Tag: sesiune extraordinara

  • Conducerea Camerei Deputaţilor aprobă, luni, convocarea sesiunii extraordinare cerută de Opoziţie

    “Posibil Birou Permanent în Camera Deputaţilor, luni, pentru aprobarea sesiunii extraordinare cerută de Opoziţie”, a declarat Florin Iordache, marţi, pentru MEDIAFAX.

    “Este posibil ca şedinţa să aibă loc la ora 12 sau 13, urmând să fie discutate punctele care vor fi incluse pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare precum amnistia, recursul compensatoriu, respingerea Ordonanţei de Urgenţă 114 şi a Ordonanţei de Urgenţă 51”, a mai precizat acesta.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un senator USR avertizează asupra prelungirii sesiunii extraordinare a Parlamentului până pe 10 august: Democraţia se face în secret

    “Este inacceptabil ce se întâmplă, tratează opoziţia parlamentară ca pe nişte slugi ai unui singur om! Mi-au trimis astăzi un mesaj prin care sunt convocat la Biroul Permanent al Senatului, MÂINE la ora 18, fără niciun fel de explicaţie, niciun fel de ordine de zi. Ne cheamă să decidem ceva mâine, dar nu ştim ce trebuie să decidem, nu ştim ce plănuiesc. Cel mai probabil, vor să prelungească sesiunea extraordinară până pe 10 august, cum spun unele surse, dar nu putem fi siguri căci democraţia se face în secret în Parlamentul României din câte se vede”, a afirmat Vlad Alexandrescu, într-o postare miercuri pe Facebook.

    Acesta a adăugat că a încercat să afle de la Secretariatul General care va fi ordinea de zi a şedinţei, însă fără rezultat.

    “Am sunat la Direcţia Secretariatului General, am dat de şeful direcţiei şi l-am întrebat pentru ce ne convoacă mâine, ce trebuie să discutăm, care este temeiul întâlnirii. Răspunsul clasic: nici eu nu ştiu, am primit un telefon, eu sunt un simplu funcţionar etc. Oamenii ăştia acţionează în cel mai sovietic stil posibil, numai Stalin mai convoca adunări la 2 noaptea cu o oră înainte printr-un simplu telefon. Nimic scris, regulamentul este complet ignorat. Cu Tăriceanu plecat, se pare că acum Claudiu Manda se află la butoane şi vrea să ne prezentăm drepţi, la raport, mâine la ora 18. Înţelegeţi cum stau lucrurile în fapt? Întreaga instituţie a Senatului României se află la dispoziţia unui singur om”, a completat liderul senatorilor USR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, către Opoziţie: “It’s about economy, nu mai zic continuarea ca să nu se simtă jignit cineva”

    “Apreciez decizia coaliţiei de guvernare ca la sfârşitul lunii august să avem la Parlament sesiune extraordinară pe tema Codului Fiscal, cred că având Codul Fiscal la 1 septembrie aprobat şi promulgat, evident de preşedinte, este cel mai important semn de stabilitate şi predictibilitate pentru economia din România”, subliniind totodată că acest lucru înseamnă că “şi în 2016, 2017, 2018 avem locuri de muncă, avem dezvoltare economică şi dacă economia merge…restul nu mai contează”.

    În context, premierul a atacat Opoziţia: “It’s about economy, nu mai zic continuarea ca să nu se simtă jignit cineva din opoziţie. Dacă merge economia şi dacă avem locuri de muncă şi dacă combatem evaziunea fiscală, restul scandalurilor politice sunt absolut secundare”.

     

  • Ponta, despre cererea lui Blaga pentru sesiune extraordinară: E din seria “Vasile, fă-te că munceşti!”

     “Asta e din seria «Vasile, fă-te că munceşti». Şi dacă vrea Blaga, ce se întâmplă ? El dă o declaraţie după care nu mai auziţi de el până data viitoare. Eu nu am auzit până acum de nicio idee bună de la Blaga, nu ştiu ce e cu el, ce i se întâmplă, e într-o perioadă proastă a vieţii, nu am auzit un lucru bun, un lucru deştept, un lucru care să folosească la ceva. Am fost şi eu în opoziţie, ştiu că e greu, dar asta nu înseamnă că, fiind în opoziţie, nu poţi să spui şi lucruri inteligente. Şi dacă face o sesiune, ce poate să facă în sesiune ?”, a spus Ponta.

    PDL cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a dezbate impactul cazului Fenechiu asupra MCV şi Legea privind personalul de specialitate din justiţie, a anunţat, luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga, după şedinţa BPN al partidului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro