Tag: Sighişoara-Coslariu

  • Reabilitarea tronsonului de cale ferată Sighişoara-Coşlariu va costa 1 miliard de euro

    Contractul este cofinanţat de Uniunea Europeană cu 740 milioane euro şi prevede reabilitarea a 89,5 kilometri de linie dublă electrificată de cale ferată.

    Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a precizat că acesta este cel mai mare contract de finanţare semnat prin Programul Operaţional Sectorial de Transport.

    El a adăugat că CFR SA, care administreazã infrastructura feroviară, are semnate prin acest program 18 contracte în valoare 11,5 miliarde lei. Ministrul a mai spus că lucrările de modernizare au început în martie-aprilie 2012 şi se vor încheia în iunie 2015.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Europeană a aprobat o investiţie de 751 milioane euro pentru modernizarea căii ferate Sighişoara-Coslariu

    Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, judeţele Mureş, Sibiu şi Alba vor beneficia de o accesibilitate mai bună, ceea ce va face regiunea mai competitivă şi mai atrăgătoare pentru investitori, însă proiectul are şi impact în plan transnaţional, făcând parte din coridorul IV pan-european.

    “Acesta este un bun exemplu de fonduri regionale ale UE care lucrează pentru cetăţeni, transformând în acelaşi timp regiuni în locuri mai bune pentru a face afaceri. O infrastructură sigură a transportului este fundamentală, nu doar pentru buna funcţionare a pieţei interne a Uniunii, ci şi pentru prosperitatea economică şi socială a oamenilor ce trăiesc în regiunile noastre”, a declarat comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn.

    Lucrările se vor efectua pe un tronson de 89,5 km de cale ferată dublă între oraşele Sighişoara şi Coslariu, pentru a asigura o viteză maximă de 160 km/oră pentru trenurile de pasageri şi 120 km/oră pentru trenurile de marfă, în concordanţă cu standardele moderne de infrastructură în Europa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro