Tag: sigiliu

  • Politia: Nu cumparati brazi de Craciun furati din padure

    Fraudele au fost descoperite si amendate in zonele Bicaz,
    Tusnad, Odorheiu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc, Toplita si Botosani,
    iar in unele cazuri s-au intocmit dosare penale pentru savarsirea
    infractiunilor de taiere fara drept si furt de arbori. Actiunile
    vor continua si in perioada urmatoare, coordonate de catre
    politistii Biroului pentru Protectia Fondului Forestier si Piscicol
    din cadrul Directiei de Ordine Publica a Inspectoratului General al
    Politiei Romane.

    Politia ii indeamna pe cumparatori sa nu cumpere brazi de Craciun
    furati. Pentru un cumparator, primul semn de ilegalitate ar putea
    fi prezenta vanzatorului la coltul strazii, in fata imobilului unde
    locuieste, sau in alte asemenea locuri. De asemenea, bradul de
    Craciun, comercializat prin structurile abilitate silvice, are
    atasat sigiliul crotaliu. Lipsa acestui element este un semn de
    ilegalitate, iar cumpararea unui asemenea produs ne face oarecum
    partasi la fapta contraventionala ori de natura penala a
    comerciantului fraudulos.

    Politia reaminteste ca transportul materialelor lemnoase de orice
    fel, deci si al bradutilor, se poate face numai daca exista acte de
    provenienta. Taierea fara drept a puietilor, in functie de paguba
    produsa, calculata in regim silvic, poate constitui fie
    infractiune, fie contraventie, iar faptasii devin raufacatori ai
    mediului chiar in preajma Craciunului.

    Taierea ilegala a brazilor de Craciun, precum si transportul ori
    comercializarea acestora fara documente de provenienta, se
    sanctioneaza contraventional cu inchisoare de la 2 luni la 6 luni
    sau cu amenda de la 1.000 la 3.000 de lei. Comercializarea de
    material lemnos, de arbori ori arbusti ornamentali si brazi de
    iarna, fara documente legale de provenienta sau revanzarea
    materialului lemnos cumparat de persoane fizice de la unitatile
    silvice pentru trebuinte proprii, se sanctioneaza cu amenda de la
    120 la 200 de lei.

    Daca valoarea prejudiciului produs, prin taierea, ruperea,
    distrugerea, degradarea ori scoaterea din radacini, fara drept, de
    arbori, puieti sau lastari din fondul forestier national si din
    vegetatia forestiera situata pe terenuri din afara acestuia,
    indiferent de forma de proprietate, este de cel putin 5 ori mai
    mare decat pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe
    picior la data constatarii faptei, constituie infractiune silvica
    si se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu
    amenda.