Chiar daca recent publicata carte a lui Mircea Cartarescu este incitanta si alerta, ea nu va incapea cu siguranta pe lista de argumente din curriculum-ul pentru Nobel al autorului.
Ceea ce nu ne va impiedica sa-i parcurgem cu placere consideratiile spumoase, argumentatia ingenioasa si dictia literara subtire. Volumul este o colectie de editoriale publicate de catre autor in paginile “Jurnalului national” intre 2004-2005 si pune in scena cugetari taioase despre cotidianul vremurilor din urma, asocieri adesea vitriolante despre figurile politice (si nu numai) marcante, racursiuri pline de umor despre mahalaua romanesca, cu sinceritatea si irepresibila pofta de a vorbi (scrie).
Lucru pe care, cel mai bine, il sintetizeaza insusi autorul, intr-un “cuvant inainte” al volumului: “Ideologia (de orice fel) nu este partea mea tare. Veti gasi in paginile urmatoare simple parei ale unui om care scrie, de un sfert de veac, tot felul de lucruri, avand clipa de clipa-n minte cuvintele lui Demetriu Ladima: <<Eu sunt un om care scrie. Daca nu scriu ce cred, la ce sa mai scriu?>>”.
Mircea Cartarescu, Baroane, Editura Humanitas, Bucuresti, 2005