Tag: sezonul 2

  • Cronică: Designated Survivor (sezonul 2) – VIDEO

    Avându-i ca protagonişti pe Kiefer Sutherland şi Natasha McElhone, plus mulţi alţi actori extrem de talentaţi, Designated Survivor avea toate premisele să devină un serial de referinţă pentru reţeaua de televiziune. Bănuiesc că scenariştii au rămas, la un anumit moment dat, fără idei; nu-mi explic altfel telenovelizarea serialului.

    Povestea începe în seara în care preşedintele Statelor Unite adresează discursul anual despre starea naţiunii la Capitoliu, adunând marea majoritate a oficialilor de stat. Singurul ”pus la adăpost“ este Thomas Kirkman, secretarul de stat pentru dezvoltare urbană, fiind cel ales să preia conducerea statului în cazul în care toţi demnitarii cu poziţii mai înalte sunt ucişi într-un atac sau în timpul unei catastrofe. Evident, asta şi urmează; un grup de terorişti aruncă în aer Capitoliul, iar Kirkman devine preşedinte.

    De aici începe o cursă nebunească pentru a prinde teroriştii, dar şi una de reconstruire a guvernului; ni se prezintă culisele negocierilor politice, iar scenele sunt extrem de bine construite, amintind de cele din The West Wing (probabil cel mai bun serial de politică realizat vreodată).
    Personajele principale sunt bine conturate, iar regizorii au avut grijă să dea şi o anumită profunzime relaţiilor dintre acestea, prezentând aspecte secundare ale poveştii. Primul sezon e genul pe care îl poţi urmări ore în şir, curios de ce nenorociri va mai aduce noul episod.

    Lucrurile se complică destul de mult când se dovedeşte că vicepreşedintele ales de Kirkman, singurul supravieţuitor al atacului terorist, are de fapt altă agendă decât cea a preşedintelui. Suntem aruncaţi într-o conspiraţie ce aduce laolaltă terorişti, servicii secrete, guverne străine şi foşti preşedinţi americani. E o poveste pe care am găsit-o, mărturisesc, extrem de captivantă.

    Povestea se rupe în momentul în care ultimul terorist e prins, iar atenţia lui Kirkman se îndreaptă exclusiv către problemele domestice. Ritmul alert dispare, iar relaţiile dintre personaje încep să fie tratate superficial; firea blândă a preşedintelui american devine, spus simplu, enervantă. Am senzaţia că scenariştii s-au plictisit de jobul lor zilnic şi au început să mai arunce câte un episod doar de dragul salariului.

    Revin la ideea iniţială: în al doilea sezon, Designated Survivor s-a transformat într-o telenovelă. Mi se întâmplă rar să urmăresc mai mult de 10-15 episoade dintr-un serial şi să îl abandonez, dar în această situaţie mi-am pierdut complet interesul.

    NOTĂ: 6/10

  • Sezonul 2 din “House of Cards – Culisele puterii” debuteaza, in premiera, pe Voyo.ro

    Lansat online, pe platforma Netflix, House of Cards – Culisele puterii, un thriller politic care il are ca protagonist pe Kevin Spacey, a fost de la inceput o provocare. Costurile uriase de productie – 100 de milioane de dolari pentru doua sezoane de cate 13 episoade, amortizate doar de subscriptia de 7,99 de dolari, cat reprezinta abonamentul la site-ul american, pare nu numai o “misiune imposibila”, ci si un nonsens din punct de vedere economic. Producatorii serialului au crezut insa ca lansarea acestui serial online si posibilitatea de a fi vizionat pe orice suport gen laptop sau PC, pe aplicatii dedicate de iPad, iPhone, Android sau Smart TV reprezinta viitorul. Si House of Cards a confirmat atat la festivitatea de premiere a Globurilor de Aur, cat si din punct de vedere financiar. Cu un cost de aproximativ 4 milioane de dolari pentru un singur episod, Netflix a reusit sa atraga 7 milioane de noi abonati numai de la premiera acestui serial.

    House of Cards – un serial cat o industrie “Filmez la sezonul 3. Asta e tot. Nu am ce sa mai adaug”, a raspuns Spacey jurnalistilor de la The Sun, ceea ce confirma previziunile celor care au crezut ca un serial precum House of Cards reprezinta viitorul. Serialul, care s-a filmat in Baltimore, a reprezentat si o mina de aur pentru comunitatea locala. Un aport de 140 de milioane de dolari la bugetul local, peste 2000 de locuri de munca nou create si tot atatea firme din Maryland care au avut oportunitati de afaceri datorita filmarilor la acest serial l-au facut pe guvernatorul acestui stat sa nu stea cu mainile in san. Producatorii au beneficiat de reduceri de taxe si facilitati financiare, iar daca un nou sezon din House of Cards va fi filmat tot in Baltimore, statul Maryland, atunci taxele vor fi reduse la jumatate fata de anul trecut, dupa cum spun oficiali ai acestui stat. Din aceasta cauza Kevin Spacey are numai cuvinte de lauda la adresa guvernatorului statului Maryland. “Ma simt extraordinar de bine aici. Suntem foarte multumiti ca am ajuns in statul Maryland, unde am fost atat de bine primiti”, spune Kevin Spacey.
    Cele 13 noi episoade ale sezonului 2 din “House of Cards – Culisele puterii” pot fi urmarite, din 20 februarie, pe www.voyo.ro, cat si prin aplicatiile de Smart TV (Samsung, LG, Panasonic), iPad, iPhone si Android (tablete si smartphone-uri).

    Abonamentul Voyo.ro, cu o valoare de 3 Euro+TVA/luna se poate plati prin Card, PayPal, SMS sau abonament prin operatorii de televiziune si internet RCS-RDS, UPC, Romtelecom si Orange.