Tag: ShopMania

  • ShopMania NET SRL: MerchantPro Connect

    Parte din platforma SaaS de e-commerce MerchantPro, dezvoltată local în cadrul companiei ShopMania Net, MerchantPro Connect facilitează integrarea platformei cu o serie de sisteme menite să îmbunătăţească facilităţile de care beneficiază utilizatorii MerchantPro.

    Descrierea inovaţiei:

    MerchantPro Connect cuprinde sistemul de API-uri şi conectori care permit integrarea extrem de facilă şi rapidă a platformei SaaS de e-commerce MerchantPro cu soluţii third party precum sisteme ERP, WMS, CRM, facturare sau gestiune, management al vânzărilor, fulfillment. În acelaşi timp, MerchantPro Connect permite partenerilor MerchantPro şi dezvoltatorilor terţi să creeze în mod complet independent aplicaţii şi integrări armonizate cu ecosistemul MerchantPro. Astfel, comercianţii care utilizează MerchantPro pentru a-şi administra businessul online îşi pot personaliza şi adapta funcţionalităţile platformei la propriile necesităţi operaţionale specifice şi în acelaşi timp, dezvoltatorii de tehnologie îşi pot, la rândul lor, extinde businessul, capitalizând potenţialul reprezentat de cele peste 1.500 de afaceri online care folosesc MerchantPro. Persoanele implicate în dezvoltarea proiectului vin din departamentele: Business Analysis, care s-a ocupat cu identificarea fluxurilor şi interacţiunilor posibile dintre platforma MerchantPro şi soluţii third party de tip ERP, WMS, CRM, facturare şi gestiune, management al vânzărilor, fulfillment, definirea fluxurilor predefinite de comunicare între sisteme şi validarea acestora); development – dezvoltarea şi optimizarea sistemelor API şi a conectorilor integraţi; Quality Assurance – testare structurată a sistemelor, asigurarea compatibilităţii funcţionalităţii cu obiectivele propuse; Project Management – coordonarea globală a echipelor implicate.

    Elementul de noutate:

    Integrarea în mod tradiţional de soluţii terţe de optimizare a proceselor de business prezintă o complexitate ridicată şi necesită, ca urmare, angrenarea unor resurse extinse de timp şi de personal, o astfel de implementare putând ajunge la o durată de câteva luni de zile. Pornind de la o analiză detaliată a interacţiunilor posibile dintre o astfel de soluţie (fie ca este vorba despre un ERP, WMS sau o aplicaţie de gestiune sau facturare) şi sistemul de administrare al unui magazin online, MerchantPro Connect încorporează o serie de fluxuri predefinite de comunicare între cele două entităţi şi permite astfel conectarea acestora şi operaţionalizarea integrării într-un timp mult mai scurt, de aproximativ 2-3 săptămâni, şi la un cost minim.

    Efectele inovaţiei:

    Pe baza sistemului MerchantPro Connect s-a finalizat integrarea şi operaţionalizarea într-un termen de opt săptămâni a patru sisteme ERP, trei sisteme de facturare şi gestiune – de către MerchantPro şi simultan conectarea direct de către terţi a unei platforme de fulfillment şi a unui sistem de automatizare a strategiei multi-channel cu ecosistemul MerchantPro.

    Acest proiect a fost inclus in cadrul revistei dedicate companiilor invoatoare din Romania, publicata recent de Business MAGAZIN.

  • Asesoft Net: Afaceri de aproape 850.000 de euro anul acesta

    In 2009, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 700.000 de
    euro, in crestere cu 50% fata de nivelul din 2008, din care
    aproximativ 65% au insemnat venituri generate de portalul
    ShopMania, potrivit lui Arthur Radulescu, directorul general al
    Asesoft Net. Alte 25 de procente din veniturile companiei au
    provenit din proiectele web realizate pentru clienti externi, in
    timp ce restul de 10% a fost obtinut prin intermediul altor
    proiecte, de valorificare a contractelor publicitare incheiate
    pentru celelalte site-uri pe care le opereaza Asesoft Net
    (InfoPortal.ro, Autoraid.ro, Filmoteca.ro si Bascalie.ro).

    Reteaua ShopMania a fost extinsa anul trecut si in Cehia si
    Slovacia, insumand in prezent 26 de tari unde efectueaza comparatii
    de preturi pentru produse online. In Romania, traficul mediu a fost
    in 2009 de 80.000 de vizitatori unici pe zi. “Daca in Romania
    veniturile obtinute prin vanzarea de spatiu publicitar pe site-ul
    ShopMania s-a mentinut la un nivel constant, in celelalte 25 de
    tari, in care portalul este prezent cu versiuni customizate,
    site-ul a inregistrat cresteri, ajungand chiar la dublarea
    incasarilor in state precum Franta, Italia si Marea Britanie”,
    sustine Radulescu.
    Pentru 2010, Asesoft Net mizeaza ca piata de servicii online va
    continua sa creasca, cu focus in zona serviciilor de aplicatii
    mobile, in conditiile cresterii vanzarilor de smartphone-uri.

    In ce priveste compania, Radulescu estimeaza pentru acest an o
    crestere cu 15-20% a afacerilor, in conditiile in care investitiile
    in ShopMania se vor mentine la un nivel similar celui din 2009.
    “Exista in continuare o zona neacoperita pe partea de servicii
    online si, de asemenea, un potential ridicat pe partea de aplicatii
    pentru telefoane mobile, unde este posibil sa lansam anumite
    proiecte in cursul acestui an”, a declarat Arthur Radulescu.

  • ShopMania: Shopping online in doi

    Interfata “Shopping in doi” va fi accesata de aproximativ 1.000 de utilizatori in luna februarie, potrivit estimarilor companiei. “Ne asteptam ca interesul crescut pentru achizitii online din luna indragostitilor, precum si apropiatele sarbatoril din luna martie sa aduca o crestere a traficului de 12%, pana la 2 milioane de vizitatori pe luna”, spune Arthur Radulescu, directorul general al Asesoft Net. Cele mai cautare produse in perioada februarie-martie sunt ceasurile, parfumurile, bijuteriile si florile, generand vanzari cu 65% mai mari decat in restul anului.