru traficul aglomerat din marile oraşe. Poate singurele neajunsuri ar fi preţul destul de ridicat şi faptul că Gi FlyBike cântăreşte în jur de 16 kg.

    Livrarea produsul se va face din decembrie 2015.

  • Noul Smart este singura maşină vândută de Mercedes-Benz în România care se califică în programul Prima Maşină

    Noile modele smart (fortwo şi fourfour) au fost lansate, joi, pe piaţa locală în şase versiuni, având câte trei versiuni de motorizare pentru fiecare model. 

    Prin intermediul noilor motorizări de bază de 45 kW pentru fortwo şi forfour, dar şi cu motorul de top de 66 kW disponibil de acum şi pentru forfour, gama de modele disponibile a fost extinsă la şase versiuni. Preţurile încep de la 8.700 euro (fără TVA) pentru modelul fortwo şi de la 9.250 euro (fără TVA) pentru modelul forfour. 

    Pentru un împrumut de 45.000 de lei (echivalentul a 10.000 de euro) contractat pe o perioadă de cinci ani clientul plăteşte pentru un credit Prima maşină o dobândă efectivă de 5,1% pe an (la nivelul actual al indicatorului Robor la 6 luni), astfel că rata lunară este de 850 de lei, iar costul total ajunge la 51.000 de lei, arată un calcul al ZF. Jumătate din dobândă este însă suportată de stat. Guvernul a aprobat în luna noiembrie normele de aplicare a programului Prima maşină, care prevăd o perioadă maximă de creditare de cinci ani, un  cost al maşinii de maximum 50.000 de lei plus TVA şi dobândă formată din Robor la 6 luni (2,1% în prezent) plus o marjă de 3%.

    Echipările standard includ lumini de rulare pe timp de zi cu LED, închidere centralizată cu telecomandă, confirmare vizuală a închiderii maşinii şi imobilizator, cruise control cu limitator de viteză, termometru temperatură exterioară cu indicator de îngheţ, instrumentar de bord cu display LCD cu grafică monocromatică şi computer de bord, geamuri electrice faţă şi sistem de direcţie asistată electric. Noile modele smart îndeplinesc normele de poluare Euro 6.