Tag: slack

  • Afacere gigant în SUA: Gigantul de software şi cloud Salesforce cumpără platforma de chat Slack pentru 27,7 miliarde de dolari

    Salesforce, o companie americană de software şi cloud care a înregistrat anul acesta venituri de peste 20 de miliarde de dolari, a anunţat astăzi că va achiziţiona platforma de mesagerie pentru mediul de business Slack, într-o afacere estimată la 27,7 miliarde de dolari, scrie Financial Times.

    Zvonurile cu privire la un posibil acord între cele două firme au început să circule în urmă cu o săptămână, acţiunile Slack crescând masiv în ultimele zile.

    Serviciul de chat a profitat de pe urma angajaţilor care au lucrat de acasă în timpul pandemiei de coronavirus. Astfel, aplicaţia a fost descărcată de 12,6 milioane de oameni în 2020, cu 50% mai mult decât în aceeaşi perioadă de anul trecut. Slack, care pare să înlocuiască mail-urile din startup-uri, este evaluat în prezent la 25 de miliarde de dolari, în timp ce preţul unei acţiuni se apropie de 44 de dolari.

    Pe lângă startup-uri, Slack este folosit de unele dintre cele mai mari companii din Statele Unite, cum ar fi Amazon, IBM, Ameritrade şi CNN. În ciuda faptului că acţiunile au crescut cu 59% de la începutul anului, platforma nu a reuşit să înregistreze profituri de la ofertă publică iniţială de anul trecut.

    Între timp, Salesforce a ajuns în T3 la venituri de 5,42 de miliarde de dolari, în creştere cu 20% faţă de acelaşi trimestru din 2019, şi a revizuit în creştere estimările pentru anul fiscal 2021, compania ţintind venituri de 21,11 miliarde de dolari.

    În 2016, Microsoft ar fi vrut să cumpere Slack pentru 8 miliarde de dolari, însă după ce acordul a intrat în impas, gigantul a lansat pe piaţă o aplicaţie asemănătoare, Teams, care a ajuns luna trecută la 115 milioane de utilizatori activi.

     

  • Slack, platforma de chat care înlocuieşte mail-urile din startup-uri, a ajuns la o valoare de 23 de miliarde de dolari

    Gigantul de software şi cloud Salesforce se pregăteşte să cumpere Slack, o platforma de mesagerie pentru utilizatorii din mediul de business, transmite Forbes.

    Acţiunile Slack au crescut cu peste 38%, fapt ce îi oferă firmei o capitalizare de piaţă de 23,2 miliarde de dolari. În consecinţă, preţul unei acţiuni a trecut astăzi pragul de 40 de dolari.

    Prin contrast, acţiunile Salesforce au scăzut cu 2,7% după ce Wall Street Journal a raportat că cele două companii au început să discute detaliile acordului. Gigantul american are, spre deosebire de Slack, o valoare de piaţă de 225 de miliarde de dolari, iar preţul unei acţiuni este de 247 de dolari.

    Platforma de mesagerie a profitat de pe urma faptului că numărul companiilor care se bazează pe spaţiul digital a crescut masiv în timpul pandemiei de coronavirus.

    Aplicaţia a fost descărcată anul acesta de 12,6 milioane de oameni, cu 50% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2019. Slack poate deveni astfel un element cheien în una dintre cele mai mari afaceri din istoria industriei software, în ciuda faptului că sumă nu este cunoscută momentan.

    În 2016, Microsoft ar fi vrut să cumpere Slack pentru 8 miliarde de dolari, însă acordul nu s-a finalizat. Ulterior, Microsoft a introdus o aplicaţie asemănătoare – Teams.

    Slack a declarat în octombrie 2019 că înregistrează zilnic 12 milioane de utilizatori activi. Luna trecută, Microsoft a anunţat că serviciul Teams a ajuns la 115 milioane de utilizatori activi.

     

  • Microsoft, acuzată de Slack că vrea să elimine concurenţa pentru un produs căutat în pandemie

    Creatorii Slack atacă la Comisia Europeană Microsoft, acuzând gigantul tech de practici neloiale. Slack acuză că Microsoft include în mod ilegal Microsoft Teams în pachetul Office 365. 

    Cei de la Slack Technologies, compania care a dezvoltat Slack, o platformă de chat de business, au înaintat o plăngere la Comisia Europeană, acuzând Microsoft de practice neloiale. Aceştia spun că Microsoft ar fi copiat o mare parte din funcţionalitatea Slack, au lansat Microsoft Teams şi au inclus software-ul gratuitt în abonamentele de business din pachetul Office 365.

    Potrivit acestora, Microsoft nu le-ar face viaţia uşoară celor care încearcă să dezinstaleze Teams şi ar ascunde costurile reale ale serviciului pentru clienţii enterprise. Microsoft a negat acuzaţiile.

    Creatorii Slack acuză Microsoft că a copiat o mare parte din funcţionalitatea aplicaţiei lor.

    „Microsoft a creat o clonă slabă de produs şi a legat-o de produsul său Office dominant în piaţă, forţându-i instalarea şi blocându-i îndepărtarea, o copie la indigo a comportamentului ilegal din perioada războiului browserelor”, a declarat Jonathan Prince, director de comunicaţii şi politică în cadrul Slack, potrivit presei internaţionale.

    Slack este o aplicaţie pentru colaborarea online în interiorul echipelor cu o vechime de şase ani pe piaţă.

    Microsoft Teams combină într-un singur serviciu chat-ul, întâlnirile, fişierele şi aplicaţiile echipei şi este integrat cu Office, Skype şi SharePoint – servicii critice în portofoliul Microsoft pentru utilizatorii de business.

    Experţii spun că avantajele Microsoft Teams faţă de Slack sunt prezenţa componentei video şi uşurinţa în utilizare. Anul trecut, Microsoft Teams a atins un număr de 13 milioane de utilizatori activi zilnic.

    În acelaşi timp, antreprenorii din IT spun că în România pandemia a crescut de circa opt opri numărul de clienţi care folosesc Teams.

    „Este un concept foarte viabil de a integra toate aplicaţiile într-o singură platformă. Slack nu are acestă opţiune. Pune un risc major asupra operaţiunilor Slack pe termen lung. Microsoft în România cred că a crescut de opt ori numărul de clienţi care utilizează serviciile din zona de Teams”, a spus Cristian Herghelegiu, CEO Dendrio.