Tag: serie bruta

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Mersul economiei, văzut dinspre anul 2000

    În primele nouă luni ale anului 2014, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu acelaşi interval al anului 2013, cu 2,8%, pe seria brută şi cu 3,1% pe seria ajustată sezonier. În urma revizuirii seriei brute conform Sistemului European de Conturi (SEC 2010) şi a seriei ajustate sezonier, PIB a scăzut în T2 cu 0,3% faţă de T1 şi a crescut în T1 cu 0,5% faţă de ultimele trei luni din 2013.

    Economia României va creşte într-un ritm de peste 3% în următorii doi ani, depăşind cele mai multe ţări din Europa emergentă, arată o analiză realizată de firma de cercetare de piaţă Business Monitor International, citată de Emerging Europe Monitor. Redresarea economică va evolua spre un model mai sustenabil în următorii ani, pe măsură ce ţara va depinde mai puţin de exporturi şi mai mult de consumul intern ca motor de creştere, arată BMI.

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Industria şi-a reluat creşterea după vară

    În luna septembrie 2014, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 6,1%, susţinută de creşterea industriei prelucrătoare (7,6%), conform INS.

    Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au scăzut cu 6,7%, respectiv cu 1,5%. Pe marile grupe industriale, s-au înregistrat creşteri în: industria bunurilor de capital (13,4%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (6,6%), industria bunurilor intermediare (3,6%) şi industria bunurilor de uz curent (0,7%).

    Pe primele opt luni, producţia industrială a crescut, în serie ajustată, cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În august, producţia industrială a scăzut faţă de iulie cu 2,7%, dar a crescut faţă de august 2013 cu 4,7%.