Tag: Sever Voinescu

  • Sever Voinescu, numit redactor-şef al revistei Dilema Veche: Am găsit la Dilema o orchestră perfectă

    “Am găsit în redacţia revistei Dilema o orchestră perfectă, alcătuită din redactori pe care îi cunosc de ani mulţi şi pe care îi preţuiesc. Sunetul Dilemei va rămâne acelaşi în presa culturală românească şi principala mea responsabilitate va fi aceea de a-l păstra nealterat. Tot ceea ce cititorii Dilemei şi iubitorii Dilemei găsesc de ani de zile în această revistă, respectiv spiritul revistei, aşa cum a fost el definit într-un faimos articol fondator semnat de domnul Andrei Pleşu la începuturile revistei, va avea în mine cel dintâi apărător”, a spus Sever Voinescu, pentru MEDIAFAX.

    El a precizat că tranziţia de la un redactor-şef la altul “se va petrece extrem de lin”.

    “Mircea Vasilescu rămâne un membru de bază al echipei Dilema, rămâne în redacţia revistei Dilema şi are toată preţuirea noastră după cei aproape 20 de ani în care a condus impecabil revista Dilema în vremuri mai bune şi în vremuri mai proaste”, a mai spus Sever Voinescu.

    Acesta a precizat că planurile sale concrete privind viitorul revistei Dilema Veche le va discuta mai întâi cu redacţia publicaţiei, urmând ulterior să fie anunţate public.

    Sever Voinescu, în vârstă de 46 de ani, este avocat şi publicist. A fost deputat, în perioada 2008-2012, consilier al Secretarului General al Guvernului (între 1997-1998), secretarul general al Ministerul Afacerilor Externe (între 1998-2000), consul general al României la Chicago (2000-2003) şi coordonatorul programului de politică externă din cadrul Institutului pentru Politici Publice (2004-2008).

    De asemenea, Sever Voinescu este membru al Grupului pentru Dialog Social. El a fost şi comentator politic al ziarului Cotidianul şi colaborator al revistei Dilema Veche.

    Revista Dilema Veche face parte din portofoliul Adevărul Holding, alături de publicaţii precum cotidianul Adevărul şi tabloidul Click!. Directorul fondator al revistei este scriitorul Andrei Pleşu.

    Până în momentul difuzării acestei ştiri, Mircea Vasilescu nu a putut fi contactat de agenţia MEDIAFAX.

  • Theodor Stolojan, AUDIAT la Parchetul ICCJ în legătură cu declaraţia de avere. Voinescu, prezent în calitate de avocat

     “Am fost pur şi simplu ca să prezint situaţia în legătură cu acel comunicat dat de ANI cu privire la faptul că eu am raportat deţinerile de acţiuni pe care le aveam la 31 decembrie 2011 în loc de iunie 2012 când am depuse declaraţia. Am explicat de ce am raportat în acest fel”, a precizat Theodor Stolojan.

    El a mai spus că Parchetul ICCJ urmează să-şi facă datoria.

    În această dimineaţă a fost prezent la Parchetul ICCJ şi fostul vicepreşedinte PDL Sever Voinescu.

    Contactat de MEDIAFAX, Voinescu a precizat că a fost la parchet în calitate de avocat. “Am fost ca avocat într-o cauză”, a spus Voinescu.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Voinescu: Dacă PDL exclude vreun semnatar al moţiunii “Reformiştii”, demisionăm în bloc

     “Dacă astăzi se ia decizia excluderii vreunuia dintre cei care au semnat moţiunea «Reformiştii», nu vă ascund că decizia noastră unanimă este să demisionăm toţi! Dar eu nu cred că se va ajunge aici. Nu cred că astăzi se vor lua decizii de excludere şi cred că presiunea din interiorul partidului pe care o punem pe conducere să facă opoziţie cu adevărat este benefică şi pare a da rezultate”,  a declarat Voinescu la RFI.

    El apreciază, totodată, că demisia lui Teodor Baconshi din PDL este o pierdere.

    “Teodor Baconschi s-a simţit pe bună dreptate vexat, rănit de anumite atitudini ale conducerii partidului în raport cu domnia sa şi în raport cu noi ca grup (…). Din punctul de vedere al partidului, e o pierdere, nu trebuia să se ajungă aici. Cred că vina principală pentru această pierdere o are conducerea PDL, care pur şi simplu nu ştie să gestioneze relaţia cu persoane poate mai sofisticate şi mai altfel, să zic, decât activul obişnuit de partid”, comentează Sever Voinescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DEMISII ÎN PDL: Cristian Preda şi Sever Voinescu se retrag din conducerea partidului

    Şi Sever Voinescu a demisionat din conducerea PDL

    Sever Voinescu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PDL, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la şedinţa Colegiului Director al partidului.

    Conform surselor citate, Voinescu şi-a anunţat demisia în şedinţa Colegiului Director al PDL, care este în desfăşurare la ora transmiterii acestei ştiri.

    De altfel, Sever Voinescu nici nu a candidat la alegerile parlamentare, el susţinând în octombrie că decizia de a nu candida ţine de faptul că vrea să îşi refacă priorităţile în viaţă, care exclud prezenţa sa în Legislativ.

    În actuala legislatură, Voinescu a fost deputat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sever Voinescu a demisionat din conducerea PDL

    Conform surselor citate, Voinescu şi-a anunţat demisia în şedinţa Colegiului Director al PDL, care este în desfăşurare la ora transmiterii acestei ştiri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sever Voinescu: Un avantaj al crizei este ca se prabuseste iluzia ca statul este cel care da in permanenta

    In opinia deputatului democrat-liberal Sever Voinescu, vinovatia
    pentru “injectarea” iluziei ca statul da in permanenta o poarta
    intreaga generatie politica din ultimii 20 de ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Voinescu: In sufletelul robust si roz, Ponta adora comunismul

    “Topaind voios prin politica, domnul Victor Ponta foloseste
    cuvinte fara sa le citeasca instructiunile de utilizare. Ma face
    fascist. Orbit de adoratia infantila pentru alde Che Guevara si dus
    de manuta prin istoria recenta a societatii romanesti de domnul Ion
    Iliescu, presedintele PSD habar n-are ce-i aia fascist si persista
    intr-o ratacire induiosatoare. Si ca sa nu lase nici un dubiu
    asupra confuziei in care se afla, domnul Ponta ma citeaza ca
    fascist alaturi de Adolf Hitler”, scrie Voinescu pe blogul sau.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro