Tag: Serban

  • Ministrul Transporturilor ameninţă cu demiterea directorilor CFR

    Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian Constantin Şerban, a cerut directorilor CFR Călători şi CFR Infrastructură să ia măsuri urgente pentru normalizarea circulaţiei trenurilor.

    „Le cer, directorilor CFR Călători şi CFR Infrastructură (CFR S.A.), să ia toate măsurile pentru ca trenurile să poată circula în condiţii normale. În cazul în care nu vor găsi soluţii prin dialog, mă văd obligat să solicit măsuri împotriva ambilor.
    Situaţia creată este una cu impact social, iar eu, ca ministru, sunt obligat să iau decizii pentru cetăţeni. Trebuie să menţionez că ARF (Autoritatea pentru Reformă Feroviară) a alocat deja pentru CFR Călători, pentru luna aceasta, 243 de milioane de lei. Această sumă este destinată inclusiv plăţii datoriilor de peste 70 de milioane de lei pe care CFR Călători le are acum faţă de CFR Infrastructură, administratorul infrastructurii feroviare”, arată Ciprian Şerban.

    Ca atare, spune ministrul Transporturilor, directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, „are, acum, posibilitatea să plătească această datorie şi să stingă acest conflict” care creează probleme, în primul rând călătorilor.

    La rândul lui, directorul general al CFR Infrastructură (CFR S.A.), Ion Simu, ar trebui să abordeze situaţia „lucid, astfel încât circulaţia trenurilor să nu fie întreruptă”.

    „Chiar dacă managementul celor două Companii este selecţionat în baza Ordonanţei privind managementul corporativ (109/2011), directorii acestora trebuie să înţeleagă, în primul rând, rolul social al activităţilor pe care le prestează. Cred că cei doi nu au înţeles că principala lor obligaţie nu este să câştige bani în detrimentul serviciilor publice prestate. Rolul lor este să ofere servicii publice de calitate şi nu să se folosească de funcţiile pe care le deţin pentru răfuieli personale.
    Ca ministru, nu voi tolera astfel de comportamente, iar cine nu înţelege că este în slujba cetăţeanului va pleca acasă”, adaugă Şerban.

  • Veşti bune pentru bucureşteni: Ministerul Transporturilor vrea să extindă Magistrala 2 de metrou cu încă două staţii, pe tronsonul Pipera–Petricani. Lucrările vor costa 120 de milioane de euro

    Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că a semnat documentaţia pentru extinderea Magistralei 2, pe tronsonul Pipera-Petricani.Proiectul prevede prelungirea magistralei cu 1,6 km de cale dublă, incluzând două staţii moderne. Costul este estimat la 120 milioane euro fără TVA.

    „Am semnat astăzi, alături de Rareş Hopincă, primarul Sectorului 2 şi Mariana Miclăuş, director general Metrorex, protocolul de colaborare dintre Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Primăria Sectorului 2 şi Metrorex pentru extinderea Magistralei 2, pe tronsonul Pipera-Petricani. Proiectul prevede prelungirea magistralei cu 1,6 km de cale dublă, incluzând două staţii moderne. Se asigură, astfel, o legătură intermodală cu mijloace de transport de suprafaţă şi reprezintă un angajament ferm al meu faţă de viitorul mobilităţii urbane din Bucureşti”, scrie pe Facebook Ciprian Şerban.

    El precizează că investiţia este parte a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti–Ilfov, eligibilă pentru fonduri europene prin Programul Transport 2021–2027, iar costul este estimat la 120 milioane euro (fără TVA).

    „Obiectivele proiectului sunt reducerea timpilor de deplasare şi descongestionarea traficului, îmbunătăţirea calităţii vieţii prin reducerea poluării, creşterea atractivităţii transportului public şi sprijinirea dezvoltării economice locale. Extinderea Magistralei 2 răspunde nevoilor zonei Pipera, un pol major de dezvoltare urbană şi economică. Este un pas concret spre un transport public modern, sigur şi sustenabil, care va creşte calitatea vieţii bucureştenilor”, încheie Şerban.

  • Bursă: Grup Şerban, cel mai mare business antreprenorial din agricultură listat la Bursa de Valori, încheie S1/2023 cu venituri de 262 mil. lei şi cu un profit net de 6,1 mil. lei

    Grup Şerban Holding, cel mai mare business antreprenorial din agricultură listat la Bursa de Valori, cu o capitalizare de 280 mil. lei şi controlat de omul de afaceri Nicolae Şerban, a raportat în primul semestru din 2023 venituri de 262 mil. lei, minus 5% faţă de aceeaşi perioadă din 2022. Profitul net a scăzut cu 10% la 6,1 mil. lei, potrivit raportului semestrial de vineri de la Bursă.

    Cele mai mari contribuţii la venituri le-au avut vânzare mărfurilor (171 mil. lei, minus 8%), producţia vândută (63 mil. lei, plus 15%), şi cele aferente costului producţiei în curs de execuţie (12,6 mil. lei, minus 40%). Cheltuielile din exploatare au fost de 246 mil. lei, minus 6%.

    Acţiunile companiei se tranzacţionează la 1,56 lei la Bursa de Valori, în scădere cu 8% de la începutul anului pe tranzacţii de 3 mil. lei. Spre comparaţie indicele BET a urcat cu 22%. În ultima săptămână acţiunile GSH au plus 9% pe tranzacţii de 114.000 lei. BET are minus 0,5%.

    Structura grupului este integrată şi conţine următoarele domenii de activitate: agricultură, comerţ cu cereale, plante oleaginoase şi legume, fermă de bovine Angus, panificaţie, patiseriecofetărie, alimentaţie publică (lanţ propriu de magazine – Băcăniile Şerban şi o cafeterie sub brandul LuMa creator de gust), distribuţie şi transport.