Tag: Sf. Nicolae

  • Băsescu, de Sfântul Nicolae: Fie ca această zi să ne aducă speranţă în suflet şi dorinţa de a fi generoşi

    Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae preşedintele Traian Băsescu a transmis ”gândurile sale cele mai bune, însoţite de sincere urări de sănătate, împlinire şi bucurii alături de cei dragi tuturor celor care îşi serbează ziua onomastică”.

    ”Fie ca această zi dedicată unuia dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi ai Bisericii să ne aducă speranţă în suflet şi să ne întărească în dorinţa de a fi generoşi cu cei care au nevoie de ajutorul nostru. La mulţi ani!”, se mai arată în mesajul preşedintelui României.

  • Fascinatia pentru moaste. De ce isi freaca romanii portofelele de racla

    A plimbat intai portofelul pe langa racla cu moastele Sfantului
    si abia apoi s-a aplecat si el sa o sarute. Portofelul si-l trasese
    din buzunar scurt, dintr-o zvacnire, sa nu-l vada credinciosul din
    spate cum se umileste cu bani si carduri peste mana Sfantului. Caci
    in racla nu odihneste tot corpul marelui ierarh Nicolae, ci numai
    mana cea dreapta. Portofelul, credinciosul nostru l-a frecat de
    icoana de langa racla cu o miscare lunga, parca nu-i venea sa si-l
    mai ia inapoi. Pupatura finala, in schimb, s-a consumat rapid si
    imediat omul s-a si topit in multime, intre miile de pelerini. Greu
    de inteles de ce azi a venit tot puhoiul asta de lume la moaste,
    cand mana Sfantului este disponibila la sarutat in fiecare
    miercuri, intre orele 17 si 20.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Peste 811 mii de romani isi sarbatoresc onomastica de Sfantul Nicolae

    Din cei 811.243 de romani aniversati la sarbatoarea Sfantului
    Ierarh Nicolae, mare aparator al ortodoxiei, 523.312 sunt barbati,
    iar 287.931 sunt femei.

    Statisticile existente la nivelul Directiei pentru Evidenta
    Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date releva faptul ca
    majoritatea barbatilor care il au ca patron spiritual pe “Sfantul
    Nicolae”, respectiv 332.609 de persoane, poarta numele Nicolae,
    alti 64.762 Niculai sau Neculai, iar 44.068 Nicusor.

    De asemenea, alte 32.894 de persoane poarta numele de Niculae,
    26.137 – Nicu, 13.394 – Nicolaie si alti 192 – Nikolaos, Nick,
    Nikos si Nik.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro