Tag: shutdown

  • Cât costă cel mai lung „shutdown” guvernamental din istoria SUA? În fiecare săptămână se pierd până la 30 de miliarde de dolari. „În general, blocajele guvernamentale nu provoacă dezastre majore. De data aceasta lucrurile ar putea sta altfel”

    Blocajul guvernamental din Statele Unite a devenit cel mai lung din istorie, iar lipsa unor semne de rezolvare rapidă amplifică tot mai mult impactul său economic, scrie Bloomberg.

    Ajuns în a 36-a zi, shutdown-ul a depăşit precedentul record stabilit la începutul anului 2019, în primul mandat al preşedintelui Donald Trump.

    Fiecare săptămână de blocaj costă economia SUA între 10 şi 30 de miliarde de dolari, potrivit estimărilor analiştilor, majoritatea situându-se în jurul valorii de 15 miliarde de dolari.

    În trecut, efectul asupra creşterii economice a fost temporar, deoarece angajaţii trimişi în concediu fără plată primeau ulterior salariile restante, iar guvernul federal recupera o parte din cheltuielile suspendate odată cu redeschiderea.

    De această dată, impactul ar putea fi mai sever, avertizează economiştii, nu doar din cauza duratei, ci şi pentru că economia este mai fragilă decât în urmă cu şapte ani, în contextul în care mulţi americani sunt îngrijoraţi de inflaţie şi perspectivele pieţei muncii.

    Spre deosebire de shutdown-ul din 2018-2019, efectele se extind acum dincolo de angajaţii federali rămaşi fără salariu, afectând milioane de americani care riscă să piardă accesul complet la programele de ajutor alimentar chiar înainte de sezonul sărbătorilor.

    „Experienţa arată că blocajele guvernamentale nu provoacă dezastre majore”, explică Jonathan Millar, economist senior pentru SUA la Barclays. „De data aceasta lucrurile ar putea sta altfel”.

    Efectele de contagiune asupra sectorului privat sunt deja vizibile: De la contractori guvernamentali rămaşi fără activitate, până la companii dependente de turism, afectate de închiderea unor parcuri şi muzee. Unele dintre cele mai aglomerate aeroporturi din ţară se confruntă cu întârzieri din cauza deficitului de controlori de trafic aerian, care se numără printre angajaţii obligaţi să lucreze, dar neplătiţi.

  • Trump ridică miza în negocierile cu democraţii: Angajaţii federali ar putea să nu-şi mai primească salariile pentru perioada în care guvernul federal este în „shutdown”

    Casa Albă ia în considerare posibilitatea de a nu plăti angajaţii federali pentru zilele în care au fost trimişi în concediu forţat (furlough) pe durata închiderii guvernului, o mişcare care ar putea încălca o lege ce prevede plata retroactivă a salariilor după redeschiderea instituţiilor, notează Bloomberg.

    Biroul pentru Buget al Casei Albe, condus de Russell Vought, a redactat un memorandum în care se arată că nu este obligatoriu ca angajaţii federali să fie compensaţi pentru perioada în care guvernul a fost închis.

    Această poziţionare creşte tensiunile în confruntarea cu democraţii, la aproape o săptămână după ce agenţiile şi departamentele federale au suspendat operaţiunile neesenţiale.

    Documentul prezintă un argument juridic conform căruia Government Employee Fair Treatment Act of 2019, adoptată după blocajul bugetar din primul mandat al preşedintelui Donald Trump, pentru a consfinţi plata retroactivă a funcţionarilor după o închidere, ar avea probleme de legalitate.

    Potrivit site-ului Axios, care a relatat primul despre existenţa memorandumului, unii oficiali de la Casa Albă cred că o modificare ulterioară a legii lasă o marjă de manevră în ceea ce priveşte acordarea sau nu a plăţilor retroactive către angajaţii guvernamentali. Democraţii au respins rapid această interpretare.

    „Cred că legea este clară”, a declarat marţi pentru CNN senatorul democrat Dick Durbin, din Illinois. „Aceşti angajaţi federali vor avea salariile întârziate, dar dacă administraţia Trump susţine acum că le va elimina complet plata celor trimişi în concediu forţat, este o ruşine. Este o încălcare a legii.”

    Luni, Trump, care până atunci evitase să intervină direct în conflict, a declarat că este dispus să negocieze cu democraţii în privinţa subvenţiilor pentru asigurările de sănătate, pentru a pune capăt blocajului bugetar.

    Totuşi, la scurt timp după aceea, el a scris într-o postare pe reţelele de socializare:

    „Sunt bucuros să colaborez cu democraţii la politicile lor eşuate din domeniul sănătăţii, sau la orice altceva, dar mai întâi trebuie să permită redeschiderea guvernului”.

    Preşedintele a afirmat în repetate rânduri că va folosi perioada de închidere a guvernului pentru a concedia mii de angajaţi federali, care în mod normal sunt trimişi în concediu forţat şi rechemaţi după încheierea blocajului.

    Aparenta deschidere a lui Trump spre negocieri vine în contextul în care angajaţii federali au început să rateze salariile, iar sondajele de opinie arată că alegătorii tind să dea vina pe republicani pentru impasul privind finanţarea guvernului.